Daune morale. Cuantificare prejudiciu moral.
- art. 998 Cod civil, art. 10, 18 alin. 3 si art. 19 alin. (1) si (2) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
In absenta unor criterii pe baza carora sa se poata realiza o cuantificare obiectiva a daunelor morale, acestea se stabilesc in raport cu consecintele negative suferite de reclamant, importanta valorilor lezate, masura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala.
In cuantificarea prejudiciului moral, aceste conditii sunt subordonate conditiei aprecierii rezonabile pe o baza echitabila corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs reclamantului, astfel incat sa nu se ajunga la o imbogatire fara justa cauza a celui care pretinde daune morale.
Instanta de contencios administrativ, care a anulat actul si a acordat celelalte drepturi reclamantului este competenta sa solutioneze si cererea privind acordarea daunelor morale.
Decizia nr. 676 din data de 20 aprilie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti- Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.3564/105/2008 si ulterior precizata, reclamantul P I C a chemat in judecata pe paratii NJ si ANPP, solicitand obligarea acestora la plata de daune morale in cuantum de 90.000 euro.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca lucreaza in cadrul PRIP, ca in luna februarie 2005 a avut loc o evadare, in urma careia reclamantul a fost destituit din functie, precum si ca prin sentinta nr. 37/13.02.2007 pronuntata de catre Tribunalul Prahova a fost inlocuita aceasta sanctiune cu cea a reducerii salariului cu 20% pe o perioada de 3 luni - paratul fiind obligat sa il reincadreze pe reclamant, sentinta ramanand irevocabila prin decizia Curtii de Apel Ploiesti nr.627/2007.
S-a mai aratat ca paratul a refuzat sa ii plateasca drepturile salariale restante, pana la data sesizarii instantei cu prezenta actiune, ca pe perioada cat a fost destituit reclamantul nu a gasit de lucru, astfel ca a fost nevoit sa mearga in Italia, unde a lucrat fara contract, in conditii mizere, fiind supus la diverse traume fizice si psihice, ca a fost pus in imposibilitatea de a-si achita creditele avute la data desfacerii contractului de munca, fiind nominalizat ca o persoana cu risc ridicat pentru obtinerea de noi credite, precum si ca, din cauza masurii luate de catre parat, reclamantul s-a imbolnavit de hepatita, care s-a agravat pe fondul presiunilor psihice, reclamantul neputand beneficia de servicii si asistenta medicala gratuita ( si nici familia sa).
Reclamantul a mai aratat ca desfacerea contractului de munca pentru o evadare de care nu era vinovat i-a produs un prejudiciu de imagine, astfel ca nu s-a putut angaja ulterior ca bodyguard sau ca gardian public, precum si ca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale a paratului.
Reclamantul a invederat ca daunele solicitate se compun din 50.000 euro daune morale pretium doloris si 40.000 euro daune morale spirituale.
Prin intampinare, ANP a invocat exceptia de necompetenta materiala a instantei, exceptia de netimbrare, precum si exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata.
PRIP a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata.
La termenul de judecata din data de 28.10.2008, tribunalul a pus in discutia partilor exceptia de necompetenta materiala, exceptia netimbrarii actiunii si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a A.N.P, pe care le-a respins, ca neintemeiate, pentru considerentele mentionate detaliat in incheierea de sedinta de la acea data.
Totodata, din oficiu, tribunalul a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a MJ, pe care a pus-o in discutia partilor si, ulterior, a admis-o, respingand actiunea formulata impotriva acestui parat, ca fiind indreptata impotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala pasiva.
Prin sentinta nr.315 pronuntata in data de 12 noiembrie 2009, Tribunalul Prahova a admis in parte, actiunea, a obligat paratul sa plateasca reclamantului echivalentul in lei al sumei de 4000 euro, la data platii, suma reprezentand daune morale, a respins restul pretentiilor reclamantului, ca neintemeiate si a obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1039,3 lei catre reclamant.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut ca reclamantul si-a desfasurat activitatea in functia de agent sef adjunct, cu atributii de paza, iar, urmare evadarii unui detinut in noaptea de 11/12.01.2005, reclamantul a fost destituit din functie prin decizia nr.29/13.06.2005 a directorului paratului.
