Litigiu functionari publici – diminuari salariale
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat neincalcarea de catre Statul roman a dispozitiilor articolului 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventie, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicarii Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare.
Constata ca prin sentinta civila nr. 2111/CA/ 27 aprilie 2011, pronuntata de Tribunalul Brasov - Sectia comerciala si de contencios administrativ s-a respins actiunea in contencios administrativ formulata de reclamantii A.A., A.M., A.C., B.M., B.T., B.M. N., B.C.G., B.F., B.A., B.C.L., B.I., B.V., B.T., B.F., B.N., C.P., C.I., C.A., C.I., C.L., C.G., D.F., D.N., D.D.P., D.C., D.M., D.D., E.D.V., E.M., G.I..D., G.A., H.N., H.I., I.S., I.C.E., I.I., J.A., L.L.A., M.G., M.L., M.P.C., M.R., M.O.R., N.E.B., P.G., P.B., P.G.L., P.J.M., P.E.C., P.M.I..M., P.G., P.N.R., P.M., P.C., R.N.L., R.C., R.M.C., R.P., S.P., S.D., S.C.A., S.F., S.S., S.R., S.D., S.C.C., T.M., T.M., T.C., T.V., T.I.A., V.C., V.C., Z.I..V., Z.I. prin S.L.R.S.V.B. in contradictoriu cu intimata D.S.V.S.A.B..
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantii sunt functionari publici ai D.S.V.S.A.B., conform adeverintei emisa de intimata si depusa la dosar. De la data adoptarii Legii nr.118/2010, salariile reclamantilor au fost diminuate cu 25%, ca urmare a aplicarii prevederilor Legii nr.118/2010 prin Decizia nr. 156/05.07.2010.
Potrivit art. 1 alin.1 din Legea nr.118/2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%.
Curtea Constitutionala a analizat obiectiile de neconstitutionalitate invocate cu privire la legea mentionata, stabilind prin decizia nr. 872/25.06.2010 ca dispozitiile art. 1 - 8 si cele ale art. 10 - 17 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constitutionale.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate ce vizeaza neconstitutionalitatea diminuarii cuantumului salariului personalului bugetar, Curtea Constitutionala a constatat ca aceasta este neintemeiata pentru argumentele ce vor fi expuse in cele ce urmeaza:
Cu referire la critica de neconstitutionalitate care vizeaza pretinsa incalcare a art. 41 din Constitutie, instanta de contencios constitutional a retinut ca, in jurisprudenta sa, de exemplu prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, a stabilit expressis verbis ca dreptul la munca este un drept complex care include si dreptul la salariu.
Astfel, salariul este o componenta a dreptului la munca si reprezinta contraprestatia angajatorului in raport cu munca prestata de catre angajat in baza unor raporturi de munca. Efectele raporturilor de munca stabilite intre angajat si angajator se concretizeaza in obligatii de ambele parti, iar una dintre obligatiile esentiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestata.
Intrucat dreptul la salariu este corolarul unui drept constitutional, si anume dreptul la munca, s-a constatat ca diminuarea sa se constituie intr-o veritabila restrangere a exercitiului dreptului la munca. O atare masura se poate realiza numai in conditiile strict si limitativ prevazute de art. 53 din Constitutie.
Pentru ca restrangerea mentionata sa poata fi justificata trebuie intrunite, in mod cumulativ, cerintele expres prevazute de art. 53 din Constitutie, si anume: sa fie prevazuta prin lege; sa se impuna restrangerea sa; restrangerea sa se circumscrie motivelor expres prevazute de textul constitutional, si anume pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; sa fie necesara intr-o societate democratica; sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o; sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu;sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertatii.
Astfel, Curtea a retinut ca diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei, ca un corolar al dreptului la munca, este prevazuta prin legea criticata si se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
De asemenea, solutia legislativa cuprinsa in art. 1 din legea criticata a fost determinata de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta din expunerea de motive a Guvernului. Este evident ca securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, deci domeniul militar, ci are si o componenta sociala si economica. Astfel, nu numai existenta unei situatii manu militari atrage aplicabilitatea notiunii de "securitate nationala" din textul art. 53, ci si alte aspecte din viata statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta insasi fiinta statului prin amploarea si gravitatea fenomenului.
In acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat ca situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala.
