Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Refuz solutionare cerere. Daune morale. Decizie nr. 687 din data de 17.05.2007
pronunțată de Curtea de Apel Suceava

Prin actiunea in contencios administrativ introdusa la Tribunalul Suceava - sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal si inregistrata sub nr. 1027/86 din 7.08.2006, reclamanta B. M., in contradictoriu cu Primarul Municipiului Suceava a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligat acesta sa-i elibereze certificatul de urbanism si autorizatie de constructie pentru ridicarea unui spatiu comercial pe terenul proprietatea sa, situat in incinta Bazarului Suceava; obligarea primarului la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale, a sumei de 30 RON/zi de intarziere cu titlul de daune cominatorii precum si cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii in contencios administrativ, reclamanta a aratat ca este proprietara suprafetei de 211 m.p. teren situat in Bazarul Suceava, conform contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 4246 din 3.11.2003 si ca din aceasta suprafata a facut un schimb de teren pentru 82 m.p. cu Primaria Suceava, conform contractului de schimb autentificat sub nr. 2266 din 3.06.2006. Pentru acest din urma teren, pe care intentioneaza sa edifice un spatiu comercial a solicitat prin cererea nr. 14658 din 13.04.2005 eliberarea certificatului de urbanism, dar ca paratul, nejustificat i-a refuzat eliberarea certificatului de urbanism, situatie in care apreciaza ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Parata, prin intampinare, a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila, deoarece reclamanta a promovat actiunea impotriva Municipiului Suceava - prin primar, iar potrivit dispozitiilor Legii nr. 215/2001 si Legii nr. 50/1991, certificatul de urbanism si autorizatia de construire se emit de catre primar, astfel ca in cauza Municipiul Suceava nu are calitate procesuala activa.
A mai aratat parata, ca in cauza nu este vorba despre un refuz nejustificat in intelesul Legii nr. 544/2004, deoarece Bazarul Suceava urmeaza sa fie modernizat, astfel ca s-a cerut reclamantei sa fie de acord cu o amanare pana la o data ulterioara cand sa fie eliberate actele administrative cerute.
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea actiunii cu privire la acordarea de daune morale si daune cominatorii, deoarece dispozitiile legale din Legea nr. 554/2004, nu prevad posibilitatea acordarii a acestora.
Tribunalul Suceava-sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal prin sentinta nr. 5 din 11.06.2007 a admis in parte actiunea si a obligat parata sa elibereze reclamantei certificatul de urbanism cerut, a respins ca prematur formulata cererea pentru eliberarea autorizatiei de construire si ca inadmisibila cererea de obligare a paratului Primarul Suceava la plata de daune cominatorii.
Totodata a fost obligat Primarul Suceava sa plateasca reclamantei suma de 1000 RON cu titlu de daune morale si suma de 49,2 RON cu titlul de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 si a fost obligat paratul sa elibereze reclamantei certificatul de urbanism cerut si pentru refuzul practicat de eliberare a actului administrativ a fost obligat primarul sa plateasca suma de 1000 RON daune morale. In privinta daunelor cominatorii solicitate, prima instanta a retinut ca Legea nr. 554/2004 nu prevede posibilitatea acordarii de daune cominatorii, ci doar a unei amenzi pe zi de intarziere.
Impotriva sentintei, au declarat recurs partile din litigiu.
Reclamanta B.M. a invocat drept motiv de casare dispozitiile art. 304 pct. 9 aratand ca nejustificat instanta de fond nu i-a acordat daune morale in suma de 50.000 RON si nici obligarea paratului la plata de daune cominatorii de 30 RON/zi. A mai criticat reclamanta sentinta si sub aspectul acordarii cheltuielilor de judecata.
Recursul a fost apreciat ca nefondat.
In mod corect, prima instanta a retinut ca fata de persoana reclamantei, mediul social, intervalul de timp in care paratul a persistat in refuzul de a elibera certificatul de urbanism, vatamarea suferita de reclamanta, paratul a fost obligat la plata sumei de 1000 RON cu titlul de daune morale.
In fine, dispozitiile Legii nr. 554/2004, in adevar nu prevad posibilitatea aplicarii de daune cominatorii ci a unei amenzi pe zi de intarziere, ca instrument de constrangere a autoritatii publice in cazul in care nu elibereaza actul administrativ solicitat, astfel ca acest motiv de recurs urmeaza a fi respins.
Cum reclamanta nu a justificat cheltuieli ocazionate cu desfasurarea procesului de fata, altele decat cele acordate de prima instanta, curtea va respinge motivul de recurs ce vizeaza cheltuielile de judecata.
Paratul, prin recursul declarat a reiterat exceptia inadmisibilitatii actiunii in contencios administrativ formulata de reclamanta, pentru lipsa calitatii procesuale pasive a Municipiului Suceava, tinand seama ca eliberarea actului administrativ - certificat de urbanism cade in sarcina exclusiva a Primarului Suceava.
A invocat din nou prin recurs, paratul, ca in cauza nu a existat un refuz nejustificat in intelesul Legii nr. 554/2004, astfel ca nelegal a fost obligat la plata daunelor morale in suma de 1000 RON.
Motivul de recurs a fost incadrat in dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civila.
Recursul a fost apreciat ca nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Din lucrarile dosarului, rezulta pana la evidenta ca reclamanta a precizat ca intelege sa cheme in judecata pe Primarul Municipiului Suceava pentru refuzul de a-i elibera certificatul de urbanism solicitat, astfel ca motivul de recurs care vizeaza exceptia inadmisibilitatii actiunii in contencios administrativ pentru lipsa calitatii procesuale pasive a paratului a fost respins.
Nici motivul de recurs privind exonerarea paratului de plata daunelor morale in suma de 1000 RON, motivat de faptul ca in cauza nu a existat un refuz nejustificat de eliberare a actului administrativ solicitat, nu a fost primit.
Motivat de faptul ca dupa pronuntarea sentintei nr. 5 din 11.01.2007, la data de 23.02.2007, Primarul Municipiului Suceava a eliberat reclamantei Certificatul de Urbanism nr. 193, apare evident faptul ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 si ca persoana lezata in drepturile sale reclamanta are dreptul sa primeasca daune morale, astfel cum sunt reglementate de dispozitiile art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pentru toate aceste motive, curtea in baza art. 304 pct. 9 rap. la art. 3042 si art. 3123 (1) Cod pr. civila, a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta B. M. si paratul Primarul Municipiului Suceava.

Sursa: Portal.just.ro