CONTRIBUTIA DE ASIGURARI SOCIALE IN PROCENT DE 9,5%
APLICATA LA VENITUL BRUT - art.23 alin.3 din Legea nr.250/2007
Contributia CAS aferenta veniturilor brute,rezultate din salariile compensatorii, se calculeaza asupra tuturor sumelor brute obtinute, indiferent de perioada la care s-au referit acestea, luandu-se in considerare momnetul platii si nu momentul cand au fost castigate drepturile salariale respective. (Curtea de Apel Ploiesti-Sectia Conflicte De Munca Si Asigurari Sociale- decizia civila nr.88 din 21 ianuarie 2010) Prin cererea inregistrata pe rolul tribunalului, reclamanta S.C. T.B. SA..... a chemat in judecata pe paratul M.V, solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acestuia la restituirea sumei de 1312 lei, de care a beneficiat in mod necuvenit, precum si dobanda legala aferenta pana la achitarea completa a datoriei.
In motivarea cererii, reclamanta a invederat ca paratul a indeplinit functia de consilier juridic pana la data de 27.09.2007, cand prin Hotararea nr.229 a Consiliului Local al Municipiului B .... s-a decis desfiintarea postului detinut de acesta, astfel incat prin decizia 80/2007 s-a desfacut CIM al paratului incepand cu data de 30.10.2007.
Reclamanta a mai relatat ca potrivit CCM la nivel de societate, in caz de concediere salariatii beneficiaza de o plata compensatorie egala cu 8 salarii tarifare, baza de calcul fiind ultimul salariu, in cazul paratului la data de 29.10.2007, si asa cum reiese din Ordinul de plata din 15.01.2008, acesta a beneficiat de efectuarea platii.
S-a mai precizat de catre reclamanta ca urmare a raportului de inspectie fiscala nr. 26633 din 05.06.2008 si a deciziei de impunere nr.179 din 05.06.2008, s-a dispus retinerea si virarea la CJP B..... a contributiei asigurarilor sociale a asiguratului, suma necalculata si neretinuta la virarea salariilor compensatorii, care totalizeaza suma de 1312 lei.
Avand in vedere ca paratul a fost notificat in sensul restituirii sumei, iar acesta nu s-a conformat, reclamanta a solicitat admiterea actiunii.
Reclamanta a depus la dosar dispozitia 1793 din 05.06.2008, emisa de DGFP B ....., decizia de impunere nr.179 din 05.06.2008, adresa nr.2876 din 18.06.2008, stat de plata aferent lunii ianuarie 2008.
In termen legal paratul a formulat intampinare, solicitand respingerea actiunii ca nefondata, intrucat societatea a refuzat sa-i plateasca initial sumele datorate, motiv pentru care a chemat in judecata, iar prin sentinta nr.89 din 06.02.2008 s-a dispus obligarea societatii la dobanda legala pentru cele 8 salarii compensatorii neachitate la scadenta pe perioada 01.11.2007 - 15.01.2008, sentinta definitiva ce a fost executata.
A mai relatat paratul ca in cursul lunii iunie 2008 a primit adresa de la societate cu privire la restituirea sumei de 1312 lei, suma pe care o apreciaza ca nu o datoreaza, intrucat la data cand s-a nascut obligatia de plata a platilor compensatorii, angajatorul nu avea obligatia de a calcula si vira acest CAS, conform art. 23 din Legea 19/2000, iar ulterior, prin modificarea acestuia articol s-a prevazut ca incepand cu 01.01.2008 se includeau si platile compensatorii. In acest context, avand in vedere ca platile compensatorii erau datorate la 30.10.2007, apreciaza ca aplicabila este legislatia in vigoare la data nasterii obligatiei si prin urmare nu datoreaza nicio suma de bani reclamantei.
Paratul a depus la dosar notificarea nr. 5601 din 13.12.2007, decizia nr.80/28.09.2007, sentinta civila nr.89 din 06.2008.
Dupa examinarea actelor si lucrarilor dosarului, prin sentinta civila nr. 917 din 21 octombrie 2009 tribunalul a admis actiunea si a obligat paratul sa restituie reclamantei suma de 1312 lei, ce reprezinta contributia de asigurari sociale, suma necalculata si neretinuta la data platii salariilor compensatorii.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt :
Paratul a fost salariatul reclamantei si prin decizia nr. 80 din 28.09.2007 i-a fost desfacut contractul individual de munca.
La data desfacerii contractului de munca din motive neimputabile, prin CCM la nivel de societate nr. 4851/2004 s-a prevazut ca salariatii pot beneficia de o plata compensatorie, egala cu 8 salarii tarifare. Intrucat paratul nu a beneficiat de aceste salarii compensatorii, a formulat actiune solutionata prin sentinta civila nr.89 din 06.02.2008, prin care societatea a fost obligata la dobanda legala pentru cele 8 salarii compensatorii neachitate la scadenta pe perioada 01.11.2007 - 15.01.2008, sentinta definitiva ce a fost executata, intrucat pe parcursul solutionarii cauzei aceasta a achitat suma de 10845 lei cu Ordinul de plata nr. 045 din 15.01.2008.
