Drept penal, partea speciala.
Infractiunea de sustragere de sub sechestru - art. 244 Cod penal.
Varianta agravanta a savarsirii faptei de catre custode. Circumstanta agravanta prevazuta de art. 244 alin. 2 cod penal se refera la subiectul activ al infractiunii care trebuie sa aiba calitatea de custode al bunului, pentru existenta acestei agravante neavand importanta faptul ca acest custode este sau nu proprietarul bunului. Atata vreme cat calitatea de custode a inculpatului a fost instituita cu respectarea conditiilor de forma cerute de lege, existenta sau inexistenta proprietatii custodelui asupra bunului in cauza este lipsita de relevanta in planul raspunderii penale a acestuia, cu atat mai mult cu cat infractiunea dedusa judecatii are ca obiect juridic special relatiile sociale privitoare la autoritatea organului indreptatit sa aplice acest sechestru, infractiunea fiind inclusa in categoria infractiunilor contra autoritatii.
Decizia penala nr.117, din 05.02. 2010
Prin sentinta penala nr.197/12.06.2009 Judecatoria Ramnicu Sarat a dispus condamnarea inculpatului I.C. la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 8.000 lei ( opt mii lei ) pentru comiterea infractiunii de sustragere de sub sechestru, prev. de art.244 alin.2 C.pen.
S-a facut aplicarea disp.art.63 c.pen., si art.63/1 c.pen.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut, pe baza probelor administrate, ca inculpatul, in calitate de administrator al SC A. SRL Rm.Sarat a incheiat un contract de arenda cu numitul B.S. pentru un teren apartinand acestuia din urma.
Deoarece inculpatul nu a respectat obligatiile contractuale, creditoarea B.S., mostenitoarea lui B.S. s-a adresat Biroului executorului judecatoresc C.G. cu solicitarea de a se pune in executare contractul de arenda. Executorul judecatoresc a declansat executarea silita si a procedat la sechestrarea unui autoturism Ford Focus, bun ce a fost lasat in custodia debitorului, intocmindu-se in acest sens actele de executare.
S-a mai retinut de prima instanta ca, initial, procurorul a dispus scoaterea de sub urmarire penala motivat de faptul ca bunul sechestrat fusese anterior gajat in favoarea B.R.D. Ramnicu Sarat.
Impotriva acestei solutii de neurmarire penala a formulat plangere executorul judecatoresc C.G., plangere care a fost respinsa de prima instanta, insa instanta de recurs a casat hotararea primei instante, desfiintand solutia de neurmarire penala si a trimis cauza primei instante pentru a se pronunta asupra infractiunii de sustragere de sub sechestru, comisa de catre faptuitorul - la acea data - I.C.
Potrivit deciziei instantei de control judiciar, prima instanta a procedat la administrarea probatoriilor in cauza, iar din coroborarea acestora a retinut vinovatia inculpatului in savarsirea infractiunii de sustragere de sub sechestru. In acest sens, instanta de fond a apreciat ca bunurile constituite gaj pot fi in mod legal sechestrate, urmand ca la distribuirea pretului sa se tina cont de prioritatea creantelor, sechestrul aplicat de executor fiind asadar un sechestru legal instituit, iar fapta custodelui de a instraina bunul sechestrat constituie infractiunea de sustragere de sub sechestru prev. de art.244 alin.2 C.pen.
La individualizarea pedepsei, pe langa criteriile generale de individualizare s-a avut in vedere atitudinea nesincera a inculpatului care a lipsit de la judecata.
Impotriva sentintei pronuntate de prima instanta, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului au declarat apel, in termenul legal, Parchetul de pe langa Judecatoria Ramnicu Sarat si inculpatul I.C.
In apelul parchetului, hotararea primei instante a fost criticata pe motiv de nelegalitate si netemeinicie, sustinandu-se ca in mod nelegal instanta a procedat la judecarea cauzei in conditiile in care nu s-a pus in miscare actiunea penala fata de inculpat, potrivit art.9 alin.2 C.proc.pen.
De asemenea, s-a mai sustinut ca, prima instanta, dispunand condamnarea inculpatului, a ignorat faptul ca sechestrul nu a fost in mod legal instituit, deoarece autoturismul a fost instrainat la data de 1.08.2005, iar sechestrul a fost aplicat ulterior instrainarii , respectiv la data de 23.08.2005 si mai mult, sechestrul s-a aplicat pe un bun gajat.
