Pe rol judecarea acţiunii civile formulată de reclamantul XXX, CNP XXX, cu domiciliul în XXX, sat XXX, XXX, cu domiciliul procesual ales la C.A. „XXX”, cu sediul în Mun. XXX, str. XXX, XXX, XXX, jud. XXX, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. COMUNA XXX, cu sediul în XXX, Jud. XXX, având ca obiect „Litigii de muncă - contestaţie decizie de concediere”.
Dezbaterile orale au avut loc în şedinţa publică din data de 10.03.2026, note consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta când în vederea deliberării, instanţa a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru astăzi, 26.03.2026, când, în aceeaşi compunere:
Tribunalul
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 03.11.2025, sub nr. XXX/91/2025, reclamantul XXX a formulat în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna XXX , contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 332/17.10.2025 emisă de Primarul UAT Comuna XXX, solicitând anularea acesteia, obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, cu plata tuturor drepturilor cuvenite, obligarea pârâtei la plata contribuţiilor aferente drepturilor salariale ale reclamantului.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale remuneratorii şi penalizatoare aferente drepturilor salariale, calculate de la data producerii efectelor dispoziţiei contestate şi până la data plăţii efective a drepturilor salariale.
A solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 lei ,cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că a avut calitatea de salariat al pârâtei, în baza contractului de muncă nr. 812/10.04.2017 , fiind paznic în XXX, atribuţii pe care le-a exercitat în mod corect pe toată perioada derulării contractului de muncă.
XXX data de 17.10.2025 i-a fost comunicată dispoziţia nr. 332/2025 prin care a fost înştiinţat că pârâta a constatat nulitatea absolută a contractului individual de muncă nr. 814/10.04.2017 întrucât a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 30 alin. 1-3 din C.Muncii , respectiv că contractul individual de muncă încetează de drept , în temeiul art 56 alin 1 lit d) din C. Muncii. Pârâta a acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare de la data comunicării.
Astfel, fără vreo informare prealabilă, fără comunicarea vreunui document, fără informarea reclamantului cu privire la motivele emiterii acestei dispoziţii, la data de 17.10.2025 i-a fost comunicat acest înscris singular, fiind informat că, după cele 20 de zile de preaviz, nu mai are niciun drept.
A depus cererea nr. 3250/22.10.2025, cererea 3245/22.10.2025 , contestatia nr. 3249/22.10.2025, ulterior fiind solicitate relaţii şi înscrisuri şi de apărătorul său, UAT Comuna XXX refuzând nejustificat a înainta aceste înscrisuri, refuzând a- i prezenta motivele de fapt si de drept care au fost avute în vederea de aceasta pentru a emite Dispozitia nr. 332/2025.
A invocat ca motiv de nelegalitate faptul că nulitatea contractului individual de muncă trebuie să fie rezultatul acordului părţilor sau să fie dispusă de instanţă, conform art. 56 şi art. 57 C.Muncii.
În cauza dedusă judecăţii, niciuna din cele doua ipoteze nu este incidentă, neexistând nici acordul părţilor, neexistând nici vreo hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat nulitatea contractului de muncă, astfel încât, Dispoziţia nr. 332/2025, prin care însăşi pârâta în mod unilateral a dispus constatarea nulităţii contractului de muncă, are caracter nelegal.
A mai învederat că dispoziţia nr. 332/2025 este emisă şi tardiv, faţă de decizia Camerei de Conturi XXX nr. 14/2019, constatarea cazului de încetare de drept a contractului se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea motivului de nulitate.
De asemenea, a arătat că dispoziţia nr. 332/2025 nu este motivată , cuprinzând dispoziţii contradictorii, mascând în realitate o concediere nelegală a reclamantului.
