Producerea unei pagube in patrimoniul angajatorului de catre angajatii sai este de esenta raspunderii patrimoniale, iar in speta s-a dovedit faptul ca reclamanta a suferit un prejudiciu, care a fost constatat cu ocazia inventarului efectuat, lipsa in gestiune stabilita la inventar fiind confirmata, expertiza fiind efectuata pe baza actelor contabile referitoare la gestiunea magazinului in care si-a desfasurat activitatea reclamanta.
Parata a avut calitatea de gestionar si, in aceste conditii, ii sunt aplicabile prevederile Legii nr. 22/1969, care potrivit art. 23-26 instituie in sarcina gestionarului o prezumtie relativa de vinovatie pentru producerea prejudiciului suferit de angajator.
Pentru a fi exonerat de raspundere, gestionarul trebuie sa faca dovada ca paguba nu se datoreaza culpei sale.
Legea 22/1969: art. 23-26
Prin sentinta civila nr. 1501 din 8 mai 2014, pronuntata in dosarul nr. 3429/96/2013, Tribunalul Harghita a respins actiunea formulata de reclamanta SC K. SRL, cu sediul in xxx impotriva paratei L. E. si a obligata reclamanta sa plateasca paratei, suma de 1.150 lei, cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat si contravaloarea traducerii efectuata in cauza.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut urmatoarele:
Parata a fost angajata la unitatea reclamanta in functia de gestionar - vanzator, iar prin actele intocmite cu ocazia inventarierii din data de 31 decembrie 2010, in gestiunea in care activa si parata s-a stabilit o lipsa in suma de 37.028,81 lei, cu ocazia judecatii in prima instanta la prezenta cauza fiind acvirat si dosarul nr. 1202/96/2011 al Tribunalului Harghita, in care reclamanta a depus documente de inventariere.
Ulterior, prin expertiza efectuata in dosarul nr. 1202/96/2011, depusa si in prezentul dosar, s-a stabilit ca lipsa in gestiune se ridica la suma de 37.194,13 lei, reclamanta solicitand obligarea paratei la plata a jumatate din aceasta suma.
De asemenea, instanta a retinut ca in dosarul 1202/96/2011 a fost depusa o declaratie data la data de 31.12.2010, in cadrul procesului de inventariere demarat la nivelul unitatii, declaratie care a fost semnata de catre numita T. A., insa nu a fost insusita prin semnatura si de catre parata L. E., in respectiva declaratie aratandu-se ca in gestiune nu pot fi inregistrate nici plusuri nici minusuri, numita T. A. asumandu-si raspunderea pentru lipsurile ce vor fi constatate. Totodata instanta de fond a analizat declaratia data de numita T. A. la 05.02.2011, precum si declaratia data de aceeasi persoana in calitate de martor in prezentul dosar si declaratia data in calitate de martor de parata L. E. in dosarul nr. 1202/96/2011.
Tribunalul a mai retinut ca o conditie a instituirii raspunderii patrimoniale este culpa salariatului, sens in care trebuie mentionat ca art. 23 si 24 din Legea 22/1969 privind angajarea si raspunderea gestionarilor, instituie o prezumtie simpla de culpa in sarcina angajatului ce are calitatea de gestionar, aceasta prezumtie de culpa putand fi rasturnata.
O alta conditie a instituirii raspunderii patrimoniale a angajatului, pe langa culpa salariatului si calitatea de angajat, dovedita de catre reclamanta, este si existenta prejudiciului, care trebuie sa fie real si cert, intinderea despagubirii trebuind sa se stabileasca pe baza unor date economice concrete. In acest sens, prejudiciul a fost stabilit prin inventarele efectuate de catre personalul autorizat din cadrul unitatii reclamante, fiind confirmat ulterior prin expertiza efectuata in dosarul 1202/96/2011.
Totodata, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta ilicita este o alta conditie a raspunderii patrimoniale.
