Initial, partile din prezentul dosar detineau in indiviziune terenul aferent constructiilor, teren ce avea acces la drumul public.
In urma unui proces de partaj declansat de reclamanta s-au creat doua loturi distincte: unul in proprietatea exclusiva a paratelor si altul pentru reclamanta si LM, care au convenit sa ramana in indiviziune. De remarcat faptul ca al doilea lot nu avea iesire la drumul public, discutandu-se in acel dosar posibilitatea de acces pe terenul apartinand fiului lui LM. Reclamanta nu a promovat recurs impotriva solutiei pronuntate in dosarul de partaj.
In aceasta situatie, avand in vedere ca imposibilitatea accesului la calea publica este imputabila fostei proprietare, iar lipsa consimtamantului paratelor nu este abuziva, ci justificata de respectarea dreptului la viata privata si intimitate, in conditiile in care intervenientii ar urma sa treaca la o distanta foarte mica, de aproximativ 1 m, de casa recurentelor, iar intre parti exista o accentuata situatie conflictuala - a fost respinsa cererea reclamantei de instituire a servitutii de trecere.
Decizia civila nr. 496/R din 02.12.2014 a Curtii de Apel Galati
Prin sentinta civila nr. 7327/19.12.2013 pronuntata de Judecatoria Braila in dosarul nr. 6638/196/2012 si indreptata prin incheierea de sedinta din data de 28.01.2014 s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratelor si s-a admis cererea formulata de reclamanta G.A. si intervenientii in nume propriu G.C.-S. si G.M.A., in contradictoriu cu paratele T.D.M., prin mandatar C.S.M. si C.S.M., instituindu-se servitute de trecere in sarcina paratelor, pe parcela V2, punctele 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 13, conform variantei 2 a raportului de expertiza intocmita de expert J.N.
Totodata, paratele au fost obligate la plata catre stat a sumei de 1000 lei reprezentand cheltuieli de judecata - onorariu expert de care a fost scutita reclamanta.
Prin decizia civila nr. 226 din 25.06.2014 a Tribunalului Braila s-a respins ca nefondat apelul declarat de parate.
Pentru a decide astfel, instanta a retinut urmatoarele:
In esenta, apelantele invoca recomandarile facute de instantele de control judiciar in dosarul nr. 4028/196/2008 cu privire la o eventuala instituire a servitutii, determinata de modalitatea in care s-a lotizat terenul in urma partajului ce a facut obiectul acelui dosar.
Mai precis, apelantele considera ca se impunea ca servitutea de trecere sa fie instituita pe lotul lui L.C., care nu a fost parte in dosarul nr. 4028/196/2008 si pe care instanta ar fi trebuit sa il introduca fortat in cauza de fata, in calitate de parat.
Tribunalul a constatat insa ca, atat timp cat L.C. nu a fost parte in dosarul nr. 4028/196/2008, cele constatate in acel dosar cu privire la instituirea servitutii de trecere nu ii sunt opozabile.
Pe de alta parte, obiectul dosarului mentionat difera de al celui de fata, astfel ca in mod corect instanta de fond a constatat ca deciziile pronuntate in dosarul nr. 4028/196/2008 nu au putere de lucru judecat in privinta dreptului de trecere solicitat de reclamanta.
De asemenea, introducerea fortata a lui L.C. in prezenta cauza ar echivala cu incalcarea principiului disponibilitatii partilor, acestea fiind singurele care pot stabili cadrul procesului in privinta participantilor la proces.
Tribunalul a mai observat ca, desi reclamata nu a inteles sa cheme in judecata pe toate persoanele care pot avea calitate procesuala pasiva in cauza, instanta de fond a analizat toate variantele de acces, intentionand ca in situatia in care ar fi apreciat ca varianta de acces care ar fi adus o minima stanjenire si cele mai putine prejudicii s-ar fi facut pe un alt teren decat cel al paratelor apelante, sa respinga cererea impotriva acestora ca nefondata.
Referitor la cele constatate de instanta cu privire sub acest aspect, tribunalul a considerat ca in mod corect s-a retinut ca trecerea reclamantei si a intervenientilor pe parcela proprietatea paratelor, conform variantei 2 a expertizei, fata de varianta 1, pe terenul numitului L.C., ar aduce o minima stanjenire exercitarii dreptului de proprietate din punct de vedere al lungimii caii de acces la drumul public (14 m, fata de 43 m).
