Daune morale acordate in temeiul art. 504 Cod pr. penala. Admisibilitate.
Instanta a constatat ca, prin sentinta civila pronuntata de Tribunalul Brasov, a fost admisa in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul P.Z., in contradictoriu cu paratul Statul Roman, reprezentat legal de Ministerul Finantelor Publice, reprezentat conventional de Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Brasov si, in consecinta:
A fost obligat paratul sa achite reclamantului suma de 30.000 lei, cu titlu de daune materiale, precum si suma de 100.000 lei, reprezentand daune morale.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut urmatoarele:
Prin sentinta penala nr. 45/05.06.2007, pronuntata de Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov, s-a dispus, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. e din Codul de procedura penala, coroborat cu art. 44 alin.(3) din Codul penal, achitarea reclamantului din prezenta cauza- P.Z.- pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 181 din Codul penal, constatandu-se, totodata, ca aceasta parte a fost retinuta si arestata preventiv in perioada 25.11.2005- 02.06.2006.
Sentinta penala nr. 45/05.06.2007, pronuntata de Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov, a devenit definitiva, prin respingerea cailor de atac a apelului si recursului, ce au fost exercitate de catre Ministerul Public, conform deciziei penale nr. 171/25.10.2007 a Curtii de Apel Brasov si conform deciziei penale nr. 1403/15.04.2008, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Din depozitia martorei o.r.l., ce a fost audiata la cererea reclamantului, rezulta ca, pentru a face fata cheltuielilor pe care incarcerarea reclamantului le-a impus, membrii familiei acestuia au contractat mai multe imprumuturi. Astfel, fratele partii mentionate a incheiat un contract de credit bancar, iar parintii acesteia au imprumutat de la familia martorei sume cuprinse intre 700- 1.000 lei.
Sumele de bani astfel procurate au fost folosite, atat pentru a cumpara reclamantului alimente, intrucat acesta nu a putut consuma mancarea pe care a primit-o in penitenciar, cat si pentru a cumpara diferite produse pentru colegii de celula ai reclamantului, in scopul de a le castiga acestora bunavointa.
Martorul audiat a declarat, de asemenea, ca, in perioada de timp in care a fost arestat preventiv, reclamantul a fost foarte afectat de procesul penal care s-a urmat impotriva sa, plangea foarte des, spunea ca nu se face vinovat de savarsirea infractiunii ce a fost retinuta in sarcina sa, solicitand membrilor familiei sale sa faca tot posibilul pentru a-i dovedi nevinovatia.
Din depozitia martorului mentionat, rezulta si ca, in perioada de timp in care reclamantul a fost incarcerat la Penitenciarul Codlea, acesta fost batut de colegii sai de celula si fortat de acestia sa indeplineasca pentru ei activitati umilitoare, precum si faptul ca, procesul penal ce s-a urmat fata de acesta a determinat si intentarea de catre parintii sai a unei actiuni de divort, ce a fost finalizata prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti de desfacere a casatoriei parintilor acestuia .
Cu ocazia audierii sale, martora a mai declarat ca, dupa ce a fost liberat, reclamantul si-a modificat comportamentul, devenind foarte retras, refuza sa iasa cu prietenii si este tot timpul trist. Aceasta schimbare intervenita in comportamentul partii mentionate a fost determinata si de atitudinea pe care unii membrii ai comunitatii in care acesta locuieste au avut-o fata de el, dupa finalizarea procesului proces, adresandu-i-se acestuia cu apelativul de, puscarias”.
Din depozitia martorei reiese ca, dupa ce a fost finalizat procesul penal, reclamantul a contractat un imprumut bancar, cu scopul de a restituii membrilor familiei sale sumele de bani pe care acestia le-au cheltuit pentru el in cadrul acelui proces. Martora a declarat, sub acest aspect ca, la cererea reclamantului, care, din cauza programului pe care il are la locul de munca, nu a putut sa mearga sa achite unitatii bancare cu care a incheiat contractul de imprumut ratele scadente, a achitat, in numele acestui, si cu banii primiti de la reclamant, aceste sume de bani, in diferite randuri.
