Donatii

Constata ca prin sentinta civila nr. 4686/2010 a Judecatoriei Sibiu s-a respins exceptia tardivitatii formularii actiunii invocata de parata I. V; s-a respins actiunea civila formulata de reclamantul S. G. L. impotriva paratei I. V; a fost obligat reclamantul sa-i plateasca paratei suma de 2000 ron,cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut ca prin contractul de donatie indicat anterior,reclamantul a donat paratei cota de 6/10 parti din constructii si 1 parti din terenul imobilului inscris in C.F. 1.
Prin incheierea nr.7311/92 aceasta si-a intabulat in C.F. dreptul de proprietate asupra cotelor mentionate. Prin scrisoarea trimisa de parata reclamantului la data de 21.09.2008 aceasta i-a reprosat ca a devenit „hraparet,egoist,dominat de lacomie”.
De asemenea in 2009 s-a inregistrat actiunea civila formulata de I. V. impotriva lui S. G. L. avand ca obiect sistarea starii de indiviziune asupra imobilului.
Partea din imobil donata paratei are o valoare de 60.000 ron.
Exceptia este neintemeiata. Actiunea promovata de parata si considerata de reclamant o manifestare de ingratitudine a fost promovata la data de 11.12.2009. Ori, actiunea in revocare a fost depusa in termenul legal, deoarece acesta este ultimul act de asa zisa ingratitudine.
Simpla afirmatie ca reclamantul a devenit „hraparet,egoist,dominat de lacomie” nu constituie o injurie grava la adresa acestuia ci doar una moderata. Nici promovarea unei actiuni in sistarea starii de indiviziune nu prezinta o asemenea injurie deoarece parata si-a valorificat un drept conferit de lege.
Fata de acestea,in baza art.833 C. civil, instanta a respins exceptia, iar in baza art.831 C. civil, a respins actiunea ca neintemeiata.
In baza art.274 C. p. c, reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul. Calea de atac a fost calificata ca fiind recurs fata de valoarea obiectului cererii.
Recurentul reclamant a solicitat schimbarea in parte a sentintei atacate in sensul admiterii actiunii sale, cu motivarea ca instanta de fond a retinut gresit ca afirmatiile facute in scris de parata nu constituie injurii grave, avand in vedere sensul etimologic originar, intelesul polisemantic actual, avand in vedere libertatea de exprimare prevazuta de Constitutie. In stabilirea existentei „injuriilor grave” se impune sa se tina seama de abordarile teoretice ale problemei, in materie penala, potrivit carora s-a convenit ca „demnitatea, raportata la fiecare individ in parte, reprezinta un bun imaterial”. In cazul injuriei, ocrotirea juridica este indreptata in principal spre sentimentul de demnitate al persoanei. Pentru existenta injuriei este suficienta o intentie simpla, adica stiinta ca faptul este de natura a aduce atingere onoarei sau reputatiei ori de a batjocori sau umili. In raport cu elementele definitorii ale notiunii de „Injurie”, raportate la reperele analitice ale notiunilor etico-juridice de „demnitate”, „onoare” si „reputatie” se poate constata ca, in speta, intimata parata a dat dovada clara de ingratitudine, proferand la adresa recurentului „injurii grave”, in intelesul dat de legiuitor acestei sintagme. De asemenea, este eronata si sustinerea instantei de fond potrivit careia promovarea de catre parata a unei actiuni in sistarea starii de indiviziune nu reprezinta o injurie. Parata, prin actiunea de sistare a indiviziunii da dovada de totala ingratitudine fata de reclamant, urmarind de fapt, sa obtina, pe cale judecatoreasca, si partea lui din imobilul din care a gratificat-o si pe ea cu cota de 6/10 parti din constructii si 1 din teren. Aceasta atitudine constituie o „injurie grava” deoarece intimata a devenit coproprietara a unei parti din imobil doar ca urmare a donatiei facute de reclamant, a beneficiat timp de 18 ani de efectele actului de donatie, parata cunoaste ca imobilul constituie sediul social al firmei al carui asociat unic este, de asemenea, cunoaste ca sotia reclamantului a suferit un accident vascular, necesitand tratament de specialitate.
Recursul este neintemeiat pentru considerentele ce urmeaza.
Reclamantul invoca drept cauza de revocare a donatiei pentru ingratitudine, cuvintele folosite de parata intr-o scrisoare, respectiv, „ai devenit un hraparet, egoist-dominat de lacomie”. In nici unul din sensurile acestor cuvinte, etimologic, semantic, ori penal, ele nu constituie o injurie grava, de natura a conduce la revocarea donatiei. Gravitatea faptelor se apreciaza de instanta. In speta, instanta de fond a apreciat corect ca expresiile folosite de parata nu constituie injurii grave. De altfel, aceste cuvinte, privite in contextul in care au fost scrise, nu exprima decat un sentiment de dezamagire al paratei, care spune „nu pot sa nu ma intreb, cum din baiatul pe care Dumnezeu l-a harazit cu mult talent si inteligenta si pe care l-am apreciat pentru felul in care s-a ridicat acolo unde este, ai devenit un hraparet, egoist-dominat de lacomie”. Indiferent de modalitatea in care teoria in materie penala analizeaza astfel de expresii, chiar daca ele aduc o atingere sentimentelor reclamantului, nu constituie, in nici un caz, injurii grave, care ar putea duce la revocarea donatiei.
De asemenea, asa cum corect a retinut instanta de fond, faptul ca parata incearca sa-si valorifice un drept propriu prin procesul de sistare a starii de indiviziune, nu constituie un act de ingratitudine. Nici faptul ca parata a devenit coproprietara ca urmare a actului de donatie, nici faptul ca acest act s-a incheiat in urma cu 18 ani si nici faptul ca reclamantul donator are sediul firmei in aceeasi curte in care se afla imobilul, nu reprezinta acte de ingratitudine din partea paratei. Ansamblul unitar ar tuturor acestor elemente de fapt nu conduc la concluzia existentei cazului de ingratitudine prev. de art. 831 c.civ.
In consecinta, potrivit art. 312 c.pr.civ. instanta a respins recursul si a mentinut sentinta atacata. Potrivit art. 274 c.pr.civ. recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata dovedite de intimata in recurs.