Un ultim motiv de apel il constituie lipsa calitatii executorului judecatoresc de persoana vatamata, invocandu-se in acest sens ca acesta a realizat o gresita aplicare a dispozitiilor legale ce reglementeaza aplicarea sechestrului si ca prin promovarea plangerii impotriva solutiei de neurmarire penala, executorul judecatoresc a incercat sa-si ascunda lipsurile din propria activitate.
Inculpatul a achiesat la motivele de apel formulate de procuror si in subsidiar a solicitat reindividualizarea modalitatii de executare a pedepsei, motivat de starea precara a sanatatii sale.
Prin decizia penala nr.298/17.12.2009 Tribunalul Buzau a admis apelurile declarate de Parchetul de pe langa Judecatoria Ramnicu Sarat si de inculpatul I.C., a desfiintat in parte in latura penala sentinta, in sensul ca a inlaturat art.63/1 c.pen. si, in baza art.81 c.pen, a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata termenului de incercare de 1 an.
S-au aplicat disp. art. 359 c.proc.pen., mentinandu-se restul dispozitiilor sentintei penale.
Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut in esenta, ca nu sunt fondate criticile invocate de catre parchet privind gresita condamnare a inculpatului, deoarece in cazul procedurii instituite de art.278/1 Cod pr.penala nu este necesara punerea in miscare a actiunii penale, asa cum este prevazut la art.9 alin.2 c.proc.pen.
Instanta de control judiciar a constatat ca solutia de condamnare a inculpatului este legala, insa a apreciat ca apelurile sunt fondate in ceea ce priveste individualizarea pedepsei, deoarece nu s-au avut in vedere actele medicale depuse de instanta de control judiciar din care rezulta ca inculpatul a suferit o interventie chirurgicala iar afectiunile inscrise in actul medical sunt destul de grave, afectand profund starea de sanatate a acestuia, impunandu-se deci, suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate inculpatului.
Impotriva ambelor hotarari a declarat recurs, in termenul legal, inculpatul I.C., criticandu-le pentru nelegalitate si netemeinicie, in privinta gresitei sale condamnari, depunand motive scrise de recurs, prin care a sustinut, in esenta, ca in mod gresit s-a dispus condamnarea sa.
Astfel, un prim motiv de recurs il constituie incalcarea dispozitiilor legale ce reglementeaza legala sesizare a instantei, caz reglementat de art.385/9 pct.2 C.proc.pen., sustinandu-se ca solutia de condamnare s-a dispus fara ca in prealabil sa fi fost pusa in miscare actiunea penala impotriva inculpatului, conform art.9 C.proc.pen., masura ce era obligatorie in raport de faptul ca infractiunea prev. de art.244 C.pen., este supusa regimului oficialitatii, actiunea penala punandu-se in miscare din oficiu si nu la plangerea prealabila a persoanei vatamate.
Tot din acest punct de vedere, s-a mai sustinut ca executorul judecatoresc nu avea calitate procesuala pentru a sesiza organul de urmarire penala si mai apoi instanta de judecata, aceasta calitate apartinand, in raport de continutul incriminarii prevazute in art.244 C.pen., in mod exclusiv statului prin institutiile sale.
In raport de aceste critici, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotararilor atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta.
Cel de-al doilea motiv de recurs este cel prevazut de art.385/9 pct.3 C.proc.pen., - instanta nu a fost constituita in mod legal si vizeaza incalcarea dispozitiilor legale ce reglementeaza incompatibilitatea judecatorilor, aratandu-se ca in cauza exista cazul de incompatibilitate prevazut de art.47 alin.2 C.pen., in ceea ce priveste pe judecatorul care a solutionat in prima instanta cauza, pronuntand solutia de condamnare.
Astfel, s-a sustinut ca acest judecator s-a pronuntat anterior in cadrul unei contestatii la executare, ce a fost solutionata prin sentinta civila nr.113/02.02.2006 a Judecatoriei Buzau, sentinta prin care s-a statuat faptul ca actul de instrainare al autoturismului care face obiectul sustragerii de sub sechestru, reprezinta un act constituit pro cauza. Ca atare, judecatorul ce a dispus condamnarea, isi exprimase deja parerea si nu a mai analizat probele administrate in cauza de fata. Desi recurentul a formulat cerere de recuzare a judecatorului in cauza, in mod nelegal, s-a dispus respingerea acestei cereri.
Raportat la acest motiv de recurs, s-a solicitat casarea ambelor hotarari si trimiterea cauzei la prima instanta pentru a se proceda la solutionarea acesteia in complet legal constituit.
