Decretul Lege nr.126/1990 reglementeaza situatia bunurilor preluate de stat prin efectul Decretului Lege nr.358/1948, legiuitorul avand in vedere acele bunuri la preluarea carora procedura instituita de art. 2 din Decretul Lege nr.358/1948 a fost respectata, ceea ce insa nu este cazul in speta.
Prin urmare, imobilul in litigiu nu poate fi supus procedurilor reglementate prin legea speciala, intrucat titlul cu care a fost preluat nu a fost unul conform dispozitiilor legale.
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin decizia civila nr. 70 din 13.03.2012 a Tribunalului Mures, pronuntata in dosarul nr. 8439/111/2006* s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta Parohia Ortodoxa "Sfantul Gheorghe" Oradea impotriva sentintei civile nr. 5942 din 01.07.2011 a Judecatoriei Targu-Mures si s-a dispus obligarea apelantei la plata catre intimata Episcopia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Oradea a sumei de 1946 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut ca problema competentei materiale a instantei de a solutiona actiunea reclamantei a fost transata de catre instanta suprema, nemaiputand fi adusa in discutie, respingand sub acest aspect motivele de apel referitoare la anularea sentintei atacate.
Pe fond, tribunalul a retinut ca potrivit inscrisurilor depuse in dosarul cauzei, imobilul in litigiu a apartinut Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco Catolice, prin Seminarul Greco Catolic Oradea, iar apelanta a parasit procedura formal democratica reglementata de Capitolul 5 din Decretul nr. 177/1948 si a ales, pentru inscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului, procedura directa si mai simpla a "rectificarii denumirii proprietarului de sub B+1", ca si cum in cuprinsul cartii funciare s-ar fi inscris gresit aceasta denumire. Fata de aceasta situatie tribunalul a apreciat ca solutia primei instante de constatare a nevalabilitatii trecerii imobilului in proprietatea apelantei este legala si temeinica.
S-a mai retinut ca procedura in fata comisiei mixte, ca etapa prealabila sesizarii instantelor a fost urmata, insa fara vreun rezultat concret, avand loc mai multe intalniri ale reprezentantilor celor doua culte, subliniind totodata ca numarul actual al credinciosilor celor doua culte in municipiul Oradea si numarul lacasurilor de cult din zona respectiva nu au relevanta in cauza, proprietatea asupra imobilului neputand fi stabilita in functie de acestea.
Impotriva acestei hotarari, parata Parohia Ortodoxa "Sfantul Gheorghe" Oradea a formulat recurs, solicitand modificarea deciziei atacate, admiterea apelului si schimbarea sentintei pronuntata de Judecatoria Tg.-Mures, in sensul respingerii actiunii reclamantei.
In motivarea recursului, recurenta a aratat ca prin efectul Legii nr. 177/1948 si al Decretului nr. 358/1948, cultul greco-catolic din Romania a fost desfiintat, iar averea acestuia a trecut in patrimoniul Statului Roman, ori a Bisericii Ortodoxe Romane, aceasta din urma preluand averea parohiilor prin procedura prevazuta de art. 37-39 din Legea nr. 177/1948. Transcrierea dreptului de proprietate in favoarea Parohiei Ortodoxe Romane "Sfantul Gheorghe" Oradea a fost consecinta trecerii majoritatii membrilor cultului greco-catolic la cultul ortodox. Imprejurarea ca Legea nr. 177/1948 si Decretul nr. 258/1948 au fost abrogate nu duce in mod automat la redobandirea dreptului de proprietate de catre reclamanta asupra lacasului de cult, iar procedura reglementata de art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, completat cu Legea nr. 182/2005 nu a fost respectata.
Recurenta a mai aratat ca masura abuziva a preluarii de catre stat a lacasurilor de cult in anul 1948 nu poate fi reparata printr-un alt abuz, nesocotind optiunea majoritatii credinciosilor la data adoptarii acelei masuri.
S-a mai aratat ca recurenta are 4000 de credinciosi, in timp ce reclamanta a depus un tabel nominal cu 29 de credinciosi greco-catolici arondati parohiei, care mai are o biserica la o distanta de 500 de metri in acelasi cartier.
