Indemnizatie pentru cresterea copiilor, sarcina multipla

Decizie nr. 4111/R din data de 31.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

• O.U.G nr. 148/2005 - art. 6 si art. 1
• H.G. 1025/2006 - art. 3 alin. 1
• Decizia nr. 26/2011 a I.C.C.J.
Acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului se raporteaza la numarul copiilor nascuti, nu la numarul nasterilor.
Prin Sentinta nr. 3759/15.10.2012 a Tribunalului Mures s-a respins cererea formulata de reclamanta V. E., in contradictoriu cu parata Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Mures.
In considerentele hotararii atacate, s-au retinut urmatoarele:
Prin cererea introductiva, formulata de reclamanta V. E. in contradictoriu cu parata Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale Mures, s-a solicitat plata retroactiva a indemnizatiei pentru cresterea copilului, S. D. A., in baza recursului in interesul legii solutionat de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 26/14.11.2011.
Reclamanta a mai aratat ca, copilul este din sarcina gemelara si pentru el a primit indemnizatie de crestere incepand cu data de 18.06.2009.
Parata Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale Mures prin intampinare a solicitat respingerea cererii.
Instanta a retinut ca, obiectul actiunii il constituie plata retroactiva pentru perioada 08.01.2008 - 17.06.2009 a indemnizatiei pentru crestere copil pentru S. D. A., nascuta la data de 27.11.2007.
Prin Decizia nr. 12022/22.02.2008 emisa de parata s-a stabilit pentru reclamanta indemnizatia pentru cresterea copiilor S. D. A. si S. D. A., nascuti din sarcina gemelara, in cuantum de 600 lei.
Instanta a retinut ca, reclamanta nu a contestat decizia nr. 12022/22.02.2008 in termen legal, dar ca ulterior, reclamanta s-a adresat Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale Mures cu mai multe cereri pentru efectuarea platii, cate una in fiecare an insa aceste cereri au fost respinse iar de la ultimul refuz, din data de 11.02.2010 a trecut mai mult de 1 an de zile.
In aceste conditii, daca reclamanta ar fi suspus analizarii instantei acest act pentru motiv de nelegalitate, actiunea ar fi fost tardiva conform art. 11 alin.1 si 2 din Legea nr. 554/2004, pentru ca, potrivit principiului constitutional al neretroactivitatii legii noi, aceasta modificare legislativa produce efect numai pentru viitor, in cazul reclamantei incepand cu data de 18.06.2009, insa in aceasta cauza, nu s-a cerut anularea niciunui act administrativ fie acesta tipic sau asimilat.
Decizia nr. 26/14.11.2011 pronuntata de Inalta Curte de casatie si Justitie in interesul legii, a subliniat ca din interpretarea normelor legale ?i a textului OUG nr. 148/2005 in ansamblul sau rezulta ca acordarea drepturilor prevazute in acest act normativ se raporteaza in primul rand la interesele copilului.
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, cu modificarile si completarile ulterioare a stabilit ca pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din OUG nr. 148/2005, indemnizatia lunara pentru cresterea copilului prevazuta de art. 1 alin. (1) din ordonanta se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, in cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009.
In concluzie, instanta a retinut ca, pentru acordarea retroactiva a indemnizatiei pentru crestere in favoarea S. D. A., reclamanta trebuia sa solicite in termenul prevazut de art. 11 alin.1 si 2 din Legea nr. 554/2004 anularea raspunsul negativ comunicat de parata.
Impotriva acestei Sentinte, a declarat recurs in termenul legal reclamanta V. E., criticand hotararea atacata ca nelegala, pentru urmatoarele motive:
La data solicitarii platii retroactive a indemnizatiei, pentru anul 2009 si 2010, Instanta Suprema nu se pronuntase la recursul in interesul legii formulat de Procurorul General al Romaniei, abia la data de 14.11.2011, prin Decizia nr. 26/1011, I.C.C.J. a admis recursul in interesul legii, statuand cu forta obligatorie ca parintii copiilor proveniti din sarcini multiple, nascuti intre 01.01.2006 si 17.06.2009, pot sa solicite plata retroactiva a indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului.
De asemenea, s-a mentionat ca dreptul la indemnizatia prevazuta de art. 1 din OUG nr. 148/2005 este un drept instituit de lege in beneficiul copilului, ceea ce inseamna ca pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 239/2009, de aceasta indemnizatie beneficiaza fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara.
In cazul copilului recurentei, conform acestei Decizii, aceasta este indreptatita la plata retroactiva a indemnizatiei, in cuantum de 600 lei lunar, pentru perioada 8.01.2008 - 17.06.2009.
Prin urmare cererea recurentei nu poate fi considerata ca nefondata, Deciziile I.C.C.J. pronuntate in recursurile in interesul legii fiind obligatorii.
Raportat la aceasta cronologie a actelor normative, privind indemnizatia pentru copiii din sarcini gemelare, rezulta ca la data emiterii Deciziei nr. 12022/2008 nu erau in vigoare nici Legea nr. 239/2009 si nici Decizia I.C.C.J., pentru a fi invocate ca temei legal al anularii actului, in termenul de 30 de zile prevazut de lege.
Prin intampinare, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, avand in vedere faptul ca recurenta nu a respectat procedura legii speciale, Legea nr. 554/2004, cu privire la apararea unui drept personal, astfel ca nu poate invoca dreptul pretins in dispretul legii.
Examinand hotararea atacata prin prisma acestor considerente, precum si din oficiu, potrivit dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila, Curtea a retinut urmatoarele:
La data de 27.11.2007 reclamanta V. E. a nascut 2 copii gemeni - D. A. si D. A., aspect ce rezulta din certificatele de nastere depuse la dosar la filele 4, 5, dosar de fond.
In urma cererii formulate de reclamanta, parata Directia de Munca si Protectie Sociala Mures a emis Decizia nr. 12022 din 22.02.2008 prin care i-a acordat indemnizatia pentru cresterea copilului in cuantum de 600 lei lunar.
Prin sentinta nr. 128/8.10.2010 a Curtii de Apel Targu Mures a fost admisa exceptia de nelegalitate a dispozitiilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 1025/2006, astfel incat aceste dispozitii nu mai pot fi retinute in cauza.
Prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, acordarea indemnizatiei lunare a fost raportata la numarul copiilor nascuti si nu la numarul nasterilor. Aceasta concluzie se desprinde cu atat mai mult cu cat indemnizatia la care face referire O.U.G. nr. 148/2005 reprezinta un drept al copilului, iar parintele cu o sarcina multipla nu poate fi discriminat in raport de parintele cu sarcini succesive, care ar urma sa beneficieze de cate o indemnizatie pentru fiecare dintre copiii nascuti.
In conditiile in care parata recurenta a raportat acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului la numarul nasterilor si nu la numarul copiilor, incalcand prevederile art.6 din O.U.G. nr.148/2005, in mod nelegal prima instanta a respins cererea, astfel incat hotararea atacata se impune a fi reformata, prin prisma dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
In consecinta, s-a impus admiterea recursului, potrivit art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedura civila, si modificarea in tot a hotararii atacate, in sensul admiterii actiunii introductive, urmand ca parata sa fie obligata la plata catre reclamanta a indemnizatiei lunare prevazute de OUG nr. 148/2005, pentru perioada 8.01.2008 - 17.06.2009.

Sursa: Portal.just.ro