SERVITUTE DE TRECERE. CARACTERUL DE DREPT REAL IMOBILIAR SI NU DE DREPT PERSONAL AL ACESTUI DEZMEMBRAMANT AL DREPTULUI DE PROPRIETATE. ART. 616 COD CIVIL. Servitutea de trecere este un dezmembramant al dreptului de proprietate, un drept imobiliar ce poate fi stabilit numai cu privire la imobile, avand un caracter de accesoriu al fondului de care nu poate fi despartit pentru a forma un drept de sine statator.
De asemenea, ea constituie o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea altui imobil, avand un alt stapan si se transmite odata cu fondul dominant, avand deci un caracter perpetuu si durand, in lipsa unei conventii contrare dintre parti, cat timp va dura imobilul sau situatia din care s-a nascut.
Rezulta ca certitudine, din cele aratate mai sus, ca servitutea de trecere este un drept real imobiliar si nu un drept personal, astfel incat de ea se poate prevala orice proprietar (chiar dobanditor ulterior) al fondului in favoarea careia s-a constituit.
Dec. Civ. nr. 454 din data de 21 mai 2009- Curtea de Apel Ploiesti Prin decizia civila nr. 454 din data de 21 mai 2009 Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul formulat impotriva deciziei civile nr. 330 pronuntata la 13 aprilie 2006 de Tribunalul Prahova, fiind modificata in tot decizia sus aratata si mentinuta solutia primei instante.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea de Apel a constatat ca Tribunalul cu ocazia admiterii apelului paratilor si schimbarii in tot a sentintei, in sensul respingerii actiunii reclamantilor ca neintemeiata, a interpretat in mod gresit actul dedus judecatii, pronuntand in acest mod o hotarare cu aplicarea gresita a art.616 cod civil, astfel incat, in cauza, sunt incidente motivele de modificare ale hotararii prevazute de art.304 pct.8 si 9 cod pr.civila.
Astfel, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 9965/1973 de Notariatul de Stat Judetean Prahova in baza caruia parata a dobandit impreuna cu sotul sau imobilul situat in Ploiesti, str.A.O. nr. 46, care constituie loc infundat, s-a stabilit traseul servitutii de trecere (pe latura estica a lotului dinspre strada), modul de folosinta a acesteia (cu piciorul sau orice vehicul), precizandu-se ca ea s-a instituit, "in favoarea imobilului ce formeaza obiectul vanzarii" si nicidecum doar in favoarea unuia dintre cumparatori (respectiv doar a sotului paratei) lucru care de altfel nici nu era firesc.
Pe de alta parte, in actul de vanzare-cumparare al reclamantilor, autentificat sub nr. 266/24.03.1999 la momentul dobandirii imobilului acestora s-a stipulat in cuprinsul actului ca prin contractul de vanzare-cumparare mentionat anterior (9965/1973) "s-a constituit o servitute de trecere cu piciorul si cu orice alt vehicul pe latura estica, pentru acces la proprietatea domnului N.S., servitute ce apare configurata in schita de plan".
Prin urmare, examinand continutul acestor doua acte rezulta ca servitutea s-a instituit in favoarea fondului dominant, apartinand familiei.N, titularii dreptului de trecere fiind ambii soti, in calitate de proprietari in devalmasie asupra imobilului ce constituie "loc infundat".
Servitutea de trecere este un dezmembramant al dreptului de proprietate, un drept imobiliar ce poate fi stabilit numai cu privire la imobile, avand un caracter de accesoriu al fondului de care nu poate fi despartit pentru a forma un drept de sine statator.
De asemenea, ea constituie o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea altui imobil, avand un alt stapan si se transmite odata cu fondul dominant, avand deci un caracter perpetuu si durand, in lipsa unei conventii contrare dintre parti, cat timp va dura imobilul sau situatia din care s-a nascut.
Rezulta ca certitudine, din cele aratate mai sus, ca servitutea de trecere este un drept real imobiliar si nu un drept personal, astfel incat de ea se poate prevala orice proprietar (chiar dobanditor ulterior) al fondului in favoarea careia s-a constituit.
Prin interpretarea eronata a acestei institutii, Tribunalul Prahova a ajuns la concluzia gresita, precum ca, in speta, datorita faptului ca in contractul partilor era mentionata constituirea servitutii in favoarea proprietatii lui NS, reclamanta “nu are constituita, in raport cu acestia o asemenea servitute" si ca "servitutea de trecere a fost constituita in considerarea persoanei, iar nu in favoarea oricarei persoane".
Ori, rezulta cu certitudine din probatoriile administrate ca reclamanta are calitatea de proprietar al fondului dominant, iar dreptul de servitute profita oricarei persoane proprietara a acestuia si in vederea accesului liber, cu piciorul si cu orice autovehicul, catre proprietatea cu caracter de loc infundat.
Este cert ca paratii ii contesta sau incearca sa ii restranga reclamantei acest drept, cata vreme chiar au promovat o actiune in acest sens, ce a fost respinsa prin sentinta civila nr.8674/10.09.2008 a Judecatoriei Ploiesti, definitiva si irevocabila prin decizia nr.268/23.03.2009 a Curtii de Apel Ploiesti.
De altfel, prin chiar concluziile scrise depuse la prezentul dosar paratii au aratat ca nu inteleg ca in conditiile in care recurenta nu plateste folosinta acesteia
( gratuitatea folosirii dreptului de servitute fiind stabilita cu titlu de putere de lucru judecat prin sentinta civila anterior mentionata) sa le ingradeasca dreptul de proprietate "mergand pana acolo incat orice persoana care doreste sa o viziteze pe aceasta sa o faca folosind calea de acces strabatuta cu autoturismul in orice moment din zi, atat ziua cat si noaptea".
Ori de esenta exercitarii dreptului de servitute este permiterea accesului la proprietatea ce nu are iesire la calea publica fara a fi restrictionata la o anumita perioada din zi sau in favoarea numai unei persoane.
De altfel, chiar expertiza intocmita in cauza concluzioneaza ca montarea de catre parati a burlanului perpendicular pe lungimea servitutii de trecere, impiedica accesul reclamantei cu un vehicul de inaltime mai mare care insa sa se incadreze in latimea impusa de configuratia terenului si a pozitionarii cladirilor de 2,55 m, iar parata recunoaste cu ocazia interogatoriului luat de catre instanta de fond ca masina paratilor este parcata pe latimea caii de acces, dar ca nu obstructioneaza in totalitate accesul la garaj.
Manifestarile paratilor prin care incearca sa restranga accesul reclamantei la proprietatea sa imbraca astfel mai multe forme, lucru ce a rezultat din inscrisurile atasate, martorii audiati la propunerea reclamantei, plansele fotografice, interogatorii si raportul de expertiza intocmit in cauza.
Ca atare, in mod corect instanta de fond a dispus obligarea paratilor la respectarea folosintei pasnice a caii de acces la locuinta reclamantei si desfiintarea obstacolelor ce obstructioneaza folosirea acesteia cata vreme obligatia acestora este generala, fiind impusa in mod permanent, continuu, neintrerupt de caracterul dreptului de servitute reclamat in conditiile art.616 si urmatoarele cod civil.