Reclamantul a contestat aceasta decizie si, prin sentinta nr.37/13.02.2007 pronuntata de catre Tribunalul Prahova - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ a fost inlocuita sanctiunea destituirii din functie cu cea a diminuarii salariului cu 20% pe o perioada de 3 luni, paratul fiind obligat sa il reincadreze pe reclamant si sa ii plateasca drepturile salariale restante, incepand cu data incetarii raporturilor de serviciu si pana la reintegrarea in functia si postul detinut anterior; Sentinta ce a ramas irevocabila prin decizia Curtii de Apel Ploiesti nr.627/6.06.2007, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de catre Penitenciarul cu Regim Inchis Ploiesti.
Tribunalul a retinut ca s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat ca reclamantul a savarsit abaterea disciplinara pentru care a fost sanctionat, precum si ca sanctiunea aplicata de parat, respectiv cea prevazuta de art.62 lit.f din Legea nr. 293/2004, a fost gresit individualizata, instantele de contencios administrativ aplicand sanctiunea mai usoara, prevazuta de art.62 lit.b din acelasi act normativ.
Chiar daca este vorba despre o activitate de apreciere a gradului de pericol social al faptei reclamantului, care implica inerent o anumita doza de subiectivism, totusi tribunalul a retinut ca paratul i-a aplicat reclamantului cea mai aspra sanctiune , pe care instantele judecatoresti au inlocuit-o cu o a doua sanctiune ca gravitate, intre cele doua existand o marja de apreciere considerabila.
Practic, tribunalul a retinut ca este dovedita culpa paratului in ce priveste individualizarea gresita a sanctiunii, respectiv fata de destituirea reclamantului, intrucat instantele de contencios administrativ au considerat irevocabil ca, pentru fapta reclamantului, se impunea o sanctiune mult mai usoara decat cea stabilita de reprezentantul paratului.
Tribunalul a mai retinut ca fiind dovedite sustinerile reclamantului privind existenta unui prejudiciu moral, creat ca urmare a gresitei sale sanctionari de catre parat.
Fara a retine clasificarea prejudiciului facuta de reclamant, care are doar o sorginte doctrinara, tribunalul a retinut ca actul paratului (decizia de destituire din functie) i-a cauzat reclamantului un prejudiciu moral, dedus dintr-un complex de situatii si imprejurari.
In acest sens, tribunalul a constatat ca, urmare a incetarii raportului de serviciu, reclamantul a fost pus in imposibilitate partiala de a-si intretine familia, de a-si gasi un loc de munca, de a-si plati creditele avute la acel moment, precum si de beneficia de prestatia asigurarilor sociale, in legatura cu boala sa si nevoile familiei sale. A retinut si ca reclamantul a fost nevoit sa plece intr-o alta tara, sa presteze o alta activitate decat cea pentru care era specializat, suferintele si eforturile invocate de acesta fiind, in parte, prezumabile si inerente.
Totodata, se poate prezuma existenta unei lezari a personalitatii si imaginii petentului prin masura destituirii din functie si prin acordarea calificativului de "persoana cu risc ridicat pentru obtinerea de credite " - situatie de natura a-l impiedica pe acesta de a angaja credite bancare pentru nevoile sale si ale familiei sale.
De asemenea, tribunalul a mai retinut, din cuprinsul raportului medico-legal, ca masura luata de parat de destituire din functie, cu urmarile psihice ale acesteia, erau de natura a agrava afectiunile medicale (hepatita) ale reclamantului.
Fata de toate aceste considerente, tribunalul a considerat ca reclamantul a facut dovada existentei unui prejudiciu moral, produs prin fapta ilicita a paratului, care a aplicat o sanctiune gresita, in raport cu fapta savarsita de catre reclamant.
