Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

POSIBILITATEA CA SANCTIUNEA COMPLEMENTARA A APLICARII PUNCTELOR DE PENALIZARE SA SE APLICE PE LANGA SANCTIUNEA CONTRAVENTIONALA A AVERTISMENTULUI Sentinta civila nr. 403 din data de 14.08.2008
pronunțată de Judecatoria Insuratei

DAT FIIND FAPTUL CA ART. 108 ALIN. 1 DIN OUG NR. 195/2002 NU FACE DISTINCTIE INTRE SANCTIUNEA AMENZII SI SANCTIUNEA AVERTISMENTULUI INDICAND DOAR CA PUNCTELE DE PENALIZARE SE APLICA PE LANGA SANCTIUNEA PRINCIPALA SI, AVAND IN VEDERE DISPOZITIILE ART. 7 ALIN. 3 DIN OG NR. 2/2001, REZULTA CA SANCTIUNEA COMPLEMENTARA IN CAUZA POATE FI APLICATA SI PE LANGA SANCTIUNEA PRINCIPALA A AVERISMENTULUI
Prin sentinta civila nr. 403/14.08.2008, pronuntata de Judecatoria Insuratei, instanta a respins plangerea contraventionala formulata de petentul SC, ca fiind nefondata.
In motivarea plangerii formulate, petentul a aratat ca, fata de prevederile art. 108 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, procesul-verbal apare ca nelegal din moment ce sanctiunea complementara a aplicarii punctelor de penalizare este accesorie numai sanctiunii amenzii, iar nu si sanctiunii avertismentului, neputandu-se combina texte de lege in vederea obtinerii unui alt text si avand in vedere ca textul este clar si de stricta interpretare fiind vorba de o exceptie de la regula care priveste numai situatia amenzii contraventionale.
De asemenea, petentul a invederat ca, intrucat avertismentul se aplica in cazul unei abateri care nu a pus in pericol siguranta circulatiei publice, sanctiunea aplicarii punctelor de penalizare, in cazul sau, apare ca fiind anacronica fiind mai aspra decat sanctiunea principala.
A mai aratat petentul ca, din procesul-verbal, rezulta ca a pastrat o distanta de 50-60 de metri fata de masina care circula in fata sa - conducand cu o viteza de aproximativ 90 Km/h in afara localitatii - si considera ca a pastrat o distanta rezonabila.
In ceea ce priveste sustinerile petentului referitoare la faptul ca sanctiunea complementara a aplicarii punctelor de penalizare poate fi incidenta doar pe langa sanctiunea principala a amenzii, iar nu si pe langa avertisment, instanta a considerat ca sunt neintemeiate, retinand urmatoarele:
Este adevarat ca art. 108 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 prevede ca " savarsirea de catre conducatorul de autovehicul (_) a unei sau mai multor contraventii atrage, pe langa sanctiunea amenzii si aplicarea unui numar de puncte de penalizare", iar, pentru fapta mentionata in procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei - nepastrarea unei distante corespunzatoare fata de vehiculul care il precede daca prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale - sunt indicate, in acelasi articol 108 alin. 1 lit. b, 3 puncte penalizare.
Cu toate acestea, textul mentionat trebuie interpretat si prin coroborare cu alte dispozitii din acelasi act normativ. Astfel, potrivit art. 96 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, sanctiunile complementare - inclusiv aplicarea punctelor de penalizare - "au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin acelasi proces-verbal prin care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau avertismentului". In consecinta, conform acestui text de lege, sanctiunea complementara a aplicarii punctelor de penalizare este incidenta si in cazul in care sanctiunea contraventionala principala aplicata este avertismentul.
Ratiunea pentru care, in art. 108 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, este prevazuta sanctiunea complementara a aplicarii punctelor de penalizare pe langa sanctiunea principala a amenzii, fara a fi mentionata, in acelasi sens si sanctiunea avertismentului, este aceea ca singura sanctiune care este indicata, in mod expres, in dispozitiile OUG nr. 195/2002 este aceea a amenzii. Aceasta nu inseamna, insa, ca, pentru aceleasi fapte nu ar putea fi aplicata sanctiunea avertismentului - daca gradul de pericol social este unul redus, in sensul art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001 - sau ca, pe langa aceasta sanctiune, nu ar putea fi incidenta sanctiunea complementara a aplicarii punctelor de penalizare.
Astfel, conform art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001, "avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei nu prevede aceasta sanctiune". De asemenea, in ceea ce priveste aplicarea punctelor de penalizare, art. 95 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 arata ca " pentru incalcarea unor norme la regimul circulatiei, pe langa sanctiunea principala (...) , in cazurile prevazute la art. 108 alin. 1, se aplica si un numar de 2, 3, 4, sau 6 puncte de penalizare". Or, dat fiind faptul ca, acest din urma text de lege nu face distinctie intre amenda si avertisment indicand doar ca punctele de penalizare se aplica pe langa pedeapsa principala si avand in vedere si dispozitiile art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001, rezulta ca sanctiunea complementara in cauza poate fi aplicata si pe langa sanctiunea principala a avertismentului.
In acelasi timp, scopul sanctiunii aplicarii punctelor de penalizare este acela de preintampina savarsirea altor fapte interzise de lege, completandu-se, astfel, sanctiunea principala a avertismentului prin care se atrage atentia contravenientului asupra pericolului social al faptei sale si, de asemenea, are ca scop prevenirea savarsirii altor fapte de aceeasi natura.
Totodata, daca s-ar adopta interpretarea petentului, ar insemna ca sanctiunea complementara a aplicarii punctelor de penalizare sa nu poata fi aplicata, in nici o situatie, pe langa sanctiunea principala a avertismentului, fapt ce nu poate fi acceptat.


1

Sursa: Portal.just.ro