Dreptul la reparatii al persoanei care a suferit un prejudiciu prin privarea sa de libertate. Daune materiale si daune morale.
Prin sentinta civila nr.1034 din 27 martie 2007 Tribunalul Harghita a respins actiunea formulata de reclamantul C.I iar in considerentele hotararii judecatoresti atacata s-a retinut ca reclamantul a solicitat obligarea paratului Statul Roman la plata sumei de 1o.ooo.ooo lei despagubiri reprezentand daune morale suferite ca urmare a perioadei petrecute in stare de arest preventiv din data de 23.04.2004 pana la 13.09.2004.
Instanta de fond a retinut ca pentru reclamant prin sentinta penala nr.237/2006 a Judecatoriei Suceava s-a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptei savarsite de reclamant din infractiunea de ultraj prev. de art.239 alin.3 Cod penal in infractiunea de lovire sau alte violente prev. de art.180 alin.1 Cod penal iar in baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.f C.pr.pen. s-a dispus incetarea procesului penal ca urmare a lipsei plangerii prealabile, si nu in temeiul vreuneia dintre conditiile reglementate de art.504 C.pr.pen., nestabilindu-se nevinovatia indubitabila a reclamantului in ceea ce priveste comiterea faptei.
Astfel, avand in vedere ca potrivit art.504 C.pr.pen. nelegalitatea privarii sau restrangerii de libertate trebuie stabilita in conformitate cu reglementarile art.4 din acest articol, aceasta prevedere legala fiind de stricta interpretare nu poate fi extins si la alte situatii, precum cea a reclamantului, impotriva caruia s-a dispus incetarea procesului penal ca urmare a lipsei plangerii prealabile potrivit dispus in baza art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 lit.f C.pr.pen.
Pe de alta parte tribunalul a apreciat ca si daca initial fapta comisa de reclamant a fost incadrata juridic ca fiind ultraj, imprejurarea ca partea vatamata - paznic la Centrul de plasament - nu a avut calitatea de functionar public, nu s-a putut stabili in mod concret la data arestarii, fiind nevoie de administrare de probe in completare in acest sens, printre care solicitarea de informatii din partea consiliului local sau judetean.
Astfel, pornind de la dispozitiile legale in vigoare la data savarsirii faptei, respectiv Legea nr.333/2003, aparent partea vatamata a avut calitatea de functionar public, si numai in cursul cercetarii judecatoresti s-a constatat ca intrucat functia indeplinita de aceasta nu s-a prevazut printre functiile publice stabilite prin hotararea consiliului local sau judetean, partea vatamata nu are calitatea reglementata de lege pentru a putea fi subiect pasiv al infractiunii de ultraj.
Astfel eroarea judiciara in speta este pusa sub dubii si sub acest aspect, devreme ce legislatia aplicabila in materie necesita interpretare si administrarea de probatoriu in completare in privinta stabilirii eventualei calitati de functionar public al persoanei vatamate.
Totodata, tribunalul a retinut ca in perioada vizata, respectiv 23.04.2004 - 13.09.2004 au mai fost emise impotriva reclamantului inca patru mandate de arestare preventiva pentru savarsirea de diferite alte infractiuni.
Impotriva acestei hotarari s-a declarat apel solutionat prin decizia civila nr.99/A din 25 octombrie 2007 a Curtii de Apel Tg-Mures, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.I.
In motivele de apel reclamantul a invocat faptul ca Tribunalul Harghita a inteles sa respinga actiunea formulata pe motiv ca "in speta de fata nu ar fi intrunite conditiile angajarii raspunderii patrimoniale a Statului Roman pentru prejudiciile cauzate din erori judiciare". Apelantul invoca faptul ca este necesara pentru angajarea raspunderii statului nelegalitatea privarii sau restrangerii libertatii sa fie stabilita in conform cu alin.4 din art.96 din Legea 303/2005, prevedere legala care in opinia Tribunalului Harghita este de stricta interpretare si nu poate fi extinsa la alte situatii precum cea a reclamantului.
In aceste conditii apelantul invoca dispozitiile art.52 alin.3 din Constitutie, precum si Decizia Curtii Constitutionale nr.45 din 10 martie 1998 publicata in Monitorul Oficial nr.182/18 mai 1998.
