Nepronuntare asupra probelor cerute de una din parti.
Incalcarea dreptului la aparare
- art.167-168 cod pr.civ.
- art.6 prf.1 din CEDO
Propunerea probelor se face de regula in etapa scrisa a procesului, pentru reclamant, obligatia fiind instituita de art. 112 pct.5 cod pr.civ. iar pentru parat, prin art.115 alin.3 din acelasi cod., iar sanctiunea nepropunerii probelor in modalitatile aratate este decaderea din dreptul de a mai propune si administra dovezi in etapa procesuala in care se afla cauza, respectiv in prima instanta.
Nepronuntandu-se in nici un mod asupra cererii de probe a reclamantului, instanta de fond l-a sanctionat in realitate pe acesta cu decaderea din dreptul de a solicita si administra dovezi, fara sa motiveze care sunt argumentele aplicarii acestei sanctiuni, mai cu seama ca in conflictele de drepturi sarcina probei este plasata de legiuitor, prin dispozitia expresa a art.287 din codul muncii, in sarcina angajatorului. (Curtea de Apel Ploiesti-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale- Decizia nr. 1501 din7 octombrie 2010)
Prin cererea inregistrata la tribunal reclamantul N.S. a chemat in judecata pe parata societate comerciala F.C.-OMV PETROM Buzau solicitand obligarea acesteia la acordarea grupei I de munca in procent de 100% pe perioada 07.01.1980 - 01.08.1994,conform prevederilor CCM si al Ordinului nr. 50/1990 Anexa I pct. 1.
In motivarea cererii, reclamantul a relatat ca in perioada mai sus mentionata a desfasurat activitate la Schela Berca, Mina de Petrol Monteoru, judetul Buzau in functia de electrician-lumina si forta unde a executat lucrari de intretinere si reparatii la instalatiile de iluminat ale minei, in conditii nefavorabile de microclimat si toxicitate ce se incadreaza in grupa I in procent de 100%.
A mai relatat reclamantul ca in perioada 01.01.1982 -31.12.1989, pe langa activitatea de baza desfasurata in procent de peste 80% din punctul de lucru, mai desfasura si activitatea de salvator minier permanent pentru care a beneficiat de sporuri inscrise in adeverinta nr. 488/14.05.2007.
Avand in vedere ca activitatea desfasurata in aceasta perioada a fost eronat incadrata de parata in grupa a II-a, reclamantul a solicitat admiterea actiunii.
In termen legal, parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, intrucat activitatea prestata de reclamant nu se incadreaza in categoria activitatilor inscrise in grupa I de munca.
Prin sentinta nr.758 pronuntata la 2 iunie 2010, tribunalul a respins ca neintemeiata actiunea, retinand urmatoarele:
Conform mentiunilor din carnetul de munca, reclamantul incepand cu data de 07.01.1980 a fost angajat prin transfer pe postul de electrician la Schela de Extractie Berca, activitate pe care a desfasurat-o pana la data de 01.08.1994, conform dispozitiilor art. 130 lit. a Codul Muncii.
Conform sustinerilor paratei activitatea desfasurata de reclamant s-a realizat la suprafata si nu in subteran cum sustine acesta, intrucat mina de petrol nu putea fi electrificata.
Pe de alta parte, activitatea de salvator minier desfasurata de reclamant din luna ianuarie 1990 se reflecta in adeverinta nr. 488/14.05.2007 ca fiind o activitate pentru care reclamantul a incasat castiguri suplimentare si potrivit sustinerilor paratei antrenamentele si pregatirea corespunzatoare acesteia nu se incadrau in grupe de munca. De altfel in domeniul legislativ actual nu se inscrie o astfel de activitate desfasurata facultativ in nicio incadrare pe grupe de munca , motiv pentru care sub acest aspect solicitarile reclamantului apar ca neintemeiate.
Impotriva acestei sentinte in termen legal a declarat recurs reclamantul criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Sub un prim aspect, recurentul-reclamant a sustinut ca hotararea a fost pronuntata cu incalcarea dreptului sau la aparare.
Potrivit dispozitiilor art. 129 alin. 2 din Codul de procedura civila judecatorul va pune in vedere partilor drepturile si obligatiile ce le revin in calitatea lor din proces.
In acest context avand in vedere ca in fata instantei de fond nu a beneficiat de asistenta juridica, recurentul-reclamant a sustinut ca instanta trebuia sa dea eficienta dispozitiilor legale mai sus aratate si sa ii explice faptul ca trebuie administrate probe pentru lamurirea fondului cauzei.Mai mult decat atat, instanta de fond nu s-a pronuntat asupra probelor cu inscrisuri, martori si expertiza judiciara de specialitate, propuse prin cererea de chemare in judecata, solutia dandu-se exclusiv pe baza inscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
Sub un alt aspect, recurentul a mai aratat ca la termenul de judecata de la 5.05.2010, intimata a depus intampinare, iar instanta de fond a apreciat ca se impune acordarea unui nou termen de judecata pentru a lua cunostinta de continutul acesteia iar la 2.06.2010, instanta, in mod eronat a retinut ca recurentul-reclamant nu mai are alte cereri de formulat sau exceptii de invocat (in conditiile in care acesta solicitase proba cu expertiza judiciara de specialitate), drept pentru care a constatat terminata cercetarea judecatoreasca.