In fine, cel de-al treilea motiv de recurs este cel prevazut de art.385/9 pct.18 C.proc.pen., si vizeaza faptul ca solutia de condamnare a recurentului se bazeaza pe o grava eroare de fapt si ca sechestrul instituit asupra autoturismului marca Ford nu a fost legal aplicat.
Astfel, s-a sustinut ca prin contractul de vanzare cumparare din 1.08.2005 autoturismul Ford a iesit in mod definitiv din patrimoniul recurentului si ca atare la 23.08.2005, cand a fost aplicat sechestrul, bunul nu mai era proprietatea acestuia, asa incat sechestrul nu a fost in mod legal aplicat, aspecte care au fost ignorate de prima instanta.
Din acest punct de vedere s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotararilor atacate si achitarea recurentului-inculpat in baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.a C.proc.pen., faptei lipsindu-i atat latura obiectiva, cat si latura subiectiva a infractiunii.
Recursul nu este fondat.
Pe baza acestor mijloace de proba administrate in cauza, in mod corect s-a retinut si rezulta ca recurentul-inculpat, in calitate de custode al autovehiculului marca Ford, a scos acest bun de sub sechestrul care a fost in mod legal aplicat, de catre executorul judecatoresc, astfel incat solutia de condamnare a acestuia pentru infractiunea prev. de art. 244 alin.2 C.pen., este legala.
Intr-adevar, urmare a incheierii unui contract de arenda de catre SC A. SRL Ramnicu Sarat, societate administrata de catre recurent, creditorul acestui contract, B.S., s-a adresat executorului judecatoresc C.G. din Ramnicu Sarat solicitand punerea in executare silita a contractului, motivat de faptul ca recurentul-inculpat nu si-a executat obligatiile contractuale.
Prin incheierea din 23 mai 2005 Judecatoria Ramnicu Sarat a incuviintat inceperea executarii silite a contractului de arenda, astfel incat a fost declansata aceasta procedura ce a fost derulata de catre executorul judecatoresc sus-mentionat.
In decursul acestei proceduri, prin procesul-verbal incheiat la 23.08.2005 (fila 32 din dosarul de executare), executorul a instituit sechestru asupra unui autoturism marca Ford Focus, cu numar de inmatriculare indicat, proprietatea societatii creditoare, insa cu toate acestea, inculpatul nu si-a respectat obligatiile, astfel incat creditorul a solicitat executorului judecatoresc continuarea executarii, prin vanzarea la licitatie publica a autoturismului sechestrat.
Deoarece partile nu au convenit asupra pretului bunului, s-a procedat in cursul executarii silite la evaluarea prin intermediul unei expertize tehnice, iar apoi la 17.11.2005 a fost emisa prima publicatie de vanzare a autoturismului fiind stabilit ca termen de vanzare data de 5.12.2005. La aceasta data, nefiind gasit la domiciliu debitorul, s-a amanat vanzarea pentru o data ulterioara insa, la 18.12.2005 s-a comunicat executorului judecatoresc de catre debitor faptul ca autoturismul ce face obiectul vanzarii fusese deja instrainat la 1.08.2005 catre SC T.M. SRL Ramnicu Sarat si din verificarile efectuate s-a stabilit ca acesta fusese gajat la 20.06.2005 in favoarea B.R.D. pentru garantarea unui credit contractat de catre aceasta societate comerciala.
Este adevarat ca in cauza au fost efectuate acte de urmarire penala finalizate prin rezolutia nr.1881/P/2005 din 18.07.2006 a Parchetului de pe langa Judecatoria Ramnicu Sarat, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a inculpatului-recurent constatandu-se faptul ca, in cauza sunt indeplinite disp. art. 10 lit.d C.proc.pen., prin aceea ca bunul nu a fost in mod legal sechestrat, deoarece la data aplicarii sechestrului acesta era gajat in vederea garantarii unui credit.
In aplicarea disp. art.278 C.proc.pen., aceasta rezolutie a fost mentinuta prin rezolutia nr.341/II/2/2006 a Primului procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Ramnicu Sarat.
Solutia de neurmarire penala a fost atacata in instanta de catre executorul judecatoresc, iar prin sentinta penala nr.38/2.02.2007 pronuntata de Judecatoria Ramnicu Sarat, definitiva prin decizia penala nr.187/13.04.2007 a Tribunalului Buzau, s-a admis plangerea, desfiintandu-se solutiile de neurmarire penala si trimitandu-se cauza procurorului in vederea redeschiderii urmaririi penale, indicandu-se in acest sens mijloacele de proba si actele de urmarire penala ce urmau a fi efectuate.
