Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Pretentii. Despagubiri in caz de eroare judiciara Decizie nr. 1001/R din data de 14.06.2012
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Pretentii. Despagubiri in caz de eroare judiciara

- Codul de procedura penala, art. 504 alin. 1

Potrivit dispozitiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penala, persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare.
Fata de cele retinute anterior, Curtea a constat ca in mod legal prima instanta a constatat faptul ca textul legal invocat de reclamat nu este aplicabil in cauza, intrucat nu a existat o condamnare a reclamantului pentru fapta de savarsirea careia a fost acuzat, urmata de o achitare in alta procedura judiciara. Reclamantul a fost achitat in cursul procesului penal in fata primei instante si in caile de atac.
In acelasi sens este reglementat dreptul persoanei la despagubiri in caz de eroare judiciara si de prevederile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care statueaza ca atunci cand o condamnare penala definitiva este ulterior anulata, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii sau practicii in vigoare in Statul respectiv, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila in tot, sau in parte

Prin sentinta civila nr. 843 din 20.03.2012 a Tribunalului Mures, pronuntata in dosarul nr. 1718/102/2011 s-a respins cererea formulata de reclamantul C.I., in contradictoriu cu paratul Statul Roman, prin M.F.P.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca in procedura reglementata de art.504-506 din Codul de procedura penala, Statul are o raspundere limitata la prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale, iar prin raportare la art.52 alin.3 din Constitutia Romaniei, "eroarea judiciara" a fost definita sub doua aspecte: condamnarea constatata a fi nelegala prin pronuntarea unei hotarari ulterioare de achitare (situatia invocata de reclamant) si privarea de libertate ori restrangerea libertatii unei persoane in mod nelegal, constatata astfel prin ordonanta a procurorului sau prin hotarare judecatoreasca.
Tribunalul a retinut ca, in cazul concret dedus judecatii nu sunt intrunite conditiile existentei unei erori judiciare. Reclamantul a fost achitat in cursul procesului penal, nefiind asadar in situatia prevazuta de textul legal amintit, respectiv existenta unei condamnari prin hotarare definitiva, urmata apoi de achitare in alta procedura judiciara.
Cu privire la decizia nr.45 din 10 martie 1998 pronuntata de Curtea Constitutionala invocata de reclamant, s-a retinut ca aceasta a fost pronuntata la momentul la care textul art.504 alin.1 avea un alt continut si restrangea posibilitatea acordarii de despagubiri victimelor unei erori judiciare la doua situatii, respectiv cand persoana nu a savarsit fapta imputata sau cand fapta nu exista. S-a apreciat prin decizia Curtii Constitutionale mai sus amintita, ca art. 504 alin.1 din Codul de procedura penala este neconstitutional in masura in care limiteaza cazurile de raspundere a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, la aceste doua ipoteze.
Ulterior, legiuitorul a modificat continutul art.504 din Codul de procedura penala, in sensul ca persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare.
Prin urmare legiuitorul nu mai limiteaza cazurile de raspundere a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare la cele doua ipoteze (prevazute de art.10 lit. a si c din Codul de procedura penala), ci la toate situatiile de achitare. Legiuitorul a impus insa conditia cumulativa ca acea condamnare sa fi fost constatata a fi nelegala prin pronuntarea unei hotarari ulterioare de achitare, conditie neindeplinita in cauza.
Impotriva acestei hotarari a formulat recurs reclamantul C.I. solicitand modificarea sentintei atacate, in sensul admiterii actiunii si obligarii paratului la plata despagubirilor solicitate.
In motivarea recursului reclamantul a aratat ca instanta de fond a apreciat gresit ca raspunderea Statului nu poate fi angajata in cauza, in contextul in care a fost victima unei anchete judiciare abuzive, iar in conformitate cu dispozitiile art. 52 al. 3 din Constitutie, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Recurentul a aratat ca a dovedit prejudiciul material si moral suferit, invocand si decizia nr. 143/A din 02.03.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care s-a stabilit ca orice inculpare pe nedrept produce suferinte in plan moral si social, justificand acordarea unei compensatii materiale.