Totodată, deşi pârâta a acordat un termen de preaviz, acesta este incompatibil cu instituţia nulităţii contractului individual de muncă, faţă de art. 75 C.Muncii.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune morale, a arătat reclamantul că, angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei pentru daune morale, în temeiul art. 269 Codul muncii, se impune, prejudiciul cauzat reclamantului fiind evident. El este singurul întreţinător al familiei , soţia nu lucrează , are doi copii minori aflaţi în continuarea studiilor, socul psihic , emoţional suferit ca urmare a pierderii locului meu de muncă fiind evident. Fără niciun motiv concret, a ramas fără unica sursă de venit a familiei sale, povara psihică generată de această dispoziţie fiind extrem de mare, fiind nevoit a -şi căuta un loc de muncă în pragul iernii , găsirea unui loc nou de muncă fiind un aspect extrem de dificil , având în vedere vârsta sa, dar si faptul că , în localitate s-a răspândit zvonul “concedierii" sale, fiind etichetat negativ , ca o persoana care nu are responsabilitatea locului său de muncă.
În drept, a invocat art. 56 şi art. 57 C.Muncii, art. 75 C.Muncii , art. 269 C.Muncii.
În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
XXX data de 08.12.2025, pârâta UAT Comuna XXX a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare , a arătat faptul că reclamantul a fost angajat în cadrul UAT XXX începând cu data de 10.04.2017, prin contractul individual de muncă nr. 812, ocupând postul de paznic. În urma controlului efectuat de auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi a Judeţului XXX la UAT XXX, prin decizia nr. XXX/2019, Camera de Conturi a Judeţului XXX a stabilit ca reclamantul a fost încadrat ilegal pe postul de paznic, deoarece contractul individual de muncă nu a fost încheiat în urma unui examen/concurs de ocupare a funcţiei contractuale vacante organizat şi desfăşurat cu respectarea prevederilor legale. De asemenea, auditorii publici au reţinut ca UAT XXX a achitat reclamantului pentru perioada 01.04.2017 - 31.05.2019 drepturi salariale stabilite fără ca la baza acestora să existe un angajament legal încheiat cu respectarea normelor legale în materie.
A mai arătat că deşi a atacat aceasta decizie a Curţii de Conturi ( dosar nr. XXX/91/2019), Tribunalul XXX şi Curtea de Apel XXX au menţinut această decizie a Curţii de Conturi XXX, care stabileşte clar că reclamantul a fost încadrat ilegal pe postul de paznic, fiind vorba de o decizie care îmbracă forma unui act administrativ perfect legal şi care produce efecte juridice, fiind evident ca deja e constată nulitatea contractului de muncă încă din anul 2019.
Faptul că vechea conducere a UAT XXX a stat în pasivitate, reclamantul fiind întâmplator unul din oamenii de bază ai fostului primar XXX, nu poate constitui un impediment de a aplica dispoziţiile legale, în virtutea art. 56 alin. 1 lit. c) Codul muncii, pârâta chiar fiind obligată să emită o astfel de decizie de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului, acesta fiind plătit începand cu data de 01.04.2017 ilegal ( fapt deja tranXXX XXX judecată care au menţinut decizia nr. XXX/2019 a Curţii de Conturi ).
A mai învederat că la baza dispoziţiei au stat referatul nr. 3140/10.10.2025 emis de compartimentul Financiar XXX si raportul nr. 3185/17.10.2025 emis de secretarul general al UAT XXX. XXX de poziţia reclamantului, a precizat că acesta acţionează cu rea-credinţă, toate documentele solicitate fiindu-i comunicate în copie încă din data de 22.10.2025, în timp ce pârâta a emis şi răspunsul la contestaia formulată în procedura prealabilă.
Pârâta a mai susţinut faptul ca Legea nr. 84/1992 impune în sarcina sa ( autoritate audiată ) de a pune în aplicare măsurile Curţii de Conturi. Astfel, prin această dispoziţie, a emis un act administrativ de constatare a încetării unei situaţii juridice nelegale, constatată deja printr-o decizie definitivă a Curţii de Conturi, decizie obligatorie. Instanţa de judecată care a menţinut decizia Curţii de Conturi a stabilit explicit ca încadrarea fără concurs este ilegală şi că masurile dispuse de XXX sunt legale.
Legalitatea încadrarii reclamantului a fost deja tranşată, fiind imposibil ca reclamantul să solicite ca o instanţă de judecată să constate contrariul.
