Refuzul conducatorului unui autovehicul de a se supune recoltarii probelor biologice. Elemente constitutive. Interpretarea probelor.
O.U.G. nr. 195/2002 republicata, art. 87 alin. 5
C. pr. pen., art. 10, art. 69
Fapta inculpatului care condusese un autoturism pe drumurile publice, de a refuza, dupa ce a fost oprit in trafic de catre lucratorii de politie, sa-i insoteasca pe acestia la o unitate sanitara ca sa i se recolteze probe biologice, pe motiv ca nu a consumat mult alcool, intruneste elementele infractiunii prevazute de art. 87 alin. 5 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002 republicata, chiar daca inculpatul a fost de acord sa fie testat cu aparatul alcooltest.
Prin sentinta penala nr. 400/27 mai 2009, Judecatoria Miercurea Ciuc l-a condamnat pe inculpatul P.A.E. la pedeapsa de 10 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 lit. d C. pen. In baza art. 81 C. pen. judecatoria a dispus suspendarea executarii pedepsei pe durata termenului de incercare de 2 ani si 10 luni. Inculpatul a fost obligat sa plateasca statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut, in fapt, urmatoarele:
La data de 6 noiembrie 2009 inculpatul, dupa ce a consumat bauturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia si a fost oprit pentru un control de rutina pe DJ 123 de catre lucratorii de politie.
A fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur in aerul expirat, a fost incunostintat despre faptul ca trebuie sa insoteasca lucratorii de politie la o unitate sanitara pentru a i se recolta probe biologice, lucru refuzat de catre inculpat, pe motiv ca, nu a consumat mult alcool, potrivit procesului verbal de constatare a infractiunii. Prima instanta a constatat ca starea de fapt retinuta a fost recunoscuta de inculpat in cursul urmaririi penale, in fata instantei acesta uzand de dreptul sau de a nu declara nimic.
La individualizarea pedepsei prima instanta a tinut seama de pericolul social al faptei, si persoana faptuitorului. Judecatoria a retinut ca circumstanta atenuanta comportamentul anterior al inculpatului care nu are antecedente penale. De asemenea, prima instanta a considerat ca riscul ca inculpatul sa comita fapte asemanatoare este scazut, iar scopul pedepsei poate fi atins fara privare de libertate.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel inculpatul, in motivarea apelului s-a aratat, in esenta, ca niciun martor nu a putut confirma sustinerile politistilor, in sensul ca inculpatul a refuzat sa se prezinte la o unitate medicala in vederea recoltarii probelor biologice.
Tribunalul Harghita, investit cu solutionarea acestei prime cai ordinare de atac, ulterior audierii inculpatului de catre aceasta, a pronuntat la data de 3 noiembrie 2009, decizia penala nr.107 prin care a admis apelul declarat de inculpatul P.A.E. impotriva sentintei penale nr. 400 din data de 27 mai 2009 pronuntate de Judecatoria Miercurea Ciuc, a desfiintat aceasta sentinta si rejudecand cauza: in baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a C. pr. pen. l-a achitat pe inculpatul P.A.E. pentru infractiunea prev. de art.87 alin.4 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.195/2002; a dispus a ramane in sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea pricinii.
Pentru a adopta aceasta solutie, instanta de apel a retinut urmatoarele considerente:
Starea de fapt afirmata de prima instanta s-a bazat exclusiv pe lucrarile aflate in dosarul de urmarire penala. Asa cum a rezultat din "procesul-verbal de constatare" (f. 11 dosar urmarire penala, inculpatul a fost oprit in trafic si condus la sediul postului de politie Sanmartin. In continuare s-a aratat ca, dupa ce a fost testat cu aparati alcoolscop, inculpatului i s-a adus la cunostinta faptul ca trebuie sa se prezinte la Spitalul judetean Miercurea Ciuc pentru a i se recolta probe biologice. In prezenta martorilor asistenti, inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.
Martorii asistenti P.A. si V.K. au fost ascultati atat inainte de inceperea urmai penale, cat si dupa acest moment, ei declarand ca inculpatul a refuzat prezentarea la unitatea medicala in vederea recoltarii probelor biologic
In cursul judecatii martorul V.K. a declarat, insa, ca nu poate reda discutia ce a avut loc intre inculpat si politisti intrucat nu a avut acces in biroul Politiei Sanmartin. Martorul P.A. a declarat in fata instantei ca inculpatului i s-a spus de catre politisti ca "daca nu se va supune testarii cu alcooltestul trebuie sa se supuna recoltarii probelor biologice, insa acesta a fost de acord sa se supuna testarii cu alcooltestul". Martorul a precizat ca declaratia data in cursul urmaririi penale i-a fost dictata.
Fata de cele declarate de martori in cursul judecarii cauzei, tribunalul a constatat ca nu ar exista probe care sa demonstreze, fara echivoc, refuzul inculpatului de a se supune recoltarii probelor biologice, intre declaratiile martorilor date in cursul urmaririi penale si cele date in fata instantei, tribunalului le-a gasit credibile pe cele din urma. Acestea au fost date cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului penal, respectiv publicitate, oralitate si contradictorialitate, in vreme ce primele au fost date in conditii necunoscute si indoielnice. Astfel, primele declaratii ale martorilor au fost luate inaintea inceperii urmaririi penale, prin urmare, in afara oricarui cadru legal. Numai procesul-verbal de constatare a efectuarii actelor premergatoare poate constitui mijloc de proba, potrivit art. 224 alin. 3 C. pr. pen.. Faptul ca organele politiei iau, in mod frecvent, astfel de declaratii nu poate sa le confere nicio valoare probatorie. Totodata, martorul P.A. a aratat ca declaratia i-a fost dictata.
