Partaj intre soti. Datorii comune ale sotilor. Imprumut facut pentru achizitionarea unui imobil bun comun.
Codul familiei, art. 32 lit. "a", art. 35
Imprumutul facut pentru achizitionarea unui imobil bun comun al sotilor constituie o datorie comuna a sotilor, conform art. 32 din Codul familiei.
Imprumutul respectiv constituie o cheltuiala facuta cu administrarea unui bun comun, in acceptiunea art. 32 lit. "a" din Codul familiei si in respectarea cerintelor care se desprind din acest text de lege, respectiv: sa fie vorba de o "cheltuiala de administrare", in legatura cu un bun comun, sa fie "facuta" cu administrarea bunurilor comune iar obligatia sa fie asumata prin act juridic de catre un singur sot.
Fiind vorba de un imprumut facut pentru cumpararea bunului comun, actul prin care s-a creat obligatia se considera incheiat, din punct de vedere juridic, de catre ambii soti, desi a fost efectiv incheiat numai de catre unul dintre soti. Aceasta in virtutea dispozitiilor art. 35 din Codul Familiei, potrivit carora "sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele" si oricare dintre soti, exercitand singur aceste drepturi, este socotit ca are si consimtamantul celuilalt sot, adica in temeiul prezumtiei legale de mandat tacit reciproc intre soti. Prin urmare, sotul care apare in actul incheiat cu privire la administrarea bunurilor comune figureaza in nume propriu (art. 32 lit. "a" Cod. Fam.) si in numele celuilalt sot (art. 35 Cod. Fam.). Prin Sentinta civila nr. 4473 din 2 iunie 2009, Judecatoria Tg. Mures a admis in parte actiunea formulata si precizata de reclamanta - parata reconventionala N.D.M. impotriva paratului -reclamant reconventional H.C.D., a admis actiunea reconventionala formulata de paratul reclamant-reconventional H.C.D. impotriva reclamantei parata - reconventionala N.D.M., a constatat ca partile au dobandit in timpul casatoriei, ca bun comun, imobilul situat in Tg. Mures, evidentiat in CF nr. 90647/N Tg. Mures in valoare de 1.308.000 lei, a constatat ca paratul H.C.D. a avut o contributie exclusiva la dobandirea imobilului bun comun, a dispus sistarea starii de codevalmasie a partilor asupra bunului comun dobandit in timpul casatoriei si a atribuit paratului - reclamant H.C.D. in deplina proprietate si posesie bunul imobil situat in Tg. Mures, evidentiat in CF nr. 90647/N Tg. Mures, fara obligarea la plata vreunei sulte in favoarea reclamantei parate-reconventionale N.D.M., a dispus inscrierea in CF a dreptului de proprietate al paratului-reclamant, conform hotararii si a dispus compensarea cheltuielilor de judecata efectuate de parti pana la concurenta sumei de 1.461,3 lei si a obligat reclamanta-parata la plata catre paratul-reclamant a sumei de 4.855,2 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca la data de 17.12.1999, in timpul casatoriei dintre parti, s-a incheiat actul de dezmembrare si contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2707 de BNP V.O. din Tg. Mures, prin care paratul in calitate de cumparator a dobandit in proprietate, in schimbul sumei de 325.474.022 ROL, achitata cu titlu de pret, imobilul situat in Tg. Mures, evidentiat in CF nr. 90647/N Tg. Mures.