Art. 56 alin. 1 lit. d) C. Muncii nu cere existenţa unei hotărâri dedicate contractului individual de muncă, ci existenţa unei hotărâri definitive care constată împrejurările ce atrag nulitatea.
Contrar poziţiei reclamantului, instanţa de judecată nu poate ignora hotărârile judecătoreşti definitive care au stabilit situaţia juridică a postului reclamantului. Rejudecarea aceleiaşi probleme, sub alt pretext, ar contraveni principiului autorităţii de lucru judecat asupra chestiunilor prejudiciale şi ar crea o situaţie de insecuritate juridică.
Cu privire la faptul că a dispus o perioadă de preaviz, a învederat că acordarea unui astfel de drept nu a fost nelegală, nefiind interzisă de legiuitor, nefiind vorba de o încălcare a unei condiţii legale. Faptul că a acordat un astfel de drept a fost doar în avantajul reclamantului, nefiindu-i cauzat acestuia niciun prejudiciu, nefiind vorba de o “ concediere”.
Cu privire la faptul că această dispoziţie emisă în temeiul art. 56 alin. 1 lit. d Codul muncii ar fi tardivă, a susţinut că poziţia reclamantului este eronată. În primul rând, încetarea prevăzută de art. 56 alin. 1 lit. d) Codul muncii este o încetare de drept, care operează prin efectul legii ca urmare a nulităţii contractului. În cauza de faţă, nu a produs o încetare, ci doar o constatare. O încetare de drept nu poate fi “ tardivă”, nici supusă prescripţiei, întrucât nu este un drept al angajatorului, ci o situaţie legală obiectivă. În al doilea rând, termenul de 5 zile prevăzut de art. 56 alin. 2 Codul muncii este un termen de ordin administrativ, fără caracter de prescripţie sau decădere. Depăşirea acestuia nu validează un contract de muncă lovit de nulitate şi nu poate transforma o încetare de drept în una legală. A pretinde ca angajatorul nu mai poate constata încetarea de drept după 5 zile echivalează cu a susţine că un contract nul devine valabil prin trecerea timpului, ceea ce este imposibil juridic.
Cu privire la obligarea pârâtei la plata daunelor morale, a învederat că pretenţiile de daune nu pot fi admise fără o concediere nelegală, în cauza de faţă fiind vorba de o încetare de drept a contractului de muncă. Indicarea art. 269 Codul muncii este greşită atâta timp cât situaţia de faţă nu priveşte o faptă ilicită a angajatorului, ci o încetare de drept. În ciuda celor susţinute, problemele familiale, sociale sau financiare nu reprezintă prejudicii juridic reparabile cand încetarea este legală. Aspectele invocate de reclamant privind copiii aflaţi la studii, dificultăţile financiare, pretinsul soc emoţional sau percepţia comunităţii sunt elemente subiective, nedovedite şi fără legătură de cauzalitate cu o fapta imputabilă pârâtei. Pentru acordarea daunelor morale, reclamantul trebuie să dovedească existenţa unui prejudiciu real, serios şi direct cauzat de o faptă ilegală a angajatorului. Or, încetarea legală a unui contract nul nu poate genera răspundere civilă.
În drept, a invocat art. 205 C.pr.civ.
În dovedire, a solicitat încuvinţarea probei cu înscrisuri.
Instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, ca fiind concludentă, pertinentă şi utilă cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În fapt, reclamantul XXX a deţinut calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei XXX, pentru un mandat de 4 ani, începând cu 2016. Calitatea sa a încetat de drept înainte de expirarea mandatului, ca urmare a demisiei sale, Consiliul Local adoptând Hotărârea nr. 10/31.05.2017, prin care s-a luat act de situaţia apărută şi a declarat vacant locul consilierului demisionar.
Ulterior, între părţi s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 812/10.04.2017, având ca obiect prestarea de servicii publice în folosul comunităţii, respectiv paza publică pe timpul nopţii în satele XXX, Vladnicu de Sus şi Năneşti, conform fişei postului. Contractul a fost încheiat pe durată nedeterminată, timpul de lucru fiind 8 ore/noapte, 40 ore/săptămână.
