Legea 19/2000. Competenta materiala Decizie nr. 595 din data de 06.09.2005
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Reclamantul M. I. V. s-a adresat Tribunalului Mures prin cererea inregistrata sub nr. 3565 din 1 iulie 2004, solicitand pronuntarea unei sentinte pentru obligarea paratei SC A. SA B., la plata drepturilor salariale pentru perioada noiembrie 2003 - iunie 2004, cu dobanda aferenta.
Prezentandu-se in fata instantei, reclamantul a precizat cererea de chemare in judecata aratand ca solicita drepturile salariale cuvenite pentru lunile noiembrie si decembrie 2003, precum si indemnizatia pentru concediu de boala din luna ianuarie 2004.
Avand in vedere precizarile amintite anterior, prin incheierea de sedinta din 7 septembrie 2004, instanta a disjuns petitele urmand ca pentru solutionarea cererilor referitoare la achitarea indemnizatiei de boala sa fie sesizat completul specializat in solutionarea litigiilor de asigurari sociale.
In conformitate cu dispozitiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, privind pensiile si alte drepturi sociale, competenta de solutionare a cererilor formulate impotriva altor persoane decat Casa Nationala de Pensii si Asigurari Sociale sau casele teritoriale de pensii, apartine instantelor in a caror raza teritoriala isi are sediul parata. Competenta astfel stabilita este absoluta.
Avand in vedere dispozitia legala invocata anterior, in conformitate cu prevederile art. 158, 159 Cod procedura civila, instanta a pronuntat sentinta civila nr. 788 din 19 mai 2005, declinand competenta de solutionare a cererii reclamantului in favoarea Tribunalului Cluj.
Prin recursul sau, reclamantul a solicitat schimbarea integrala a hotararii de declinare, sustinand ca nu se poate deplasa la aceasta instanta, ca parata are un punct de lucru in comuna Gornesti, judetul Mures si considera ca punctul de vedere retinut de prima instanta este gresit.
Recursul reclamantului este nefondat si va fi respins in consecinta sentinta recurata va fi mentinuta integral, pentru urmatoarele considerente:
Dispozitiile cuprinse in art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, care stabilesc competenta teritoriala de solutionare a cauzei sunt clare, neputand fi interpretate in alt mod.
Asa cum a stabilit prima instanta, competenta teritoriala este absoluta, iar in raport de aceasta sustinerile reclamantului recurent conform carora deplasarea la Tribunalul Cluj este anevoioasa, precum si imprejurarea ca parata are un punct de lucru in judetul Mures, sunt lipsite de relevanta juridica pentru cauza.
Evident, in conf. cu dispozitiile art. 242 Cod procedura civila, reclamantul poate solicita judecarea si in lipsa, nefiind necesara prezentarea acestuia in fata instantei.
Avand in vedere starea de fapt rezumata anterior, stare de fapt retinuta si in considerentele sentintei recurate, in raport de care instanta a aplicat corespunzator dispozitiile legale, in cauza nu este incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si cum nu sunt nici motive dintre cele prevazute de art. 306 alin. 2 din acelasi cod, recursul reclamantului se apreciaza a fi nefondat si va fi respins ca atare.