Competenta teritoriala in materia plangerii contraventionale
- art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 aprobata prin Legea nr.180/2002
Potrivit art.32(2) din OG nr.2/2001 aprobata prin Legea nr.180 /2002 plangerea impotriva procesului-verbal de contraventie se solutioneaza de judecatoria in a carei raza teritoriala a fost comisa fapta, textul de lege instituind o norma de competenta exclusiva in favoarea acestei instante, in cazul in care se constata comiterea faptei prevazuta de art.276 al.1 lit.e din Codul Muncii, locul savarsirii este localitatea unde angajatorul are sediul, obligatia de a incheia contract de munca in forma scrisa conform art.16 din Codul Muncii neputand fi indeplinita decat la sediul social al angajatorului, neavand relevanta locul unde se executa activitatile specifice.
Decizia nr.510 din data de 22 martie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti-Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal
Prin sentinta civila nr.555 din 26.05.2009 pronuntata in dosarul nr.603/282/2009, Judecatoria Pogoanele a admis exceptia necompetentei teritoriale a instantei invocata din oficiu si a declinat competenta de solutionare a cauzei formulata de petenta SC A. R. SRL in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca B., in favoarea Judecatoriei Buzau .
Pentru a se pronunta astfel, Judecatoria Pogoanele a retinut ca in materie contraventionala normele de competenta teritoriala au caracter absolut, cum rezulta din coroborarea dispozitiilor art.19 Cod procedura civila si art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 modificata, care prevad ca plangerea impreuna cu dosarul se trimit judecatoriei in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia, prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria BZ nr.4071/2.04.2009 s-a retinut ca fapta a fost savarsita in incinta fermei din localitatea Vernesti apartinand SC A. SRL, localitate aflata in circumscriptia Judecatoriei Buzau conform dispozitiilor HG nr.337/1993 pentru stabilirea circumscriptiilor judecatoriilor si parchetelor de pe langa judecatorii.
Dupa admiterea exceptiei necompetentei teritoriale si declinarea competentei in favoarea Judecatoriei Buzau, unde cauza a fost inregistrata sub nr.5966/200/2009, aceasta instanta prin sentinta civila nr.7865/15.12.2009 a admis exceptia de necompetenta teritoriala invocata de petenta si a declinat solutionarea cauzei avand ca obiect plangerea promovata de SC A. R. SRL in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca B. in favoarea Judecatoriei Pogoanele, a constatat ivirea conflictul negativ de competenta si a inaintat dosarul spre competenta solutionare catre Tribunalul Buzau.
Judecatoria Buzau a retinut ca prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria BZ nr.4071/2.04.2009, s-a constatat ca in timpul controlului efectuat in data de 1.04.2009, orele 10,30 - 11,00 in incinta fermei din Vernesti, apartinand SC A. R. SRL Pogoanele, patru persoane S. V., T. T., M. Z., N. I. au declarat ca lucreaza in beneficiul petentei din data de 1.04.2009 fara contract de munca, incalcand prevederile art.16 alin.1 din Codul muncii, data savarsirii contraventiei fiind 1.04.2009 , data primirii la munca, fapt ce constituie contraventia prevazuta de art.276 alin.1 lit. e) din Codul muncii, art.16 alin.1 si art.34 alin.1 din Codul muncii prevede obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa precum si obligatia de a infiinta registrul general de evidenta a salariatilor, ce revine angajatorului, fiind pastrat la sediul acestuia, urmand a fi pus la dispozitia inspectorului de munca sau a oricarei alte autoritati care il solicita in conditiile legii.
S-a mai retinut de Judecatoria Buzau, ca nu poate fi "angajator " punctul de lucru, iar posibila neindeplinire a obligatiei de a incheia contracte de munca nu se poate savarsi decat la sediul angajatorului conform art.16 din Codul muncii, sediul SC A. R. SRL este in orasul Pogoanele, aceasta localitate este locul savarsirii faptei, fiind situata in raza de competenta a Judecatoriei Pogoanele.
Tribunalul Buzau fiind investit cu conflictul negativ de competenta, ivit intre Judecatoria Pogoanele si Judecatoria Buzau, prin incheierea din 15.02.2010, a stabilit competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Pogoanele, constatandu-se ca prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria BZ nr.4071/2.04.2009 petenta SC A. R. SRL cu sediul in localitatea Pogoanele, str. Unirii, nr.29, judet Buzau a fost amendata cu suma de 6000 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.276 alin.1 lit. e din Codul muncii, constand in aceea ca incepand cu data de 1.04.2009 a primit la munca in ferma de la punctul de lucru situat in localitatea Vernesti pe numitii S. V., T. T., M. Z. si N. I. fara a incheia cu acestia contracte individuale de munca in forma scrisa, iar potrivit art.16 alin.1 din Codul muncii angajatorul are obligatia de a incheia contractul individual de munca in forma scrisa, neavand relevanta faptul ca respectivul control din 01.04.2009, s-a desfasurat la punctul de lucru Vernesti Ferma, obligatia de a incheia contracte de munca revine SC A. R. SRL, care are sediul in orasul Pogoanele, judetul Buzau, in raza de competenta a Judecatoriei Pogoanele.