Fata de cele de mai sus, tribunalul a constatat ca procesul-verbal de constatare a faptei era infirmat de declaratiile martorilor asistenti indicati in insasi cuprinsul lui. In aceste conditii, procesul-verbal nu putea constitui o proba, intrucat, organele de cercetare penala, cele care formuleaza invinuirea, nu au putut sa produca, in puterea lor proprie, si probele care sa sprijine aceasta invinuire.
Declaratia inculpatului data in cursul urmaririi penale nu putea constitui o proba suficienta pentru solutia de condamnare, avand in vedere dispozitiile art. 69 C. pr. pen..
Tribunalul a constatat astfel ca urmarirea penala nu a furnizat probe valide si neechivoce care sa sustina invinuirea ce i se aduce inculpatului.
Pe cale de consecinta, Tribunalul Harghita a pronuntat hotararea judecatoreasca anterior mentionata, impotriva careia, in termen legal, a promovat recurs Parchetul de pe langa aceasta instanta solicitand ca, in urma admiterii acestei cai de atac, sa se caseze decizie penala criticata si sa se mentina hotararea instantei de fond. In motivarea acestei ultime cai de atac s-a aratat ca hotararea Tribunalului Harghita este nelegala deoarece:
Instanta de apel a comis o grava eroare de fapt in aprecierea probelor, anihiland probatoriul administrat in faza de urmarire penala si in fata primei instante, dand eficienta numai probatoriului administrat in faza de apel.
S-a sustinut ca instanta de apel, in mod absolut neintemeiat si nemotivat, a inlaturat probele administrate de organele de urmarire penala, cat si cele administrate in fata instantei de fond, dand eficienta declaratiilor date in faza de apel.
S-a aratat ca declaratiile olografe ale martorilor, date in faza actelor premergatoare, inaintea inceperii urmaririi penale, nu pot fi apreciate ca fiind date in afara "cadrului legal", "in conditii necunoscute si indoielnice".
Din procesul verbal de constatare a infractiunii a rezultat ca inculpatul a refuzat recoltarea de probe biologice, dupa ce a fost testat cu alcooltestul, deoarece considera ca nu este atat de beat cat indica acesta.
In declaratia olografa data imediat dupa savarsirea faptei, inculpatul a precizat ca "nu doreste sa se prezinte la spital pentru recoltare de probe biologice".
Devenea greu de crezut ca in lipsa unor probe "valide si neechivoce" din faza de urmarire penala, instanta de fond sa-l fi condamnat pe inculpat.
S-a aratat astfel ca nu se justifica achitarea inculpatului, in temeiul art. 10 lit."a" C. pr. pen.
Analizand recursul astfel declarat prin prisma art.3859 pct.18 C. pr. pen. coroborat cu art. 224 C. pr. pen. si cu art. 62-67, 681 C. pr. pen., se constata ca acesta are caracter fondat impunandu-se a fi admis, pentru considerentele ce se vor expune in continuare:
La nivelul instantei de fond - Judecatoria Miercurea Ciuc, s-a realizat o judicioasa interpretare a probatoriului administrat in cauza, fapt concretizat in pronuntarea unei hotarari judecatoresti legale si temeinice. In mod eronat, la nivelul Tribunalului Harghita s-a apreciat ca vinovatia inculpatului apelant nu s-a dovedit in cauza, in mod cert, pe baza unor probe valide, neechivoce si corect administrate in faza urmaririi penale. La nivelul instantei de apel nu au fost corect interpretate si evaluate declaratiile date de inculpat in faza urmaririi penale (in care acesta a aratat ca nu este de acord sa fie supus recoltarii probelor biologice, deoarece desi a consumat bauturi alcoolice, nu are o alcoolemie atat de ridicata precum cea indicata de aparatul alcooltest din dotarea Politiei Romane) si cele expuse de martorii asistenti in declaratiile date in fata instantei. Niciunul din martorii asistenti ce au fost audiati, sub prestare de juramant, in fata instantei nu au invederat faptul ca declaratiile lor ar contraveni, intr-o masura totala sau partiala, adevarului si ca organele de politie, anterior declansarii urmaririi penale in cauza, ar fi incercat sa le capaciteze in vreun fel vointa si i-ar fi determinat sa dea declaratii neconforme realitatii.
Constatandu-se, astfel, ca in cauza, la nivelul Tribunalului Harghita, s-a realizat o grava eroare de fapt, concretizata in pronuntarea unei solutii de achitare a inculpatului apelant de sub acuza savarsirii infractiunii pentru care a fost deferit justitiei, s-a admis recursul formulat de Parchetul de pe langa Tribunalul Harghita impotriva deciziei penale nr. 107/3 noiembrie 2009 pronuntate de Tribunalul Harghita, conform art.38515 pct. 2 lit. a C. pr. pen., a fost casata integral decizia tribunalului, fiind mentinuta sentinta penala nr. 400/27 mai 2009 a Judecatoriei Miercurea Ciuc, constatandu-se ca apelul a fost gresit admis.