Referitor la legatura de cauzalitate dintre fapta paratului si prejudiciul suferit de catre reclamant, tribunalul a retinut ca aceasta este evidenta, intrucat toate aspectele mentionate anterior sunt generate de incetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului.
In ce priveste evaluarea/cuantificarea prejudiciului, tribunalul a considerat ca cea efectuata de catre reclamant (90.000 euro) este gresita.
In acest sens, tribunalul a avut in vedere faptul ca la baza tuturor consecintelor, a stat si fapta culpabila a reclamantului, confirmata practic de catre instantele de contencios administrativ, ca instantele au inlocuit sanctiunea disciplinara stabilita de catre parat cu alta mai usoara, dispunand reintegrarea si plata catre reclamant a drepturilor salariale de care a fost lipsit in mod gresit - imprejurare ce constituie o satisfactie echitabila partiala, precum si cuantumul mediu al daunelor acordate chiar de catre C.E.D.O in cauzele in care constata incalcari ale drepturilor prevazute de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
Raportat la toate aceste considerente, tribunalul a apreciat ca in cauza sunt indeplinite conditiile angajarii raspunderii civile delictuale a paratului, astfel ca, fata de dispozitiile art. 998 si urm. Cod civil si de art. 19 si art. 18 din Legea nr. 554/2004, a obligat PRIP sa ii plateasca reclamantului echivalentul in lei al sumei de 4000 euro la data platii, suma apreciata ca reprezentand un echivalent echitabil al prejudiciului suferit si a respins restul pretentiilor acestuia, ca neintemeiate.
Impotriva acestei sentinte au formulat recurs reclamantul si paratii, toti criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin motivele de recurs reclamantul a solicitat obligarea paratilor la plata de daune morale in cuantum de 90.000 euro si la plata cheltuielilor de judecata, sustinand ca hotararea judecatoreasca este nelegala, intrucat instanta nu s-a pronuntat asupra tuturor capetelor de cerere si nu cuprinde motivele pe care se sprijina solutia pronuntata, in cauza subzistand motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 6 si 7 Cod procedura civila.
In aceste sens arata ca din continutul sentintei nr.515/2009 rezulta ca Tribunalul Prahova nu s-a pronuntat cu privire la obligarea paratului la plata de daune morale pretium dolores si daune morale spirituale, ci asupra daunelor morale fara a indica ce reprezinta acestea, dovada fiind si lipsa din hotarare a unei motivatii, dar si refuzul instantei de a analiza obiectul actiunii in raport de mijloacele de proba administrate in cauza.
Se sustine ca, in doar o singura fraza si cu referire la aspecte asupra carora s-a pronuntat o alta instanta printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, Tribunalul Prahova a acordat decat 4000 euro daune morale, fara sa precizeze vreun motiv sau criteriu care a stat la "baza aprecierii cuantumului" daunelor de catre magistrat.
Motivatia promovarii actiunii de catre recurentul-reclamant a constituit-o neplata drepturilor salariale, privarea sa si a familiei sale de drepturi, neexecutarea de catre parat a obligatiilor dispuse prin hotarare judecatoreasca, tergiversarea executarii propriilor obligatii si impiedicarea reclamantului sa aiba o viata normala. Nici unul din aceste aspecte nu a fost analizate de catre instanta, magistratul multumindu-se sa faca referire la pretinsa culpa, ignorand petitul actiunii, precum si probatoriul administrat, o dovada in plus constituind-o si modul defectuos in care au fost consemnate sustinerile partilor in cauza. Astfel, in ceea ce priveste expertiza psihosociala solicitata in cauza si incuviintata de instanta, magistratul consemneaza in incheierea din 3 noiembrie 2009 ca nu au facut dovada unui alt loc in care sa se poata efectua si pe cale de consecinta dispune decadere din proba, desi la dosar existau acte si relatii obtinute chiar de reclamant privind modalitatea de efectuare a unei astfel de expertize.
In cazul concret, cuantumul daunelor morale acordate trebuie sa aiba efecte compensatorii si nu constituie venituri nejustificate acordate reclamantului, intrucat potrivit art. 998 Cod civil: "orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara".
