O dispozitie de instituire in sarcina inculpatului a masurii de siguranta a confiscarii speciale a bunurilor prevazute de art. 118 alin. 1 lit. E C. pen. nu este incompatibila cu solutia de achitare intemeiata pe prevederile art. 181 C. pen., aceasta intrucat, pe de o parte, textul art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. are in vedere bunurile dobandite prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala si nu a unei infractiuni, iar, pe de alta parte, in cazul achitarii pe taramul art. 181 C. pen., fapta este prevazuta de legea penala, doar ca, in concret, nu prezinta gradul de pericol al unei infractiuni.
Prin sentinta penala nr. 1501/27 noiembrie 2012, Judecatoria Miercurea Ciuc:
-in baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b ind.1 Cod pr. pen. coroborat cu art.18 ind.1 Cod penal, a fost achitat inculpatul S. E. pentru comiterea infractiunii de "inselaciune" prevazuta de art.215 alin.l, Cod penal cu aplicarea art.37 alin. l lit. a Cod penal.
-in baza art.91 Cod penal raportat la art.18 ind.1 alin.3 Cod penal, i-a fost aplicata inculpatului sanctiunea administrativa a amenzii in cuantum de 500 lei.
-a constatat ca partea vatamata L. R. nu s-a constituit parte civila.
-in baza art.192 alin.1 lit.d Cod pr. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru pronuntarea acestei hotarari, prima instanta a retinut ca inculpatul S. E. a fost trimis in judecata pentru comiterea infractiunii de inselaciune prevazuta de art.215 alin.1 Cod penal.
Initial, ca urmare a plangerii partii vatamate, inculpatul a fost cercetat pentru comiterea infractiunii de furt. Ulterior, avand in vedere precizarile partii vatamate, s-a inceput urmarirea penala impotriva inculpatului pentru comiterea infractiunii de inselaciune, prin actul de sesizare a instantei dispunandu-se neinceperea urmaririi penale impotriva inculpatului pentru comiterea infractiunii de furt deoarece nu s-au putut administra probe privind vinovatia inculpatului pentru aceasta infractiune.
In fapt, pe baza celor declarate de inculpat organelor de cercetare, s-a retinut ca inculpatul a fost apelat telefonic de partea vatamata care l-a intrebat daca el i-a sustras un dulap. Inculpatul i-a raspuns ca nu stie nimic despre acest fapt si, conform declaratiei sale, ulterior s-a gandit sa-l insele pe partea vatamata si, pentru a face rost de bani, sa-i spuna ca stie cine a luat dulapul in schimbul unei sume de bani. Inculpatul a vorbit in prealabil cu un prieten cu care s-a inteles sa raspunda la telefon si sa spuna partii vatamate ca va restitui dulapul daca ii va da prin intermediul inculpatului o suta de lei. Apoi inculpatul s-a deplasat la domiciliul partii vatamate caruia i-a dat numarul de telefon al prietenului. Dupa ce partea vatamata a vorbit cu prietenul, i-a dat inculpatului 100 lei. Ulterior, partea vatamata i-a telefonat inculpatului iar acesta i-a spus ca a dat banii acelei persoane si nu-l mai intereseaza.
In declaratia data de inculpat in fata instantei, acesta sustine ca de fapt nu a promis partii vatamate ca-i va da dulapul ce i-a fost sustras ci ca ii va face rost de un dulap de acelasi fel. De asemenea, inculpatul a afirmat ca nu el a cerut bani de la partea vatamata ci acesta i-a oferit 100 lei. Cu toate acestea, inculpatul recunoaste ca a avut o intelegere cu o alta persoana care sa confirme telefonic ca dulapul este la el.
Faptul ca suma de 100 lei (pentru a se restitui dulapul) a fost oferita de partea vatamata este confirmat de declaratia acestuia data in fata instantei. Partea vatamata a declarat ca a banuit ca inculpatul i-a sustras dulapul si de aceea i-a oferit 100 lei ca sa-i aduca dulapul inapoi.
Cu toate ca din cele doua declaratii rezulta ca suma de 100 lei nu a fost ceruta de inculpat ci oferita de partea vatamata, intentia de a insela partea vatamata rezulta din faptul ca inculpatul a avut in prealabil o intelegere cu o alta persoana care a confirmat telefonic o stare de fapt falsa, menita sa induca in eroare partea vatamata in scopul obtinerii de bani. Chiar daca inculpatul a promis sa dea un dulap asemanator si nu acelasi dulap, intentia de a insela partea vatamata se mentine avand in vedere intelegerea cu terta persoana cu scopul de a-l face pe partea vatamata sa aiba incredere in inculpat.
Drept urmare, in drept, fapta inculpatului intruneste elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune, prevazuta de art.215 alin.1 Cod penal.
Totusi, fata de modalitatea comiterii infractiunii care a fost favorizata si de credulitatea partii vatamate si luand in considerare cuantumul foarte mic al prejudiciului produs fata de care partea vatamata nu s-a constituit parte civila, fapta nu prezinta pericolul social al unei infractiuni.
