Prin sentinta civila nr. 656 din 30 martie 2009, pronuntata de judecatorul sindic desemnat in dosarul Tribunalului Harghita, s-a admis exceptia invocata de creditoarea SIF T. SA referitoare la prescriptia dreptului Consiliului Local al Sectorului 2 Bucuresti de a cere realizarea creantei sale prin inscrierea in tabelul definitiv de creante al S.C. S.B. SA si in consecinta, a respins si cererea lichidatorului L.F. I. Miercurea Ciuc de rectificare a acestui tabel in sensul includerii creditorului Consiliul Local al Sectorului 2 Bucuresti cu suma de 22.377 RON la rangul de prioritate prevazut de art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 republicata.
Judecatorul sindic a retinut ca ulterior datei stabilita prin sentinta de deschidere a procedurii prevazuta de Legea nr. 64/1995 republicata , pana la care se putea solicita inscrierea la masa credala(7 aprilie 2005), la data de 22 decembrie 2008 s-a inregistrat declaratia de creanta a recurentei care nu a fost notificata in conditiile legii, deoarece creanta respectiva nu a fost evidentiata in contabilitate. Din actul anexat declaratiei de creanta rezulta ca suma solicitata reprezinta in esenta impozit pe teren si cladiri aferent anului 2002 si fata de data la care s-a nascut creanta, tinand cont de termenul de prescriptie de 5 ani, acesta s-a indeplinit la 31 decembrie 2007, deci anterior datei la care s-a inregistrat declaratia de creanta.
Judecatorul sindic a apreciat ca exceptia instituita de art. 66 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 republicata referitoare la excluderea creantelor bugetare de la procedura de verificare se refera la titlul executoriu in sine, caracterul cert, lichid si exigibil ori la valoarea creantei, neavand in vedere si posibilitatea verificarii unor aspecte precum inexistenta creantei stinse prin plata sau in alt mod, ori exceptia prescriptiei.
Hotararea judecatorului sindic a fost atacata cu recurs de creditoarea DVB - Buget Local Sector 2 Bucuresti, care a solicitat modificarea in sensul respingerii cererii formulate de creditoarea SIF T. SA si aprobarea solicitarii lichidatorului judiciar de rectificare a tabelului definitiv al creditorilor S.C. S. B.SA.
In motivarea recursului creditoarea a precizat ca potrivit actelor din dosarul fiscal al debitoarei, s-a emis somatie si titlul executoriu nr. 37 din 23 octombrie 2003, acte care au fost comunicate debitoarei, astfel ca au devenit aplicabile prevederile art. 133 din Codul de procedura fiscala, potrivit carora termenul de prescriptie prevazut de art. 131 se intrerupe pe data indeplinirii in cursul executarii silite, a unui act de executare silita. S-a mai invederat ca institutia creditoare nu a fost notificata in momentul deschiderii procedurii de lichidare judiciara si ca a aflat de aceasta stare a firmei in urma demersurilor facute la ORC. Chiar si Legea insolventei prevede ca de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Intimata creditoare SIF T. a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului, sustinand ca nu ar fi fost depuse dovezi din care sa reiasa intreruperea termenului de prescriptie si nici nu s-a facut dovada ca pe rolul instantei de judecata a existat vreo actiune pentru realizarea creantelor recurentei.
S-a mai invocat faptul ca somatiile la care recurenta face referire, nu au fost comunicate debitoarei, acestea fiind transmise fara ca DVBL Sector 2 sa aiba competenta de a aplica masuri de executare silita, in conditiile in care competenta de a aplica masuri de executare silita, apartine, potrivit art. 136 alin. 5 Cod procedura fiscala, organului de executare in a carei raza teritoriala se aflau bunurile urmaribile.
Analizand hotararea atacata prin prisma motivelor invocate, tinand cont si de incidenta prevederilor art. 3041 Cod procedura civila, instanta a constatat ca recursul este fondat.
Creanta recurentei este intr-adevar, nascuta in anii 2001-2002 iar declaratia de creanta a fost inregistrata la 28 octombrie 2008, dar judecatorul sindic a retinut ca aceasta creditoare nu a fost notificata in conditiile legii la data deschiderii procedurii. In raportul sau (fila 582 dosar fond) lichidatorul judiciar a apreciat ca predarea actelor contabile s-a facut cu intarziere, in urma formularii plangerii penale si ca identificarea furnizorilor s-a facut ulterior iar notificarea s-a realizat la 1 martie 2006.
Recurenta a facut dovada emiterii somatiei nr. 37 din 23 octombrie 2003 si a titlului executoriu 37 din 23 octombrie 2003 precum si dovada comunicarii acestei somatii debitoarei (filele 6-11 dosar fond) precum si a somatiei si titlului executor nr. 9917 din 27 aprilie 2004 (filele 12-14 dosar fond), aspecte de altfel necontestate de debitoare, cel putin nu rezulta acest aspect. Competenta materiala a organului de executare fiscala putea face obiectul unei contestatii, neputandu-se face vreo verificare in acest sens in cadrul procedurii insolventei, tocmai prin incidenta prevederilor art. 66 din nr. 85/2006 republicata
Aspectele invocate de intimata creditoare SIF T. SA nu lipsesc de eficienta actele de executare silita sub aspectul efectului intreruperii prescriptiei si in plus, este vorba de impozit pe imobil (cladire si teren) situat in Bucuresti - Sector 2.
In alta ordine de idei, art. 36 din Legea nr. 85/2006 republicata, vizeaza si actiunile extrajudiciare, nu numai cauzele aflate pe rolul unei instante, fiind vizate si masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului. Chiar si in raport cu data deschiderii procedurii, prin incidenta prevederilor art. 36 din lege, cursul prescriptiei era intrerupt.
Relevant este insa faptul ca judecatorul sindic nu a dat eficienta prevederilor art. 131 coroborat cu art. 133 lit. "c" din Codul de procedura fiscala si a solutionat in mod gresit exceptia invocata de creditoarea SIF T. SA.
Pentru considerentele aratate, instanta a admis recursul si a modificat hotararea in sensul ca a respins exceptia prescriptiei extinctive invocata de creditoarea SIF T. SA si a admis cererea lichidatorului judiciar pentru rectificarea tabelului de creanta in sensul solicitat de creditoarea recurenta.
prescriptia dreptului de a cere realizarea creantei
Decizie nr. 1144/R din data de 19.11.2009
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures
Sursa: Portal.just.ro