Principiul ierarhiei normelor juridice. Indemnizatia de hrana prevazuta intr-un Acord colectiv de munca nu mai poate fi platita daca nu se regaseste reglementata in noua legislatie din materia salarizarii personalului bugetar, de la data la care acestea din urma au intrat in vigoare, fara a avea, insa, efecte retroactive.
Prin Sentinta civila nr. 623/08.03.2011 pronuntata de Tribunalul Covasna a fost admisa actiunea reclamantilor I.B., O.S., S.A., D.I.-C., S.O. in contradictoriu cu paratii Primarul Comunei M, Consiliul Local M si Comuna M, avand ca obiect obligarea de alocare si de plata catre reclamanti a indemnizatiei de hrana incepand cu data de 01.01.2010 si in continuare.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Reclamantii sunt functionari publici in cadrul primariei M.
Potrivit art. 31 alin.9 din Acordul colectiv de munca incheiat intre Primarul comunei M si functionarii publici, reclamantii trebuiau sa beneficieze de o indemnizatie de hrana in suma de 12 lei net pentru fiecare zi lucratoare, indexata trimestrial cu indicele de inflatie.
Acordul colectiv de munca a fost inregistrat la data de 09.12.2008, fiind incheiat pe o durata de 3 ani.
Reclamantii au solicitat, pe calea unei proceduri prealabile administrative acordarea drepturilor cuvenite conform acordului incheiat.
Prin raspunsul dat, paratul Primarul comunei M a comunicat reclamantilor ca nu poate da curs cererilor formulate intrucat indemnizatia de hrana nu este prevazuta in Legea nr. 330/2009 si OUG nr.1/2010.
Asa cum s-a precizat anterior, intre reclamanti si primar s-a incheiat un acord colectiv de munca.
In speta, dispozitiile art.3 din OUG nr.1/2010 sunt inaplicabile. Potrivit acestui text legal, “prin contractele sau acordurile colective si individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natura salariala care exced prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009”.
Aceste dispozitii legale au efect insa numai pentru viitor si pot fi luate in considerare doar in cazul unor acorduri sau contracte colective de munca ce sunt incheiate sub imperiul acestei reglementari, ceea ce nu este cazul in speta.
De altfel, si Constitutia Romaniei prevede la art.15 alin.2 ca “legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile”.
Pe de alta parte, in Legea nr.330/2009 s-au prevazut la art.3 principiile pe care sistemul de salarizare trebuie sa le aiba la baza. Astfel, la lit. c) a articolului mentionat se prevad urmatoarele: “luarea in considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorarilor, a indemnizatiilor cu caracter general sau special, precum si a altor drepturi de natura salariala, recunoscute sau stabilite, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, prin hotarari judecatoresti, prin acte de negociere colectiva, precum si prin alte modalitati, acestea regasindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, in salariul brut sau, dupa caz, in salariul de baza, in solda functiei de baza sau in indemnizatia lunara de incadrare”.
In cauza nu s-a facut dovada ca indemnizatia stabilita prin acordul colectiv de munca a fost inclusa la stabilirea salariului de baza al reclamantilor.
In fine, potrivit art. 35 din Legea nr. 330/2009, “sumele necesare pentru plata salariilor de baza, a sporurilor, a premiilor, a sumelor pentru promovarea personalului in functii, grade si trepte profesionale, pentru avansarea in gradatii, precum si pentru acordarea celorlalte drepturi salariale trebuie sa se incadreze in cheltuielile de personal aprobate in bugetele de venituri si cheltuieli.
In speta s-a facut dovada includerii sumelor pretinse de reclamanti in bugetul de venituri si cheltuieli a comunei M, fapt de altfel necontestat de parati.
Potrivit art. 30 din Legea nr.130/1996, „executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti”.
Fata de considerentele expuse, instanta de fond a apreciat ca actiunea reclamantilor este intemeiata, motiv pentru care a admis-o.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul Primarul Comunei M, solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei civile atacate si respingerea actiunii reclamantilor pe fond, ca fiind nefondata. In motivarea recursului, recurentul parat a aratat urmatoarele: instanta de fond a aplicat, interpretat gresit prevederile art.3 din OUG 1/2010 si a inlaturat in mod eronat incidenta acestor dispozitii legale, care prevad expres faptul ca prin contractele sau acordurile colective si individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natura salariala care excedeaza prevederilor Legii cadru nr.330/2009. Indemnizatia de hrana nu se mai regaseste in Legea nr.330/2009, chiar daca se regaseste in acordul colectiv de munca de la nivelul Primariei M, astfel ca nu se mai poate acorda acest drept salarial incepand cu data de 1 ianuarie 2010. In acelasi sens sunt prevederile din Ordinul comun al MMFPS si MFP nr.32/42/11.01.2010, potrivit carora pentru anul 2010 nu vor fi luate in considerare drepturi salariale stabilite prin contracte colective de munca sau alte acte, decat legi sau hotarari ale Guvernului. Punerea in executare a sentintei instantei de fond nu este posibila, pentru ca ordinul comun al MAI si MFP nr.7/57/2011 a plafonat cheltuielile de personal ale Comunei M la suma de 715.000 lei pentru anul 2011, aceasta fiind insuficienta pentru a acoperi si sumele aferente indemnizatiei de hrana.
