Recurs. Casare integrala. Trimiterea cauzei spre rejudecare instantei competente
Prin decizia penala nr.94/25 aprilie 2006, pronuntata in dosarul nr.83/2006 al Tribunalului Harghita, s-a admis apelul declarat de inculpatele D. E. si C. E. impotriva sentintei penale nr.577/15.12.2005 a Judecatoriei Odorheiu Secuiesc si desfiintandu-se integral sentinta atacata, in rejudecaree, s-a dispus in baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedura penala, achitarea inculpatelor D. E. si C. E. pentru savarsirea infractiunilor de fals in declaratii, prev.de art.292 Cod penal.
Cu referire la cheltuielile judiciare, s-a dispus ramanerea acestora in sarcina statului.
Impotriva sentintei pronuntate de instanta de fond au declarat apel inculpatele D. E. si C. E., invocand imprejurarea ca judecatorul care a solutionat cauza la instanta de fond este incompatibil, intrucat a respins cererea de perfectare a antecontractului.
S-a invocat de asemenea imprejurarea ca nu exista un temei de fapt si de drept care sa justifice solutia de condamnare, nefiind evidentiat elementul privind inducerea in eroare.
Instanta de apel a apreciat ca apelul declarat este fondat, retinand ca inscrisul sub semnatura privata, incheiat la sfarsitul lunii iulie 2002, este nul, nefiind incheiat in forma autentica, astfel ca nu produce consecinte juridice si nu are un efect translativ de proprietate.
S-a retinut in aceste conditii ca in momentul incheierii actului de vanzare-cumparare, autentificat in fata notarului public, inculpata C. E. avea calitatea de proprietar, astfel ca nu s-a putut retine ca a declarat in fals.
Cu referire la cele doua inscrisuri sub semnatura privata, despre care s-a retinut ca sunt antedatate, s-a aratat ca nu intrunesc conditiile prevazute de art.292 Cod penal, care impun cerinta ca declaratiile sa fie facute unui organ sau institutii de stat sau unei alte unitati dintre cele la care se refera art.145 Cod penal.
Cu referire la declaratia autentificata data de apelanta D. E. s-a mentionat ca nu constituie un fals in declaratii in sensul prevazut de art.292 Cod penal, intrucat nu produce consecinte juridice.
Instanta de apel a aratat ca este apt sa produca consecinte juridice doar contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.893 din 23.04.2003, care este real, intrucat la momentul incheierii acestuia, apelanta C. E. era proprietara tabulara a imobilului, iar declaratia data de cele doua apelante, autentificata sub nr.1090 din 11 mai 2004, face parte integranta din contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.893/2004, astfel ca este apt sa produca consecinte juridice cu acest din urma act.
S-a aratat astfel ca lipseste latura obiectiva a infractiunii de fals in declaratii, considerent in raport de care s-a dispus admiterea apelului si achitarea inculpatelor pe temeiul prevazut de art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedura penala.
Impotriva deciziei penale mentionate, in termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Harghita.
In motivarea cererii de recurs formulate s-a criticat hotararea pronuntata de instanta de apel sub aspectul nelegalitatii, aratand ca, desi actul sub semnatura privata incheiat in luna iulie 2002 nu are efect translativ de proprietate, constituie o promisiune sau un antecontract de vanzare-cumparare, care este valabil si produce consecinte juridice intre parti, fiind unanim acceptata in practica judiciara confirmarea unui asemenea inscris prin hotarare judecatoreasca.
S-a invocat in motivele de recurs, sub aspectul realizarii elementelor constitutive ale infractiunii prevazute de art.292 Cod penal, imprejurarea ca este suficient in sensul textul de incriminare ca declaratia necorespunzatoare adevarului sa fie facuta in vederea producerii de consecinte juridice si sa serveasca acestui scop, chiar daca, in final, acea consecinta nu s-a produs.
In ceea ce priveste cele doua acte sub semnatura privata antedatate, din 2 iulie 2002 si respectiv 4 august 2002, s-a specificat faptul ca nu s-a retinut nici prin actul de inculpare si nici prin hotararea primei instante ca ar intruni conditiile cerute de art.292 Cod penal, acestea constituind mijloacele frauduloase folosite pentru a intari convingerea partilor interesate.