Recurentul-reclamant sustine ca a dovedit cu martori si acte privatiunile de la viata sociala si alienarea familiei, care a fost obligat o perioada de timp sa stea despartita, mediul familial fiind privat de beneficiile civilizatiei si de o viata normala.
In speta, prin comportamentul sau abuziv si ilegal, prin neachitarea drepturilor banesti circa 4 ani, paratul i-a vatamat grav reclamantului un drept fundamental - dreptul la munca, cauzandu-i si prejudicii de ordin moral, prin afectarea onoarei, prestigiului si a demnitatii ocrotite de lege, culpa in producerea acestor prejudicii apartinandu-i in exclusivitate PP.
Recurentul-parat, a sustinut in motivele de recurs ca instanta de fond a retinut gresit ca prezenta cauza reprezinta un litigiu de contencios administrativ. In acest sens , avand in vedere calitatea de parat a ANP, erau aplicabile dispozitiile art.10 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, potrivit carora competenta de solutionare a litigiilor privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale apartine sectiilor de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, iar competenta de solutionare a prezentei cauze apartinea Curtii de Apel Ploiesti.
Pentru aceste motive, considera ca hotararea recurata a fost data cu incalcarea competentei altei instante, fiind aplicabil motivul de recurs prevazut de art.304 pct.3 Cod procedura civila, sens in care solicita casarea hotararii.
Pe fondul cauzei se sustine ca Decizia PP nr.29/13.06.2005 prin care intimatul-reclamant a fost destituit din functie a fost anulata in parte in sensul inlocuirii sanctiunii disciplinare a destituirii din functie cu sanctiunea diminuarii drepturilor salariale corespunzatoare functiei ocupate pe o perioada de 3 luni, potrivit art.62 lit.b) din Legea nr.293/2004, prin sentinta nr.37/13.02.2007 pronuntata de Tribunalul Prahova, Sectia Comerciala si de contencios administrativ in dosarul nr.766/CA/2006, ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea recursului formulat de Penitenciarul Ploiesti prin decizia nr.627/06.06.2007. Prin aceeasi sentinta s-a dispus obligarea Penitenciarului Ploiesti la achitarea catre intimatul-reclamant a drepturilor salariale de la data incetarii raporturilor de serviciu si pana la data reintegrarii in functia si postul avut anterior.
Recurenta arata ca se poate constata ca intimatului-reclamant i s-au acordat daune materiale urmare emiterii deciziei de destituire din functie si in acest context cererea de acordarea si a unor daune morale apare ca nejustificata.
Daunele morale trebuia cerute, potrivit dispozitiilor art.18 alin.3 din Legea contenciosului administrativ prin aceeasi actiune prin care s-a solicitat anularea actului administrativ. Introducerea unei actiuni separate de obligare la plata daunelor morale se poate explica nu prin necunoasterea si imposibilitatea determinarii acestora la momentul promovarii primei actiuni, ci prin nesiguranta reclamantului in legalitatea primului sau demers.
Recurenta-parata arata ca, prin cele prezentate in actiune, intimatul-reclamant nu face dovada existentei vreunui prejudiciu nepatrimonial, nefiind probata producerea unei suferinte morale acestuia.
Numai prin anularea deciziei de destituire din functie, nu poate face dovada existentei unui prejudiciu nepatrimonial, care sa fi fost suferit de catre reclamant si totodata, nu este de natura a duce la concluzia producerii de vatamari psihice.
A mai sustinut recurentul ca drepturile salariale aferente perioadei 2005-2007, stabilite in baza sentintei nr. 37/13.02.2007, i-au fost achitate reclamantului. Oricum acest motiv nu putea fi primit, in cazul acestor drepturi nefiind aplicabila institutia raspunderii civile delictuale, ci regulile privind executarea silita.
Recurenta-parata ANP a criticat sentinta recurata pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand ca hotararea a fost data cu incalcarea competentei altei instante, fiind aplicabil motivul de recurs prevazut de art.304 pct.3 Cod procedura civila, sens in care se solicita casarea hotararii.