Din depozitia martorului P.I., ce a fost, de asemenea, audiat la cererea reclamantului, s-a retinut ca, in intervalul de timp in care partea mentionata a fost incarcerata in Penitenciarul Codlea, ca urmare a arestarii sale preventive in cadrul procesului penal, acesta a fost agresata de catre colegii de celula si a fost supusa de catre acestia la efectuarea unor activitati umilitoare.
De asemenea, procesul penal ce s-a urmat, cu privire la reclamant, a fost de natura sa ii produca acestuia grave suferinte de ordin psihic. In acest sens, martorul a declarat, cu ocazia audierii sale ca acesta plangea foarte des, ii era teama ca nu va fi in masura sa isi dovedeasca nevinovatia si s-a izolat, refuzand sa mai aiba contacte cu prietenii, chiar si dupa ce procesul penal a fost finalizat cu achitarea sa. Aceasta atitudine a fost adoptata de reclamant si din cauza pozitiei pe care unii membrii ai comunitatii in care acesta locuieste, precum si o parte din colegii de serviciu ai acestuia au adoptat-o fata de el, acuzandu-l ca a savarsit o infractiune, numindu-l ,,puscarias” si refuzand sa aiba vreo legatura cu el.
Martorul a declarat, cu ocazia audierii sale ca, procesul penal ce s-a urmat fata de reclamant a influentat in mod negativ si viata de familie a parintilor sai, care, in perioada celor 6 luni de zile in care acesta a fost arestat preventiv, au divortat, intrucat, relatiile dintre ei devenisera foarte tensionate, acuzandu-se reciproc de ceea ce i s-a intamplat reclamantului.
Din declaratia martorului a rezultat ca, pentru a putea face fata cheltuielilor pe care procesul penal le-a ocazionat, membrii familiei reclamantului au avansat diferite sume de bani. Astfel, parintii acestuia au vandut tot ce aveau in gospodarie, respectiv, animale si utilaje agricole, obtinand astfel o suma cuprinsa intre 7.000 si 8.000 lei, ce a fost folosita in totalitate pentru a cumpara alimente si alte produse pentru partea mentionata si pentru colegii de celula ai acestuia. Cumpararea pentru colegii de celula ai reclamantului de diferite produse s-a realizat la cererea acestuia in ideea de a castiga bunavointa lor si a fi lasat in pace de catre acestia.
Intrucat, sumele de bani pe care parintii reclamantului le-au obtinut din vanzarea animalelor si a utilajelor din gospodarie, nu au fost suficiente pentru a acoperi costurile procesului penal, acestia au luat, cu titlu de imprumut, de la diferite persoane, sume cuprinse intre 3.000 si 4000 lei, iar el, in calitate de frate al reclamantului, in acelasi scop, a contractat de la C.E. C un imprumut in cuantum de 3.500 lei.
Dupa finalizarea procesului, reclamantul a contractat un imprumut bancar, in franci elvetieni, in cuantum de 10.000 lei, pentru a restituii membrilor familiei sale o parte din sumele de bani pe care acestia le-au cheltuit in cadrul procesului penal ce s-a urmat fata de el.
Si martorul P.I. a declarat, cu ocazia audierii sale, ca reclamantul, in cazurile in care nu a putut sa se prezinte personal la unitatea bancara pentru a achita ratele din imprumutul pe care l-a contractat, a mandatat pe mama sa si pe numita O.R.L. sa se prezinte la banca si sa achite, cu bani sai, ratele din contractul de imprumut.
La dosarul cauzei au fost depuse contractele de imprumut bancar, pe care le-au perfectat reclamantul si fratele acestuia - P.I., precum si documentele fiscale, care atesta modalitatea de rambursare a acestor imprumuturi, semnificative in acest sens fiind inscrisurile aflate la dosar.
Art. 504 alin (2) din Codul de procedura penala stipuleaza ca „persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare”, iar alin (3) si (4) ale aceluiasi articol prevad ca „are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal. Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz , prin ordonanta procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta de art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotararea instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de liberate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta de art. 10 alin 1 lit j.