Examinand actele si lucrarile dosarului, sentinta civila atacata, recursul declarat de parat, prin prisma art.304 indice 1 Cod procedura civila, Curtea de Apel ca instanta de recurs constata ca recursul paratului este fondat si urmeaza a fi admis, in sensul respingerii actiunii formulate de reclamantii I.B., O.S., S.A., D.I.-C., S.O in contradictoriu cu paratii Primarul Comunei M, Consiliul Local M si Comuna M, avand ca obiect obligarea de alocare si de plata catre reclamanti a indemnizatiei de hrana incepand cu data de 01.01.2010 si in continuare.
Instanta constata ca in cauza, desi a declarat recurs numai paratul Primarul Comunei M, potrivit art.48 Cod procedura civila efectele favorabile ale recursului declarat de unul dintre parati care au avut aceasta calitate la judecata in fond a cauzei profita si celorlalti parati, astfel ca admiterea recursului declarat de paratul Primarul Comunei M urmata de respingerea actiunii reclamantilor va avea consecinta respingerii actiunii formulate de reclamanti in contradictoriu cu toti paratii, pentru urmatoarele considerente:
Noua legislatie din materia salarizarii personalului bugetar - OUG 1/2010, respectiv Legea nr.330/2009 - prevede in mod expres faptul ca prin contractele sau acordurile colective si individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natura salariala care excedeaza prevederilor Legii cadru nr.330/2009, iar indemnizatia de hrana prevazuta in art.31 alin.9 in Acordul colectiv de munca negociat si incheiat la nivelul Primariei Comunei M nu se mai regaseste reglementata ca drept salarial / de natura salariala in prevederile legale cadru, recente, mentionate mai sus. Imprejurarea ca aceste drepturi de natura salariala au fost reglementate prin acord colectiv de munca adoptat anterior intrarii in vigoare a legii/ordonantei de urgenta a Guvernului ( nr.330/2009, respectiv nr.1/2010) nu implica o salvgardare, o conservare a acestui drept de natura salariala si dupa intrarea in vigoare a noii legislatii din domeniul salarizarii unitare a bugetarilor, deoarece la confluenta (aparenta in prezenta cauza, insa ipotetica in rationamentul juridic pe care s-ar baza acordarea si pentru viitor a acestor drepturi salariale) dintre principiul neretroactivitatii legii si cel al ierarhiei/fortei juridice a normelor juridice, are prioritate in aplicare principiul fortei juridice superioare a normelor juridice.
Astfel, in ierarhia normelor juridice, legea, respectiv ordonanta de guvern, fie ea simpla ori de urgenta, sunt superioare ca forta juridica fata de un acord colectiv de munca, care are in definitiv natura juridica de contract. Asadar, acordul colectiv de munca este actul normativ (chiar legea partilor fiind, cum este denumit in doctrina) care trebuie sa se conformeze legii (ca act juridic al Parlamentului, adoptata potrivit procedurilor constitutionale si publicata, dupa promulgare, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I), sa fie adaptat la imperativele legii/ordonantei de guvern, chiar daca legea intra in vigoare ulterior acordului colectiv de munca. In aceasta din urma situatie nu se pune in discutie o aplicare retroactiva a legii, ci numai conformitatea actelor normative inferioare fata de legea noua cu aceasta din urma, conformitate care produce efecte juridice numai pentru viitor, potrivit principiului activitatii legii (tempus regit actum) consacrat de art.15 alin.2 din Constitutie.
Ca atare, conformitatea acordului colectiv de munca cu noile prevederi cu putere de lege din domeniul salarizarii unitare a bugetarilor priveste momentul de la care legea a intrat in vigoare, nicidecum perioada anterioara, astfel ca o interpretare in sensul retroactivitatii legii la speta ar fi eronata. De altfel, insasi actiunea introductiva a reclamantilor se sincronizeaza cu momentul de la care legea noua privind salarizarea unitara a bugetarilor isi produce efectele, anume 1 ianuarie 2010, cererea reclamantilor fiind centrata pe acordarea si pentru viitor, ulterior datei de 1 ianuarie 2010, a indemnizatiei de hrana.
Pentru considerentele de mai sus, in temeiul art.312 Cod procedura civila, vazand si art.304 indice 1 Cod procedura civila, instanta de control judiciar a admis recursul declarat in cauza si sa modifice sentinta civila atacata, in sensul de a respinge actiunea introductiva a reclamantilor I.B., O.S., S.A., D.I.-C., S.O in contradictoriu cu paratii Primarul Comunei M, Consiliul Local M si Comuna M, avand ca obiect obligarea de alocare si de plata catre reclamanti a indemnizatiei de hrana incepand cu data de 01.01.2010 si in continuare.
In baza art.274 Cod procedura civila, nu au fost acordate cheltuieli de judecata in recurs.
Decizia nr. 2634/R din 24.11.2011 – Red. SGB