Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatie la tebelul definitiv de creante Sentinta civila nr. 2612/sind din data de 13.12.2011
pronunțată de Tribunalul Brasov

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra solutionarii contestatiei formulata de catre creditoarea BANCA C. I. S. R. SA ARAD – SUCURSALA BRASOV impotriva tabelului definitiv al creantelor debitoarei SC B. SRL, prin lichidator judiciar I.-D. I. S.P.R.L
La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare, se constata lipsa partilor.
Procedura legal indeplinita.
Dezbaterile in fond au avut loc la data de 29 noiembrie 2011, cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor mentionate in incheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta, din lipsa de timp pentru deliberare, a amanat pronuntarea la data de 06 decembrie 2011, apoi la data de 13 decembrie 2011.


JUDECATORUL SINDIC,
Constata ca la data de 30.09.2011 creditoarea BANCA C. I. S. R. S.A. ARAD-SUCURSALA BRASOV, a formulat in termen legal contestatie impotriva masurii administratorului judiciar de intocmire si afisare a tabelului definitiv de creante al debitoarei SC B.SRL, solicitand anularea acestui tabel.
In motivarea contestatiei se arata ca aceasta creditoare a formulat, la data de 04.08.2011, contestatie impotriva tabelului preliminar de creante, solicitand eliminarea din tabel a creantelor apartinand creditorilor B. F. si T. I..
Anterior solutionarii contestatiilor a fost publicat in BPI nr.10.244/26.09.2011 tabelul definitiv de creante al debitoarei SC B. SRL, cu incalcarea art.74 alin.1 din Legea nr.85/2006 care prevede:”Dupa ce toate contestatiile la creante au fost solutionate, administratorul judiciar/lichidatorul va inregistra, de indata, la tribunal si va avea grija sa fie afisat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creantelor impotriva averii debitorului, aratand suma, prioritatea si situatia- garantata sau negarantata-a fiecarei creante.”
Se mai arata ca, pana la solutionarea contestatiilor la tabelul preliminar,este nelegala intocmirea si afisarea tabelului definitiv de creante.
In drept, se invoca prevederile Legii nr.85/2006.(filele 23,24)
Contestatia a fost legal timbrata. (fila 25)
Administratorul judiciar I.-D. I. S.P.R.L. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea contestatiei pe de-o parte, ca fiind tardiva, iar pe de alta parte, ca neintemeiata.
Se arata ca raportul nr.3 a fost depus la tribunal la data de 26.09.2011, iar contestatia a fost inregistrata la data de 14.10.2011, cu depasirea termenului prevazut de art.21 alin.3 din legea insolventei.
Daca temeiul contestatiei ar fi art.75 alin.1 din lege, contestatia ar fi inadmisibila.
Se mai mentioneaza in intampinare ca inregistrarea tabelului definitiv de creante inaintea solutionarii contestatiilor ar putea fi cel putin o masura prematura, sanctiunea nefiind anularea actului juridic efectuat prematur, ci respingerea lui, celmult ca fiind efectuat prematur.
Se mai arata ca administratorul judiciar a respectat termenul stabilit in sentinta de deschidere a procedurii insolventei pentru intocmirea tabelului definitiv de creante, respectandu-se astfel caracterul executoriu al hotararii judecatoresti de deschidere a procedurii.(filele 32-34)
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
Analizand contestatia formulate in cauza, in raport de motivele aratate in acestea, de actele si lucrarile dosarului, precum si de dispozitiile legale incidente in cauza, instanta constata urmatoarele:
Contestatia formulata de creditoarea BANCA C. I. S. R. S.A. ARAD-SUCURSALA BRASOV este intemeiata pe nerespectarea dispozitiilor art.74 alin.1 din Legea nr.85/2006, vizand in mod exclusiv intocmirea tabelului definitiv de creante mai inainte de solutionarea contestatiilor la tabelul preliminar.
Aceasta contestatie, chiar daca ar viza un raport intocmit de administratorul judiciar, nu este tardiva, fiind inregistrata la data de 30.09.2011.Intrucat raportul la care se refera administratorul judiciar a fost depus la dosar pe data de 26.09.2011 se constata respectarea termenului prevazut de art.21 alin.3 din legea insolventei.
Potrivit art.74 alin.1 din Legea nr.85/2006 ”Dupa ce toate contestatiile la creante au fost solutionate, administratorul judiciar/lichidatorul va inregistra, de indata, la tribunal si va avea grija sa fie afisat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creantelor impotriva averii debitorului, aratand suma, prioritatea si situatia- garantata sau negarantata-a fiecarei creante.”
Instanta constata faptul ca administratorul judiciar a incalcat prevederile legale susmentionate, intocmind si afisand tabelul definitiv de creante( publicat in BPI nr.10.244/26.09.2011) mai inainte de solutionarea contestatiilor la tabelul preliminar, formulate de creditoarele BANCA C. R. S.A. si BANCA C. I. S. R. S.A.ARAD, SUCURSALA BRASOV si inregistrate pe rolul instantei la data de 04.08.2011, respectiv 05.08.2011.
Faptul ca in sentinta de deschidere a procedurii insolventei este stabilit un termen pentru intocmirea si afisarea tabelului definitiv de creante, nu are relevanta in cauza, acest termen urmand a fi respectat de catre administratorul judiciar/lichidator doar daca nu s-au formulat contestatii impotriva tabelului preliminar; in caz contrar, devin incidente dispozitiile imperative ale art.74 alin.1 din legea insolventei.
Sanctiunea care intervine in cazul nerespectarii dispozitiilor art.74 alin.1 din Legea nr.85/2006 este nulitatea actului intocmit cu incalcarea legii, si nu respingerea lui ca prematur efectuat, asa cum sustine administratorul judiciar.
Fata de aceste considerente, judecatorul sindic va admite contestatia si va anula tabelul definitiv de creante al debitoarei SC B. SRL, intocmit de catre lichidatorul judiciar I.-D. I. SPRL si publicat in BPI nr.10.244/26.09.2011.
Intrucat culpa procesuala apartine partii cazute in pretentii, in baza art.274 Cod procedura civila, instanta va obliga pe administratorul judiciar I.-D. I.S.P.R.L. la plata sumei de 120,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata catre creditoarea BANCA C. I. S. ROMANIA S.A. ARAD-SUCURSALA BRASOV, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Admite contestatia formulata de creditoarea BANCA C. I. S. ROMANIA S.A. ARAD-SUCURSALA BRASOV, impotriva tabelului definitiv de creante al debitoarei SC B. SRL, intocmit de catre lichidatorul judiciar I.-D.I. SPRL si publicat in BPI nr.10.244/26.09.2011, si in consecinta:
Dispune anularea tabelului definitiv de creante al debitoarei SC B.SRL, intocmit de catre lichidatorul judiciar I.-D. I. SPRL si publicat in BPI nr.10.244/26.09.2011.
Obliga pe administratorul judiciar I.-D. I. S.P.R.L. la plata sumei de 120,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata catre creditoarea BANCA C. I. S. ROMANIA S.A. ARAD-SUCURSALA BRASOV.
Definitiva.
Cu drept de recurs in 7 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 13.12.2011.

Sursa: Portal.just.ro