Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Conflict negativ de competenta. Recunoasterea hotararilor penale pronuntate in strainatate pe cale incidentala. Sentinta penala nr. 6 din data de 25.01.2010
pronunțată de Curtea de Apel Ploiesti

Conflict negativ de competenta.
Recunoasterea hotararilor penale pronuntate in strainatate pe cale incidentala.
Art.118-119 Legea nr.302/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv prin Legea nr.222/2008 Sentinta penala nr.6, din 25.01.2010 Prin sentinta penala nr. 439 din 06.10.2009 a Tribunalului Dambovita a fost admisa contestatia la executare formulata de condamnatul T.N., s-a dedus din pedeapsa de 5 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.8/2007 a Tribunalului Dambovita perioada in care contestatorul-condamnat a fost arestat in vederea extradarii in Finlanda, s-a disjuns cererea formulata de acelasi condamnat, avand ca obiect recunoasterea hotararilor penale pronuntate impotriva sa de instante din Bulgaria si Italia si s-a declinat competenta de solutionare a acestei cereri in favoarea Judecatoriei Ploiesti.
Judecatoria Ploiesti, prin sentinta penala nr.2297/04.12.2009 a admis exceptia necompetentei materiale si in baza disp.art. 42 cod proc. penala rap. la art.39 si art.119 din Legea nr.302/2004, a declinat competenta de solutionare a cererii de recunoastere a hotararilor straine privind pe condamnatul T.N. in favoarea Tribunalului Dambovita.
Conform art.43 cod proc. penala a fost sesizata Curtea de Apel Ploiesti cu solutionarea conflictului negativ de competenta.
Verificandu-si competenta, in raport de disp. art.43 alin.1 cod proc. penala, Curtea a constatat ca a fost legal investita, fiind instanta ierarhic superioara comuna Tribunalului Dambovita si Judecatoriei Ploiesti.
Prin sentinta penala nr.6 din 25 ianuarie 2010 Curtea de Apel Ploiesti a stabilit competenta de solutionare a cererii de recunoastere a hotararilor straine privind pe condamnatul T.N., detinut in Penitenciarul Margineni in favoarea Tribunalului Dambovita.
La pronuntarea sentintei, instanta a retinut pe baza actelor si lucrarilor cauzei, urmatoarele:
Tribunalul Dambovita a fost investit la data de 23 iulie 2008 de condamnatul T.N. cu contestatie la executare impotriva sentintei penale nr.8 din 16 ianuarie 2007 pronuntata de aceasta instanta, definitiva prin decizia penala nr.4954 din 23 octombrie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de talharie, sens in care a fost emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr.8 din 2 noiembrie 2007.
Condamnatul T.N. nu a motivat contestatia la executare insa in adresa de inaintare nr.I/377141/16 iulie 2008 emisa de locul de detinere se precizeaza ca acesta a fost arestat provizoriu de catre autoritatile judiciare din Finlanda pentru punerea in aplicare a mandatului de executare nr.8/2007 emis de Tribunalul Dambovita la data de 25 aprilie 2008.
Pana la primul termen de judecata condamnatul T.N. a fost transferat la Penitenciarul Margineni, judetul Dambovita si prin cererea din 22 septembrie 2008 invedereaza instantei ca a formulat doua cereri inregistrate sub nr.4329/120/2008 si nr.4393/120/2008, cu acelasi obiect, motiv pentru care a solicitat conexarea lor in baza art.34 cod proc. penala.
Condamnatul-contestator precizeaza ca, pana la condamnarea sa prin sentinta penala nr.8/2007 a mai comis doua infractiuni in Romania si o alta pe teritoriul Bulgariei pentru care a fost sanctionat la pedeapsa de 1 an si 41 zile inchisoare, pedeapsa executata, precum si in Italia, unde a fost sanctionat si a executat pedeapsa de 1 an inchisoare pentru comiterea unei infractiuni de furt in anul 2006.
Drept urmare, a solicitat contopirea pedepselor si deducerea acestor perioade precum si a celei in care s-a aflat in arest preventiv in Finlanda in vederea extradarii pentru executarea M.E.P.I. nr.8/2007 al Tribunalului Dambovita.
Prin incheierea de sedinta din 22 septembrie 2008 Tribunalul Dambovita a dispus conexarea celor doua dosare sub nr.4329/120/2008, constatand identitatea de obiect, cauza si parti.
Ulterior, la termenul de judecata din 24 octombrie 2008 reprezentantul Ministerului Public, din oficiu, a invederat ca prezenta contestatie la executare formulata de condamnatul T.N. nu poate fi solutionata fara a se urma procedura recunoasterii hotararilor penale straine, recunoastere care ar urma sa fie facuta pe cale incidentala.