Recurenta considera ca in mod nelegal instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, motivat de faptul ca raporturile de serviciu in baza carora se solicita plata unor daune morale sunt stabilite intre reclamant si PP.
Potrivit art.10 alin.3 din HG nr.1849/2004 privind organizarea, functionarea si atributiile ANP, PP are personalitate juridica si nu se poate considera ca exista un raport de prepusenie care sa se intemeieze pe subordonarea fata de ANP.
Pe fondul cauzei se sustine ca Decizia PP nr.29/13.06.2005 prin care intimatul-reclamant a fost destituit din functie a fost anulata in parte, in sensul inlocuirii sanctiunii disciplinare a destituirii din functie cu sanctiunea diminuarii drepturilor salariale corespunzatoare functiei ocupate pe o perioada de 3 luni, potrivit art.62 lit.b) din Legea nr.293/2004. Prin aceeasi sentinta s-a dispus obligarea PP la achitarea catre intimatul-reclamant a drepturilor salariale de la data incetarii raporturilor de serviciu si pana la data reintegrarii in functia si postul avut anterior.
Recurenta arata ca se poate constata ca intimatului-reclamant i s-au acordat daune materiale urmare emiterii deciziei de destituire din functie si in acest context cererea de acordarea si a unor daune morale apare ca nejustificata.
Se sustine ca reclamantul nu face dovada existentei vreunui prejudiciu nepatrimonial, nefiind probata producerea unei suferinte morale acestuia.
Numai prin anularea deciziei de destituire din functie, nu poate face dovada existentei unui prejudiciu nepatrimonial, care sa fi fost suferit de catre reclamant si totodata, nu este de natura a duce la concluzia producerii de vatamari psihice.
Recurenta a invocat in sustinerea motivelor de recurs o decizie a instantei supreme nr. 663/7.02.2005 pe care a anexat-o in copie la fondul cauzei .
Recurentii au solicitat admiterea recursurilor potrivit celor mentionate in motivele de recurs si modificarea sentintei in sensul respingerii actiunii.
Recurentul reclamant a formulat intampinare la motivele de recurs formulate de recurentii-parati, sustinand in esenta ca sentinta recurata este temeinica si legala sub aspectul tuturor criticilor formulate.
Prin concluziile scrise recurentul-parat PP a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant, admiterea recursurilor formulate de parati si modificarea sentintei in sensul celor solicitate.
Examinand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate si a temeiurilor prevazute de art. 304 Cod procedura civila precum si sub toate aspectele, potrivit art.3041 Cod procedura civila, Curtea a retinut ca recursul declarat de reclamant este nefondat iar recursurile formulate de paratii sunt fondate, potrivit considerentelor ce urmeaza:
Instanta de fond si-a apreciat corect competenta pentru solutionarea cauzei, avand in vedere dispozitiile art. 10, 18 alin.3 si art.19 alin. (1) si (2) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ care se refera la tribunal ca instanta competenta sa solutioneze cererile privind anularea actelor administrative si acordarea de despagubiri si la posibilitatea formularii unei cereri separate in acest sens.
Faptul ca reclamantul nu a solicitat si daune morale in actiunea in care a solicitat anularea actului si daune materiale, nu poate conduce la concluzia ca instanta care a anulat actul si a acordat celelalte drepturi reclamantului nu este competenta sa solutioneze si cererea privind acordarea daunelor morale.
De asemenea, instanta de fond a respins corect exceptia invocata de ANP privind lipsa calitatii procesuale pasive, avand in vedere dispozitiile art.6 alin.1 lit.m din HG nr.1849/2004 potrivit carora aceasta elaboreaza si fundamenteaza proiectul bugetului de venituri si cheltuieli pentru unitatile subordonate, asigura executarea acestuia in conditiile legii, indruma si controleaza respectarea dispozitiilor legale pe linie financiar-contabila.