S-a apreciat de catre instanta de fond ca imobilul este bun comun, fiind dobandit in timpul casatoriei partilor, dar cu contributia exclusiva a paratului. Astfel, la data de 03.09.1999 a fost emisa de catre S.C. I. S.R.L. in calitate de vanzatoare, factura fiscala nr. 1771732, avand ca cumparator pe parat, pentru locuinta in litigiu. Ulterior, la data de 10.10.1999, intre numitul P.N. si parat a intervenit un contract de imprumut de consumatie, prin care primul a dat cu titlu de imprumut celui de-al doilea suma de 400.000.000 ROL, in interes personal, bani predati la data incheierii contractului si care urmau sa fie restituiti dupa un interval de timp de 8 ani, respectiv la data de 10.10.2007, cu plata corespunzatoare a dobanzii legale. Potrivit declaratiei autentificate sub nr. 719/08.03.2007 de BNP A.F. din Buzau, imprumutul a fost restituit integral de catre parat numitului P.N. la data de 08.03.2007.
Martorii audiati au confirmat ca au fost de fata la incheierea contractului de imprumut, confirmand predarea efectiva a sumei de bani de 400.000.000 lei ROL de catre imprumutator catre parat. Din corespondenta dintre aceste doua persoane rezulta ca banii imprumutati au fost folositi la achizitionarea unui imobil, format din casa, curte si gradina, situat in centrul mun. Tg. Mures.
Reclamanta nu a administrat nicio proba din care sa rezulte contributia sa concreta la achizitionarea acestui imobil. Prin raspunsul la interogatoriu a recunoscut ca nu poate preciza o suma exacta cu care ar fi contribuit la achizitionarea imobilului. Reclamanta nu a participat nici la incheierea actului si nu a avut cunostinta de pretul platit pentru achizitionarea imobilului.
Prin Decizia civila nr. 251 din 27.10.2010, Tribunalul Mures a admis apelul formulat de reclamanta N.D.M. impotriva sus - mentionatei sentinte, a schimbat in parte hotararea atacata, in sensul ca a admis actiunea civila formulata de reclamanta N.D.M. impotriva paratului H.C.D. si a admis in parte actiunea civila formulata de paratul -reclamant - reconventional H.C.D. impotriva reclamantei parate-reconventionale, a constatat ca partile au avut o contributie egala la dobandirea bunului comun, a atribuit imobilul bun comun in favoarea paratului reclamant-reconventional H.C.D. si l-a obligat pe acesta la plata in favoarea reclamantei parata-reconventionala N.D.M. a sumei de 654.000 lei, cu titlu de sulta compensatorie, a compensat in parte cheltuielile de judecata de la fond si a obligat reclamanta parata-reconventionala N.D.M. la plata in favoarea paratului reclamant-reconventional H.C.D. a sumei de 283 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, a mentinut celelalte dispozitii ale hotararii atacate privitoare la caracterul de bun comun si inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate si a compensat in parte cheltuielile de judecata din apel si a obligat intimatul H.C.D. la plata in favoarea apelantei N.D.M. a sumei de 1500 ei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand taxa de timbru si la plata catre stat a sumei de 8310 lei reprezentand taxa de timbru.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de apel a retinut ca prin probele administrate in cauza paratul intimat nu a rasturnat prezumtia instituita de dispozitiile art. 30 din Codul familiei, respectiv aceea ca bunurile dobandite in timpul casatoriei au fost achizitionate in mod egal de soti, in devalmasie.
Cotele de contributie ale sotilor se analizeaza numai pana la desfacerea casatoriei in mod irevocabil. Casatoria partilor a fost desfacuta in cursul anului 2005. Din probele administrate a reiesit ca paratul intimat era asociat la S.C. I. S.R.L., iar reclamanta a avut un loc de munca stabil si obtinea venituri substantiale, venituri care trebuiau incluse in aportul acesteia la dobandirea bunurilor comune. Probele administrate in prima instanta nu redau ca si circumstante de fapt imprejurari legate de o contributie diferita a sotilor, in timpul casatoriei, la dobandirea bunurilor comune.