În anul 2019 Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi XXX a efectuat un audit financiar asupra conturilor de execuţie întocmite pentru anul 2018 la UAT Comuna XXX, această instituţie adoptând decizia nr. XXX/26.06.2019, prin care a reţinut, printre altele, la pct. 4.2.3, o serie de încălcări ale prevederilor legale cu privire la organizarea examenului în urma căruia reclamantul a ocupat postul de paznic în cadrul pârâtei, referitoare la anunţul de organizare a concursului/examenului, a datei stabilite şi a termenului de publicare a postului vacant, la lipsa din anunţ a unor elemente obligatorii prevăzute de legislaţie (nivelul postului, loc de depunere dosar, condiţii generale, specifice pentru ocupare post, tipul probelor, modul lor de desfăşurare, bibliografie, calendar de desfăşurare, modalităţi de contestare) acestea nefiind transmise spre publicare către portalul gov.ro prin adresa specială de e-mail. A mai reţinut că proiectul angajamentului legal reprezentat de CIM nr. 812/10.04.2017 încheiat în urma examenului de ocupare a postului a fost aprobat fără viza prealabilă de control financiar preventiv.
Astfel, în esenţă, Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi XXX a reţinut încălcarea prevederilor art. 30 C.Muncii, art. 2 şi art. 7 din HG 286/2011, art. 23 şi art. 24 alin.(3) din Legea nr. 273/2006, art. 5 alin.(1) şi art. 10 din OG nr. 119/1999, pct.1 din OMFP nr. 1792/2002.
Prin pct. II .6 din decizie, instituţia a dispus luarea măsurilor legale de către conducerea entităţii privind stabilirea întinderii şi repararea prejudiciului aferent abaterii constatate în timpul auditului, referitoare la plata din bugetul local, a unor drepturi salariale fără existenţa de angajamente legale încheiate cu respectarea prevederilor legale; regularizarea cu bugetul general consolidat al statului a impozitului pe venit şi a contribuţiilor aferente drepturilor nelegale achitate, precum şi înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor de regularizare, cu termen de realizare 28.02.2020.
Decizia nr. XXX/26.06.2019 a Curţii de Conturi a României-Camera de Conturi XXX a fost contestată de U.A.T. Comuna XXX, fiind înregistrat dosarul nr. XXX/91/2019, pe rolul Tribunalului XXX Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin care unitatea administrativ teritorială a solicitat, în esenţă, anularea deciziei menţionate.
Prin sentinţa civilă nr.XXX/29.07.2020 pronunţată de Tribunalul XXX Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. XXX/91/2019, instanţa a respins acţiunea , ca neîntemeiată.
Sentinţa civilă nr. XXX/29.07.2020 a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de U.A.T. Comuna XXX, ca nefondat, prin decizia civilă nr. XXX/16.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel XXX -Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. XXX/91/2019.
Prin urmare, Decizia nr. XXX/26.06.2019 a Curţii de Conturi a României-Camera de Conturi XXX a rămas definitivă.
Ulterior, la data de 17.10.2025, pârâta UAT Comuna XXX a emis, prin primar, dispoziţia nr. 332/17.10.2025, prin care a constatat nulitatea absolută a contractului individual de muncă nr. 812/10.04.2017 încheiat cu reclamantul, întrucât a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 30 alin.(1)-(3) C. Muncii.
De asemenea, la art. 2 din decizie, a stipulat că acest contract individual de muncă încetează de drept, în temeiul art. 56 alin.(1) lit.d) C.Muncii. În baza art. 75 C.Muncii, s-a acordat un drept de preaviz de 20 de zile lucrătoare de la comunicarea dispoziţiei.
Împotriva dispoziţiei nr. 332/17.10.2025 emisă de Primarul Comunei XXX, reclamantul a formulat prezenta contestaţie.
În drept, potrivit art. 57 alin. (1) din Codul Muncii „Nerespectarea oricăreia dintre condiţiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia.”