Dupa efectuarea acestora insa, s-a pronuntat o noua solutie de neurmarire penala, respectiv rezolutia nr.1881/P/2005 din data de 28.02.2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Ramnicu Sarat, mentinuta prin ordonanta nr.93/II/2/2008 din data de 25.04.2008 a Prim procurorului acestui parchet.
S-a apreciat, din nou, ca infractiunea de sustragere de sub sechestru nu exista deoarece sechestrul nu a fost in mod legal aplicat, dat fiind faptul ca acesta a fost constituit ca o garantie in favoarea unei societati bancare si ca de asemenea, in cauza nu exista nici infractiunea de nerespectare a hotararilor judecatoresti prevazuta de art.271 C.pen., deoarece impotrivirea la executare nu a fost comisa de catre inculpat prin acte de violenta indreptate impotriva executorului.
Aceste solutii de neurmarire penala au antrenat formularea unei noi plangeri, conform art.278/1 C.proc.pen., de catre executorul judecatoresc C.G., prin sentinta penala nr.207/03.06.2008 pronuntata de Judecatoria Ramnicu Sarat a fost respinsa aceasta plangere. Prin decizia penala nr.256/17.09.2008 Tribunalul Buzau a admis recursul, precum si plangerea petentului, a desfiintat sentinta atacata precum si rezolutia de neincepere a urmaririi penale si a trimis cauza la prima instanta pentru a se proceda la solutionarea pe fond a acesteia, respectiv a se analiza vinovatia inculpatului in savarsirea infractiunii de sustragere de sub sechestru prev. de art.244 c.pen.
Asadar, primul motiv de recurs invocat de catre inculpat este nefondat, atata vreme cat sesizarea instantei de judecata a avut loc prin procedura instituita de art.278/1 C.proc.pen., mai exact prin pronuntarea solutiei prevazute de art.278/1 alin.8 lit.c C.proc.pen. de catre Tribunalul Buzau.
Ori, in aceasta situatie, potrivit art.278/1 alin.9 C.proc.pen., actul de sesizare a instantei il constituie plangerea persoanei in cauza, deci in cazul de fata, plangerea formulata de catre executorul judecatoresc.
Cata vreme plangerea persoanei in cauza este calificata de insasi textul de lege ca fiind un act de sesizare al instantei, este evident ca nu se poate ignora aceasta dispozitie legala care a stabilit caracterul acestei plangeri ca fiind un act de sesizare a instantei si deci, ca suplinind toate dispozitiile pe care le contine rechizitoriul, ca modalitate primara sau originara de sesizare a instantei.
De altfel, in literatura si practica judiciara, in mod constant s-a argumentat faptul ca in procedura instituita de art.278/1 C.proc.pen., solutia prevazuta de art.278/1 alin.8 lit.c C.proc.pen., aceea de admitere a plangerii cu retinerea cauzei spre judecare, da nastere la o modalitate speciala de sesizare a instantei, secundara sau complementara, deoarece pe aceasta cale instanta este sesizata prin plangerea persoanei in cauza si nu in mod obisnuit prin rechizitoriu, care constituie modalitatea principala de sesizare.
Asa fiind, cum sesizarea instantei de judecata a fost facuta in baza textului de lege, respectiv a art.278/1 alin.9 C.proc.pen., este evident ca nu subzista critica potrivit careia instanta de judecata nu a fost sesizata in mod legal si nici aceea in care se sustine ca executorul judecatoresc nu avea calitate procesuala pentru a sesiza instanta de judecata, deoarece conform art.278/1 alin.1 C.proc.pen., plangerea impotriva solutiei de neurmarire penala poate fi formulata de catre persoana vatamata, precum si de orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate prin solutia de neurmarire penala dispusa. Or, executorul judecatoresc, al carui sechestru a fost calificat, de catre organul de urmarire penala ca fiind in mod nelegal aplicat, face parte din categoria persoanelor enumerate de art.278/1 alin.1 C.proc.pen., carora legea le ofera legitimare procesuala activa pentru a promova astfel de plangeri.
Cel de-al doilea motiv de recurs, ce vizeaza incalcarea dispozitiilor legale referitoare la incompatibilitatea judecatorului care a solutionat cauza in prima instanta, este apreciat de asemenea ca nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Este adevarat ca in cauza judecatorul care a dispus in prima instanta condamnarea recurentului inculpat, pronuntand sentinta penala ce este atacata in prezent, a pronuntat anterior si sentinta civila nr.113/2.02.2006 a Judecatoriei Ramnicu Sarat. Prin aceasta sentinta, a fost respinsa contestatia la executare formulata de catre contestatoarea SC A. SRL Ramnicu Sarat, societate administrata de catre recurent, in contradictoriu cu intimata B.S. (creditoarea care a formulat cererea de punere in executare silita a contractului de arenda), contestatie indreptata impotriva procesului-verbal incheiat la 19.12.2005 de executorul judecatoresc, apreciindu-se ca aceasta contestatie a fost tardiv introdusa.
