Drepturi salariale. Ore suplimentare.
Codul muncii: art.119,120
Din aceste texte de lege reiese ca munca suplimentara poate fi desfasurata doar in anumite conditii, respectiv este necesar sa existe solicitarea angajatorului pentru efectuarea acestei munci suplimentare, deoarece angajatorul este cel care va plati remuneratia, precum si acordul salariatului in acest sens.
Sectia pentru conflicte de munca si asigurari sociale - Decizia civila nr. 864/11 aprilie 2011.
Prin sentinta civila nr.2358/07.10.2010 pronuntata de Tribunalul Alba in dosarul 4610/107/2009 s-a admis, in parte, actiunea civila formulata de reclamantul F.D. impotriva paratei S.C. F. S.R.L. Ocna Mures si in consecinta:
A fost obligata parata sa plateasca reclamantului suma de 1400 lei reprezentand drepturi banesti cuvenite pe perioada 07.07.2009 - 10.09.2009.
S-au respins celelalte capete de cerere privind plata orelor suplimentare si acordarea daunelor morale .
In baza art. 246 Cod procedura civila s-a luat act de renuntarea reclamantului la judecarea capatului doi din actiune vizand plata contributiilor .
A fost obligata parata sa plateasca reclamantului suma de 228 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut cu referire la probele dosarului si dispozitiile legale incidente ca nu se face dovada certa de catre parata a platii drepturilor banesti datorate reclamantului, astfel retinute mai sus, sens in care urmeaza a fi admis acest capat cerere, cu retinerea inclusiv a conditiilor de incetare a raportului juridic de munca al reclamantului, conform deciziei de concediere nr. 14/2009, aceasta sub aspectul datei concedierii, evidentiata in dispozitivul actului de dispozitie emis de catre parata.
Instanta de judecata a inlatura cererile reclamantului privind obligarea paratei la plata contravalorii orelor suplimentare si a daunelor morale, cu motivarea ca aceste pretentii nu au suport probator, sens in care sunt retinute prevederile legale cuprinse in Legea nr. 237/12.07.2007, Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie XL (40)/7.05.2007, dar si dispozitiile imperative, limitative si expres evidentiate in cuprinsul art. 12 din CCM la nivel national si art. 111 si urm respectiv art. 117 si urm din Legea nr. 53/2003.
Astfel, se retine ca in ce priveste pretentiile reclamantului privind munca efectuata in zilele libere in perioada martie 2008 - iulie 2009, avand in vedere perioada pentru care s-a solicitat plata, probatoriul testimonial administrat in cauza nu a fost in masura sa confirme sustinerile reclamantului, martorii cunoscand multe aspecte de la reclamant iar relatarile acestora referindu-se la perioada generica fiind oricum greu de crezut faptul ca martorii au fost prezenti zilnic o perioada de peste un an la locul de munca al reclamantului pentru a confirma efectuarea orelor suplimentare de catre acesta.
Pe de alta parte, reclamantul nu a facut dovada ca ar fi solicitat, pe parcursul derularii contractului individual de munca, acordarea de ore libere platite sau plata muncii in zilele libere in conditiile art. 119 - 120 din Legea nr. 53/2003 sau a art. 132 - 133 din lege, pretentiile acestuia fiind emise doar dupa incetarea raporturilor de munca .
In ce priveste daunele morale solicitate asa cum a statuat Inalta Curte de Casatie si Justitiei prin decizia in interesul legii nr. 40/2007, acestea pot fi acordate salariatilor numai in cazul in care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprinde clauze exprese in acest sens, ceea ce nu este cazul in speta .
Fata de pozitia reclamantului, in temeiul art. 246 Cod procedura civila, instanta de judecata a lua act de renuntarea acestuia la capatul de cerere privind obligarea paratei la plata obligatiilor banesti datorate bugetului asigurarilor sociale de stat.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, actiunea reclamantului a fost admisa in parte, in sensul obligarii paratei la plata sumei de 1400 lei cu titlu drepturi salariale corespondente perioadei 7.07.2009 - 10.09.2009, fiind inlaturate celelalte cereri si pretentii ale reclamantului.
Conform art. 274 Cod procedura civila a fost obligata parata la plata in favoarea reclamantului a sumei de 228 lei cu titlu cheltuieli de judecata, reprezentand cheltuieli de transport.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs,in termenul legal, reclamantul F.D. solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei atacate in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata.
In expunerea motivelor de recurs recurentul sustine ca a dovedit cu probatoriul testimonial administrat in cauza munca pe care a efectuat-o in zilele libere in perioada martie 2008-iulie 2009 si ca acesti martori au cunoscut acest aspect nu din sustinerile sale asa cum eronat a retinut instanta de fond, ci din faptul ca au fost prezenti la locul sau de munca in acele zile, fiindu-i prieteni si clienti ai firmei.
Arata ca pentru a confirma cele sustinute a solicitat suplimentarea acestei probe cu inca trei martori, proba care i-a fost respinsa de instanta.