De asemenea, prin deciziile nr. 188 si nr. 190 din 2 martie 2010, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, respectiv nr. 224 din 9 aprilie 2010, si Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, deciziile nr. 711 si nr. 713 din 25 mai 2010, Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010, nepublicate inca, Curtea a analizat constitutionalitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, care suspenda executarea unor hotarari judecatoresti si esalona plata sumelor de bani rezultate din acestea, pornind tocmai de la premisa situatiei de criza economica avuta in vedere prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009.
In consecinta, Curtea a trebuit sa stabileasca daca se mentine in continuare existenta unei amenintari la adresa stabilitatii economice a tarii, deci, implicit, la adresa securitatii nationale.
Astfel, Curtea Constitutionala a constatat ca in expunerea de motive a legii criticate se arata ca, potrivit evaluarii Comisiei Europene, "activitatea economica a Romaniei ramane slaba si, contrar asteptarilor initiale, cel mai probabil, cresterea economica s-a mentinut negativa in primul trimestru al anului 2010. [...] Pana la sfarsitul anului 2010, se asteapta ca inflatia sa scada in continuare la aproximativ 3,75% datorita cererii interne slabe si implementarii unei politici monetare prudente. Redresarea mai slaba a cererii interne a diminuat importurile, prognozandu-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% initial".
S-a mai aratat ca "din misiunea de evaluare efectuata de serviciile Comisiei impreuna cu expertii FMI si ai Bancii Mondiale in perioada 26 aprilie - 10 mai 2010, pentru a analiza progresele inregistrate in ceea ce priveste conditiile specifice atasate transei a treia in valoare de 1,15 miliarde de euro in cadrul programului de asistenta financiara, a rezultat faptul ca, in conditiile politicilor curente, tinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi indeplinita, din cauza unor deteriorari ale conditiilor economice, a unor dificultati in colectarea veniturilor si derapajelor pe partea de cheltuieli. Guvernul Romaniei si-a asumat angajamentul de a lua masuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptate si implementate inainte de eliberarea de catre Comisie a celei de-a treia transe din imprumutul UE. [...] De asemenea, se precizeaza faptul ca, in cazul in care aceste actiuni nu sunt implementate pana in iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipata, vor fi implementate actiuni suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv masuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenta bugetara anticipata".
In consecinta, Curtea a constatat ca aceasta amenintare la adresa stabilitatii economice continua sa se mentina, astfel incat Guvernul este indrituit sa adopte masuri corespunzatoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste masuri este reducerea cheltuielilor bugetare, masura concretizata, printre altele, in diminuarea cuantumului salariilor/indemnizatiilor/soldelor cu 25%.
De asemenea, Curtea a observat ca autorii obiectiei pornesc de la o ipoteza gresita, si anume ca pentru aplicarea restrangerii mentionate ar fi trebuit declarata starea de urgenta, asediu sau necesitate, institutii prevazute la art. 93 din Constitutie. Or, chiar daca instituirea starii de urgenta sau de asediu poate avea drept consecinta restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, sfera de aplicare a art. 53 nu se circumscrie numai situatiilor prevazute de art. 93 din Constitutie. In consecinta, Curtea a constatat ca, in situatia de speta, art. 53 teza referitoare la securitatea nationala este aplicabil si, in acelasi timp, se constituie intr-un temei pentru justificarea masurilor preconizate.
Curtea a retinut ca restrangerea prevazuta de legea criticata este necesara intr-o societate democratica tocmai pentru mentinerea democratiei si salvgardarea fiintei statului.
Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrangerea, Curtea a constatat ca exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea a constatat totodata ca masura legislativa criticata este aplicata in mod nediscriminatoriu, in sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar in acelasi cuantum si mod.
Curtea a retinut ca legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate. Curtea Constitutionala a observat, de asemenea, ca masura criticata are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat. Astfel, este evident ca restrangerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atat timp cat se mentine amenintarea in considerarea careia aceasta masura a fost edictata.