Se arata ca art.5 alin.1 din CEDO prevede ca orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta si nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu exceptia cazurilor prevazute de lege.
Se invoca, in motivele de apel, faptul ca arestarea preventiva a reclamantului s-a dispus la 23 aprilie 2004 in baza mandatului nr.2 pentru savarsirea infractiunii de ultraj pana la data de 13 septembrie 2004 iar prin hotararile pronuntate in dosarul nr.8432/2004 al Judecatoriei Suceava si in dosarul nr.962/P/2006 al Tribunalului Suceava s-a statuat in mod irevocabil ca reclamantul nu s-a facut vinovat de comiterea infractiunii de ultraj. Ca urmare, apelantul sustine ca eroarea judiciara consta in gresita incadrare a faptei pentru care reclamantul a fost arestat si este indreptatit la plata daunelor morale cauzate de privarea sa de libertate in perioada mentionata.
Prevederile art.294 C.pr.civ., 295 C.pr.civ., 296 C.pr.civ., coroborate cu motivele de apel si dispozitiile decizii Inaltei Curtii de Casatie si Justitie au condus la concluzia ca apelul declarat este fondat urmand a se admite avand in vedere urmatoarele considerente:
Reclamantul a fost in stare de arest in perioada 23.04.2004 pana la 13.09.2004 deci o perioada de aproximativ 5 luni.
In baza mandatului de arestare preventiva nr.2 din 23.04 2004 s-a dispus arestarea preventiva sub acuza savarsirii infractiunii de ultraj prev. de art.239 alin.3 Cod penal.
Instanta de apel retine ca Judecatoria Suceava a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptei retinute in sarcina reclamantului din ultraj prev. de art.239 alin.3 Cod penal in lovire sau alte violente prev. de art.180 alin.1 Cod penal si s-a dispus incetarea procesului penal in baza art.11 pct.2 raportat la art.10 lit.f Cod penal .
Asa fiind, se apreciaza necesara aplicarea prev. art.5 alin.5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care prevede expres dreptul la reparatie al persoanelor detinute in stare de arest fara indeplinirea conditiilor prev. la art.5 din conventia mentionata anterior.
In speta dedusa judecatii ca urmare a aplicarii art.5 alin.5 din CEDO este necesara aplicarea prev. art.52 alin.3 din Constitutia Romaniei coroborate cu prev. art.504, 505 C.pr.pen.
De altfel ICCJ prin decizia nr.1481 din 05.03.2008 cat si prin cauza VISAN contra Romaniei din 24.04.2008 a Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat dreptul la reparatii al persoanei care a suferit un prejudiciu prin privarea sa de libertate.
Datorita naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exacta in bani, a daunelor morale, nu este posibila, intinderea despagubirilor realizandu-se prin apreciere raportat la elementele de fapt.
In speta de fata, reclamantul era retinut si in baza altor mandate de arestare, astfel ca instanta, chiar si fara a retine cu prioritate acest aspect, apreciaza cuantumul despagubirilor la suma de 50.000 lei, avandu-se in vedere si perioada de aproximativ 5 luni, si faptul ca reclamantul nu a solicitat si nu a probat in consecinta efectele privarii sale de libertate in ce priveste relatiile profesionale si de familie, rolul activ al instantei, in apel, nepresupunand largirea ariei de judecata avuta la fond, si tinand cont de principiul disponibilitatii partilor in procesul civil.
Apreciind si consecintele produse asupra persoanei reclamantului, cat si faptul ca si in cauza "Visan contra Romaniei" cuantumul despagubirilor acordate nu a fost cel solicitat de reclamant, instanta considera ca suma despagubirilor evaluate de reclamant nu tine instanta la acordarea acestora in totalitate, astfel ca s-a procedat la admiterea in parte a actiunii formulate.
Este indubitabil ca reclamantul a avut de suferit datorita privarii de libertate, fapt invocat de reclamant prin declaratia de presa aflata la dosar, astfel ca daunele morale cauzate se apreciaza la suma de 50.000 lei in conditiile in care prejudiciul familial sau al profesiei nici nu a fost invocat in cauza.