Imposibilitatea negocierii la nivel de unitate a unor drepturi inferioare celor stabilite prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior. Faptul incheierii la nivel de unitate a unei intelegeri in sensul neacordarii nici unui salariu compensatoriu salariatilor concediati in mod individual sau colectiv nu poate fi retinut fata de prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996 si ale art. 11 Codul muncii.
Decizia civila nr. 603/R/05.05.2010 a Curtii de Apel Galati
Prin sentinta civila nr. 179/01.02.2010 pronuntata de Tribunalul Galati, a fost respinsa ca tardiva contestatia formulata de contestatoarea L.S.D. impotriva deciziei nr. 6/05.01.2009 emisa de intimata S.C. A. SRL Galati.
A fost obligata intimata sa plateasca contestatoarei contravaloarea a patru salarii de baza lunare cu titlu de compensatii banesti.
A fost obligata intimata la plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecata catre stat.
Impotriva sentintei civile a declarat recurs parata S.C. A. S.R.L. Galati criticand-o ca fiind data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, conform art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
A solicitat examinarea cauzei sub toate aspectele motivat de faptul ca hotararea atacata nu este susceptibila de apel (art. 3041 Cod procedura civila).
In motivarea recursului a invocat faptul concedierii reclamantei ca efect al scaderii drastice a vanzarilor si efectuarea mai multor modificari in structura de personal a societatii.
Potrivit Contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2008 - 2010 partile contractante nu au prevazut ca in cazul concedierilor individuale sau colective din motive ce nu tin de persoana salariatului, acesta sa beneficieze de salarii compensatorii, astfel incat acordarea acestora ar duce la incalcarea dispozitiilor art. 8 si art. 16 din Codul muncii.
A mai invocat incheierea Procesului verbal nr. 1/02.12.2009 intre conducerea societatii si reprezentantii salariatilor prin care s-a stabilit, printre altele, ca nu se va plati nici un salariu compensatoriu salariatilor care vor fi concediati in conditiile prevazute mai sus.
Prin dispozitiile art. 11 Codul muncii legiuitorul nu a ingradit existenta unei intelegeri ulterioare intre partile contractante avand drept scop reducerea efectelor crizei economice si mentinerea functionarii societatii.
A mai invocat principiul general al fortei obligatorii a contractelor, stabilit de art. 969 Cod civil care prevede ca conventiile legal facute au putere de lege intre parti.
A solicitat admiterea recursului, iar in rejudecare modificarea in tot a sentintei civile in sensul respingerii actiunii ca nefondata.
La termenul de judecata din data de 05.05.2010, recurenta a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune fata de platile compensatorii, considerand ca este aplicabil in cauza termenul de 6 luni prevazut de art. 283 lit. e Codul muncii.
Intimata-reclamanta nu a formulat intampinare insa, prezenta in instanta, a solicitat respingerea exceptiei prescriptiei intrucat termenul de prescriptie este cel prevazut de art. 283 lit. c din Codul muncii, de trei ani.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, justetea pretentiilor sale rezultand din prevederile Contractului colectiv de munca la nivel de ramura ale carei prevederi au caracter minimal pentru celelalte niveluri.
Examinand recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente in materie, sub toate aspectele de fapt si de drept in conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedura civila, curtea apreciaza ca este nefondat pentru urmatoarele considerente.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, nu se retine ca fiind intemeiata.
Instanta apreciaza ca se aplica termenul de 3 ani prevazut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate, deci se refera la obiect cu caracter patrimonial, cum este si cazul de fata.
Termenul de 6 luni prevazut de litera e a aceluiasi articol se aplica in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze a acestuia.
In consecinta, sunt incidente disp. art. 283 litera c) din Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale.
Pe fondul cauzei, criticile formulate de recurenta S.C. A. S.R.L. Galati nu pot fi primite.
In speta sunt incidente dispozitiile art. 11 Codul muncii care stabilesc un caracter minimal al drepturilor stabilite prin clauzele contractului individual de munca, care nu pot fi sub nivelul stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de munca.
De asemenea, dispozitiile art. 8 al. 2 din Legea nr. 130/1996 Republicata privind contractul colectiv de munca, contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiat la nivel superior.
Ca atare, in mod legal si temeinic prima instanta a retinut aplicabilitatea prevederilor art. 78 al. 4 din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura comert potrivit caruia in cazul efectuarii concedierilor colective angajatorul va acorda compensatii banesti de minimum 4 (patru) salarii de baza lunare, drepturi superioare putand fi negociate in contractele colective de munca la nivel de unitate sau grupuri de unitati.
Faptul incheierii la nivel de unitate a unei intelegeri in sensul neacordarii nici unui salariu compensatoriu salariatilor concediati in mod individual sau colectiv nu poate fi retinut, fata de prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996 si ale art. 11 Codul muncii.
Prin conventie nu se poate deroga de la lege, bunele moravuri sau ordinea publica (art. 968 Codul civil).
In consecinta, pentru considerentele aratate si in temeiul dispozitiilor art. 312 al. 1 Cod procedura civila a fost respins ca nefondat recursul declarat de parata S.C. A. S.R.L., hotararea primei instante fiind legala si temeinica.