In acest sens, Curtea a constatat ca masura criticata are o durata limitata in timp, si anume pana la data de 31 decembrie 2010. Cu privire la invocarea faptului ca art. 17 alin. (2) din lege acorda o posibilitate nelimitata Guvernului sau Parlamentului de a aplica, dupa data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu 25% a salariilor, Curtea a constatat ca aceasta critica nu este reala, intrucat astfel cum rezulta din textul de lege mentionat, incepand cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea acestor masuri de diminuare, in conditiile incadrarii in politicile sociale si de personal, care, la randul lor, trebuie sa se incadreze in nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, in urma aplicarii masurilor criticate se va mentine in plata acelasi cuantum al salariilor/indemnizatiilor si al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticata. Este o obligatie de rezultat pe care si-o impune legiuitorul pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la incalcarea caracterului temporar al restrangerii exercitiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrangerii exercitiului drepturilor este de esenta textului art. 53 din Constitutie.
Ca urmare, fata de aceste consideratii ale instantei de contencios constitutional, s-a mai retinut ca masura diminuarii salariilor reclamantilor a fost adoptata tocmai ca urmare a aplicarii unor prevederi ale caror dispozitii au fost constatate ca fiind constitutionale printr-o decizie a Curtii Constitutionale.
Analizand si concordanta Legii nr. 118/2010 cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, tribunalul a aratat ca:
Alin. 1 al art.1 din Protocol prevede ca orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Alin. 2 al textului prevede ca dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.
Astfel fiind, rezulta ca actul normativ in temeiul caruia au fost luate masurile de diminuare a salariilor a fost adoptat din necesitati de natura celor prevazute de art. 1 alin. 2 din Primul protocol aditional, respectiv din considerente de interes general, aratate in lege si apreciate in consecinta prin deciziile Curtii Constitutionale. Statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea politicilor sale in domeniul prestatiilor sociale. Curtea Europeana a constatat ca nu este rolul sau de a verifica in ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor in care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei (Wieczorek c. Poloniei din 8.12.2009).
Tribunalul a apreciat totodata ca o alta interpretare este de natura a lipsi de efecte juridice un act normativ aflat in vigoare la data adoptarii masurilor contestate.
S-a mai retinut faptul ca in prezenta cauza nu se poate aplica direct Conventia Europeana a Dreptului Omului, intrucat dreptul la un anumit cuantum a venitului de completare nu constituie un ,,bun” in acceptiunea art.1 din Protocolul nr.1. Astfel, CEDO face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua sa primesti in viitor un salariul intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul castigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (Lelas c. Croatiei din 20.05.2010).
Legea nr. 330/5.11.2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice reglementeaza stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului, incepand cu data intrarii in vigoare, in tot sau in parte, a acestei legi, drepturile salariale ale personalului la care actul normativ se refera sunt si raman in mod exclusiv cele prevazute de aceasta lege. Ca urmare, salariile personalului bugetar se stabilesc prin lege, iar prin contractele individuale de munca nu pot acorda drepturi mai mari decat cele mentionate in legile de salarizare.
Ca urmare, nu se poate aprecia ca nelegala decizia contestata si masura diminuarii salariilor reclamantilor luata de angajator, aceasta masura fiind adoptata tocmai pentru aplicarea unor dispozitii legale, iar angajatorul nu poate fi obligat la plata diferentelor salariale.
Avand in vedere aceste considerente, s-a respins actiunea astfel cum a fost formulata, ca fiind nefondata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs S.L.R.S.V.B. pentru reclamantii A.A., A.M., A.C., B.M., B.T., B.M. N., B.C.G., B.F., B.A., B.C.L., B.I., B.V., B.T., B.F., B.N., C.P., C.I., C.A., C.I., C.L., C.G., D.F., D.N., D.D.P., D.C., D.M., D.D., E.D.V., E.M., G.I..D., G.A., H.N., H.I., I.S., I.C.E., I.I., J.A., L.L.A., M.G., M.L., M.P.C., M.R., M.O.R., N.E.B., P.G., P.B., P.G.L., P.J.M., P.E.C., P.M.I..M., P.G., P.N.R., P.M., P.C., R.N.L., R.C., R.M.C., R.P., S.P., S.D., S.C.A., S.F., S.S., S.R., S.D., S.C.C., T.M., T.M., T.C., T.V., T.I.A., V.C., V.C., Z.I..V., Z.I, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs arata ca sentinta este nelegala deoarece potrivit Constitutiei Romaniei are prioritate dreptul international fata de cel intern, constatarea Curtii Constitutionale ca dispozitiile Legii 118/2010 sunt constitutionale nu impiedica instantele sa aplice prioritar pactele internationale referitoare la drepturile fundamentale, reducerea salariilor cu 25% incalca prevederile legislatiei internationale ratificate, respectiv incalca Declaratia universala a Drepturilor Omului si ale Protocolului 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind protectia proprietatii. Curtea de la Strasbourg s-a pronuntat de multe ori in sensul ca dreptul de creanta este un bun. Se dau exemple din hotarari CEDO. Reducerea salariilor a avut ca efect privarea reclamantilor de bunurile lor. Sunt in imposibilitate de a recupera drepturile. S-a restrans si dreptul la munca fiind afectata o componenta esentiala a acestuia dreptul salarial. A fost incalcata si „speranta legitima” a membrilor reprezentati in cauza. Organele statului sunt obligate sa actioneze in conformitate cu prevederile legale si sa respecte sperantele legitime in legatura cu aplicarea legilor in vigoare. Salariul reprezinta compensarea pecuniara a angajatului pentru munca prestata, nu se poate acorda timp liber si nici salariul intreg, deci se consfinteste munca fortata.
