Cercetarea prealabila, ascultarea salariatului si verificarea sustinerilor sale inainte de a i se aplica sanctiunea disciplinara constituie o conditie esentiala a carei aducere la indeplinire este obligatorie, deoarece sanctiunea disciplinara poate fi aplicata numai daca cerinta legii a fost satisfacuta, prevederea legala respectiva avand caracterul unei masuri de protectie in scopul de a preveni aplicarea unor sanctiuni disciplinare nejustificate ( decizia nr.1325 din 23 noiembrie 2004).
Prin cererea inregistrata sub nr. 1145/2004 pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul M.V.A. a formulat, in contradictoriu cu intimata SC X, contestatie impotriva deciziei nr.31/06.02.2004 emisa de intimata, prin care i s-a aplicat sanctiunea diminuarii salariului brut de incadrare cu 5% pe o perioada de o luna.
In motivarea cererii, contestatorul a aratat ca decizia atacata este nelegala si netemeinica, fiind chiar lovita de nulitate absoluta.
A mai sustinut contestatorul ca desi s-a retinut in motivarea deciziei atacate ca nu si-a respectat sarcinile de serviciu, organul de control avea obligatia sa intocmeasca un proces verbal de constatare a neregulilor din teren si sa le prezinte organului ierarhic superior.
De asemenea, s-a invederat de catre contestator, ca nu a fost convocat nici in scris si nici in alt mod de catre comisia de cercetare, in vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile fiind incalcate dispozitiile art.267 alin.2 din codul muncii si potrivit art.267 alin.1 din acelasi cod, sub sanctiunea nulitatii absolute, nici o masura, cu exceptia celei prevazute la art. 264 alin.1 lit.a nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.
Prin sentinta civila nr.202/1.03.2004 Tribunalul Prahova a respins ca neintemeiata contestatia.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut in esenta, ca din cuprinsul fisei postului contestatorului rezulta ca sarcina de supraveghere, indrumare si control, ca si de indeplinirea la termen a lucrarilor, conductelor si bransamentelor din zona de
activitate, revenea acestuia, context in care, prin procesul verbal din 26.01.2004, comisia de ancheta a decis sanctionarea contestatorului.
S-a mai retinut ca decizia nr.31/6.02.2004, prin care s-a aplicat sanctiunea, este legala si temeinica, fiind data cu respectarea dispozitiilor legale in materie, in urma cercetarii intreprinsa de catre comisia de analiza la data de 16.01.2004, precum si referatul nr.220/23.01.2004 al contestatorului.
Impotriva sentintei contestatorul a declarat recurs criticand-o ca nelegala si netemeinica, invocand nulitatile prevazute de art. 304 pct.8 si 9 cod pr.civila, precum si dispozitiile art. 304/1 cod pr.civila.
S-a sustinut, in esenta, ca masura sanctionarii recurentului s-a luat fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, prevazuta de art.267 alin.1 din codul muncii si de art. 154 alin.2 din contractul colectiv de munca, iar aceasta aparare a recurentului a fost in mod nejustificat indepartata de prima instanta.
In plus, s-a invederat ca daca s-ar fi desfasurat in mod legal o asemenea cercetare prealabila, recurentul ar fi avut posibilitatea sa arate ca efectuaza zilnic, prin sondaj, controale privind activitatea echipelor plecate pe teren, chiar in data de 16.01.2004 efectuand asemenea controale, in alte puncte din oras, activitatea de supraveghere si control neputandu-se realiza in mod obiectiv decat prin sondaj, avand in vedere ca potrivit fisei postului, recurentul are si o serie de atributii si responsabilitati care necesita participarea sa efectiva, pe larg enumerate.
Prin decizia nr.1325/23.11.2004, Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul, a modificat in tot sentinta si a admis contestatia constatand nulitatea absoluta a deciziei nr. 31/06.02.2004 emisa de intimata,luand act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecasta de catre recurent.
S-a retinut de catre instanta de control judiciar ca potrivit art.267 alin.1 din codul muncii,sub sanctiunea nulitatii absolute, nici o masura cu exceptia celei prev.de art.264 alin.1 lit.a (avertismentul scris) nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.
De asemenea, potrivit art.267 alin.2 din codul muncii, in vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data, ora si locul
intrevederii, iar conform art.267 alin.4 din acelasi cod, in cursul cercetarii disciplinare prealabile, salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea, toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.
Cercetarea prealabila, ascultarea salariatului si verificarea sustinerilor sale inainte de a i se aplica sanctiunea disciplinara constituie o conditie esentiala, a carei aducere la indeplinire este obligatorie,deoarecer sanctiunea disciplinara poate fi aplicata numai daca cerinta legii a fost satisacuta,prevedera legala respectiva avand caracterul unei masuri de protectie in scopul de a preveni aplicarea unor sanctiuni disciplinare nejustificate.
Instanta de recurs a retinut ca probele administrate in cauza, a caror analiza a facut-o, conduc la concluzia nerespectarii de catre intimata a dispozitiilor legale sus mentionate.
Astfel,s-a aratat ca nici procesul verbal din data de 16.01.2004 avut in vedere de prima instanta si nici referatul inregistrat sub nr.220/23.01.2004 intocmit de numitul R.D. si semnat de recurentul contestator, ca inginer coordonator, nu fac dovada indeplinirii in cauza a exigentelor prevazute de art. 267 alin.2 si 4 din Codul muncii, neprobandu-se de catre intimata imprejurarea ca l-ar fi convocat pe contestator in vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile si ar fi efectuat aceasta cercetare in privinta contestatorului.
Chiar si din continutul procesului verbal intocmit la data de 26.01.2004 de catre Comisia de analiza a referatelor privind sanctionarea personalului, la care s-a facut referire, rezulta acelasi lucru,recurentul nefigurand printre persoanele ce au fost invitate la sediu,acesta fiind in imposibilitate de a-si formula si sustine vreo aparare, de a oferi probele si motivatiile necesare, dupa cum statueaza art.267 alin.4 din codul muncii.
Asa fiind, recursul a fost apreciaz ca fondat, fiind admis in baza art.312 alin.1 cod pr.civila cu consecinta modificarii in totalitate a sentintei.
Sanctiune disciplinara - sub sanctiunea nulitatii absolute, nici o masura cu exceptia celei prevazute de art.264 ali.1 lit.a (avertismentul scris) nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari prealabile.
Decizie nr. 1325 din data de 23.11.2004
pronunțată de Curtea de Apel Ploiesti
Domeniu Numirea in, suspendarea sau eliberarea din functii |
Dosare Curtea de Apel Ploiesti |
Jurisprudență Curtea de Apel Ploiesti
Sursa: Portal.just.ro