Imprumutul nu ii confera paratului o contributie exclusiva la dobandirea imobilului in litigiu, ci constituie, conform art. 32 din Codul familiei, o datorie comuna a sotilor. Imprejurarea ca a contractat singur acel imprumut nu ii confera sumei imprumutate caracter de bun propriu. Potrivit prev. art. 35 din Codul familiei, la aducerea unui bun in masa comunitatii sotilor, exista prezumtia existentei unui mandat in acest sens din partea celuilalt sot. Plata acelui imprumut de catre parat i-ar da acestuia doar un drept de creanta impotriva reclamantei.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs paratul, solicitand admiterea recursului, modificarea in totalitate a deciziei atacate si respingerea apelului ca fiind nefundat, cu consecinta mentinerii in totalitate a sentintei atacate, ca temeinica si legala, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea recursului, a apreciat ca hotararea atacata este nelegala, fiind data cu aplicarea si interpretarea gresita a dispozitiilor legale incidente in cauza.
Din probatiunea administrata considera ca a rasturnat prezumtia relativa a cotei egale de contributie comuna la dobandirea imobilului in litigiu, dovedind o cota de contributie de 100% la achizitionarea imobilului in litigiu.
Reclamanta nu a facut dovada provenientei pretului de achizitie a imobilului din alte surse. Imprumuturile luate de catre aceasta de la BNR - Sucursala Mures au fost folosite in interes strict personal.
Contrar probelor dosarului, instanta de apel a retinut ca imprumutul contractat de el si care a fost folosit la achizitionarea imobilului ar reprezenta o datorie comuna in intelesul art. 32 Codul familiei, intrucat nici macar reclamanta nu a pretins acest fapt, mai mult, aratand ca nu stie de acest imprumut.
Instanta de apel a ignorat in totalitate ca in cauza nu exista o universalitate sau mai multe bunuri comune - mobile sau imobile - supuse partajului, fiind vorba de un singur bun imobil, cel din litigiu. Era necesar doar ca instanta de apel sa se rezume sa analizeze cota de contributie a partilor doar la dobandirea bunului comun, iar in privinta acestuia apreciaza ca a rasturnat prezumtia relativa a cotei de contributie egala la dobandirea imobilului, oferita fara justificare probatorie de catre instanta de apel reclamantei, contrar probelor dosarului.
In drept, a invocat prev. art. 304 pct. 9 Codul de Procedura Civila.
Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata. In considerentele intampinarii a aratat ca, desi motivele de recurs sunt amplu redactate, nu arata in concret de ce se considera ca decizia este lipsita de temei legal, precum si care anume lege s-a aplicat gresit sau s-a incalcat.
Instanta de apel in mod legal si intemeiat a retinut in considerentele deciziei ca indiferent de ce anume se consemneaza pe inscrisul constatator al imprumutului, incidente sunt prevederile art. 32 din Codul familiei, din care rezulta ca imprumutul este comun, astfel si obligatia de restituirea imprumutului este comun al sotilor.
Problema destinatiei sumei imprumutate astfel nu a fost dovedita si chiar daca imediat dupa angajarea imprumutului s-ar fi predat societatii I. S.R.L., imprumutul tot o datorie comuna ar fi fost, iar restituirea acestuia dupa divort numai de catre recurent nu-i confera acestuia dobandirea unei cote de proprietate mai mare.
Intimata a dovedit ca avea venituri substantiale si ca in perioada achizitionarii imobilului a cheltuit sume importante de bani pentru finalizarea casei. A dovedit ca sumele provenite cu titlu de dar de nunta le-a transformat in valuta si ca a angajat imprumuturi avantajoase de la BNR, transformate in valuta, pentru ca scopul lor comun a fost de a-si cumpara o casa.
In mod temeinic instanta de apel a retinut ca nu exista nicio pozitie oscilanta a sa in ceea ce priveste imprumutul.
Examinand recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constat ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Sotii au doua categorii de bunuri, si anume comune si proprii. Cele comune constituie regula, iar bunurile proprii exista numai in cazurile prevazute de art. 31 din Codul familiei. In mod corespunzator, ei au doua categorii de datorii, si anume comune si proprii. Dar, spre deosebire de bunuri, regula este ca datoria sotilor este proprie fiecaruia, datoria fiind comuna lor numai in cazurile prevazute de art. 32 din acelasi cod.