Recurenta a mai invocat inadmisibilitatea revendicarii pe dreptul comun, in contextul in care exista o reglementare speciala, precum si imprejurarea ca temeiul de drept a fost gresit invocat de reclamanta, iar instanta nu a pus in discutia partilor aceasta chestiune, impunandu-se casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei din aceasta perspectiva.
S-a mai aratat ca dobandirea dreptului de proprietate de catre parata asupra imobilului in discutie s-a facut cu respectarea procedurii prevazuta de art. 2 din Decretul nr. 358/1948, nefiind aplicabile dispozitiile art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938.
In drept, recurenta a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1-3 si 5, art. 314 si art. 316 din Codul de procedura civila.
Intimata Episcopia Greco-Catolica Oradea a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat de parata si mentinerea hotararii atacate ca legala si temeinica, precum si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata. In acest sens, intimata a subliniat faptul ca abuzul nu poate crea drept, motiv pentru care Decretul nr. 358/1948 si HCM nr. 1719/1948 nu pot constitui titlu valabil pentru transmiterea dreptului de proprietate.
Examinand hotararea atacata din perspectiva motivelor invocate, instanta de control judiciar a constatat ca recursul promovat este neintemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la motivul de nelegalitate vizand casarea si trimiterea cauzei pentru rejudecare, intrucat temeiul legal al actiunii a fost gresit indicat, iar instanta nu a pus in discutia partilor aceasta imprejurare, Curtea a constatat ca obiectul cererii de chemare in judecata si temeiul legal al actiunii au fost lamurite pe parcursul procesului, inclusiv prin decizia de casare pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in care se arata faptul ca actiunea vizeaza rectificarea inscrierii in cartea funciara efectuata in favoarea paratei prin anularea inscrierii de sub B5, restabilirea situatiei anterioare de carte funciara, constatandu-se ca parata si-a intabulat fara un titlu valabil dreptul de proprietate asupra imobilului inscris in CF 1800 Oradea nr. top. 537 de sub A+1, si predarea acestuia in deplina proprietate si posesie. Fata de obiectul cererii de chemare in judecata si temeiul legal la actiunii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit si competenta materiala de solutionare a cauzei. Decizia de casare este obligatorie, astfel incat toate aceste chestiuni nu mai pot fi puse in discutie, iar cu ocazia rejudecarii cauzei parata a formulat aparari cu privire la toate aspectele invocate de reclamanta.
Cu privire la motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, instanta constata ca imobilele inscrise in CF 1800 Oradea au cuprins, potrivit foii A, mai multe corpuri de avere inscrise sub nr. top 533, 534, 535, 536 si 537.
Prin incheierea nr. 3433 din 22 noiembrie 1949 si in baza adresei Ministerului Invatamantului Public, precum si in temeiul dispozitiilor art. I si II din Decretul 176/1948 pentru trecerea in proprietatea statului a bunurilor bisericilor, congregatiilor, comunitatilor sau particularilor ce au servit pentru functionarea si intretinerea institutiilor de invatamant general, tehnic sau profesional, imobilele inscrise sub nr. top 533-536 din CF 1800 au trecut in proprietatea statului, respectiv a Ministerului Invatamantului Public, fiind transcrise in CF 13025 Oradea.
Imobilul in litigiu, ulterior acestei inscrieri, a ramas in CF 1800, reprezentand Biserica Scolii de Baieti Greco-Catolica in Oradea Olosig.
Prin incheierea 386 din 13 februarie 1956 s-a dispus, in temeiul Decretului 358/1948, rectificarea numelui proprietarului acestui imobil din "Seminarul greco-catolic Oradea" in "Parohia Ortodoxa Romana Olosig - Oradea".
Potrivit dispozitiilor art. 34 din Decretul Lege nr.115/1938, rectificarea unei intabulari se va cere de orice persoana interesata daca inscrierea sau titlul in temeiul caruia s-a savarsit nu au fost valabile.
In speta, cererea formulata de parata si adresata Tribunalului Popular al Orasului Oradea a fost intemeiata pe dispozitiile Decretului 358/1948 si a avut ca obiect rectificarea numelui proprietarului.
Instanta este obligata sa examineze valabilitatea titlului paratei prin raportare expresa la dispozitiile legale in vigoare la momentul inscrierii paratei ca proprietar tabular.