In drept, recurentul reclamant a invocat dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9, art. 274 din Codul de procedura civila.
Intimatul parat Statul Roman, prin M.F.P., a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratand faptul ca nu este incident in cauza textul legal invocat de recurent cu privire la angajarea raspunderii statului pentru erori judiciare.
Examinand sentinta atacata din perspectiva motivelor invocate, precum si a dispozitiilor art. 304 ind. 1 Cod procedura civila, instanta de control judiciar a constat ca recursul promovat este neintemeiat, pentru urmatoarele considerente:
In fapt, prin sentinta penala nr. 13 din 2 februarie 2010 pronuntata de Tribunalul Mures, ramasa definitiva prin decizia penala nr.44/A din 14 iunie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Tg. Mures si decizia penala nr. 4091 din 17 noiembrie 2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a dispus in temeiul art.11 pct. 2 lit. a coroborat cu art.10 lit. d din Codul de procedura penala, achitarea reclamantului C.I. de sub acuza comiterii a infractiunii de luare de mita prevazuta de art.6, art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 raportat la art.254 alin.1 si 2 din Codul penal, in urma schimbarii incadrarii juridice a faptei pentru care fusese trimis in judecata.
Reclamantul a solicitat acordarea de despagubiri pentru prejudiciul material si moral cauzat ca urmare a acuzarii sale de savarsirea infractiunii de luare de mita, in temeiul dispozitiilor art. 52 al. 3 din Constitutie si art. 504 din Codul de procedura penala.
Conform art. 52 al. 3 din Constitutia Romaniei, Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii.
Potrivit dispozitiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penala, persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare.
Fata de cele retinute anterior, Curtea a constat ca in mod legal prima instanta a constatat faptul ca textul legal invocat de reclamat nu este aplicabil in cauza, intrucat nu a existat o condamnare a reclamantului pentru fapta de savarsirea careia a fost acuzat, urmata de o achitare in alta procedura judiciara. Reclamantul a fost achitat in cursul procesului penal in fata primei instante si in caile de atac.
Decizia nr.45 din 10 martie 1998 pronuntata de Curtea Constitutionala nu prezinta relevanta in cauza, intrucat a fost pronuntata la momentul la care textul art.504 alin.1 avea un alt continut si restrangea posibilitatea acordarii de despagubiri victimelor unei erori judiciare la doua situatii, respectiv atunci cand persoana nu a savarsit fapta imputata sau cand fapta nu exista. Prin decizia Curtii Constitutionale s-a apreciat ca art. 504 alin.1 din Codul de procedura penala in forma avuta la acel moment este neconstitutional in masura in care limiteaza cazurile de raspundere a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, la aceste doua ipoteze. Ulterior insa, legiuitorul a modificat continutul art.504 din Codul de procedura penala, astfel incat nu mai limiteaza cazurile de raspundere a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare la cele doua ipoteze prevazute de art.10 lit. a si c din Codul de procedura penala, ci la toate situatiile de achitare reglementate de art. 10. Legiuitorul a impus insa conditia cumulativa ca acea condamnare sa fi fost constatata a fi nelegala prin pronuntarea unei hotarari ulterioare de achitare, conditie neindeplinita in cauza.
In acelasi sens este reglementat dreptul persoanei la despagubiri in caz de eroare judiciara si de prevederile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care statueaza ca atunci cand o condamnare penala definitiva este ulterior anulata, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii sau practicii in vigoare in Statul respectiv, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila in tot, sau in parte.
Prin urmare, instanta constata ca sentinta recurata este legala si temeinica, nefiind incident nici un motiv de nelegalitate, astfel ca in temeiul prevederilor art. 312 din Codul de procedura civila, a respins ca nefondat recursul promovat de reclamantul C.I. impotriva sentintei civile nr. 843 din 20.03.2012 a Tribunalului Mures, pronuntata in dosarul nr. 1718/102/2011.

Sursa: Portal.just.ro