De altfel, insesi apelantele au sustinut ca paguba reprezinta echivalentul terenului de folosin?a caruia proprietarii ar fi lipsi?i prin realizarea drumului, astfel ca este firesc ca paguba cauzata prin folosirea unui drum lung de 14 m ar fi mai mica decat cea rezultata pentru un drum de 3 ori mai lung.
Se constata ca in acest fel au fost respectate dispozitiile art. 618 Cod civil.
Solutia pronuntata de instanta de fond este si in spiritul dispozitiilor art. 617 alin. 2 din Noul Cod civil, care prevad ca trecerea trebuie sa se faca in conditii de natura sa aduca o minima stanjenire exercitarii dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publica; in cazul in care mai multe fonduri vecine au acces la calea publica, trecerea se va face pe fondul caruia i s-ar aduce cele mai putine prejudicii.
In apel s-a invocat si existenta unei stari conflictuale intre parti si s-au depus acte medicale conform carora apelantei C.S. ii este indicata evitarea stresului.
Prin raportare la dispozitiile legale mai sus mentionate tribunalul a apreciat insa, ca si instanta de fond, ca aceste imprejurari nu constituie criterii determinante in stabilirea servitutii de trecere.
Prin decizia civila nr. 496/R din 02.12.2014 a Curtii de Apel Galati s-a respins exceptia nulitatii recursului.
S-a admis recursul declarat de parata T.D.M. prin mandatar C.S.M. si C.S.M., impotriva deciziei civile nr. 226 din 25.06.2014 pronuntata de Tribunalul Braila in dosarul nr. 6638/196/2012, modifica in tot decizia civila nr. 226/25.06.2014 a Tribunalului Braila in sensul ca admite apelul, schimba in parte sentinta civila nr. 7327/2013 a Judecatoriei Braila si, pe cale de consecinta:
S-a respins ca nefondata actiunea promovata de reclamanta G.A.
Au fost mentinute dispozitiile din sentinta privind respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale active.
A fost obligata intimata-reclamanta G.A. si intervenientii in nume propriu G.C.S. si G.M.A. la 2501 lei cheltuieli de judecata catre recurenti.
Pentru a decide astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Motivele de recurs se incadreaza in dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, vizand gresita interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 616, 617, 618 Noul Cod civil, precum si incalcarea puterii de lucru judecat a hotararii de partaj.
Pe fondul recursului, Curtea retine ca hotararea este data cu aplicarea gresita a legii raportat la situatia de fapt retinuta de instantele de fond.
Astfel, servitutea de trecere este reglementata de dispozitiile art. 617 - 620 Noul Cod civil.
Conform dispozitiilor art. 617(1) " Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publica are dreptul sa i se permita trecerea pe fondul vecinului sau pentru exploatarea fondului propriu.
2) Trecerea trebuie sa se faca "in conditii de natura sa aduca o minima stanjenire exercitarii dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publica; in cazul in care mai multe fonduri vecine au acces la calea publica, trecerea se va face pe fondul caruia i s-ar aduce cele mai putine prejudicii".
Din dispozitiile legale mentionate rezulta ca la stabilirea traseului drumului de trecere si a modului in care aceasta se va realiza trebuie sa se urmareasca si respectarea intereselor proprietarului fondului asupra caruia dreptul este creat.
Astfel, trecerea trebuie sa se faca in conditii de natura sa aduca o minima stanjenire executarii dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publica (art. 617 alin. 2 teza I Noul Cod civil).
Pentru respectarea acestui criteriu, in principiu, trebuie ales traseul cel mai scurt spre calea publica, fara insa ca acesta sa fie singurul criteriu pe care instanta il poate avea in vedere.
Prin urmare, in ipoteza in care proprietarul locului infundat ar putea reclama constituirea dreptului de trecere de la mai multi vecini, instanta trebuie sa aleaga trecerea pe fondul proprietarului caruia i s-ar aduce cele mai putine prejudicii, ceea ce nu inseamna intotdeauna drumul cel mai scurt.
Recurentele au invocat faptul ca exista o stare conflictuala veche intre parti, de natura sa agraveze bolile de care sufera. Tribunalul a retinut aceste imprejurari, dar a apreciat ca nu constituie criterii determinante in stabilirea servitutii de trecere, acordand prioritate drumului celui mai scurt, 14 m fata de 43 m.