XXX. 6 al aceluiaşi articol prevede următoarele: „Constatarea nulităţii şi stabilirea, potrivit legii, a efectelor acesteia se pot face prin acordul părţilor.”
Potrivit alin. (7) al art. 57 Codul Muncii stipulează că, „XXX părţile nu se înţeleg, nulitatea se pronunţă de către instanţa judecătorească.”
Ca atare, în situaţia în care ulterior încheierii contractului individual de muncă se constată că acesta este lovit de nulitate, aceasta nu operează ope legis, ci trebuie să fie constatată prin acordul părţilor, iar în situaţia în care părţile nu cad de acord asupra constatării nulităţii, se va pronunţa instanţa de judecată.
În cauză, nu a fost invocat şi nici dovedit un acord al părţilor cu privire la constatarea nulităţii contractului individual de muncă în discuţie.
Prin urmare, în speţă, nulitatea acestui contract, prin raportare la dispoziţiile art. 57 C.Muncii, poate fi constatată doar de către instanţa de judecată.
Astfel, pârâta UAT Comuna XXX a invocat faptul că nulitatea a fost constatată de instanţa de judecată prin sentinţa civilă nr.XXX/29.07.2020 pronunţată de Tribunalul XXX Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. XXX/91/2019, menţinută prin decizia civilă nr. XXX/16.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel XXX -Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. XXX/91/2019.
Analizând dispozitivul şi considerentele celor două hotărâri judecătoreşti menţionate, instanţa nu poate reţine susţinerea pârâtei.
Astfel, dosarul nr. XXX/91/2019 a avut ca obiect anularea şi suspendarea deciziei nr. XXX/26.06.2019 a Curţii de Conturi a României-Camera de Conturi XXX, iar prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, iar instanţa de control judiciar a menţinut soluţia, respingând calea de atac a recursului ca nefondată.
Prin urmare, prin dispozitivele celor două hotărâri judecătoreşti nu s-a constatat sau declarat nulitatea contractului individual de muncă nr. 812/10.04.2017.
Chiar trecând peste aceste aspecte, analizând considerentele hotărârilor judecătoreşti indicate mai sus, Tribunalul reţine că instanţele nu au analizat legalitatea contractului individual de muncă în discuţie, ci legalitatea constatărilor auditorilor publici şi măsurilor dispuse de aceştia, cu privire la neîndeplinirea condiţiilor legale referitoare la organizarea concursului care a condus ulterior la încheierea contractului individual de muncă între părţile din prezenta cauză.
Astfel, Curtea de Apel XXX în considerentele deciziei civile nr. XXX/16.03.2021 a statuat expres „Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond nu a analizat legalitatea contractului de muncă, ci legalitatea constatărilor auditorilor publici privind neîndeplinirea condițiilor legale referitoare la organizarea concursului finalizat cu încheierea contractului individual de muncă.”
Prin urmare, nulitatea contractului individual de muncă reprezintă un aspect juridic distinct de legalitatea constatărilor şi a măsurilor auditorilor publici. De altfel, nulitatea contractului putea fi constatată , în condiţiile art. 57 alin.(6) şi (7) C.Muncii, chiar şi în absenţa unui control al Curţii de Conturi a României şi a deciziei emise de aceasta.
În consecinţă, pentru motivele expuse anterior, nu poate fi reţinută susţinerea pârâtei în sensul că nulitatea a fost constatată de o instanţă prin cele două hotărâri judecătoreşti, întrucât acestea au fost învestite cu o acţiune având alt obiect decât nulitatea contractului de muncă.
Astfel, în speţă, Tribunalul nu poate reţine că nulitatea ar fi fost „pronunţată”, în sensul art. 57 alin.(7) C.Muncii, de o instanţă judecătorească.
Or, având în vedere că pârâta nu a produs nicio probă din care să rezulte că s-a încercat constatarea nulităţii prin acord şi nici nu a sesizat instanţa judecătorească cu o cerere prin care să se constate nulitatea, emiterea unei decizii unilaterale de către angajator în acest sens este nelegală.