Potrivit art. 52 alin.(3) teza I din Constitutie, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Principiul responsabilitatii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare savarsite in procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor acestor, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare, neimputabile victimei, sa fie suportata de aceasta
Art. 505 alin (2) din acelasi Cod dispune ca „la stabilirea intinderii reparatiei se tine seama de durata lipsirii de libertate sau a restrangerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa”.
In speta, Tribunalul a apreciat ca sunt indeplinite conditiile instituite de dispozitiile legale mentionate, aceasta fata de solutia de achitare, ce a fost pronuntata fata de partea mentionata in cadrul procesului penal.
In ceea ce priveste prejudiciul moral reclamat, tribunalul a retinut ca o cuantificare exacta a acestuia nu poate fi realizata. Tinand seama de criteriile instituite de art. 505 din Codul de procedura penala, instanta constata ca, masurile preventive, ce au fost luate fata de reclamant in cursul procesului penal, precum si procesul penal ce s-a urmat fata de acesta au fost de natura sa lezeze valori morale esentiale ale partii mentionate, fiind afectata situatia profesionala , sociala si familiala.
Avand in vedere criteriile de individualizare a prejudiciului mai sus indicate, precum si faptul ca si in aceasta materie opereaza pe deplin principiul reparatiei integrale, care guverneaza raspunderea civila delictuala,tribunalul apreciaza ca suma de 100.000 lei este indestulatoare pentru acoperirea prejudiciului moral incercat de reclamant.
In ceea ce priveste daunele materiale solicitate de reclamant, tribunalul a retinut ca, in raport de materialul probator ce a fost administrat in cauza, sunt pe deplin justificate pretentiile formulate in cauza, sub acest aspect. Astfel, atat din depozitiile martorilor, cat si din inscrisurile ce au fost administrate ca probe, reiese ca, cheltuielile ce au fost ocazionate reclamantului si membrilor familiei sale de procesul penal, se ridica la suma de bani pe care partea mentionata a solicitat-o cu titlu de daune materiale, astfel ca, a admis in totalitate aceste pretentii.
Asa fiind, tribunalul, pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, in temeiul art. 504-506 din Codul de procedura penala, a admis in parte cererea dedusa judecatii si il va obliga pe parat sa achite reclamantului suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale,si suma de 30.000 lei, cu titlu de daune materiale urmand a respinge restul pretentiilor formulate de reclamant.
Impotriva acestei sentinte s-a declarat apel de apelantii Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice prin DGFP Brasov si de Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov.
In dezvoltarea motivelor de apel, in ceea ce priveste apelul declarat de Statul Roman, sentinta este criticata pentru faptul ca instanta de fond nu a tinut cont de apararile formulate de aceasta parte, si anume ca nu sunt indeplinite conditiile legale de acordare a despagubirilor solicitate. Se mai arata ca au fost acordate despagubiri fara nici un fel de fundamentare, in mod arbitrar in baza unor depozitii de martori care prezinta o doza exagerata de subiectivism, iar dovezile administrate in cauza sunt insuficiente pentru a justifica sumele acordate de catre instanta de judecata. Mai mult, nu s-a facut nici un fel de dovada ca masurile restrictive de libertate la care a fost supus reclamantul cu ocazia solutionarii dosarului penal au fost dispuse in contra dispozitiilor legale, fara ca vreo instanta de judecata sa se pronunte in acest sens.
In continuarea motivelor de apel se arata ca actiunea formulata de reclamant este inadmisibila, fiind intemeiata pe dispozitiile art. 504 Cod procedura penala si trebuiau indeplinite cumulativ conditiile privitoare la existenta unui prejudiciu cert in cazul persoanelor condamnate definitiv si existenta unei hotarari de achitare survenita ulterior, ca urmare a rejudecarii cauzei. Cererea reclamantului nu se incadreaza in temeiul de drept invocat si nu sunt indeplinite conditiile expres prevazute de lege si ca atare actiunea este inadmisibila.
Se mai arata ca masura retinerii si arestarii preventive a fost dispuse in deplina legalitate in conditiile art. 143 si urmatoarele din Codul procedura penala astfel incat aceasta se incadreaza in exceptiile cuprinse la art. 5 CEDO.