In privinta raspunderii patrimoniale a angajatului, instanta de fond a retinut ca aceasta trebuie analizata si prin prisma dispozitiilor art. 254 pct.1 din Codul muncii si ale art. 255 alin. 1 si 2 din Codul muncii.
In ceea ce priveste actiunea dedusa judecatii, s-a retinut ca in mai multe randuri, expertul contabil care a efectuat expertiza in dosarul nr. 1202/96/2011 a aratat ca nu intra in competenta sa, sa constate daca lipsa in gestiune se datoreaza in exclusivitate activitatii desfasurate de catre una dintre cele doua gestionare, tinand cont de faptul ca gestiunea respectiva era una comuna.
Desi in dosarul nr. 1202/96/2011 instanta a stabilit culpa numitei T. A. in producerea prejudiciului, in prezentul dosar, instanta de fond a apreciat ca insuficient dovedita culpa paratei L. E. in producerea respectivului prejudiciu, retinand ca nu sunt intrunite toate conditiile instituirii raspunderii patrimoniale a salariatului, in conditiile art. 254 si urmatoarele din Codul muncii.
In cauza s-a facut si aplicarea prevederilor art. 453 Cod procedura civila privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal, a declarat apel reclamanta SC K. SRL si a solicitat schimbarea sentintei atacate in sensul admiterii actiunii civile formulate de reclamanta si obligarea paratei L. E. la plata sumei de 18.597,65 lei, reprezentand prejudiciul cauzat patrimoniului unitatii si la plata dobanzii legale aferenta acestei sume, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea apelului s-a aratat ca solutia pronuntata de instanta de fond a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a dispozitiilor legale.
Sub acest aspect s-a invocat faptul ca in doua dosare identice, respectiv dosarul nr. 1202/96/2011 si dosarul nr. 3429/96/2013, avand acelasi obiect referitor la lipsa din gestiunea magazinului in care si-au desfasurat activitatea doua angajate, cu acelasi program de lucru si cu acelasi salariu (numita T. A. si parata L. E.), Tribunalul Harghita a pronuntat doua hotarari diferite.
Totodata se invoca faptul ca desi a fost acvirat dosarul nr. 1202/96/2011 al Tribunalului Harghita, in care s-a pronuntat sentinta civila nr. 2546 din 30.05.2013, instanta nu a tinut cont de solutia pronuntata in dosarul respectiv.
Reclamanta a solicitat sa se aiba in vedere faptul ca din raportul de expertiza rezulta ca ambele angajate se fac vinovate de producerea pagubei si de asemenea, expertul a retinut ca documentele existente la societate sunt documente reale autorizate.
Intimata parata L. E. a formulat intampinare si a solicitat respingerea apelului, invocand faptul ca in cauza nu s-a dovedit culpa sa in producerea prejudiciului invocat de reclamanta.
Examinand apelul dedus judecatii, prin raportare la motivele invocate si in limitele efectului devolutiv al caii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Cod de procedura civila, Curtea a retinut urmatoarele:
Parata L. E. a fost angajata reclamantei SC K. SRL, incepand cu data de 15.06.2009, in functia de gestionar-vanzator, desfasurandu-si activitatea la Magazinul nr. III Potiond al societatii mentionate.
In cursul anului 2010 la acelasi magazin a lucrat in calitate de gestionar-vanzator si numita T. A., cele doua angajate lucrand in schimburi succesive si avand o gestiune comuna.
Din actele dosarului rezulta ca in cursul lunii iunie 2010 s-a efectuat un inventar de catre reclamanta, ocazie cu care la magazinul mentionat nu au fost constatate lipsuri in gestiune.
Ulterior, cu ocazia inventarului efectuat la acelasi magazin la sfarsitul anului 2010 s-a constatat o lipsa in gestiune de 37.647,65 lei.