Prin această soluţie, instanţa nu încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti indicate mai sus, având în vedere obiectul distinct al cauzelor, nefiind îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză şi părţi.
De asemenea, nu încalcă puterea, prezumţia de lucru judecat, care impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre, deoarece în speţă, instanţa nu contrazice aspectele tranşate definitiv prin cele două hotărâri judecătoreşti, având de analizat un aspect distinct, respectiv al legalităţii unei dispoziţii de primar prin care s-a constatat nulitatea absolută a contactului individual de muncă şi s-a dispus încetarea de drept a acestuia.
De altfel, prezenta instanţă de judecată nu este învestită nici cu analiza nulităţii contractului individual de muncă, ci doar cu analiza legalităţii dispoziţiei de primar.
Totodată, contrar susţinerilor pârâtei, caracterul obligatoriu pentru pârâtă al deciziei Curţii de Conturi-Camera de Conturi XXX nu poate înfrânge dispoziţiile art. 57 alin.(6) şi (7) C.Muncii.
Desigur că pârâta are la dispoziţie căile legale pentru intrarea în legalitate, cu respectarea dispoziţiilor art. 56 şi art. 57 C.Muncii.
XXX de aceste concluzii nu mai este necesară analiza celorlalte motive de netemeinicie invocate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, instanţa va admite acest capăt de cerere şi va anula dispoziţia nr. 332/17.10.2025 emisă de Primarul Comunei XXX.
Pe cale de consecinţă, va dispune reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior emiterii dispoziţiei nr. 332/17.10.2025.
Totodată, va fi obligată pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul (inclusiv plata contribuţiilor legale aferente drepturilor salariale) de la data emiterii dispoziţiei nr. 332/17.10.2025 şi până la data reintegrării efective.
În ce priveşte dobânzile remuneratorii şi penalizatoare solicitate de reclamant, instanţa reţine prevederile art. 1535 C.civ. şi art. 1531 C.civ.
Astfel, repararea integrală a prejudiciului produs prin neexecutarea la termen a obligației de plată a drepturilor salariale cuvenite sau, cu alte cuvinte, executarea prin echivalent pentru repararea prejudiciului produs prin neexecutarea la termen a obligației de plată a unei sume de bani, se face în conformitate cu prevederile art. 1535 Cod civil.
Potrivit alin. 3) al acestui text, creditorul este îndreptățit atât la dobânzi moratorii în limita dobânzii legale, dar și la daune interese, subînțelegându-se că este vorba de daune interese pentru acoperirea prejudiciului produs prin neexecutarea la termen, iar nu pentru neexecutarea obligației (pentru neexecutarea obligației creditorul putând cere numai executarea în natură când obligația constă în plata unei sume de bani).
Actualizarea cu inflația nu reprezintă altceva decât acoperirea deprecierii monedei în care trebuia executată la termen obligația de plată, depreciere ce are loc între termenul scadenței și momentul plății efective. Atunci când instanţa acordă creditorului o sumă de bani reactualizată de la data când trebuia plătită la data plăţii efective, creditorul nu primeşte o valoare mai mare decât cea pe care ar fi trebuit să o primească cu o anumită perioadă de timp înainte, căci tocmai acesta este mecanismul deprecierii valorii unităţii monetare. În fapt, suma ce trebuia plătită la scadenţă şi suma reactualizată ce se plăteşte ulterior au aceeaşi valoare, în sensul că creditorul poate cumpăra aceeaşi cantitate de bunuri sau servicii.
În raport de cele arătate mai sus, instanţa reține că pentru neexecutarea la scadență a obligației de plată a drepturilor salariale cuvenite reclamantului, acesta este îndreptățit să primească atât daune moratorii egale cu dobânda legală, cât și daune interese cuantificate la nivelul diferenței de valoare economică pe care suma ce trebuia plătită o suferă în urma procesului de depreciere economică pe intervalul de timp dintre data scadenței și data plății efective.