Legalitatea masurii arestarii se apreciaza fata de probele existente la acel moment in dosarul de urmarire penala si actele procesuale efectuate in dosar prin raportare la prevederile din Codul procedura penala care reglementeaza conditiile de fond si forma ale masurilor privative de libertate si la dispozitiile CEDO.
Criticile din apel vizeaza si cuantumul pretentiilor, care a fost stabilit fara a se tine seama de felul in care au fost lezate anumite valori morale in plan socioprofesional, afectiv, in domeniul relatiilor de familie, sanatate, viata privata, de gradul de perceperea in persoana arestatului a consecintelor produse de arestare.
In apelul declarat de Parchetul de pe langa Ministerul Public, sentinta este criticata pentru faptul ca nici in incheierea de sedinta prin care s-a dispus asupra starii de libertate a reclamantului –inculpat la acel moment procesual – si nici prin hotararea definitiva de achitare, nu se face nici o referire la caracterul legal sau nu al privarii si ulterior al restrangerii de libertate.
Temeiul juridic invocat de reclamant in sustinerea cererii de chemare in judecata, trebuie sa expliciteze caracterul nelegal al masurii privative sau restrictive de libertate, aspect ce nu poate fi invocat in cauza.
Se mai arata ca masura arestarii preventive s-a dispus prin incheierea de sedinta a TMF Brasov, din data de 26.11.2005, legalitatea si temeinicia acestei masuri fiind verificata la data de 23.12.2005, ulterior prin incheierile de sedinta din 13.02.2006, 30.04.2006, 30.05.2006 si 1.06.2006, aceasta masura a fost mentinuta, considerandu-se ca temeiurile avute in vedere la luarea masurii subzista.
In concluzie, se mai arata in cuprinsul motivelor de apel, ca este de necontestat faptul ca reclamantul a suferit prejudicii de ordin moral, insa atata timp cat nu s-a stabilit caracterul ilegal al detentiei, raportat si la art. 5 paragraful 3 din CEDO, nu se poate angaja raspunderea Statului Roman in acest sens.
Examinand sentinta atacata in raport de criticile invocate, instanta apreciaza ca apelurile sunt fondate in parte, in sensul celor ce vor urma, astfel ca in temeiul dispozitiilor art. 296 Cod procedura civila, vor fi admise si sentinta primei instante va fi schimbata in parte, sub aspectul cuantumului daunelor morale, pentru urmatoarele considerente:
In esenta ambele apeluri critica, admisibilitatea cererii de chemare in judecata, dat fiind faptul ca, masura arestarii preventive dispusa fata de reclamantul din prezenta cauza, prin incheierile de sedinta din 26.11.2005, 23.12.2005, 13.02.2006,6.04.2006, 30.05.2006 si 1.06.2006 a fost luata in conditiile in care asupra inculpatului existau indicii temeinice privind savarsirea faptei infractionale.
Instanta de fond a retinut in mod corect starea de fapt, aratand in considerente ca prin sentinta penala nr. 45/5.06.2007 pronuntata de TMF Brasov, s-a dispus in baza dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. e din Codul procedura penala, coroborat cu dispozitiile art. 44 alin 3 din codul penal, ACHITAREA reclamantului din prezenta cauza, pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 181 Cod penal, constatandu-se totodata ca in perioada 25.11.2005 – 2.06.2006 a fost retinut si arestat preventiv.
Caracterul nelegal al masurii privarii de libertate, in speta de fata, este dat de faptul ca, potrivit dispozitiilor al. 3 al art. 504 Cod procedura penala prin hotararea definitiva, mai sus mentionata, s-a dispus achitarea inculpatului, ca urmare a stabilirii unei alte stari de fapt, ce a rezultat din probele administrate in cauza. Fata de aceasta situatie, se apreciaza ca nu era obligatoriu necesar, ca instanta penala sa se pronunte asupra nelegalitatii masurii arestarii preventive, pentru perioada respectiva.
Fiind stabilit astfel caracterul nelegal al masurii arestarii preventive a reclamantului, pe perioada 25.11.2005-26.06.2006, (6 luni si 8 zile), instanta de fond trebuia sa procedeze la aprecierea prejudiciului moral in functie de gravitatea si importanta lui, in functie de toate circumstantele si imprejurarile cazului concret.
