Citarea partilor in recurs

Decizie nr. 383/R din data de 21.09.2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara

1. Citarea partilor in recurs
Decizia penala nr. 383/R/21 septembrie 2004 ( dosar nr. 9071/2004 al Tribunalului Hunedoara).
S-a admis ca fondat recursul introdus de catre petenta SC R. SA Petrosani impotriva sentintei penale nr. 841/15 octombrie 2003 a Judecatoriei Petrosani ( dosar nr. 4545/2003), pentru temeiul de casare prev. de art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod proc. penala, casata sentinta atacata cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de fond.
Prima instanta a respins plangerea introdusa de petenta SC R SA Petrosani impotriva rezolutiei din 11 martie 2002 a Parchetului de pe langa Judecatoria Petrosani ( dosar nr. 286/P/2002) prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale privind pe F.A. si F.A.A. pentru infractiunea de sustragere de sub sechestru, prev. de art. 244 al.1,2 Cod penal.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen petenta.
Tribunalul constata ca este fondat insa pentru alte motive decat cele invocate.
-Prima instanta a judecat cauza fara citarea faptuitorilor F.A. si F.A.A. fata de care s-a confirmat propunerea de neincepere a urmaririi penale pentru infractiunea prev. de art. 244 al.1,2 Cod penal.
-Conform dispozitiilor art. 278/1 Cod proc. penala, persoana fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale si persoana care a facut plangere se citeaza, dispozitie incalcata de prima instanta.


Sursa: Portal.just.ro