Recurentul sustine ca prim motiv de recurs faptul ca in mod gresit instanta de apel a retinut ca nu ar fi rasturnat prezumtia relativa de comunitate matrimoniala prevazuta de art. 30 din Codul Familiei. Motivul este nefondat. Obiectul actiunii reconventionale formulate de recurent in dosarul de fond l-a constituit constatarea ca in masa bunurilor comune intra imobilul in litigiu, sa se constate o contributie de 100% a sa la dobandirea imobilului si atribuirea acestuia in favoarea sa, fara plata vreunei sulte. Nu a existat nici un petit avand ca obiect constatarea faptului ca imobilul in litigiu este bun propriu al sau.
In mod corect instanta de apel a retinut contributia comuna a partilor la dobandirea acestui bun comun, prin faptul ca ambii soti erau angajati. Instanta de apel nu a aratat doar generic ca si reclamanta a realizat venituri, ci s-a bazat pe materialul probator existent la dosar, care a fost si indicat de altfel, respectiv cartea de munca a reclamantei si declaratiile martorelor audiate in apel.
Tot in mod corect s-a retinut ca nu s-a probat o contributie diferita a sotilor la dobandirea bunului comun in litigiu, astfel ca aplicarea prezumtiei legale de contributie egala a sotilor la dobandirea bunului comun a fost temeinica si legala.
In ceea ce priveste critica vizand natura imprumutului ca fiind propriu paratului-recurent, Curtea constata ca si aceasta este nefondata. In mod temeinic si legal s-a retinut de catre instanta de apel ca imprumutul respectiv constituie o datorie comuna a sotilor, conform art. 32 din Codul familiei. Imprumutul respectiv a fost facut pentru achizitionarea unui imobil bun comun al sotilor. A fost o cheltuiala facuta cu administrarea unui bun comun, in acceptiunea art. 32 lit. a din Codul familiei si in respectarea cerintelor care se desprind din acest text de lege, respectiv: sa fie vorba de o "cheltuiala de administrare", in legatura cu un bun comun, sa fie "facuta" cu administrarea bunurilor comune iar obligatia sa fie asumata prin act juridic de catre un singur sot. S-a probat ca imprumutul a fost folosit pentru plata contravalorii imobilului bun comun. Fiind vorba de un imprumut facut pentru cumpararea bunului comun, actul prin care s-a creat obligatia se considera incheiat, din punct de vedere juridic, de catre ambii soti, desi a fost efectiv incheiat numai de catre unul dintre soti. Aceasta in virtutea dispozitiilor art. 35 din Codul Familiei, potrivit carora "sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele" si oricare dintre soti, exercitand singur aceste drepturi, este socotit ca are si consimtamantul celuilalt sot, adica in temeiul prezumtiei legale de mandat tacit reciproc intre soti. Prin urmare, sotul care apare in actul incheiat cu privire la administrarea bunurilor comune figureaza in nume propriu (art. 32 lit. a Cod. Fam.) si in numele celuilalt sot (art. 35 Cod. Fam. ).
In cauza nu s-a probat ca reclamanta s-ar fi opus la incheierea contractului de imprumut si ca creditorul ar fi cunoscut, la contractare, aceasta impotrivire. Numai in aceasta situatie datoria nu ar fi fost comuna.
Toate cele retinute mai sus duc la concluzia ca hotararea recurata a fost pronuntata cu aplicarea corecta a legii, fiind al adapost de orice critici.
Nefiind incident motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 si nici motive de ordine publica care sa fie invocate din oficiu de catre instanta, Curtea, in baza art. 312 alin. 1 Codul de Procedura Civila, a respins ca nefondat recursul declarat de parat.