Art.129 Cod procedura civila. Rolul activ al instantei in clarificarea temeiului juridic al actiunii, in stabilirea cadrului procesual dedus judecatii, al obiectului cauzei.
Neconcordanta intre minuta care indica o solutie de respingere pe exceptia inadmisibilitatii si considerentele din care rezulta ca se impune respingerea actiunii ca neintemeiata. Consecinte juridice. Incidenta prevederilor art. 312 alin. 5 Cod procedura civila.
Prin sentinta nr.686/13.11.2009 pronuntata de Tribunalul Mures in dosarul nr.3135/102/2008, s-a respins exceptia tardivitatii ca fiind fara obiect si s-a respins actiunea formulata de reclamantul M. T. M., in contradictoriu cu paratul C. J.M., ca inadmisibila.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut, cu privire la exceptia tardivitatii, ca reclamantul nu a inteles sa atace un act administrativ, pentru a se aplica termenul de 1 an de la data emiterii actului.
Actiunea a fost respinsa ca urmare a admiterii exceptiei inadmisibilitatii actiunii.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs M. T. M., solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei si admiterea actiunii.
In motivele de recurs s-a aratat ca, imobilul in litigiu, imobil care in prezent este folosit de S. P. A., face parte din domeniul public al M. T. M.
Intimata a formulat intampinare si a solicitat respingerea recursului, invocand faptul ca exista hotarari judecatoresti care stabilesc apartenenta acestui imobil la domeniul public judetean.
Analizand cererea de recurs prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor art.3041 Cod procedura civila, instanta retine urmatoarele:
Reclamantul a formulat o cerere intitulata "actiune in revendicare"(f.1 dos nr.2582/102/2008 al Tribunalului Mures).
In drept s-au invocat dispozitiile art.712 Cod civil si ale art.23 din Legea nr.213/1998.
Actiunea a fost respinsa ca urmare a admiterii exceptiei inadmisibilitatii actiunii .
Cu toate acestea, in motivare se mentioneaza ca actiunea este inadmisibila din perspectiva invocarii art.712 Cod civil, dar se analizeaza pe fond, in raport de art.23 din Legea nr.213/1998, mentionandu-se ca actiunea este neintemeiata.
Astfel, desi in minuta avem o solutie de respingere pe exceptia inadmisibilitatii, in motivare avem atat o solutie de respingere a actiunii ca inadmisibila cat si o solutie de respingere a actiunii ca neintemeiata.
Prima instanta a analizat actiunea in raport de doua temeiuri de drept invocate in actiune.
In primul rand art.712 Cod civil (in forma in vigoare la data inregistrarii actiunii), se refera la chestiuni total straine de cauza, deoarece prevede urmatoarele: "Eredele care a ascuns obiecte de ale succesiunii sau care cu stiinta si rea-credinta n-a trecut in inventar efect dintr-insa, nu se poate folosi de beneficiul de inventar."
Instanta trebuia sa clarifice temeiul juridic al actiunii inainte de a incepe analiza obiectului cauzei.
In raport de art.23 din Legea nr.213/1998, reclamantul trebuia sa indice in concret ce solicita, adica in ce sens solicita delimitarea.
Reamintim textul acestui articol: "Litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului, judetelor, comunelor, oraselor sau al municipiilor sunt de competenta instantelor de contencios administrativ".
Astfel, nu suntem in cadrul unei actiuni in revendicare, ci al unei actiuni speciale, iar instanta trebuia sa solicite reclamantului sa-si precizeze actiunea in raport de dispozitiile legale invocate drept temei juridic.
De asemenea, prima instanta trebuia sa solicite reclamantului sa stabileasca cadrul procesual, atat din punct de vedere al temeiului juridic, cat si din punct de vedere al cererilor formulate(ce solicita in concret).
Actiunea depusa la instanta de fond nu respecta conditiile prevazute de art.112 C.pr.civ.
Reclamantul trebuia sa indice exact care este obiectul cererii, respectiv ce solicita.
Faptul ca si-a intitulat cererea"actiune in revendicare" nu inseamna ca a clarificat obiectul cauzei, dimpotriva, invoca un temei juridic ce vizeaza alt tip de actiune.
Art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevede ca: "Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
“Actiunea in revendicare" nu se incadreaza in conditiile prevazute la art.8, pentru a putea fi analizata in concret de instanta.
Nefiind clarificat obiectul cauzei, nu se poate considera ca prima instanta ar fi analizat fondul cauzei.
Pe langa aceasta constatare reamintim ca in motivare exista atat o solutie de respingere a actiunii ca inadmisibila, cat si o solutie de respingere a actiunii ca neintemeiata, fiind indeplinite conditiile prevazute de art.304 alin 1 pct.7 C.pr. civ.
Deoarece exista atat motive care atrag modificarea hotararii, cat si motive care atrag casarea, in baza art. 312 alin.3 si 5 Cod procedura civila, instanta va admite recursul deoarece procesul s-a solutionat fara a se intra in cercetarea fondului, va casa hotararea atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante.
In rejudecare, prima instanta va identifica solicitarile reclamantului, respectiv va pune in discutie obiectul actiunii solicitand reclamantului sa indice expres temeiul juridic al actiunii si care sunt masurile ce solicita a se lua in concret de catre instanta, urmand ca dupa clarificarea obiectului actiunii sa procedeze la analizarea acestuia.