Recurentul sustine ca desi a solicitat zile libere pentru orele lucrate a tot fost amanat de administratorul societatii si ca pe perioada in care a lucrat nu a avut la locul de munca foaie de prezenta, pontaj lunar, nu a semnat nici un stat de plata.
Cu referire la daunele morale pe care le-a solicitat pentru a-i fi acordate arata ca sunt total justificate avand in vedere urmatoarele: pe perioada iulie -decembrie 2009 nu a avut nici un venit; nu i s-au platit obligatiile datorate bugetului asigurarilor sociale decat in luna noiembrie 2009, in urma mai multor sesizari pe care le-a facut la ITM Alba si AJOFM; nu a putut beneficia de somaj, nu a putut sa se angajeze in alta parte neavand cartea de munca incheiata; nu a avut posibilitatea sa-si plateasca ratele lunare, provocandu-i-se o puternica stare de stres, neliniste si certuri in familie; fiind bolnav nu a avut posibilitatea sa apeleze la un medic specialist pentru ca sa suporte o operatie; administratorul societatii parate a fost de rea credinta intrucat l-a amanat cu plata acestor drepturi banesti si il poarta pe drumuri.
In drept invoca art. 299 si urm. Cod procedura civila.
Intimata nu a depus intampinare in aceasta faza procesuala.
CURTEA, analizand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate cat si din oficiu conform cerintelor art.304 indice 1 cod procedura civila in limitele statuate de art.306 alin.2 cod procedura civila, a retinut urmatoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 118 alin.1 Codul Muncii la solicitarea angajatorului salariatii pot efectua munca suplimentara cu respectarea prevederilor art.111si 112, dupa caz.
Potrivit art.119 alin.1 Codul Muncii munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acesteia.
Potrivit art.120 alin.1 Codul Muncii in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul prev. de art.119 alin.1 in luna urmatoare, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor salarial corespunzator duratei acesteia.
Din aceste texte de lege reiese ca munca suplimentara poate fi desfasurata doar in anumite conditii, respectiv este necesar sa existe solicitarea angajatorului pentru efectuarea acestei munci suplimentare, deoarece angajatorul este cel care va plati remuneratia, precum si acordul salariatului in acest sens.
De asemenea legiuitorul a prevazut, in principal, compensarea muncii suplimentare prin ore libere platite si numai cu titlu de exceptie-in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul prev. de art.119 alin.1 in luna urmatoare, munca suplimentara va fi compensata prin acordarea unui spor salarial.
Raportand aceste texte de lege la speta, se constata ca in mod corect s-a retinut de instanta de fond ca aceste cerinte legale nu au fost dovedite in cauza. Astfel, reclamantul nu a facut dovada prestarii unor ore suplimentare in perioada in discutie (martie 2008- iulie 2009), probele testimoniale administrate in acest sens (nefiind elocvente, deoarece acesti martori nu au lucrat impreuna cu reclamantul pentru ai cunoaste programul de lucru, nu fac o dovada certa a unor ore suplimentare efectuate de reclamant si a modalitati de compensare a acestora.
In lipsa unor inscrisuri care sa se coroboreze cu aceste probe testimoniale in mod justificat prima instanta a retinut ca aceste probe nu sunt in masura sa confirme sustinerile reclamantului privind prestarea orelor suplimentare solicitate. De asemenea, nu s-a dovedit formularea unor cereri de catre salariat pentru acordarea timpului liber corespunzator.
Sustinerile recurentului vizand respingerea de catre instanta de fond a suplimentarii probei testimoniale cu inca trei martori sunt de asemenea nefondate; in Incheierea de sedinta din data de 5.10.2010 retinandu-se ca reclamantul nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
In ceea ce priveste criticile recurentului vizand neacordarea daunelor morale urmeaza a fi, de asemenea, inlaturate ca nefondate.
Prin Decizia nr.40/2007 a I.C.C.J pronuntata in interesul legii s-a statuat ca in cazul litigiilor de munca privind atragerea raspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin.1 codul Muncii, daunele morale pot fi acordate salariatilor numai in cazul in care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprinde clauze exprese in acest sens.
In speta nu s-a facut o atare dovada, iar in lipsa unui probatoriu adecvat, in mod corect instanta de fond a apreciat ca nu se impune acordarea acestor sume de bani. Pe de alta parte, imprejurarea ca instanta a dispus obligarea paratei la plata drepturilor salariale efectiv cuvenite reclamantului pe perioada 07.07-10.09.2009 nu face dovada relei credinte a societatii si este prin ea insasi o modalitate de acoperirea prejudiciului incercat de reclamant.
Fata de cele ce preced, Curtea constata ca nu este incident nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotararii expres si limitativ prev. de legiuitor in continutul art.304 punct 1-9 cod procedura civila;
Asa fiind, in temeiul art. 312 alin.(1) cu aplicarea art.82 din Legea nr.168/1999 a respins ca nefondat recursul promovat de reclamant; mentinand ca legala si temeinica sentinta atacata.