Incetarea de drept a contractului si concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Consecinta confundarii celor doua institutii si gresita indicare a temeiului de drept al deciziei emise de angajator.
-art. 41 alin.5 din Legea nr.19/2000;
-art.56 alin.1, lit.d din codul muncii.
Decizia de concediere a salariatului este nula absolut in situatia in care angajatorul a aplicat gresit dispozitii legale care nu corespund cu situatia de fapt si cea de drept deoarece cauza reala a masurii concedierii pentru motive ce nu tin de persoana salariatului dispuse este diferita de cea a indeplinirii conditiilor de pensionare de catre salariata, cand contractul de munca inceteaza de drept.
Decizia civila nr. 685 din 6 aprilie 2010 a Sectiei Conflicte de Munca si Asigurari Sociale-Curtea de Apel Ploiesti
Prin contestatia inregistrata pe rolul tribunalului, contestatoarea M.M. a solicitat in contradictoriu cu intimata SC P. I. P. SA, anularea deciziei nr. 62 din 03.03.2009, obligarea intimatei de a dispune reintegrarea in functia detinuta anterior si la plata tuturor drepturilor ce i se cuveneau, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea contestatiei s-a aratat ca la data incheierii contractului sau individual de munca cu societatea contestatoarea era pensionara incepand cu data de 01.04.2001. Precizeaza ca atat locul de munca cat si angajatorul de unde a fost pensionata a fost cu totul altul decat societatea intimata.
Contestatoarea a mai sustinut ca decizia de incetare a contractului individual de munca este nelegala deoarece motivarea invocata in cuprinsul deciziei contestate contravine dispozitiilor art.55,56 din Codul Muncii si respectiv Capitolului VI din CCM la nivel de unitate privitoare la modalitatea de incetare a contractului individual de munca astfel ca se impune admiterea contestatiei sub toate capetele de cerere formulate.
Intimata SC Ploiesti Industrial Parc SA a depus intampinare(filele 26-28) prin care a solicitat respingerea contestatiei motivat de faptul ca mentinerea unui pensionar incadrat prin contract individual de munca si cumul de pensii este permisa numai cu acordul angajatorului, iar prin decizia contestata angajatorul si-a retras acest acord.
Pe baza probatoriilor cu inscrisuri administrate in cauza, prin sentinta civila nr.1931 pronuntata la data de 12 noiembrie 2009, prima instanta a admis contestatia si a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr.62/2009 emisa de intimata.
Totodata, prin aceeasi sentinta s-a dispus reintegrarea contestatoarei in functia detinuta anterior si plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de munca pana la reintegrarea efectiva.
A fost respinsa cererea de cheltuieli de judecata ca nedovedita.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in esenta, ca intre parti a fost incheiat contractul individual de munca pe durata nedeterminata, inregistrat la I.T.M. sub nr.8/03.06.2002, la data incheierii acestuia contestatoarea fiind pensionata anterior , incepand cu 1 aprilie 2001, dar de la un alt loc de munca si alt angajator.
Prin decizia nr.62/03.03.2009, contestata in prezenta cauza, societatea intimata a dispus ca incepand cu data de 09.03.2009 sa inceteze contractul individual de munca al salariatei, in baza art.41 alin.5 din Legea nr.19/2000.
Contestatoarea a sustinut ca in realitate nu exista o incetare de drept a contractului sau prin acordul partilor deoarece nu si-a dat consimtamantul pentru incetarea raporturilor de munca, invocand drept motiv de nulitate a deciziei imprejurarea ca nu a intervenit o incetare unilaterala din partea angajatorului, nefiind indeplinite conditiile prevazute de art.56 din Codul muncii si nici prevederile art.41 alin.5 din Legea nr.19/2000.
Art.41 alin.5 din Legea nr.19/2000 prevede ca asiguratii care indeplinesc conditiile prevazute la alin.1-4 pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului insa din interpretarea acestor dispozitii coroborate cu celelalte dispozitii ale art.41 rezulta ca alin.5 se refera la situatia in care salariatul a ajuns la limita varstei de pensionare, iar angajatorul decide daca este de acord sau nu cu continuarea activitatii, fara ca textul sa se refere la alti angajatori decat cel cu care s-a incheiat contractul individual de munca aflat in derulare.
Prin urmare, apreciind ca nu sunt incidente disp.art.41 alin.5 din Legea nr.19/2000, tribunalul a admis contestatia, constatand ca decizia de concediere astfel emisa este lovita de nulitate absoluta, .
Impotriva sentintei primei instante intimata a declarat recurs criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Fara a invoca vreunul dintre cazurile de recurs prevazute de art.304 cod pr.civ., recurenta a sustinut ca sentinta a carei casare o cere instanta de fond a ignorat situatia de drept constand in aceea ca prin hotararea nr. 4 din 23.02.2009 adunarea generala a actionarilor a aprobat o noua structura organizatorica si de personal
prin care a fost desfiintat 6 posturi intre care si postul ocupat de contestatoarea-intimata.
Decizia de incetare a contractului individual de munca al salariatilor ce ocupau posturile desfiintate a avut la baza legea pensiilor si art. 58 lit. a din Contractului Colectiv de Munca incheiat la nivel de Unitate, unul dintre criterii fiind concedierea cu prioritate a salariatilor care cumuleaza salariul cu pensia
Instanta de fond, interpretand gresit aceste dispozitii legale si contractuale, a hotarat in mod netemeinic si nelegal obligarea angajatorului sa mentina contractul individual de munca al unui angajat in conditiile in care angajatorul nu mai are nevoie de serviciile acestuia iar salariatul se incadreaza in conditiile prioritare de incetare a contractului individual de munca ca urmare a desfiintarii unor posturi.
