Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 Decizie nr. 1180/R din data de 26.11.2009
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Prin sentinta nr. 249 din 15 aprilie 2009, Tribunalul Mures a admis cererea formulata de reclamantul F. I.Z. in contradictoriu cu parata DMPS Mures, constatand ca in perioada 15 iulie 1988 - 1 martie 1990 reclamantul nu si-a putut exercita profesia, intrucat a fost persecutat politic si ca aceasta perioada constituie vechime in munca in functia de instructor principal invatamant. S-a dispus anularea deciziei nr. 2412/C din 15 decembrie 2008 emisa de parata si a obligat-o pe aceasta sa emita o noua decizie, prin care sa-i stabileasca drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond, coroborand inscrisurile depuse la dosarul cauzei cu declaratia martorului C. A., a constatat ca din probele administrate rezulta ca desfacerea contractului individual de munca al reclamantului la data de 15 iulie 1988 a fost abuziva, neavand la baza nici un temei legal, contextul in care s-a luat aceasta masura rezultand din declaratia martorului, respectiv vizitele frecvente ale ofiterului de securitate ce se ocupa de unitatea angajatoare si care il vizau exclusiv pe reclamant, precum si schimbarea locului de munca al reclamantului in repetate randuri in cadrul aceleiasi unitati, pe functii inferioare care nu corespundeau pregatirii sale profesionale. Toate aceste aspecte, coroborate cu faptul ca reclamantul s-a angajat ulterior ca muncitor necalificat, duc la concluzia ca in perioada 15 iulie 1988 - 1 martie 1990 reclamantul nu si-a putut exercita profesia intrucat a fost persecutat politic.
Prin urmare, a considerat instanta de fond ca sunt aplicabile prevederile art. 9 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere din 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, urmand ca perioada in care reclamantul nu si-a putut exercita profesia din aceste cauze, sa constituie vechime in munca in functia de instructor principal invatamant.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs DMPS Mures, solicitand modificarea hotararii, in sensul respingerii actiunii reclamantului, sustinand ca hotararea pronuntata este rezultatul aplicarii gresite a prevederilor legale.
Astfel, se arata ca dispozitiile cuprinse in art. 1 alin. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 prevad in mod expres situatiile care pot fi apreciate ca persecutii politice in care se putea afla o persoana si pentru care se poate recunoaste ca vechime in munca aceasta perioada.
Art. 3 alin. 1 si 2 din aceeasi lege indica si drepturile de care pot beneficia persoanele aflate intr-una dintre situatiile prevazute de art. 1 alin. 1 lit. c si d , reclamantul neincadrandu-se in niciuna din aceste situatii, nu poate fi beneficiarul acestor drepturi.
Prin hotararea recurata reclamantului i s-a recunoscut ca vechime in munca in functia de instructor principal invatamant, perioada 15 iunie 1988 - 1 martie 1990, cu toate ca prin lege se reglementeaza numai situatiile de persecutie politica desfasurate in perioada 1945-1989. In plus, prin aceeasi decizie s-a dispus ca reclamantului sa i se stabileasca si drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990, fara sa se precizeze care ar fi drepturile de care ar putea beneficia reclamantul.
Prin intampinare depusa la dosar se solicita respingerea recursului ca nefondat, mentinerea solutiei primei instante ca fiind temeinica si legala, sustinand ca persecutiile la locul de munca au continuat si dupa anul 1989 pana in anul 2006, cand s-a pensionat anticipat.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate si in limitele prevazute de art. 3041 Cod procedura civila , curtea a constatat ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
Prin cererea adresata DMPS Mures, reclamantul a solicitat recunoasterea perioadei cuprinse intre 15 iulie 1988 - 1 martie 1990 ca vechime in profesia de instructor principal in invatamant, intrucat a fost persecutat politic in aceasta perioada si nu a putut sa-si exercite profesia corespunzator pregatirii. Potrivit dispozitiilor art. 1 din DL.118/1990 persoanele care fac dovada prin hotarare judecatoreasca de constatare ca nu au putut sa-si exercite profesia, sau dupa caz, ocupatia, pe perioada in care au fost persecutate, sau urmarite din motive politice, beneficiaza de vechime in munca pe perioada in care s-au aflat in atare situatii.
Prin actiunea dedusa judecatii reclamantul invoca faptul ca a fost angajat la Cooperativa Mestesugareasca "T.M.", in functia de instructor principal invatamant in cadrul Biroului personal-invatamant, iar la data de 15 iulie 1988 i s-a desfacut contractul de munca in temeiul art. 130 lit. a din Codul muncii. Se sustine ca de la aceasta data si pana in martie 1990, nu si-a putut exercita profesia corespunzatoare studiilor superioare pe care le-a avut, fiind angajat ca muncitor necalificat.
Verificand insa actele si lucrarile dosarului, se poate constata ca reclamantului i s-a desfacut contractul de munca la data de 15 iulie 1988 dar impotriva deciziei de desfacere a contractului de munca reclamantul a formulat contestatie care a fost admisa prin sentinta civila nr. 5013 din 6 septembrie 1988, ramasa irevocabila prin decizia 47 din 31 ianuarie 1990, dispunandu-se reintegrarea reclamantului in functia detinuta anterior desfacerii contractului de munca, cu acordarea tuturor drepturilor cuvenite pentru perioada cuprinsa intre data desfacerii contractului de munca si data reintegrarii.
Se poate, asadar, concluziona ca reclamantul a fost repus in situatia anterioara emiterii deciziei de desfacere a contractului de munca, ca reparatia la care face referire reclamantul prin actiunea dedusa judecatii, aceea de a i se recunoaste ca vechime in functia de instructor principal invatamant, a fost realizata prin sentinta civila nr. 5013 din 16 sept,1988, aspect ce rezulta din inscrierile din cartea de munca depusa la dosar - fila 18 - 36, mentiunile din cartea de munca cu privire la desfacerea contractului de munca si angajarea ca muncitor necalificat au fost anulate - vezi pozitiile 23, 24, 25 din cartea de munca - fila 26.
In atare situatie se poate aprecia ca reclamantul nu poate fi incadrat intr-una din situatiile de persecutie politica prevazute de art. 1 din DL 118/1990, situatia invocata de catre reclamant este una prevazuta de dreptul comun in materia dreptului muncii ea a si fost indreptata pe aceasta cale, asa cum s-a aratat mai sus, respectiv printr-o hotarare judecatoreasca pronuntata in materia dreptului muncii, astfel ca in baza dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila raportat la art. 304 pct. 9 din acelasi cod, recursul va fi admis si se va modifica hotararea primei instante, in sensul respingerii actiunii reclamantului in conditiile prevazute de art. 7 alin. 4 din Legea nr. 189/2000, privind aprobarea OG nr. 105/1999 de modificarea si completarea Decretului-lege nr. 118/1990.

Sursa: Portal.just.ro