In aceste conditii reclamanta din prezenta cauza a formulat o actiune civila impotriva paratei T. A. pentru angajarea raspunderii patrimoniale a acesteia, solicitand obligarea paratei la plata sumei ce a fost constatata ca fiind lipsa in gestiune, actiunea respectiva facand obiectul dosarului nr. 1202/96/2011 al Tribunalului Harghita.
In cadrul litigiului ce a facut obiectul dosarului mentionat s-a efectuat o expertiza contabila, din concluziile raportului de expertiza reiesind ca la data de 31.12.2010 lipsa in gestiune era in suma de 37.194,13 lei, care ulterior, respectiv la data de 31.01.2011, s-a majorat cu suma de 2.353,84 lei.
Prin sentinta civila nr. 2546/30.03.2013, pronuntata de Tribunalul Harghita in dosarul sus-mentionat, ramasa definitiva si irevocabila prin nerecurare, s-a admis in parte actiunea reclamantei si s-a dispus obligarea paratei la plata sumei de 20.950,90 lei, compusa din suma de 18.597,06 lei (jumatate din suma de 37.194,13 lei), la care s-a adaugat suma de 2.353,84 lei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul Harghita a retinut ca in speta sunt intrunite toate elementele necesare instituirii raspunderii patrimoniale a angajatului. Tinand cont de faptul ca gestiunea era impartita de parata T. A. cu numita L. E. si avand in vedere prevederile art. 255 din Codul muncii, instanta a apreciat ca se impune admiterea doar in parte a actiunii formulata de reclamanta, context in care a dispus obligarea acesteia la plata a jumatate din suma stabilita ca fiind lipsa in gestiune la data de 31.12.2010, la care s-a adaugat suma de 2.353,84 lei, stabilita ca lipsa in gestiune pentru perioada 31.12.2010 - 31.01.2011, retinandu-se ca raspunderea pentru lipsa ulterioara datei de 31.12.2010 ii revine in exclusivitate paratei, deoarece angajata L. E., colega paratei, a lucrat doar pana la data de 04.01.2011.
Ulterior solutionarii dosarului nr. 1202/96/2011 al Tribunalului Harghita si fata de solutia pronuntata in acest dosar, reclamanta SC K. SRL a formulat prezenta actiune civila impotriva paratei L. E. si a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 18.597,65 lei, reprezentand prejudiciul cauzat patrimoniului unitatii si obligarea paratei la plata dobanzii legale aferenta sumei ce reprezinta prejudiciul creat, incepand cu data de 31.01.2011 si pana la achitarea efectiva.
Instanta de fond a respins actiunea formulata de reclamanta, apreciind ca a fost insuficient dovedita culpa paratei L. E. in producerea prejudiciului.
Fata de pretentiile formulate de reclamanta, trebuie avut in vedere faptul ca parata L. E. in perioada in care a fost angajata paratei a avut calitatea de gestionar, in aceeasi calitate fiind angajata si numita T. A., care a fost chemata in judecata in celalalt dosar. Cele doua angajate lucrau la acelasi magazin si dupa cum s-a mai aratat acestea lucrau in schimburi succesive, iar gestiunea era comuna, fara a se face predarea-primirea gestiunii intre cele doua angajate.
Producerea unei pagube in patrimoniul angajatorului de catre angajatii sai este de esenta raspunderii patrimoniale, iar in speta s-a dovedit faptul ca reclamanta a suferit un prejudiciu, care a fost constatat cu ocazia inventarului efectuat, lipsa in gestiune stabilita la inventar fiind confirmata de expertul care a efectuat expertiza in dosarul nr. 1202/96/2011 al Tribunalului Harghita, expertiza fiind efectuata pe baza actelor contabile referitoare la gestiunea magazinului in care si-a desfasurat activitatea reclamanta.
Totodata trebuie avut in vedere faptul ca parata a avut calitatea de gestionar si in aceste conditii ii sunt aplicabile prevederile Legii nr. 22/1969, care potrivit art. 23-26 instituie in sarcina gestionarului o prezumtie relativa de vinovatie pentru producerea prejudiciului suferit de angajator.
