Potrivit art.125 din H.G. nr.257/2011, angajatorii sau orice alti detinatori de arhive sunt direct raspunzatori, in conditiile legii, de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informatiilor pe care le inscriu, in baza documentelor detinute, in adeverintele pe care le elibereaza in vederea stabilirii, recalcularii sau revizuirii drepturilor de pensie.
Asadar, parata nu isi poate asuma responsabilitatea asupra legalitatii adeverintei eliberate reclamantului decat cu privire la elementele care rezulta din documentele pe care le detine, respectiv statele de plata. Cu alte cuvinte, angajatorii sau fostii angajatori nu pot fi obligati sa elibereze adeverinte care nu sunt sustinute de documente verificabile pe care acestia le au in pastrare.
Sec?ia I civila - Decizia civila nr. 225/18 februarie 2016
Prin sentinta civila nr…/2015 pronuntata de Tribunalul Alba in dosar nr…/107/2015 s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata SNTFMCFRM si s-a admis actiunea civila formulata de reclamantul D.V. impotriva paratei SNTFMCFRM si in consecinta:
A fost obligata parata sa procedeze la eliberarea si comunicarea adeverintei catre reclamant care sa evidentieze veniturile salariale lunare realizate, felul acestora precum si retinerea respectiv virarea obligatiilor banesti datorate cu titlu contributii de asigurari sociale, corespondent perioadei 12.05.1980 – 30.09.1998.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut urmatoarele:
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata, instanta a apreciat ca aceasta nu poate a fi primita, impunandu-se respingerea acesteia. S-a constatat ca parata are legitimitate pasiva, putand sta in cauza pendinte in aceasta calitate procesuala, cu consecinta respingerii oricaror aprecieri contrare, avand in vedere inscrisurile depuse in probatiune la dosar.
In ceea ce priveste fondul cauzei, instanta a retinut ca salariatul are dreptul la valorificarea si recunoasterea justa completa a evolutiei si traseului profesional avut pe perioada existentei raporturilor juridice de munca, aceasta sub toate aspectele si elementele necesare, inclusiv a functiei si responsabilitatilor respectiv a competentelor profesionale atribuite si stabilite expres si limitativ, dar si a veniturilor si sporurilor salariale realizate.
Drepturile pecuniare cu titlu venituri banesti, reprezentand prestatii pecuniare salariale, platite efectiv titularului dreptului material la actiune si pentru care prin stopaj la sursa au fost achitate prin virare toate sarcinile fiscale si contributiile procentuale corespondente si obligatorii, datorate bugetului de asigurari sociale si fond de somaj, trebuie stabilite, determinate, evidentiate, retinute si valorificate in conditiile recunoasterii juste si corecte a normelor legale incidente si aplicabile, fiind obligatorie valorificarea tuturor scriptelor depuse in probatiune de catre partea interesata, la dosarul cauzei.
Reclamantul trebuie sa beneficieze de un regim de securitate sociala, cu evitarea diminuarii injuste a prestatiei de inlocuire salariala reprezentand pensie lunara, pe toata durata riscului social, dreptul constitutional la plata venitului de inlocuire cu acest titlu trebuind a se realiza, cu excluderea si evitarea astfel a abuzului de drept, in sensul corectei stabiliri, determinari si plata efectiva, prin valorificarea de catre entitatea emitenta a actului de dispozitie, a tuturor elementelor necesare, astfel retinute inclusiv in prezenta.
Vechimea in munca in sensul de stagiu general in activitate profesionala, prestata sub autoritatea si in favoarea entitatii juridice angajatoare, constituie un izvor de importante drepturi si consecinte inclusiv pecuniare, pentru fiecare persoana incadrata in munca. De altfel, s-a retinut si faptul ca dreptul la pensie lunara, in speta fiind vorba despre pensie pentru limita de varsta, e principala forma a asigurarii materiale in caz de batranete sau pierderea sustinatorului. Acest drept este conditionat in primul rand de vechimea in munca si implicit de dovada certa si fara echivoc a acesteia. La baza vechimii in munca sta activitatea desfasurata in cadrul unor raporturi juridice de munca, adica in baza unui contract de munca, indiferent de natura lui (pe durata nedeterminata sau determinata), de modul de retribuire sau de unitatea in care se presteaza munca( intreprinderi sau organizatii economice ale statului, organe centrale sau locale, la persoane juridice din sectorul particular sau la o persoana fizica). Dreptul la beneficiul valorificarii stagiului de cotizare este un drept de sine-statator, consacrat si aparat ca atare de Conventie si a fost asimilat de Curte, in anumite conditii, unui drept de proprietate si analizat din perspectiva art. 1 al primului Protocol aditional la Conventie.