Intimata D.S.V.S.A.B. nu a depus la dosar intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, sentinta civila raportat la motivele de recurs invocate Curtea constata ca recursul este nefondat.
Reclamantii sunt functionari publici in cadrul D.S.V.S.A.B.S.V., iar prin aplicarea dispozitiilor Legii nr. 118/2010 salariile le-au fost diminuate cu 25%.
Prima instanta a redat din considerentele Deciziilor Curtii Constitutionale nr. 872/25.06.2010 si nr. 188 si 190 din 2 martie 2010 prin care s-a constatat ca exista o amenintare la adresa stabilitatii economice a tarii in consecinta Guvernul este indrituit sa ia masurile corespunzatoare acesteia, iar diminuarea cuantumului salariilor cu 25% este o astfel de masura.
Recurenta a aratat prin recurs ca nu contesta existenta legii sau deciziile Curtii Constitutionale ci doreste sa se aplice direct dispozitiile internationale in materie.
Curtea de apel retine ca prin decizia de inadmisibilitate pronuntata la data de 6 decembrie 2011 in cauzele Felicia Mihaies impotriva Romaniei (cererea nr. 44232/11) si Adrian Gavril Sentes impotriva Romaniei (cererea nr. 44605/11), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat neincalcarea de catre Statul roman a dispozitiilor articolului 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventie, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicarii Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare.
Curtea a reamintit in speta respectiva, cu incidenta si in cauza de fata, ca dispozitiile Conventiei nu confera un drept de a primi un salariu intr-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen si altii c. Finlandei [M.C.], hotararea din 19 aprilie 2007, nr. 63235/00, par. 94, si mutatis mutandis, cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei, hotararea din 12 octombrie 2004, nr. 60669/00, par. 39). Nu este suficient ca un reclamant sa invoce existenta unei „contestatii reale” sau a unei „plangeri credibile”. O creanta poate fi considerata drept o „valoare patrimoniala”, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, numai atunci cand are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu atunci cand este confirmata de o jurisprudenta bine stabilita a instantelor (Kopecky c. Slovaciei, hotararea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).
Revine statului, sa stabileasca, de o maniera discretionara, ce beneficii trebuie platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau incetarea platii unor astfel de beneficii prin modificari legislative corespunzatoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotararea din 8 noiembrie 2005, nr. 63134/00, par. 23). Totusi, atunci cand o dispozitie legala este in vigoare si prevede plata anumitor beneficii, iar conditiile stipulate sunt respectate, autoritatile nu pot refuza in mod deliberat plata acestora atata timp cat dispozitiile legale raman in vigoare. In mod similar, un reclamant poate invoca o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor sale, in ce priveste salariile, atunci cand a fost recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca dreptul la o creanta suficient de bine determinata impotriva statului pentru a fi exigibila (cauza Muresanu c. Romaniei, hotararea din 15 iunie 2010, nr. 12821/05, par. 26).
Or, nu aceasta este situatia din speta. In baza Legii nr. 118/2010, s-a decis reducerea cu 25% a salariilor angajatilor din sectorul public, situatie in care se regasesc si reclamantii. Nu s-au invocat nici alte situatii privind dreptul la plata unui salariu mai mare decat cel stabilit prin Legea nr. 118/2010 pentru perioada iulie-decembrie 2010. Avand in vedere aceste considerente, cu dificultate reclamantii ar putea argumenta existenta unui „bun" in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie.