Impotriva acestei incheierii a declarat recurs intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca Buzau, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitandu-se admiterea caii de atac, modificarea acestei hotararii si declinarea competentei de solutionare in favoarea Judecatoriei Buzau.
In motivarea recursului, s-a aratat ca la 01.02.2009, o echipa de inspectori de munca au efectuat control in incinta fermei din Vernesti, ce apartine A. SRL, constatandu-se ca angajatorul SC A. R. SRL executa lucrari agricole in aceasta locatie cu patru persoane, ce nu aveau contract de munca, iar potrivit art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, plangerea formulata impotriva procesului verbal de contraventie se trimite judecatoriei in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia, prin aceste dispozitii legale, fiind instituita o competenta teritoriala exclusiva, derogatorie de la dreptul comun, astfel ca in prezenta cauza competenta de solutionare a cauzei revine Judecatoriei Buzau in a carei raza teritoriala se afla localitatea Vernesti.
Dupa analizarea criticilor formulate Curtea de Apel Ploiesti prin Decizia nr.510 din 22 martie 2010 a respins ca nefondat recursul.
Pentru a decide astfel s-a retinut ca, prin procesul verbal de contraventie seria BZ nr. 4071 din 2-.04.2009, petitionara SC A. R. SRL cu sediul in localitatea Pogoanele a fost sanctionata contraventional cu amenda de 6000 lei pentru savarsirea faptei prevazuta de art. 276 alin. 1 lit. a-e din Codul muncii, respectiv executarea de lucrari agricole in incinta Fermei Vernesti, de catre patru persoane, fara ca intre acestea si societate sa fie incheiate contracte individuale de munca in forma scrisa, societatea neindeplinind obligatia imperativa prevazuta de art. 16 alin. 1 din Codul muncii.
Potrivit art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, aprobata prin Legea 180/2002, plangerea formulata impotriva procesului verbal de contraventie se solutioneaza de judecatoria in a carei raza teritoriala a fost comisa fapta, acest text de lege instituind o norma de competenta teritoriala exclusiva, in favoarea acestei instante, in cauza de fata obligatia de a incheia contract de munca in forma scrisa cu cele patru persoane ce au fost depistate de inspectorii de munca lucrand in cadrul fermei Vernesti in beneficul SC A. R. SRL Pogoanele, revine angajatorului, o astfel de obligatie neputandu-se realiza decat la sediul social al societatii, unde se infiinteaza si se pastreaza si registrul general de evidenta al salariatilor, conform art. 34 din Codul muncii.
Intrucat, obligatia de a incheia contract de munca in forma scrisa conform art. 16 din Codul muncii, revine angajatorului la sediul sau, iar inspectorii de munca au sanctionat contraventional SC A. R. SRL pentru neindeplinirea acestei obligatii, locul savarsirii contraventiei descrisa si sanctionata de art. 276 alin. 1 lit. e din Codul muncii, este localitatea Pogoanele unde are sediul societatea contravenienta, iar competenta de solutionare a plangerii revine conform art. 32 alin.2 din OG 2/2001, Judecatoriei Pogoanele, cum s-a stabilit de Tribunalul Buzau in rezolvarea conflictului negativ de competenta.
Motivul de recurs, potrivit caruia competenta de solutionare revine Judecatoriei Buzau in conf. cu art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, intrucat SC A. R. SRL executa lucrari agricole cu patru persoane fara contract de munca, in incinta Fermei Vernesti, ce se fala in raza teritoriala a Judecatorie Buzau, acesta fiind locul savarsirii contraventiei, nu este fondat, intrucat obligatia instituita de art. 16 alin. 1 din Codul muncii, respectiv aceea ca angajatorul sa incheie contract individual de munca in forma scrisa, revine SC A. R.SRL, si nu poate fi indeplinita decat la sediul sau social, unde se pastreaza si registrul general de evidenta a salariatilor, imprejurarea ca activitatile specifice obiectului de activitate al angajatorului se executa in diferite puncte de lucru, neavand nicio relevanta asupra obligatiei angajatorului de a incheia contract de munca in forma scrisa.
Fata de aceste considerente Curtea a constatat ca in mod corect Tribunalul Buzau, solutionand conflictul negativ de competenta ivit intre Judecatoria Pogoanele si Judecatoria Buzau, a stabilit ca competenta de solutionare a plangerii contraventionale revine instantei in a carei raza teritoriala are sediul SC A. R. SRL, respectiv Judecatoria Pogoanele, conform art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 aprobata prin Legea 180/2002, hotararea recurata nu este afectata de nelegalitate sau netemeinice, recursul nu este fondat, respingandu-l conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civila.