Prin aceeasi sentinta, a fost respinsa ca neintemeiata contestatia la executare privind anularea publicatiei de vanzare emisa de executorul judecatoresc la 28.12.2005.
Insa, in ceea ce priveste incompatibilitatea judecatorului, in cadrul procesului penal, dispozitiile ce reglementeaza aceasta materie sunt de stricta interpretare.
Astfel, potrivit art.47 alin.2 C.pr.penala, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecatorul care si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data in acea cauza.
Din interpretarea acestor dispozitii, se desprinde concluzia ca exprimarea parerii in legatura cu solutia care ar putea fi data in cauza trebuie sa aiba loc, pentru a se putea pune problema incompatibilitatii judecatorului, doar in cadrul unui proces penal in care se analizeaza existenta faptei si vinovatia inculpatului.
In cauza insa, judecatorul respectiv si-a exprimat parerea asupra unor aspecte avand legatura intr-adevar cu cauza de fata, dar in cadrul unui proces civil, avand ca obiect solutionarea unei contestatii la executare indreptate impotriva actelor emise de executorul judecatoresc.
Prin urmare, cata vreme judecatorul s-a pronuntat in cadrul unui alt proces, de natura civila, fara a analiza elementele prevazute de art.17 C.pen., in raport de care, in cadrul procesului penal, se analizeaza antrenarea raspunderii penale a inculpatului, nu subzista cazul de incompatibilitate prevazut de art.47 alin.2 C.proc.pen.
O atare solutie se impune si in raport de interpretarea gramaticala a art.47 alin.2 C.proc.pen., respectiv din folosirea de catre legiuitor a notiunii de solutie care ar putea fi data "in acea cauza" deci, de solutie care s-a pronuntat in cadrul unui proces penal, guvernat asadar de regulile procedurii penale si nu in cadrul unui proces supus normelor procedurii civile.
Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, acela vizand grava eroare de fapt bazata pe faptul ca autoturismul nu ar fi fost in mod legal sechestrat, Curtea constata ca si acest motiv de recurs este nefondat, solutia de condamnare pronuntandu-se pe baza unei juste interpretari a materialului probator administrat in cauza si a dispozitiilor legale in materie.
Potrivit art.244 alin.1 C.pen., constituie infractiunea de sustragere de sub sechestru, sustragerea unui bun care este legal sechestrat, iar alineatul 2 al aceluiasi text de lege reglementeaza modalitatea normativa a comiterii faptei de catre custode, care reprezinta de fapt si o varianta agravata a aceleiasi infractiuni.
Ori, in cauza se observa ca, sechestrul a fost aplicat asupra autoturismului in cauza prin procesul-verbal intocmit de executorul judecatoresc la 23.08.2005, acest act intrunind toate conditiile legale pentru a produce efectele juridice cerute de lege.
In legatura cu continutul constitutiv al infractiunii in forma agravanta, in doctrina si practica judiciara s-a stabilit ca aceasta circumstanta agravanta se refera la subiectul activ al infractiunii care trebuie sa aiba calitatea de custode al bunului, pentru existenta acestei agravante neavand importanta faptul ca acest custode este sau nu proprietarul bunului.
Practic, verificarea legalitatii sechestrului nu priveste legalitatea de fond a acestuia ci legalitatea formala, adica respectarea dispozitiilor de forma vizand aplicarea sechestrului, care in cauza de fata au fost pe deplin respectate prin aceea ca bunul a fost indisponibilizat prin instituirea sechestrului de catre executorul judecatoresc, persoana care avea calitatea sa il aplice si care a actionat in limitele competentelor sale legale, in cadrul unei proceduri de executare silita ce a fost declansata prin dispozitia instantei de judecata competenta.
Asadar, atata vreme cat calitatea de custode a inculpatului a fost instituita cu respectarea conditiilor de forma cerute de lege, existenta sau inexistenta proprietatii custodelui asupra bunului in cauza este lipsita de relevanta in planul raspunderii penale a acestuia, cu atat mai mult cu cat infractiunea dedusa judecatii are ca obiect juridic special relatiile sociale privitoare la autoritatea organului indreptatit sa aplice acest sechestru, infractiunea fiind inclusa in categoria infractiunilor contra autoritatii.