S-a aratat ca declararea necorespunzatoare a adevarului a avut loc, in prima faza, prin consfintirea afirmatiilor mincinoase facute in cele doua acte sub semnatura privata, antedatate, si in contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.893/23.04.2004, prin aceea ca s-a trecut un alt pret decat cel real, s-a declarat in mod mincinos ca vanzatoarea a stapanit continuu imobilul vandut, iar declaratia autentificata sub nr.1090/11 mai 2004 contine afirmatii mincinoase cu referire atat la pretul de vanzare cat si la faptul ca partile s-ar fi prezentat personal si ar fi semnat actul in fata notarului.
Analizand recursul declarat prin prisma motivelor invocate si din oficiu in limitele investirii sale si anume conform dispozitiilor art.385/6, 385/8 si 385/9 Cod procedura penala, s-a constatat urmatoarele :
Inculpatele C. E. si D. E. au fost deduse judecatii prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Odorheiu Secuiesc pentru savarsirea unei singure infractiuni de fals in declaratii, prev.de art.292 Cod penal, desi din considerentele actului de sesizare rezulta ca presupusa declarare necorespunzatoare a adevarului facuta in scopul impus de textul de incriminare vizeaza atat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.893/23 aprilie 2004 cat si declaratia autentificata data in fata notarului public la data de 11 mai 2004.
In conditiile in care consumarea infractiunii de fals in declaratii are loc in momentul cand declaratia mincinoasa scrisa a fost primita sau declaratia mincinoasa verbala a fost consemnata de organul competent, se justifica o clarificare de prima instanta a obiectului judecatii cu referire la fapta ce formeaza obiectul sesizarii, intrucat cele doua inscrisuri autentificate retinute si de prima instanta ca incluzand declaratii false, cu consecinta anularii acestora, au fost incheiate la date diferite, respectiv la data de 23 aprilie 2004 si 11 mai 2004.
Se justifica asadar, in raport de ambiguitatea actului de sesizare a instantei, clarificarea obiectului judecatii in acceptiunea definita de art.317 Cod procedura penala, cu precizarea ca, potrivit textului de lege specificat, prin fapta aratata in actul de sesizare nu se poate intelege simpla referire la o anumita fapta mentionata in succesiunea activitatilor unei persoane, ci la descrierea acelei fapte intr-un mod susceptibil a produce consecinte juridice, de a investi instanta, o atare conditie nefiind indeplinita decat in cazul cand fapta aratata prin rechizitoriu este insotita de precizarea incadrarii ei juridice si de dispozitia de trimitere in judecata.
Clarificarea obiectului judecatii se impunea a fi realizata de prima instanta prin aplicarea fie a dispozitiilor art.334 Cod procedura penala, fie prin aplicarea dispozitiilor art.332 alin.2 Cod procedura penala in raport de concluziile rezultate din analiza actului de sesizare, prin prisma cerintelor impuse de art.317 Cod procedura penala, in ideea garantarii dreptului la aparare al inculpatelor, in conditiile in care atat actul de sesizare a instantei cat si hotararea instantei de fond nu specifica cu certitudine care dintre cele doua fapte realizeaza continutul infractiunii pentru care au fost condamnate inculpatele.
Omisiunea instantei de fond de a clarifica obiectul judecatii contravine garantiei instituite de art.6 paragraful 3 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care instituite dreptul "acuzatului" de a fi informat cu privire la natura si cauzele acuzatiei care i se aduc, "fapt care presupune aducerea la cunostinta atat a faptelor materiale ce i se reproseaza cat si a calificarii juridice ce li se dau" (in acest sens cauza Bricmont contra Belgiei).
In acceptiunea instantei de contencios european, dispozitiile acestui text evidentiaza necesitatea ca "autoritatile nationale sa depuna o maxima diligenta cu privire la modul in care se face "notificarea" acuzatiei catre cel interesat, actul de acuzatie avand un rol determinant in procedura penala" (cauza Mattoccia contra Italiei).
Informarea precisa si completa cu privire la faptele care se reproseaza acuzatului si a calificarii lor juridice, reprezinta o conditie esentiala a unui proces echitabil, existand o legatura evidenta intre dispozitiile art.6 paragraful 1 lit.a si cele ale art.6 paragraful 3 lit.a si b in sensul ca dreptul de a fi informat cu privire la natura si cauzele acuzatiei trebuie privit in lumina dreptului recunoscut acuzatului de a-si pregati apararea.
In raport de considerentele enuntate, subzistand cazurile de casare prevazute de art.385/9 pct.9, 10 si respectiv 12 Cod procedura penala, potrivit prevederilor art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedura penala, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Harghita, s-a casat integral decizia atacata si s-a desfiintat integral sentinta penala nr.577/15.12.2005 a Judecatoriei Odorheiu-Secuiesc, dispunandu-se trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.