Pentru a fi exonerat de raspundere gestionarul trebuie sa faca dovada ca paguba nu se datoreaza culpei sale, insa in speta instanta de recurs a apreciat ca prin probele administrate nu s-a facut o astfel de dovada. In conditiile in care la magazinul in care si-a desfasurat activitatea parata, gestiunea era comuna si nu se facea predarea-primirea gestiunii intre cele doua angajate, nu se poate retine, in lipsa unor probe concludente, ca prejudiciul suferit de reclamanta a fost produs in mod exclusiv de cealalta angajata. Sub acest aspect trebuie avut in vedere si faptul ca in fisa postului celor doua angajate este mentionata raspunderea materiala a acestora pentru stocul de marfa existent in gestiune.
Desi parata a sustinut ca prejudiciul se datoreaza unei modalitati defectuoase de conducere a gestiunii, trebuie avut in vedere faptul ca, cu ocazia efectuarii expertizei, s-a retinut ca la magazinul unde a lucrat parata au fost intocmite documente legate de intrarea si iesirea marfurilor in gestiune, dispozitii de livrare in cazul transferurilor intre gestiuni, monetare si rapoartele de gestiune, acestea fiind semnate de gestionari. In contextul in care documentele mentionate au fost semnate de cele doua gestionare, fara ca la momentul respectiv sa se fi invocat eventuale nereguli, in prezent nu pot fi primite sustinerile paratei referitoare la intocmirea defectuoasa a acestora, deoarece ar insemna ca aceasta isi invoca propria culpa. De asemenea, parata nu poate sustine ca expertiza nu ii este opozabila, in conditiile in care la efectuarea acesteia s-au avut in vedere doar actele referitoare la gestiunea magazinului in care a lucrat, iar prejudiciul a fost stabilit pe baza listelor de inventariere intocmite cu ocazia inventarului la efectuarea caruia a participat si parata.
In aceste conditii declaratia martorei T. A. referitoare la existenta unor nereguli la intocmirea documentelor urmeaza a fi inlaturata, avand in vedere ca nu se coroboreaza cu alte probe.
In consecinta, Curtea a retinut ca prezumtia de culpa a paratei instituita in sarcina prin prevederile art. 23-26 din Legea nr. 22/1969 nu a fost rasturnata prin probele administrate in cauza si ca atare in mod gresit a retinut instanta de fond ca pretentiile reclamantei sunt nefondate, hotararea atacata fiind pronuntata cu aplicarea gresita a prevederilor legale aplicabile in materia raspunderii patrimoniale a gestionarilor.
Fata de cele ce preced, pentru considerentele aratate, in temeiul art. 480 alin. 2 din Codul de procedura civila, Curtea a admis apelul declarat de reclamanta si a schimbat in tot sentinta atacata in sensul ca s-a admis actiunea introductiva si a fost obligata parata sa-i plateasca reclamantei suma de 18.597,65 lei, reprezentand contravaloarea prejudiciului cauzat in patrimoniul reclamantei. In ceea ce priveste suma la plata careia a fost obligata parata trebuie precizat ca aceasta reprezinta cota de 1/2 parte din suma de 37.194,13 lei, care este contravaloarea totala a lipsei in gestiune stabilita la 31.12.2010. Sub acest aspect sunt incidente prevederile art. 255 alin. 2 din Codul muncii, cu mentiunea ca pentru diferenta pana la 37.194,13 lei a fost stabilita obligatia de plata in sarcina celeilalte gestionare, prin hotararea judecatoreasca la care s-a facut referire mai sus.
Totodata parata a fost obligata sa-i plateasca reclamantei dobanda legala aferenta sumei de 18.597,65 lei, incepand cu data introducerii actiunii si pana la achitarea integrala a debitului, aceasta obligatie fiind stabilita incepand cu data introducerii actiunii, intrucat nu s-a facut dovada ca parata fost anterior pusa in intarziere.