Raportat la situatia de fapt retinuta de instante, la istoricul litigiilor dintre parti, Curtea apreciaza ca nu se impunea constituirea unei servituti de trecere pe terenul proprietatea paratelor recurente, din urmatoarele considerente:
Astfel, la data de 9 iunie 2008 reclamanta G.A. a introdus o cerere de iesire din indiviziune solicitand partajarea terenului detinut in indiviziune cu paratele din prezenta cauza si cu L.M., invocand starea conflictuala ce exista intre ea, L.C. pe de o parte si paratele T.D.M.si C.S.M. pe de o alta parte.
Pe parcursul solutionarii procesului, reclamanta G.A. a donat fratelui sau si cumnatei, interventii in nume propriu dreptul de proprietate asupra imobilului prin actul autentificat sub nr. 4924/6.11.2009, dar nu a adus la cunostinta instantei, astfel incat cadrul procesual a ramas neschimbat.
Initial, prin sentinta civila nr. 2701/31.03.2011 a Judecatoriei Braila actiunea a fost respinsa ca nefondata, cu motivarea ca suprafata totala de 367,65 m.p. nu e comod partajabila in natura.
Ulterior, prin decizia civila nr. 224/9.12.2011 a Tribunalului Braila a fost gasita totusi o modalitate de partajare, in care paratele T.D.M. si C.S. au primit teren in proprietate exclusiva, in timp ce reclamanta G.A. si paratul L.M. au fost de acord sa ramana in indiviziune.
De remarcat faptul ca expertul judiciar a atras atentia asupra imposibilitatii de iesire la drumul public cu privire la lotul atribuit lui G.A. si lui L.M., propunand totodata si instituirea unei servituti de trecere prin strada S., pe terenul apartinand lui L.C.si L.C.
Reclamanta G.A. nu a promovat recurs impotriva solutiei pronuntate in apel, fiind probabil multumita cu lotul ce i-a fost atribuit si asumandu-si faptul ca acesta nu avea iesire la drumul public.
Asa cum rezulta, insa, din continutul cererii de iesire din indiviziune, scopul urmarit era separarea loturilor cuvenite paratelor C.S. si T.D., raportat la care exista aceasta stare conflictuala.
Singurul care a promovat recurs a fost coindivizarul L.M., iar prin decizia civila nr. 191/R/10.04.2012 a Curtii de Apel Galati, recursul a fost respins ca nefondat, pe de o parte pentru ca recurentul era cel ce-si crease starea de "loc infundat" prin donarea unei suprafete de teren fiului sau L.M., iar pe de alta parte pentru ca, prin mentinerea unui culoar comun de trecere, nu s-ar mai fi putut rezolva problema starii conflictuale dintre parti.
Prin urmare, desi evident ca nu sunt intrunite conditiile autoritatii de lucru judecat a hotararii de partaj, dezlegarile instantei au intrat in puterea de lucru judecat si nu pot fi contrazise printr-o hotarare ulterioara, care s-o lipseasca de eficienta pe prima.
De fapt, prin instituirea unei servituti de trecere pe terenul recurentelor, hotararea de partaj care a creat loturi separate si a pus capat situatiei conflictuale ar fi practic desfiintata.
In plus, conform dispozitiilor art. 618 alin. 1, 2 Noul Cod civil "Daca lipsa accesului provine din vanzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi ceruta decat celor care au dobandit partea de teren pe care se facea anterior trecerea.
(2) Cand lipsa accesului este imputabila proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilita numai cu consimtamantul proprietarului fondului care are acces la calea publica si cu plata dublului despagubirii."
Din continutul acestor dispozitii legale rezulta ca pentru a da loc la un drum de trecere, infundarea trebuie sa fie straina de conduita proprietarului locului infundat. In speta, ea este rezultatul faptului sau neprevederii fostei proprietare G.A., care a solicitat separarea terenurilor, a acceptat o solutie a instantei care-i crea loc infundat, sperand ca va trece pe la L.C.si E.
Din aceste considerente, Curtea constata ca imposibilitatea accesului este imputabila fostei proprietare - reclamanta G.A., iar lipsa consimtamantului paratelor nu este abuziva, ci justificata de respectarea dreptului la viata privata si intimitate, in conditiile in care intervenientii ar urma sa treaca la o distanta foarte mica, aproximativ 1 m, de casa recurentelor, iar intre parti continua sa existe o situatie conflictuala.