S-a aratat ca si in ipoteza in care Curtea EDO ar fi concluzionat ca reclamantii erau titularii unui bun susceptibil de fi protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 si ca masura in cauza a constituit o ingerinta in exercitarea acestui drept (a se vedea, mutatis mutandis, Hasani c. Croatiei, nr. 20844/09, decizia din 30 septembrie 2010), cererile lor ar fi trebuit declarate inadmisibile pentru motivele care urmeaza.
Curtea a notat, in primul rand, ca ingerinta era prevazuta de lege, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, si a urmarit un interes public, si anume de a proteja echilibrul fiscal intre cheltuielile si veniturile statului, ce se confrunta cu o situatie de criza economica. Curtea a reamintit, in acest sens, data fiind cunoasterea directa a propriei societati si a nevoilor sale, ca autoritatile nationale sunt, in principiu, mai bine plasate decat judecatorul international pentru a determina ceea ce reprezinta „interesul public". In mecanismul de protectie creat prin Conventie, statele trebuie sa fie, prin urmare, primele care sa se pronunte cu privire la existenta unei probleme de interes general. In consecinta, ele dispun de o anumita marja de apreciere, ca si in alte domenii care extind garantiile Conventiei. Mai mult decat atat, notiunea de "interes public" este, prin natura sa, extinsa. In mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile si veniturile bugetului de stat implica de obicei luarea in considerare a aspectelor politice, economice si sociale. Estimand ca legiuitorul dispune de o marja larga de apreciere pentru a desfasura o politica economica si sociala, Curtea trebuie sa respecte modul in care acesta a proiectat imperativele „interesului public" cu exceptia cazului in decizia sa este in mod evident lipsita de o baza rezonabila (cauza Jahn si altii c. Germaniei [M.C.], nr. 46720/99, 72203/01 si 72552/01, par. 91 si cauza Zvolský si Zvolská c. Republicii Cehe, nr. 46129/99, par. 67 in fine).
In cele din urma, o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor trebuie sa pastreze un „echilibru just" intre cerintele de interes general ale comunitatii si cele de protectie a drepturilor fundamentale ale individului. In mod special, trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul urmarit prin orice masura de natura a priva o persoana de proprietatea sa. Curtea, controland respectarea acestei cerinte, recunoaste statului o larga marja de apreciere in a alege modalitatile de punere in aplicare si pentru a stabili daca si consecintele lor sunt justificate de interesul public, de scopul realizarii obiectivului legii in cauza. Curtea a amintit ca a fost deja chemata sa hotarasca daca o interventie legislativa urmarind a reforma un sector al economiei din motive de justitie sociala (cauza James si altii c. Regatului Unit, 21 februarie 1986) sau pentru a corecta erorile unei legi anterioare, in interes public (National & Provincial Building Society, Leeds Permanent Building Society et Yorkshire Building Society c. Regatului Unit, 23 octombrie 1997) respecta „echilibrul" intre interesele concurente in temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1.
In lumina principiilor stabilite in jurisprudenta sa, Curtea a observat ca, in aceasta speta, masurile criticate de reclamanti nu i-au determinat sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie. Curtea a considerat ca statul roman nu a depasit marja sa de apreciere si nu a rupt justul echilibru intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului. Plangerile au fost respinse, in temeiul art. 35 par. 3 si 4 din Conventie.
Solutia Curtii Europene a Drepturilor Omului este deosebit de importanta pentru instantele interne si este de natura sa puna capat controversei legate de respectarea drepturilor fundamentale ale omului in contextul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicarii Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a confirmat interpretarile succesive ale Curtii Constitutionale (citate si de instanta de fond in prezentul dosar), dar si pe acelea ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, intr-un recurs in interesul legii.
Astfel, incepand cu decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 si decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, Curtea Constitutionala a constatat ca este neintemeiata critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor legale privind diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar.
Fata de considerentele hotararii CEDO mentionate, care dau raspuns tuturor argumentelor invocate de recurentii reclamanti, Curtea in baza art. 312 alin 1 raportat la art. 304 pct. 9 si 304 indice 1 Cod procedura civila urmeaza sa respinga recursul declarat.
Decizia nr. 577/R/2012/8.02.2012/MC