Introducerea unei actiuni separate chiar determinata de nesiguranta reclamantului in legalitatea primului sau demers nu poate conduce la respingerea automata a prezentei actiuni fara a fi analizata solicitarea reclamantului si indeplinirea conditiilor privind raspunderea civila delictuala.
Instanta de fond a retinut corect situatia de fapt si indeplinirea conditiilor prevazute de art. 998 Cod civil, respectiv existenta unui prejudiciu moral, produs prin fapta ilicita a paratului care i-a aplicat o sanctiune gresita reclamantului in raport cu fapta savarsita de acesta.
In ceea ce priveste cuantificarea prejudiciului instanta de fond a retinut corect ca la baza tuturor consecintelor generate de incetarea raportului de munca a stat si fapta culpabila a reclamantului confirmata de instanta care a inlocuit sanctiunea cea mai aspra cu alta mai usoara, imprejurare care constituie o satisfactie echitabila partiala.
Daunele morale se stabilesc in raport cu consecintele negative suferite de reclamant, importanta valorilor lezate, masura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala. In cuantificarea prejudiciului moral, aceste conditii sunt subordonate conditiei aprecierii rezonabile pe o baza echitabila corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs reclamantului, astfel incat sa nu se ajunga la o imbogatire fara justa cauza a celui care pretinde daune morale.
Criteriul general evocat de CEDO consta in aceea ca despagubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa reputatiei, avand in vedere totodata, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii adusa acestora.
In situatia daunelor morale datorita naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exacta a acestora in bani nu este posibila, intinderea despagubirilor realizandu-se prin apreciere raportata la elementele de fapt.
Hotararea prin care reclamantul a fost reintegrat in munca constituie la randul sau o reparatie satisfacatoare a prejudiciului moral pe care reclamantul pretinde ca l-a suferit.
In plus suma solicitata de reclamant cu acest titlu este excesiva, iar raspunderea civila delictuala este menita sa acopere o paguba nu sa asigure un castig.
Prejudiciul moral, adica reparatia pentru nelinistea, disconfortul si incertitudinea cauzate de destituirea din functie, a fost in parte acoperit prin inlocuirea sanctiunii primita de reclamant, iar prejudiciul material a fost acoperit integral prin sentinta prin care s-a anulat decizia respectiva.
Trebuie avut in vedere si faptul ca reclamantul a savarsit o fapta pentru care a fost sanctionat, culpa paratului constand in aceea ca i-a aplicat sanctiunea cea mai aspra producand reclamantului prejudiciul moral, a carei existenta s-a dovedit, insa instanta de recurs apreciaza ca a fost gresit cuantificat, reclamantul primind o despagubire excesiva in raport cu situatia de fapt retinuta.
Reclamantul a fost repus in situatia anterioara prin anularea actului, a fost despagubit pentru pagubele materiale, durerea sufleteasca fiind incompatibila cu un echivalent banesc, asa cum sustine si reclamantul.
Critica recurentului-reclamant constand in aceea ca instanta de fond nu a analizat probele administrate in raport de obiectul actiunii este nefondata, intrucat instanta de fond a avut in vedere toate aspectele invocate si probate de reclamant, acordand acestuia daune morale intr-un cuantum excesiv.
In absenta unor criterii pe baza carora sa se poata realiza o cuantificare obiectiva a daunelor morale este greu de contestat puterea de apreciere a judecatorului fondului pe acest aspect, insa retinand culpa concurenta a reclamantului si acoperirea prejudiciului material instanta de recurs apreciaza ca se impune reducerea cuantumului daunelor morale la o suma modica, pentru a acorda recurentului-reclamant o satisfactie morala.
Neputand fi sustinut un prejudiciu efectiv, in prezent reclamantul beneficiind de aceleasi conditii de viata, aceeasi functie publica, acelasi grad ca cel avute anterior anularii deciziei de destituire din functie, Curtea a apreciat ca fondate recursurile paratilor pe care le-a admis, a modificat in parte sentinta, in sensul ca a redus cuantumul despagubirilor la 1000 lei.