9. Recurs declarat impotriva incheierii judecatorului de respinge a cererii de inlocuire a arestarii preventive. Admisibilitate. Prioritatea dispozitiilor art. 5 paragraful 4 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale fata de dispozitiile art. 140/3 alin.1 teza ultima Cod procedura penala
Prin incheierea din 6 februarie 2006, pronuntata in dosarul penal nr. 1355/62/2007, judecatorul din cadrul Tribunalului Brasov a respins cererea inculpatului C.S., de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, motivand ca temeiurile care au determinat luarea arestarii preventive a inculpatului nu s-au schimbat si impun in continuare privarea de libertate a acestuia.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs inculpatul solicitand casarea incheierii atacate si inlocuirea arestarii preventive cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara. S-a motivat ca nu exista probe din care sa rezulte savarsirea in fractiunii de trafic de influenta, iar interceptarea unor convorbiri a fost autorizata de un judecator din cadrul judecatoriei, fiind incalcate dispozitiile art.91/1 alin.3 Cod procedura penala.
Fata de prevederile art. 140/3 alin.1 teza ultima Cod procedura penala, potrivit carora incheierea prin judecatorul respinge, in timpul urmaririi penale, cererea de inlocuirea masurii preventive nu este supusa niciunei cai de atac, curtea a pus in discutie admisibilitatea recursului declarat de inculpat.
Atat inculpatul cat si procurorul au considerat ca, fata de principiile ce se degaja din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, recursul este admisibil.
Desi in art.140/3 teza ultima Cod procedura penala legiuitorul a preluat solutia data de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. XII/2005 intr-un recurs in interesul legii, este de observat ca, cel putin in ceea ce priveste arestarea preventiva, aceste prevederi contravin articolului 5 paragraful 4 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Este adevarat ca, astfel cum a statuat constant Curtea Europeana a Drepturilor Omului( a se vedea spre exemplu Hotararea din 12 decembrie 1991 in cazul Toth contra Austriei), textul citat nu garanteaza dreptul la o cale de atac impotriva deciziei judiciare prin care s-a respins cererea de inlocuire a arestarii preventive, dar pozitia legiuitorului ar fi fost in concordanta cu norma internationala numai daca nici procurorul nu avea calea de atac a recursului impotriva incheierii judecatorului de inlocuire a arestarii preventive cu o alta masura preventiva. In conditiile in care insa procurorului i se recunoaste dreptul de a ataca cu recurs o asemenea incheierea, acelasi drept trebuie recunoscut si persoanei detinute pentru respectarea principiului „egalitatii armelor” intre procuror si persoana detinuta.
In consecinta, curtea constata ca inculpatul are dreptul de a ataca cu recurs incheierea prin care i s-a respins cererea de inlocuire a masurii arestarii preventive.
Incheierea nr. 8 din 9 februarie 2007