De altfel, in baza art.10 lit.b ind.1 Cod pr. pen., chiar prin rechizitoriul intocmit in cauza, s-a dispus neinceperea urmaririi penale si clasarea cauzei cu privire la comiterea de autor necunoscut a infractiunii de furt, apreciindu-se ca prin aceasta fapta s-a adus o atingere minima valorilor sociale ocrotite de legea penala in raport cu situatia economica actuala.
Luand in considerare comparativ prejudiciul de 100 lei produs prin fapta comisa de inculpat cu prejudiciul de 500 lei produs prin comiterea infractiunii de furt, rezulta ca fapta pentru care a fost trimis in judecata inculpatul are o gravitate chiar mai mica decat fapta de furt reclamata initial de partea vatamata.
In consecinta, in baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b ind.1 Cod pr. pen. coroborat cu art.18 ind.1 Cod penal, judecatoria l-a achitat pe inculpat pentru comiterea infractiunii de "inselaciune" prevazuta de art.215 alin. l, Cod penal cu aplicarea art.37 alin .l lit. a Cod penal.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs Parchetul de pe langa Judecatoria Miercurea Ciuc. In motivarea caii de atac, procurorul contesta temeinicia hotararii primei instante de achitare a inculpatului S. E. de sub acuza comiterii infractiuni ide inselaciune pe motiv ca faptei ii lipseste gradul de pericol social al acestei infractiuni. Precizeaza ca, in raport de imprejurarile si modalitatea de comitere a faptei, precum si de persoana inculpatului, care nu se afla la primul conflict cu legea penala, noua activitate ilicita fiind comisa in conditiile recidivei mari postcondamnatorii, fapta prezinta gradul de pericol social concret al infractiunii de inselaciune, iar solutia corecta care trebuia adusa litigiului este cea de condamnare.
Analizand recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 3570/258/2012 al Judecatoriei Miercurea Ciuc, a motivelor invocate, a sustinerilor si concluziilor reprezentantului Ministerului Public si ale inculpatului, precum si din oficiu, in limitele efectului devolutiv, s-au retinut urmatoarele:
In ceea ce priveste expunerea starii de fapt; analiza detaliata a probelor administrate; dispozitia de achitare a inculpatului S. E. de sub acuza comiterii infractiunii de inselaciune, incadrarea juridica data faptei; temeiurile achitarii; aplicarea in sarcina inculpatului a amenzii administrative de 500 lei; constatarile vizand absenta actiunii civile in procesul penal; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat in cauza si cuantumul acestor cheltuieli, hotararea in discutie este la adapost de critici.
Cu toate acestea, recursul promovat de procuror impotriva acestei hotarari este fondat iar cele expuse in continuare determina, in temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea caii de atac, cu consecintele casarii partiale a sentintei Judecatoriei Miercurea Ciuc si rejudecarii cauzei in urmatoarele limite:
Prin fapta sa penala, inculpatul S. E. a obtinut de la partea vatamata L. R. suma de 100 lei. Inculpatul nu a restituit partii vatamate aceasta catime si partea vatamata nu s-a constituit parte civila in cauza. In aceste imprejurari, suma de 100 lei este supusa masurii de siguranta a confiscarii speciale de la acuzat, in temeiul art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. Subliniem, aici, ca o dispozitie de instituire in sarcina inculpatului a masurii de siguranta a confiscarii speciale nu este incompatibila cu solutia de achitare intemeiata pe prevederile art. 181 C. pen., aceasta intrucat, pe de o parte, textul art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. are in vedere bunurile dobandite prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala si nu a unei infractiuni, iar, pe de alta parte, in cazul achitarii pe taramul art. 181 C. pen., fapta este prevazuta de legea penala, doar ca, in concret, nu prezinta gradul de pericol al unei infractiuni.
In lumina acestor idei, in rejudecare, in baza art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. s-a luat fata de inculpatul S. E. masura de siguranta a confiscarii speciale a sumei de 100 lei.
In schimb, in ceea ce priveste criticile invocate de procuror cu prilejul adresarii in al doilea grad, nu au fost primite pentru urmatoarele considerente:
Natura manoperelor dolosive efectuate de inculpat, modul usuratic in care partea vatamata a acceptat sa remita acuzatului suma de 100 lei si valoarea foarte redusa a pagubei pricinuite, de recuperarea careia oricum subiectul pasiv nu s-a mai aratat interesat, sunt tot atatea elemente care duc la concluzia ca in concret fapta inculpatului a adus o atingere minima valorii sociale ocrotite, fiind vadit lipsita de importanta. Nu negam antecedenta penala a inculpatului, dar aceasta reprezinta un criteriu, insa nu unicul criteriu in aprecierea gradului de pericol social al infractiunii, astfel ca doar conduita infractionala manifestata in trecut de catre d-l S. E. nu poate sa imprime faptei caracterul unei infractiuni.
La alegerea sanctiunii administrative si a cuantumului acesteia antecedenta penala a cantarit totusi, alaturi de natura actelor inculpatului de inducere in eroare a partii vatamate, de valoarea prejudiciului si de atitudinea acuzatului pe durata procedurilor -dezinteresat fiind de derularea procedurilor penale pendinte.