Curtea a constatat ca instantele au retinut in mod corect faptul ca titlul in baza caruia s-a facut rectificarea nu era valabil, avand in vedere ca obiectul actului normativ invocat era stabilirea situatiei de drept a fostului cult greco-catolic, iar potrivit art.2 din acelasi act normativ, averea mobila si imobila apartinand organizatiilor si institutiilor, etc., cu exceptia expresa a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua in primire imediat. Aliniatul 2 al aceluiasi articol stipuleaza ca o comisie interdepartamentala va hotari asupra destinatiei acestor averi, putand atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Romane sau diferitelor ei componente.
Asa cum rezulta din documentele aflate la dosarul cauzei, in principal cererea de rectificare si inscrierile de carte funciara (filele12-15 in dosarul Tribunalui Bihor), procedura instituita de legea in vigoare la acea data nu a fost respectata.
Conform celor retinute anterior, potrivit inscrierilor din CF 1800 Oradea, imobilul a figurat descris sub A+5 alaturi de alte imobile (A+1-4) fata de care a fost respectata intocmai procedura instituita de lege, in sensul in care acestea au fost inscrise in favoarea Statului Roman si in folosinta Ministerului Invatamantului Public.
Cu alte cuvinte, parata nu se poate prevala de existenta vreunui titlu valabil emis de comisia interdepartamentala, comisie care putea sa atribuie astfel de bunuri Bisericii Ortodoxe Romane.
Procedurile instituite de lege ulterior anului 1990 puteau si trebuiau sa fie respectate in situatia in care titlul paratei era unul valabil, emanand ca urmare a respectarii dispozitiilor legale ale acelor ani.
Decretul Lege nr.126/1990 reglementeaza situatia bunurilor preluate de stat prin efectul Decretului Lege nr.358/1948, legiuitorul avand in vedere acele bunuri la preluarea carora procedura instituita de art. 2 din Decretul Lege nr.358/1948 a fost respectata, ceea ce insa nu este cazul in speta.
Prin urmare, imobilul in litigiu nu poate fi supus procedurilor reglementate prin legea speciala, intrucat titlul cu care a fost preluat nu a fost unul conform dispozitiilor legale, urmand a inlatura argumentele recurentei sub acest aspect.
Articolul 3 al Legii nr.126/1990, modificat prin Legea nr. 182/2005 nu modifica situatia imobilului in litigiu, respectiv imobilul preluat de Biserica Ortodoxa Romana, intrucat, asa cum am aratat, potrivit dispozitiilor Decretului nr. 358/1948 bunurile mobile si imobile apartinand cultului greco-catolic trebuiau preluate de Statul Roman, iar comisia interdepartamentala era singura autoritate care putea sa atribuie astfel de bunuri paratei, iar aceasta sa le preia, cum s-a intamplat cu imobilele inscrise in acelasi CF sub nr. de ordine A+1-4.
Nu pot fi primite nici argumentele recurentei referitoare la numarul actual al credinciosilor celor doua culte religioase in Oradea, ori referitoare la numarul lacasurilor de cult din cartierul respectiv , aceste aspecte neavand relevanta juridica fata de obiectul actiunii. Nici referirile recurentei la dispozitiile art. 37-39 din Legea nr. 177/1948 nu pot constitui argumente temeinice pentru a justifica legalitatea rectificarii cartii funciare operate in anul 1956, cu atat mai mult cu cat, astfel cum am aratat anterior, rectificarea inscrierii in cartea funciara s-a facut in baza Decretului nr. 358/1948.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat ca in cauza nu este incident niciun motiv de nelegalitate prev. de art. 304 din Codul de procedura civila, astfel ca in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila a respins ca nefondat recursul promovat de parata Parohia Ortodoxa "Sfantul Gheorghe" Oradea impotriva deciziei civile nr. 70 din 13.03.2012, pronuntata de Tribunalul Mures in dosarul nr. 8439/111/2006*.
Fiind in culpa procesuala, recurenta fost obligata la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta intimata, in cuantum total de 1948 lei, reprezentand 1500 lei onorariu avocatial, conform chitantei nr. 64/2012 (fila 50) si 448 lei cheltuieli de deplasare, conform bonurilor fiscale aflate in copie la fila 50.