Hotararea instantei de fond a fost pronuntata fara administrarea de probe, situatie care echivaleaza cu nepronuntarea asupra fondului cauzei in conditiile in care in baza dispozitiilor art. 287 din codul muncii, in litigiile de munca "sarcina probei revine angajatorului", astfel ca intimata era cea care avea obligatia sa depuna la dosarul cauzei documentele pe care le avea in posesie si care erau absolut necesare solutionarii cauzei.
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea respectarii dreptului la aparare si pentru administrarea de probatorii.
Curtea, analizand sentinta atacata, in raport de criticile formulate, actele dosarului si dispozitiile legale ce au incidenta in cauza, dar si sub toate aspectele astfel cum impune art.3041 cod pr.civ. a constatat ca recursul este fondat si l-a admis ca atare pentru considerentele care succed:
Actiunea introductiva, asa cum a fost formulata in termenii reclamantului vizeaza eroarea rezultata din mentiunile gresite privind grupa de munca in care a fost incadrat de angajator pentru perioada 7 ian.1980-1 aug.1994, reclamantul sustinand ca unitatea parata trebuie obligata sa-i acorde grupa I de munca cu procent de 100%, pentru perioada de mai sus care a fost incadrata eronat ca lucrata in grupa II de munca.
Drept temei juridic al acestei actiuni, reclamantul a indicat intre altele dispozitiile Decretului nr.92/1976, iar ca mijloace de dovada a cerut administrarea de probe cu inscrisuri, martori si expertiza judiciara de specialitate.
La dosar au fost depuse de catre reclamant inscrisuri iar o incheiere de incuviintare a probelor in sensul art.168 cod pr.civ. nu exista in dosar pentru ca aceasta etapa procesuala lipseste din cercetarea judecatoreasca a primei instante.
Astfel, dupa un prim termen in care pricina s-a amanat pentru ca parata sa formuleze aparari pe cale de intampinare la cel de-al doilea termen de judecata, intampinarea depusa de parata a fost comunicata reclamantului, iar cauza s-a amanat la 2 iunie 2010 cand in prezenta reclamantului personal au avut loc dezbaterile.
Cu incalcarea dreptului complex la un proces echitabil in sensul art.6 prf.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, prima instanta nu a pus in discutie cererea de probe a reclamantului, nu s-a pronuntat asupra admisibilitatii lor in conformitate cu art.167 cod pr.civ. potrivit cu care dovezile se pot incuviinta numai daca instanta socoteste ca ele pot sa duca la dezlegarea pricinii(_)
Propunerea probelor se face de regula in etapa scrisa a procesului, pentru reclamant, obligatia fiind instituita de art. 112 pct.5 cod pr.civ. iar pentru parat, prin art.115 alin.3 din acelasi cod., iar sanctiunea nepropunerii probelor in modalitatile aratate este decaderea din dreptul de a mai propune si administra dovezi in etapa procesuala in care se afla cauza, respectiv in prima instanta.
Nepronuntandu-se in nici un mod asupra cererii de probe a reclamantului, instanta de fond l-a sanctionat in realitate pe acesta cu decaderea din dreptul de a solicita si administra dovezi, fara sa motiveze care sunt argumentele aplicarii acestei sanctiuni, mai cu seama ca in conflictele de drepturi sarcina probei este plasata de legiuitor, prin dispozitia expresa a art.287 din codul muncii, in sarcina angajatorului.
In plus, obligatia de a motiva orice masura luata de instanta de judecata corespunde dreptului partilor de a supune hotararea pronuntata controlului de legalitate si temeinicie ce se exercita pe calea recursului in forma si limitele art.3041 cod pr.civ. in cazul conflictelor de munca.
Cum critica din recursul de fata vizeaza chiar incalcarea dreptului recurentului-reclamant de a administra dovezi, Curtea constata ca in lipsa incheierii de incuviintare a probelor cerute de acesta sau de respingere a lor, nu se poate stabili daca si in ce masura in mod corect acesta a fost sanctionat cu decaderea din dreptul de a propune si administra dovezi, ca parte componenta a dreptului sau la o procedura echitabila, desfasurata cu respectarea tuturor garantiilor procesuale si a principiilor care guverneaza procesul civil, facand incident cazul de recurs prev.de art.304, pct.5 cod pr.civ.
Pentru aceste considerente, constatand ca recursul este fondat in temeiul art.312 rap.la art.304 pct.5 cod pr.civ., Curtea l-a admis ca atare cu consecinta casarii sentintei si trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.