Contestatie la executare

Sentinta civila nr. 994 din data de 27.10.2010 pronunțată de Judecatoria Podu Turcului

DOSAR nr.847/829/2010

R O M A N I A
JUDECATORIA PODU TURCULUI, JUDETUL BACAU
SENTINTA CIVILA NR.994
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE:27.10.2010
COMPLET FORMAT DIN:
PRESEDINTE :STOICA DANIELA MARILENA
Cu participare:
GREFIER : BUTUCAN DANIELA

Pe rol fiind judecarea cauzei civile avand ca obiect „contestatie la executare” formulata de contestatoarea SC DORA EXPRES SRL, prin administrator Neagu Nicolae, in contradictoriu cu intimata S.C ARABESQE SRL Galati.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns consilier juridic Saulea Teodor Sebastian pentru intimata SC ARABESQUE SRL Galati, lipsa fiind contestatoarea SC DORA EXPRES SRL, prin administrator Neagu Nicolae si avocat Ionita Stefan, aparatorul acesteia.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Instanta constata ca s-a depus prin serviciul registratura cerere formulata de d-l avocat Ionita Stefan, aparatorul contestatoarei prin care arata ca s-a reziliat contractul de asistenta juridica.
Reprezentantul intimatei SC ARABESQUE SRL consilier juridic Saulea Teodor Sebastian, avand cuvantul arata ca are cunostinta de acest aspect si nu mai are cereri de formulat in cauza.
Nemaifiind alte cereri de formulat si alte probe de administrat in cauza, instanta constata cauza in stare de judecata, si acorda cuvantul pe fond.
Intimata, prin consilier juridic Saulea Teodor Sebastian, avand cuvantul pe fond, solicita respingerea cererii formulata de contestatoare si continuarea formelor de executare silita din dosarul 59/08.07.2010 a BEJ Pancescu Nicolae Daniel, fara cheltuieli de judecata.
S-au declarat dezbaterile inchise, trecandu-se la deliberare.

I N S T A N T A,
- deliberand -

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Podu Turcului sub nr. 847/829/2010 la data de 21.07.2010, contestatoarea SC DORA EXPRES SRL a formulat, in contradictoriu cu intimata, SC.ARABESC SRL GALATI, contestatie impotriva formelor de executare silita declansate pentru executarea filei Cec , cerere de suspendare a executarii silite si opozitie la executare.
In motivare,contestatoarea a aratat ca impotriva sa a fost declansata procedura executarii silite pentru suma de 19.220,79 ron cu titlu de suma refuzata la plata CEC- ului , seria CARP1AA nr 0004201 emis la data de 7.04.2010 pe numele creditoarei SC ARABESQUE SRL.
Cauza a fost legal timbrata cu suma de 204 lei si timbru judiciar in valoare de 3,3 lei.
Legal citata in cauza intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei .
In cauza a fost dispusa administrarea probei cu acte si au fost depuse la dosar filele 11-17 copie dupa fila Cec , somatia adresata catre contestatoare prin intermediul executorului judecatoresc , procesul verbal de executare silita si contractul de vanzare cumparare incheiat intre contestatoare si intimata care atesta obligatia de plata a sumei stipulate in cuprinsul filei CEC .
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 3.10.2008 intre contestatoare si intimata a fost incheiat un contract de vanzare –cumparare avand ca obiect achizitionarea unor produse de feronerie instalatii termice si sanitare.
Conform filei CEC emisa la data de 7.04.2010 de catre contestatoare la ordinul intimatei pentru suma de 19.220.79 ron aceasta suma nu a putut fi acoperita din contul debitoarei datorita lipsei de disponibil.
In aceste conditii ,intimata a declansat procedura executarii silite impotriva contestatoarei pentru suma ramasa neacoperita precum si pentru cheltuielile de executare in valoare de 2050 lei .
Intrucat contestatoarea a solicitat suspendarea executarii silite , instanta a dispus plata de catre aceasta a unei cautiuni in cuantum de 2000 lei .
Avand in vedere faptul , ca societatea debitoare nu a achitat cautiunea instanta a respins la termenul din data de 8.09.2010 suspendarea executarii silite.
Pe fondul cauzei privitor la exceptiile cambiale legate de validitatea titlului instanta constata ca fila CEC nu prezinta neregularitati in masura a-i afecta validitatea.
Conform fisei contabile atasata la fila 142 din dosar de catre intimata , rezulta ca valoarea debitului principat era de 15.264,52 lei la care se adauga penalitatile calculate in baza contractului in valoare de 3.956,27 lei.
Avand in vedere cele aratate mai sus instanta urmeaza sa respinga contestatia la executare ca nefondata.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea SC DORA EXPRES SRL, cu sediul in comuna Glavanesti, judetul Bacau, prin administrator Neagu Nicolae, domiciliat in comuna Glavanesti, judetul Bacau, impotriva intimatei S.C ARABESQE SRL Galati, cu sediul in mun. Bacau, str. Constantin Musat, nr.1, judetul Bacau, ca nefondata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 17.03.2010.

PRESEDINTE, GREFIER,
STOICA MARILENA DANIELA BUTUCAN DANIELA


Red .SMD/tehnoredact.BD
Ex 5
18.11.2010


Sentinta civila a ramas definitiva la data de 27.10.2010 si a devenit irevocabila la data de 09.12.2010.

??

??

??

??


2


Sursa: Portal.just.ro