Prin sentinta nr. 414 pronuntata la data de 09.06.2009 de Tribunalul Mures in dosarul nr. _., s-a respins ca neintemeiata cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul F. J. Z. in contradictoriu cu parata DMPS Mures.
In considerente se arata ca in baza sentintei nr. 4063/29.06.1999 a Judecatoriei Tg. Mures, Comisia pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista a emis Decizia nr. 49/2008 prin care, in baza OUG nr. 214/1999 a acordat reclamantului calitatea de luptator in rezistenta anticomunista. In baza cererii reclamantului din 29.04.2008, parata a emis decizia nr. 2343/26.05.2008 prin care a stabilit ca acesta beneficiaza de facilitatile prevazute de art. 6 din DL nr. 118/1990 fara indemnizatia prevazuta la art. 3 din acest act normativ. Solutionand contestatia reclamantului, prin decizia nr. 2343/C/03.07.2008, parata a acordat acestuia si indemnizatia lunara prevazuta de art. 3 din DL nr. 118/1990. Ulterior, prin decizia nr. 2343 A/13.10.2008, parata a revocat decizia anterioara si a stabilit ca reclamantul beneficiaza de facilitatile prevazute de art. 6 din DL nr. 118/1990 fara indemnizatia prevazuta la art. 3 din acest act normativ. Instanta de fond a apreciat ca in mod legal parata a revocat decizia nr. 2343/C/03.07.2008 deoarece, reclamantul nu se incadreaza in categoria persoanelor prevazute de art. 1 din DL nr. 118/1990 pentru a beneficia de indemnizatia lunara prevazuta de art. 3 ci la art. 9 astfel ca, dispozitiile art. 3 nu-i sunt aplicabile.
Impotriva sentintei a formulat recurs reclamantul aratand, in esenta, ca decizia 2343/C/03.07.2008 intrand in circuitul civil, nu mai putea fi revocata de catre parata ci doar instanta de judecata putand a o anula sau desfiinta.
Parata a formulat intampinare solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Analizand hotararea atacata prin prisma motivelor invocate, tinand cont si de incidenta prevederilor art. 3041 Cod procedura civila, instanta a constatat ca recursul este fondat.
Astfel, indiscutabil decizia 2343/C/03.07.2008 este un act administrativ care a intrat in circuitul civil si a creat in beneficiul reclamantului anumite drepturi subiective. Indiscutabila este si importanta principiului revocabilitatii actelor administrative, autoritatii emitente recunoscandu-li-se posibilitatea de a-si revoca propriul act atunci cand constata ca acesta este nelegal. Cu toate acestea, revocabilitatea nu este discretionara, iar pentru a proteja increderea in stabilitatea unei situatii juridice create in raport cu interesul institutiei administrative care ar dori sa revina asupra propriei decizii, legiuitorul a instituit prin art. 1 alin. 6 teza I din Legea nr. 554/2004 posibilitatea revocarii uni astfel de act doar sub controlul instantei de contencios administrativ. Conform acestor dispozitii legale, autoritatea publica emitenta a unui act administrativ unilateral nelegal poate sa solicite instantei anularea acestuia, in situatia in care actul nu mai poate fi revocat intrucat a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice. Asadar, autoritatea publica emitenta poate reveni asupra actului pe care l-a emis, prin revocarea acestuia, doar pana la intrarea sa in circuitul civil, iar odata ce acest act a produs efecte juridice, constatarea nulitatii lui sau anularea poate fi dispusa doar de catre instanta de judecata. A lasa la latitudinea emitentului posibilitatea de a revoca oricand actul administrativ pe care l-a emis ar insemna incalcarea altui principiu de drept, cel al securitatii raporturilor juridice, si, implicit, o nesocotire a dreptului la justitie garantat de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In contexul celor de mai sus, revocarea e catre parata prin decizia nr. 2343/A/13.10.2008 a decizie nr. 2343/C/03.07.2008 este nelegala, aceasta avand doar posibilitatea de a solicita, in temeiul art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 anularea acesteia.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat ca sentinta atacata este nelegala, data cu aplicarea gresita a legii, motiv pentru care, recursul fiind fondat, a fost admis iar sentinta modificata integral in sensul ca s-a admis cererea reclamantului si s-a anulat decizia nr. 2343/A/13.10.2008 fiind mentinuta decizie nr. 2343/C/03.07.2008.
Vazand si dispozitiile art. 274 Cod procedura civila.
drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990
Decizie nr. 1189/R din data de 03.12.2009
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures
Domeniu Persoane persecutate din motive politice |
Dosare Curtea de Apel Targu-Mures |
Jurisprudență Curtea de Apel Targu-Mures
Sursa: Portal.just.ro