Instanta de fond a mai retinut ca in conformitate cu art.23 din Legea 19/2000, angajatorul nu avea obligatia de a calcula si a vira contributia de asigurari sociale a asiguratului pana la data 31.12.2007, insa prin modificarea acestui articol, conform OUG 91/2007 s-a prevazut retinerea si virarea la CJP B..... a acestor contributii, pentru platile compensatorii, incepand cu data de 01.01.2008.
In conditiile in care paratul a beneficiat de plata platilor compensatorii la data de 15.01.2008, in mod firesc societatea -reclamanta era obligata sa retina si sa vireze catre CJP B....... contributia de asigurari sociale aferente acestor indemnizatii.
Sustinerile paratului, in sensul ca nu datoreaza nicio suma de bani, intrucat platile compensatorii trebuiau achitate la nivelul lunii octombrie 2007, cand in vigoare erau alte prevederi legale, nu pot fi retinute atata timp cat aceste plati au fost achitate in luna ianuarie 2008, astfel incat conform deciziei de impune nr. 179 din 05.06.2008 emisa de DFP B...., angajatorul este obligat la plata sumei de 1312 lei si pe cale de consecinta, in temeiul art. 272 Codul muncii societatea este indreptatita la recuperarea sumei de la salariat.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul M.V, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A aratat recurentul, in esenta, ca platile compensatorii, asa cum au fost negociate, trebuiau facute pana la data expirarii preavizului de concediere. Intrucat societatea a refuzat initial sa ii achite aceste drepturi, a fost nevoit sa o notifice si ulterior sa actioneze in instanta, fiind pronuntata in acest sens sentinta nr. 89 prin care societatea a fost obligata doar la dobanda legala aferenta sumelor care fusesera intre timp virate. A mai precizat recurentul ca societatea l-a incunostiintat ca trebuie sa depuna suma de 1312 lei reprezentand contributia datorata asigurarilor sociale si intrucat nu s-a conformat, a fost actionat in instanta. A specificat recurentul ca aceasta suma nu ar fi trebuit sa fie platita daca angajatorul ar fi platit la timp obligatia asumata prin contractul colectiv de munca.
Astfel, intre data la care era scadenta obligatia (28.09.2007) si data la care i-au fost platite efectiv sumele compensatorii (15.01.2008) s-a modificat legislatia in materia asigurarilor sociale, iar prin sentinta recurata s-a produs o diminuare a drepturilor sale banesti.
A aratat recurentul ca intrucat modificarea Legii nr.19/2000, respectiv a art.23 s-a facut prin OUG nr. 91/2007 (M.O. nr. 671/1.10.2007), la data platii efective a salariilor compensatorii, angajatorul ar fi trebuit sa cunoasca aceste prevederi.
Totodata, a mai invederat recurentul ca obligatia pe care angajatorul o avea fata de el s-a nascut inainte de intrarea in vigoare a OUG nr. 91/2007, astfel incat erau aplicabile disp.art.23 din Legea nr.19/2000, iar obligatia a fost executata dupa intrarea in vigoare a OUG nr. 91/2007, astfel incat prin hotararea instantei de fond s-a realizat aplicarea retroactiva a legii civile.
Sub un alt aspect, recurentul a aratat ca din actele invocate de angajator nu reiese ca aceasta contributie neachitata este datorata de salariat si ca aceste contributii vizeaza perioada 01.07.2007 - 30.04.2008, iar CAS-ul trebuia platit de angajator, ceea ce presupune o plata succesiva luna de luna, ori in cazul sau, salariile compensatorii s-au nascut la data de 28.09.2007, cand a fost emisa Decizia nr.80 si presupunea o singura plata.
A mai precizat recurentul ca din actele dosarului nu rezulta ca el ar datora aceasta suma si nici cum s-a stabilit aceasta.
Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei si pe fond respingerea actiunii.
Curtea examinand sentinta recurata, prin prisma criticilor invocate, a actelor si lucrarilor dosarului, precum si in raport de dispozitiile legale care au incidenta in solutionarea cauzei si de disp.art. 3041 Cod pr.civila, a constatat ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
La momentul efectuarii platilor, era in vigoare Legea nr.250/2007, prin care se modificase Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.
Or, potrivit dispozitiilor art.23 alin. (3) din Legea nr.250/2007 "baza de calcul prevazuta la alin. (1) si (2) este venitul brut realizat lunar".
Curtea a mai retinut ca, potrivit Normelor Metodologice aprobate prin Ordinul MMFES nr.680/2007, pentru aplicarea art.23 alin.(3) din Legea nr.250/2007 prin sintagma "venit brut realizat lunar" se inteleg si alte adaosuri la salarii aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale ori colective de munca.
Ca urmare, contributia CAS aferenta veniturilor brute, rezultate din salariile compensatorii, se calculeaza asupra tuturor sumelor brute obtinute, indiferent de perioada la care s-au referit acestea, luandu-se in considerare, momentul platii si nu momentul cand au fost castigate drepturile salariale respective.
Curtea, a mai retinut, totodata, ca legea in vigoare la data efectuarii platii era Legea nr.250/2007, dispozitiile acesteia fiind de imediata aplicare si guvernand raportul juridic dedus judecatii, astfel incat in mod corect prima instanta a apreciat ca intemeiata actiunea.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea a apreciat ca nu pot fi retinute criticile invocate si intrucat sentinta primei instante este legala si temeinica, in conformitate cu disp.art. 312 Cod procedura civila a respins recursul ca nefondat.