Daca, in ceea ce priveste daunele materiale, acestea au fost dovedite si instanta s-a oprit asupra sumei de 30.000 lei, in raport de intinderea prejudiciului, retinand ca familia, chiar si fratele, au facut o serie de imprumuturi, atat la persoane fizice cat si la banca, si au recurs la masura instrainarii bunurilor din gospodarie, pentru a-i asigura cele necesare in arest, lucrurile sunt lamurite, in ceea ce priveste daunele morale, acestea comporta o serie de discutii.
Cum gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizatiei, numai orientativ si nu exact , pe langa acesta trebuie avut in vedere si criteriul echitatii. Acest lucru se impune, pentru motivul ca suma de bani acordata cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie sa fie justa echitabila si nu exagerata, tinandu-se cont de criteriul gravitatii prejudiciului moral, dar si de criteriul echitatii.
Apreciind in concret gravitatea prejudiciului moral, se poate spune ca un prejudiciu moral grav este atunci cand consta in alterarea grava a integritatii fizice sau mentale a persoanei vatamate, a capacitatii sale de munca, sau atunci cand este extrem de importanta valoarea morala careia i se aduce atingere. Cu titlu de exemplu s-ar putea invoca situatia in care partea a fost vatamata corporal, a suferit ingrijiri medicale si spitalizare, a pierdut unul din parinti sau un copil, si-a pierdut capacitatea de munca. Ori in speta de fata, din probele administrate in cauza rezulta fara indoiala ca reclamantului i s-a pricinuit o suferinta psihica, insa nu de o asemenea amploare si gravitate, care sa necesite compensarea cu suma de 100.000 lei, cum s-a dispus prin sentinta atacata.
S-a retinut de instanta de fond ca prejudiciul moral suferit de reclamant, asa cum a rezultat din probele administrate in cauza, ar consta in starile lui de tristete si anxietate, de interiorizare, de jena si apasare psihica in fata colegilor de serviciu si al comunitatii in care traieste, dar nu s-a ajuns la imbolnavirea grava a acestuia, si nici la pierderi de alta natura.
Este adevarat ca privarea de libertate, creeaza un grav disconfort persoanei careia i-a fost lezat dreptul la viata privata, o perioada de sase luni si opt zile, fiind lipsita de un drept constitutional fundamental, insa, suma de bani acordata de instanta de fond, in compensarea prejudiciului moral, este una nerealista, care incalca flagrant principiul echitatii si echilibrului social. In plus, fata de cele aratate, la cuantificarea prejudiciului moral, ar fi trebuit sa fie avuta in vedere si situatia financiara a Statului Roman, compararea cu placerile spirituale de care a fost lipsit, prin raportare la posibilitatile de castig material pe care le-ar fi avut reclamantul daca se afla in libertate , si cu situatia altor persoane din aceiasi categorie sociala, care s-au aflat in libertate.
Astfel se apreciaza ca in compensarea prejudiciului moral suferit de reclamant, este suficienta suma de 10.000 lei si nu de 100.000 lei cum a retinut instanta de fond si in consecinta critica din apel privind inadmisibilitatea actiunii urmeaza a fi respinsa ca nefondata.
A acorda despagubiri materiale intr-un cuantum care depaseste prejudiciul moral suferit, echivaleaza cu lipsirea de finalitate a acestei institutii si transformarea ei intr-un mijloc de castig nemeritat. Indemnizatia trebuie astfel stabilita, incat sa fie justa, rationala, echilibrata, adica in asa fel trebuie stabilit cuantumul ei, incat sa asigure efectiv o compensare suficienta, iar nu exagerata, a prejudiciului moral cauzat.
Fata de toate aceste considerente instanta a apreciat ca apelurile sunt fondate numai in parte, in ceea ce priveste cuantumul pretentiilor, astfel ca in temeiul dispozitiilor art. 296 Cod procedura civila, a schimbat sentinta primei instante in sensul ca daunele morale au avut cuantumul de 10.000 lei si nu 100.000 lei.
Decizia civila Nr. 40/Ap/8 aprilie 2010