Pentru repararea prejudiciului suferit, creditorului are dreptul la daune-interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei damnum emergens (pierderea efectivă), cât şi în dobânda legală, lucrum cessans (beneficiul nerealizat). Întrucât natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii, este admisibil cumulul acestora neputându-se, deci, vorbi despre o dublă reparaţie care să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului. Prin urmare, este legal cumulul actualizării sumei executate cu dobânda legală, deoarece numai prin această modalitate se asigură respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1531 C. civ.
Instanţa reţine şi prevederile art. 1 din Ordonanţa nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar, care definesc noţiunile de „dobândă remuneratorie” şi „dobândă penalizatoare”.
Aplicând aceste dispoziţii în speţă, instanţa reţine că reclamantului i se cuvine doar dobânda legală penalizatoare, pentru întârzierea în plata drepturilor salariale, nu şi dobânda remuneratorie , care reprezintă dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, situaţie ce nu este incidentă în speţă.
Prin urmare, pârâta va fi obligată şi la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenţei fiecărui drept salarial şi până la plata efectivă a acestuia.
Reţinând principiul disponibilităţii acţiunii stipulat de art. 9 C.pr.civ., instanţa constată că reclamantul nu a solicitat actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie, motiv pentru care nu va fi acordată.
În ce priveşte capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale în cuantum de 5.000 lei, instanţa reţine prevederile art. 253 C.Muncii (indicate eronat prin acţiune ca fiind art. 269 C.Muncii)
Astfel, existenţa prejudiciului nu se prezumă din însăși săvârșirea faptei ilicite de natură să producă prejudiciul moral. XXX din dispoziţiile art. 253 C.Muncii şi nici din principiile răspunderii contractuale, la care face trimitere art. 253 C.Muncii, nu se poate deduce concluzia că existenţa prejudiciului nu trebuie dovedită, ci ar fi suficient a se dovedi fapta ilicită, pentru a se naște prezumţia că prejudiciul există. Dimpotrivă, textele legale ce reglementează răspunderea contractuală, în general, și a angajatorului, în special, impun dovedirea caracterul cert al prejudiciului și a întinderii lui.
Prejudiciul moral, prin esența sa, are o natură subiectivă, individuală, deoarece presupune lezarea unor sentimente proprii, crearea unor emoţii negative, o suferință psihică, consecința fiind aceea că este necesar ca dovada existenței unui asemenea prejudiciu să se realizeze de o manieră individuală, întrucât fiecare persoană are particularități proprii, iar percepţia asupra evenimentelor, din perspectiva sentimentelor și emoţiilor generate, este una personală.
În cauză, reclamantul a indicat de o maniera generică și XXX, dar nu a detaliat și dovedit în concret în ce măsura i-a fost afectată situaţia profesională, familială sau socială. De asemenea, reclamantul nu a dovedit schimbarea unor aspecte concrete ale vieții private în componenta personală, profesională sau socială, aspecte care puteau fi probate cu orice mijloc de probă.
Prin urmare, instanţa va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa va lua act că reclamantul le-a solicitat pe cale separată, conform încheierii din dezbateri.
Va lua act că pârâta a solicitat cheltuieli de judecată, pe cale separată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
Hotărăște:
Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul XXX, CNP XXX, cu domiciliul în XXX, sat XXX, XXX, cu domiciliul procesual ales la C.A. „XXX”, cu sediul în Mun. XXX, str. XXX, XXX, XXX, jud. XXX, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. COMUNA XXX, cu sediul în XXX, Jud. XXX, având ca obiect „Litigii de muncă - contestaţie decizie de concediere”.
Anulează dispoziţia nr. 332/17.10.2025 emisă de Primarul Comunei XXX, ca nelegală.
Dispune reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior emiterii dispoziţiei nr. 332/17.10.2025.
Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data emiterii dispoziţiei nr. 332/17.10.2025 şi până la data reintegrării efective.
Obligă pârâta să achite contribuţiile legale aferente drepturilor salariale datorate reclamantului conform prezentei hotărâri judecătoreşti.
Obligă pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective.
Respinge capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale, ca neîntemeiat.
Ia act că părţile au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul XXX.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 26.03.2026.