In acest sens, tribunalul a intreprins demersurile necesare etapei prealabile solutionarii cererii de recunoastere a hotararilor penale pronuntate in Republica Bulgaria si Republica Italiana si, prin sentinta penala nr.439 din 6 octombrie 2009 a admis contestatia la executare formulata de condamnat si a dedus din pedeapsa de 5 ani inchisoare aplicata acestuia prin sentinta penala nr.8/2007 a Tribunalului Dambovita, perioada in care condamnatul a fost arestat in Finlanda in vederea extradarii, procedand, totodata, la disjungerea cererii formulata de acelasi condamnat avand ca obiect recunoasterea hotararilor straine, cu motivarea ca interpretarea literala a disp. art.118 din Legea nr.302/2004, actualizata, conduce la concluzia ca recunoasterea hotararilor penale pronuntate de catre autoritatile din strainatate se poate face, in cauza data, doar pe cale principala de catre judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala se afla condamnatul, intrucat contestatia la executare nu echivaleaza cu notiunea de "proces" astfel cum este ea definita de art.1 din Codul de procedura penala.
Curtea a retinut ca intr-adevar, in conformitate cu art.118 din Legea nr.302/2004, astfel cum a fost modificata si completata ulterior, prin Legea nr.222/2008, recunoasterea hotararilor pronuntate de instantele judecatoresti din strainatate sau a altor acte judiciare straine se poate face si pe cale principala de catre instanta de judecata sesizata in acest scop de condamnat sau de catre procuror, caz in care competenta apartine judecatoriei in a carei circumscriptie teritoriala se afla condamnatul.
Articolul 119 din Legea de cooperare judiciara internationala in materie penala dispune insa ca recunoasterea se poate face pe cale incidentala in cadrul unui proces penal in curs, de catre procuror in faza de urmarire sau de catre instanta de judecata in fata careia cauza este pendinte.
S-a retinut ca din interpretarea dispozitiilor legale mentionate anterior rezulta ca recunoasterea hotararilor penale pronuntate de instantele judecatoresti din strainatate se face in principal, pe cale incidentala, in cadrul unui proces penal in curs, situatie in care competenta materiala apartine instantei de judecata sesizata de catre condamnat, dar ca, in egala masura, aceasta operatiune juridica poate avea loc si pe cale principala, caz in care competenta este judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala se afla condamnatul.
Curtea apreciaza, in acord cu opinia imbratisata de Judecatoria Ploiesti, ca punctul de vedere retinut de Tribunalul Dambovita in justificarea solutiei de disjungere a cererii de recunoastere a hotararilor penale straine, respectiv ca cererea formulata de condamnat nu este considerata "un proces" in sensul art.1 din Codul de procedura penala, nu poate fi primit intrucat, altfel, s-ar aduce grave prejudicii accesului la justitie al persoanei condamnate care sesizeaza instanta de judecata cu solutionarea unui incident ivit pe parcursul executarii pedepsei, cum este in cazul de fata, contopirea unor pedepse aplicate pentru fapte concurente si deducerea, pe cale de consecinta, a perioadei executate.
O asemenea solutie se impune cu atat mai mult cu cat Tribunalul Dambovita a parcurs etapa prealabila solutionarii cererii de contopire, care a ramas insa nesolutionata, deoarece nu s-a dispus nici o masura in legatura cu aceasta iar cererea formulata de condamnat a primit o solutionare partiala, ceea ce contravine interesului acestuia.
In plus, se constata ca nu persoana condamnata a formulat cererea de recunoastere a hotararilor penale straine ci, acest aspect, necesar si prealabil solutionarii cererii de contopire a fost supus analizei instantei de catre reprezentantul Ministerului Public in sedinta de judecata din 24 octombrie 2008, asa incat, disjungerea cererii formulata de condamnat cu acest obiect, este total nejustificata.
Cum Tribunalul Dambovita este instanta de executare, in raport de condamnarea inculpatului T.N. la pedeapsa de 5 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.8/2006 a aceleiasi instante, fiind totodata competent din punct de vedere teritorial, cata vreme condamnatul era detinut la Penitenciarul Margineni, judetul Dambovita, rezulta ca declinarea competentei in favoarea Judecatoriei Ploiesti este lipsita de temei legal.
Pentru considerentele expuse, Curtea, constatand existenta conflictului negativ de competenta, in temeiul disp. art.43 alin.7 din Codul de procedura penala a stabilit competenta de solutionare a cererii formulate de condamnatul T.N. in favoarea Tribunalului Dambovita.

Sursa: Portal.just.ro