Prin d.p. nr. 476 / 01.07.2005 a Tribunalului Galati a fost admis recursul declarat de partea vatamata R.I. impotriva sentintei penale nr. 274 / 10.02.2005 a Judecatoriei Galati, a fost casata sentinta penala recurata iar in rejudecare s-a dispus, in baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen. in referire la art.10 lit.b/1 C.p.p. achitarea inculpatului S.R.F. pentru infractiunea prev.de art.180 al.2 C.p. si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ conform art.18/1 al.2 C.p. si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ conform art.18/1 al. 3 C.p.
Totodata, tribunalul a dispus in baza disp. art.11 pct.2 lit.a in ref.la art.10 lit.d C.p.p. achitarea aceluiasi inculpat pentru infractiunea prevazuta de art.193 C.p.
Tribunalul a casat hotararea primei instante prin care se dispusese achitarea inculpatului in baza art.10 lit.c C.p.p. in ceea ce priveste infractiunea prev.de art.180 al.2 C.p. si in baza art.10 lit.a C.p.p. in ceea ce priveste infractiunea prev.de art.193 C.p. retinand ca din intregul material probator administrat in cauza rezulta cu certitudine ca inculpatul S.R.F. a lovit-o pe partea vatamata R.I. cauzandu-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile ingrijiri medicale.
In acest sens sunt certificatul medico-legal nr. 115 / 21.01.2004 eliberat de Serviciul Medico-Legal Galati si declaratiile martorilor S.A. si R.S. din care rezulta ca in urma unei discutii contradictorii inculpatul a aplicat partii vatamate mai multe lovituri cu pumnii in zona capului, imprejurare in care a si amenintat-o cu moartea pe partea vatamata.
Retinand ca fapta de lovire exista si ca a fost comisa de inculpat, tribunalul a apreciat totodata ca aceasta este lipsita de pericolul social specific unei infractiuni, tinand seama de faptul ca intre parti exista o stare conflictuala mai veche, ca reactia inculpatului a fost determinata si de atingerea adusa dreptului sau de proprietate asupra imobilului, ca scopul urmarit nu a fost acela de a o lovi pe partea vatamata, gestul inculpatului fiind determinat si de atitudinea partii vatamate si in consecinta a unei descarcari nervoase.
Vazand si faptul ca inculpatul este la primul impact cu legea penala iar leziunea suferita de partea vatamata este minora (“traumatism cranio-cerebral minor"), tribunalul a apreciat ca in concret, fapta de lovire nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
In ceea ce priveste infractiunea de “amenintare" s-a apreciat ca in raport de nivelul de pregatire al partii vatamate si de contextul in care amenintarile au fost rostite, afirmatiile inculpatului nu au condus la alarmarea partii vatamate, nefiind apte sa inspire acesteia o temere grava si puternica astfel ca, nefiind intrunite elementele constitutive prev.de art.193 C.p. s-a dispus achitarea conform art. 11 pct.2 lit.a in ref.la art.10 lit.d C.p.p.
FAPTA CARE NU PREZINTA PERICOLUL SOCIAL AL UNEI INFRACTIUNI. INCIDENTA ART.18/1 C.P. RETINEREA GRESITA A TEMEIULUI DE DREPT IN BAZA CARUIA SE DISPUNE ACHITAREA
Decizie nr. 476 din data de 01.07.2005
pronunțată de Curtea de Apel Galati
Sursa: Portal.just.ro