In plus, prin sentinta recurata, instanta de fond a obligat angajatorul, sa reincadreze un salariat pe un post inexistent in structura organizatorica actuala, executarea acesteia fiind imposibila deoarece nu exista posturi vacante si nu este posibil sa fie concediat fara motiv un salariat pentru ca pe postul lui sa fie reangajat un pensionar.
Instanta de fond a ignorat prevederea expresa a codului muncii potrivit careia angajarea unui pensionar cat si concedierea acestuia sunt atribute exclusive ale conducerii societatii si nu al instantei.
Desi instanta de fond a retinut ca salariata era pensionara si i-a incetat contractul individual de munca ca urmare a desfiintarii efective a
postului, a dispus in contradictie cu prevederile Legii nr. 19/2000, Legea nr.
329/2009 si art. 58 lit. a din Contractul Colectiv de Munca reincadrarea acesteia pe
un post care in fapt nu mai exista, fiind desfiintat pronuntand astfel o hotarare imposibil de executat.
Examinand sentinta atacata, prin prisma criticilor formulate in recurs, in raport de actele si lucrarile dosarului, de dispozitiile legale ce au incidenta in solutionarea cauzei, dar si sub toate aspectele astfel cum impune art.3041 cod pr.civ. Curtea a constatat ca nu este afectata legalitatea si temeinicia acesteia, potrivit considerentelor care succed:
Verificand decizia nr.62/2009 de incetare a contractului de munca al contestatoarei aflata in copie la fila 11 dosar fond, se constata ca fundamentul juridic al masurii il constituie art.41 alin.5 din legea pensiilor potrivit cu care asiguratii care indeplinesc conditiile prevazute de aceasta lege pentru obtinerea unei pensii pentru limita de varsta(_) isi pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului.
In egala masura, codul muncii stabileste prin art.56 alin.1, lit.d ca la data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau dupa caz, la data comunicarii deciziei de pensionare pentru limita de varsta sau invaliditate, contractul individual de munca inceteaza de drept.
Interpretand corect aceste dispozitii legale, prima instanta a stabilit ca decizia de concediere a salariatei este nula absolut, deoarece angajatorul a aplicat gresit dispozitii legale care nu corespund cu situatia de fapt si cea de drept deoarece cauza reala a masurii dispuse este o alta decat cea a indeplinirii conditiilor de pensionare de catre salariata.
Insasi recurenta-intimata a sustinut ca aparare la instanta de fond si apoi ca motiv de critica in recurs, ca postul ocupat de contestatoare a fost desfiintat, alaturi de alte 5 posturi, prin hotararea nr.4 din 23 februarie 2009 a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor depusa in copie la filele 9-10 dosar recurs.
Aceasta restructurare a organigramei societatii, cu efectul reducerii unor posturi intre care si cel al contestatoarei nu conduce la incetarea de drept a contractului individual de munca ci la concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, conditia de legalitate impusa de art.65 alin.2 din codul muncii fiind ca desfiintarea locului de munca sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Numai intr-o asemenea ipoteza, a concedierii datorate reducerii posturilor, societatea angajatoare era indreptatita sa invoce si aplice criteriile stabilite prin art.58 din contractul colectiv de munca al nivel de unitate fiindca in cazul incetarii de drept a unui contract individual de munca, masura opereaza in puterea legii pe data stabilita prin dispozitia legala care o reglementeaza, iar nu in raport de anumite criterii convenite de partile raportului de munca, valabile pentru situatia concedierilor, cum de altfel s-a stabilit prin insusi contractul colectiv de munca la nivel de unitate.
Confundand cele doua masuri : a incetarii de drept a contractului pe de o parte cu cea a concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului pe de alta, recurenta a concediat-o pe salariata pe un temei juridic de incetare de drept a raporturilor de munca, aplicat gresit, asa cum in mod legal si temeinic a stabilit tribunalul, fiindca salariata era deja pensionara la momentul incheierii contractului individual de munca cu societatea si drept urmare nu-i erau si nu-i sunt aplicabile prevederile art. 41 alin.5 din legea pensiilor si ale art.56 alin.1, lit.d din codul muncii.
Astfel fiind, daca intr-adevar reorganizarea activitatii si desfiintarea unor posturi intre care si cel al contestatoarei-intimate este motivul pentru care angajatorul a intentionat sa o concedieze pe aceasta, disponibilizarea sau redistribuirea sa trebuia comunicata in scris impreuna cu eventuala oferta a unui alt post sau loc de munca ori, dupa caz, cuprinderea intr-o forma de calificare, justificarea tehnico-economica a masurii si motivele de fapt si de drept ce stau la baza reducerii numarului de salariati sau al posturilor, fiindca persoanele concediate din motive ce nu tin de persoana lor beneficiaza de dreptul de preaviz, conform art.73 alin.1 din codul muncii, precum si de masuri active de combatere a somajului, de compensatii in conditiile legii sau ale contractului colectiv de munca, conform art.67 din acelasi cod.
Drept consecinta, constatand ca decizia nr.62/2009 este nula absolut conform art.62 alin.2 din codul muncii deoarece nu cuprinde motivarea de drept a concedierii, iar motivarea de fapt expusa nu corespunde cu temeiul juridic indicat, Curtea retine ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica sub toate aspectele si in raport de criticile formulate, nu exista nici un motiv pentru reformarea sa, astfel ca in conformitate cu art.312 cod pr.civ. a fost respins ca nefondat recursul exercitat de recurenta-intimata, cu consecinta mentinerii in totalitate a sentintei civile nr.1931 pronuntate la 12 noiembrie 2009 de tribunal.