Indeplinirea conditiilor pentru deschiderea procedurii simplificate a insolventei unei societati comerciale dizolvate ca urmare a aplicarii prevederilor art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, republicata.
Legea nr. 85/2006, republicata
Legea nr. 31/1990, republicata, art. 260 alin. 4
In termen de 60 de zile de la numirea lichidatorului in vederea lichidarii judiciare, acesta trebuie sa depuna la O.R.C. un raport privind situatia economica a societatii, iar de la data depunerii raportului curge un termen de 15 zile in care lichidatorul are obligatia de a solicita deschiderea procedurii simplificate a insolventei. Nefiind depus raportul, nu curge nici termenul de 15 zile instituit de legiuitor, prin urmare nu sunt indeplinite nici conditiile pentru deschiderea procedurii simplificate a falimentului.
Prin Incheierea nr. 1076/C/2.12.2010 a Tribunalului Comercial Mures, s-a admis cererea debitoarei S.C. R. S.R.L., prin lichidator judiciar, s-a deschis procedura simplificata a insolventei, si s-au dispus celelalte masuri prevazute de Legea nr. 85/2006, retinandu-se in considerentele hotararii atacate ca, societatea este dizolvata de drept, si ca, intrucat nu au fost depuse actele si informatiile cerute de art. 28 alin. 1 lit. "a - f si h" din Legea nr. 85/2006, se impune intrarea debitoarei in procedura simplificata, potrivit alin. 2 al aceluiasi articol.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs in termenul legal, asociatul unic al societatii debitoare, R.V., criticand hotararea atacata ca nelegala, prin prisma art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, sustinand in esenta ca, judecatorul sindic a dispus deschiderea procedurii, cu incalcarea prevederilor art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990.
Aceasta intrucat lichidatorul nu a intocmit raportul cerut de acest text legal precitat, si mai mult, in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 28 lit. "a - f si h" din lege, intrucat aceasta ipoteza vizeaza cazul in care procedura insolventei este deschisa la cererea debitoarei. Mai mult, s-a aratat ca singura creanta existenta, reprezentand obligatii restante catre bugetul de stat a fost de altfel achitata.
Prin intampinare, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea recursului, invocand exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentului, exceptie respinsa insa in cuprinsul partii introductive a hotararii, si de asemenea, a sustinut netemeinicia recursului, intrucat judecatorul sindic ar fi facut aplicarea corecta a legii si de asemenea, lichidatorul judiciar a intreprins demersurile care se impun in cauza.
Examinand hotararea atacata, prin prisma acestor considerente, precum si din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedura civila, Curtea a constat urmatoarele:
Societatea debitoare a fost dizolvata prin Sentinta nr. 1479/19.04.2010 a Tribunalului Comercial Mures, iar prin Rezolutia nr. 9622/4.10.2010, ca urmare a cererii din 30.09.2010 a D.G.F.P. Mures, a fost numit lichidator in cauza C.A., acestuia fiindu-i stabilit si onorariul aferent.
In aceste conditii, este, asadar, de observat ca, ulterior aplicarii prevederilor art. 237 alin.7 din Legea nr. 31/1990, republicata, lichidatorul a solicitat deschiderea procedurii insolventei, cerere admisa de judecatorul sindic prin hotararea atacata in prezenta cauza.
Curtea a constat, insa, nerespectarea in cauza a dispozitiilor art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, republicata, intrucat lichidatorul judiciar numit pe seama debitoarei nu a depus, la O.R.C. de pe langa Tribunalul Mures, in termen de 60 de zile de la numire, raportul privind situatia economica a societatii.
Este adevarat ca aceasta cerinta a depunerii raportului la Registrul Comertului a fost instituita de catre legiuitor in scopul efectuarii publicitatii catre cei interesati (prin expresia folosita de legiuitor "pentru mentionare"), insa, Curtea nu poate ignora faptul ca, de la aceasta data - cel mult 60 de zile de la numire - a depunerii raportului, incepe sa curga un nou termen, cel de 15 zile, in care lichidatorul are obligatia de a solicita deschiderea procedurii.
In concluzie, fata de neindeplinirea unei obligatii expres statornicite de legiuitor, obligatia lichidatorului de a cere deschiderea procedurii nu s-a nascut, in prezenta cauza, devreme ce, ca urmare a nedepunerii raportului cerut de lege, nu a inceput sa curga termenul de 15 zile, instituit de legiuitor. Doar data depunerii raportului prev. de art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, rep. - prin care sa se constate indeplinirea conditiilor pentru deschiderea procedurii simplificate a insolventei - poate constituie momentul de inceput al curgerii termenului de 15 zile. Concluzia este confirmata de legiuitor prin sintagma "15 zile de la data depunerii raportului", cuprinsa in art. 260 alin. 4 teza finala din Legea nr. 31/1990, rep.
In consecinta, pentru motivele expuse anterior, recursul va fi admis, potrivit art. 312 alin. 1 teza I Cod procedura civila, intrucat hotararea atacata a fost pronuntata cu aplicarea gresita a legii. Curtea a procedat, deci la modificarea hotararii primei instante, in sensul respingerii cererii formulate de catre S.C. R. S.R.L. prin lichidator, avand ca obiect deschiderea procedurii insolventei.