Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contract individual de munca. Contract civil. Decizie nr. 1548/R din data de 13.10.2009
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Contract individual de munca. Contract civil.

Prin sentinta civila nr. 69 din 26 ianuarie 2009 Tribunalul Mures a admis exceptia dreptului material la actiune aferent pretentiilor privind virarea contributiilor de asigurari sociale de stat pentru perioada 01.09.1989 - 30.09.2005, iar pe fond a admis in parte actiunea civila formulata de reclamanta K. E. in contradictoriu cu parata Asociatia de Proprietari nr. Targu Mures si, in consecinta:
- a constatat ca perioada 01.09.1989 - 31.08.2006 constituie vechime in munca a reclamantei la unitatea parata, pe baza de contract individual de munca ;
- a obligat parata sa vireze contributiile de asigurari sociale de stat aferente reclamantei pentru perioada 01.10.2005 - 31.08.2006;
-a respins, ca prescrise, pretentiile privind virarea contributiilor de asigurari sociale de stat pentru perioada 01.09.1989 - 30.09.2005;
- a respins, ca neintemeiate, restul pretentiilor reclamantei.
Impotriva acestei hotarari judecatoresti a declarat recurs parata Asociatia de Proprietari nr. 7 Targu Mures solicitand admiterea recursului si rejudecand cauza sa se dispuna respingerea actiunii civile formulate de reclamanta.
In considerentele recursului parata a adus mai multe argumente in sustinerea nelegalitatii hotararii atacate.
In primul rand, parata a aratat ca instanta de fond a nesocotit vointa partilor, ignorand faptul ca acestea au incheiat mai multe contracte succesive de prestari servicii in perioada 1989 - 1995 si aplicand gresit dispozitiile art. 42 Codul muncii, a concluzionat ca aceasta perioada constituie vechime in munca.
In al doilea rand, pentru perioada 01.08.1995 - 01.09.2006, parata a aratat ca activitatea reclamantei a fost guvernata de dispozitiile Legii nr. 83/1995 care, la art. 2, prevedea ca pentru prestarea muncii la asociatiile de locatari incadrarea in munca se poate realiza prin incheierea unei conventii civile.
Aceeasi posibilitate este prevazuta si de art. 5 din Legea nr. 130/1999 care a abrogat Legea nr.83/1995 precum si de art. 8 din O.G. nr. 85/2001 privind organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari.
In fine, parata a aratat ca incepand cu data de 01.09.2006, in baza constatarilor facute de inspectorii ITM Mures s-a incheiat un contract individual de munca intre parata si reclamanta si s-au achitat toate obligatiile fiscale.
Reclamanta a formulat intampinare solicitand respingerea recursului ca nefondat.
In esenta, reclamanta a sustinut ca a lucrat pentru parata inca din anul 1989 ca femeie de serviciu in baza unor conventii pentru prestari servicii si contracte civile primind pentru aceasta activitate o indemnizatie lunara, insa in luna ianuarie 2006, inspectorii ITM Mures au efectuat un control si a obligat parata sa incheie un contract de munca cu reclamanta incepand cu luna septembrie 2006. Deoarece lucra in medie 9 ore pe zi, in conformitate cu Legea nr. 577/2003 prevederile legale privind conventiile civile nu ii mai puteau fi aplicate.
Verificand hotararea atacata, Curtea a constatat ca recursul este fondat, avand in vedere urmatoarele considerente:
In fapt, reclamanta a prestat activitati pentru parata incepand cu anul 1989. Asa cum de altfel chiar reclamanta a sustinut, iar parata nu a negat, activitatea reclamantei s-a desfasurat in baza contracte civile, copii dupa acestea au fost depuse la dosarul de fond.
In luna iunie 2008, mai precis la 24.06.2008, parata incheie cu reclamanta un contract individual de munca, insa efectele acestuia se intind din 01.09.2006 data de la care inspectorii ITM Mures au constatat ca reclamanta are raporturi de munca cu parata.
Concluzionand, Curtea a retinut ca, reclamanta si-a desfasurat activitatea la parata pana in data de 01.09.2006 in baza unor contracte de natura civila iar incepand cu aceasta data, intre cele doua parti s-au stabilit raporturi de munca. Numai de la aceasta data ii sunt aplicabile reclamantei dispozitiile art. 16 alin.3 Codul muncii si doar de la aceasta data parata, in calitate de angajator ii revine obligatia prevazuta de art. 40 alin.2 lit. f Codul muncii de a plati toate contributiile si impozitele aflate in sarcina sa.
Fata de cele retinute, Curtea a admis recursul paratei, in temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si, in consecinta, in temeiul art.312 alin.2 Cod procedura civila, a modificat hotararea atacata in sensul respingerii actiunii civile formulate de reclamanta.

Sursa: Portal.just.ro