Pentru aceste considerente si norme de drept si de fapt si cu valorificarea scriptelor depuse in probatiune in sustinerea si dovedirea pretentiilor si cererilor exprese promovate si sustinute de catre reclamant si pentru consacrarea si aplicabilitatea principiului securitatii si de tratament juridic just si deplin legal, s-a admis actiunea introductiva, cu obligarea paratei la emiterea si comunicarea catre reclamant corespondent perioadelor aratate fara echivoc a adeverintei necesare, in contradictoriu cu fostul angajator parat-detinator si posesor de arhiva, acesta avand calitate procesuala pasiva, conform si motivelor retinute anterior, astfel ca reclamantul nu poate fi inlaturat de la beneficiul si dreptul constatarii si implicit recunoasterii evolutiei profesionale sub aspectul veniturilor salariale, a sporurilor si felului acestora, pretentii invocate in mod just si deplin intemeiat, cu consecinta dispunerii eliberarii unei adeverinte, conform celor retinute si astfel dispuse prin prezenta. De altfel, adeverinta care urmeaza a fi comunicata trebuie sa realizeze toate cerintele de continut si formalism impuse de normele evidentiate inclusiv in H.G. nr.257/2011, fiind astfel emisa sub rezerva deplinei legalitati.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata SNTFMCFRM, solicitand admiterea lui si, pe cale de consecinta, respingerea actiunii formulate de reclamant.
In expunerea motivelor, apelanta sustine ca in mod gresit a fost obligata sa elibereze o adeverinta in care sa evidentieze virarea CAS-ului pentru perioada 1980 - 1998, intrucat nu detine decat statele de plata, in care nu se specifica nimic in legatura cu virarea CAS-ului de catre angajator.
Se arata de asemenea ca documentele justificative care au stat la baza inregistrarilor in contabilitatea financiara se pastreaza maxim 10 ani si ca din documentele justificative verificabile, respectiv statele de plata, care se pastreaza 50 de ani nu rezulta decat drepturile si retinerile salariatului, nu si cele ale angajatorului.
Apelanta mai sustine ca angajatorul reclamantului a fost pana in 1991, CFR si ulterior pana in 1998, SNCFR RA, societatea apelanta infiintandu-se doar in anul 1998 prin H.G. nr.582/1998, prin reorganizarea Societatii Nationale a Cailor Ferate Romane SA, astfel doar SNCFR RA ar putea preciza daca pentru perioada respectiva s-a virat contributia datorata la bugetul asigurarilor sociale de stat, intrucat potrivit art.9 alin.1 din 582/1998 SNCFR ramane in continuare gestionarul datoriilor si creantelor inregistrate de catre aceasta pana la data de 30.09.1998.
Apelanta a depus in fata instantei de apel adeverinta nr. …/…/…./11.11.2015, prin care a rectificat calitatea de angajator al reclamantului, aratandu-se ca acesta a fost salariatul SNCFR RA in perioada 12.05.1980 – 30.09.1998.
In drept se invoca art.466, 476, 480 si urm. NCPC, H.G. nr.584/1998.
Intimatul D.V. nu a formulat intampinare, insa s-a prezentat in instanta si a solicitat respingerea apelului declarat in cauza.
CURTEA verificand, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta, potrivit art.479 alin.1 CPC, retine urmatoarele:
La solicitarea reclamantului, parata a eliberat adeverinta nr. …/…/…/29.04.2015, prin care se atesta ca in perioada 12.05.1980 – 30.09.1998 acesta, in calitate de fost angajat al unitatii emitente a beneficiat de salariile brute mentionate in adeverinta. In aceeasi adeverinta sunt enumerate veniturile care nu au facut parte din baza de calcul a contributiei pentru plata pensiei suplimentare si se precizeaza ca adeverinta a fost eliberata pe baza datelor verificabile aflate in pastrarea Remizei T.
Ulterior a fost eliberata si depusa in fata instantei de apel adeverinta nr. …/…/…/11.11.2015, prin care se atesta ca in perioada 12.05.1980 – 30.09.1998 reclamantul D.V., in calitate de fost angajat al unitatii SNCFR RA a beneficiat de salariile brute mentionate in adeverinta. In cuprinsul acestei adeverinte se precizeaza ca pentru perioada 1980 – 1998 nu s-au datorat alte contributii individuale de asigurari sociale, cu exceptia celei pentru pensia suplimentara.
Potrivit art. 125 din H.G. nr. 257/2011, angajatorii sau orice alti detinatori de arhive sunt direct raspunzatori, in conditiile legii, de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informatiilor pe care le inscriu, in baza documentelor detinute, in adeverintele pe care le elibereaza in vederea stabilirii, recalcularii sau revizuirii drepturilor de pensie.
Asadar, parata nu isi poate asuma responsabilitatea asupra legalitatii adeverintei eliberate reclamantului decat cu privire la elementele care rezulta din documentele pe care le detine, respectiv statele de plata. Cu alte cuvinte, angajatorii sau fostii angajatori nu pot fi obligati sa elibereze adeverinte care nu sunt sustinute de documente verificabile pe care acestia le au in pastrare.
Conform sustinerilor apelantei parate, exprimate atat prin intampinarea depusa in fata instantei de fond, cat si prin cererea de apel, aceasta nu detine decat statele de plata pentru perioada ulterioara anului 1998, perioada pentru care reclamantul nu a fost angajatul societatii apelantei parate.
Pentru perioada 1980 - 1998 societatea apelanta nu poate fi obligata sa ateste o stare de fapt nesustinuta de acte contabile pastrate in arhiva societatii. Potrivit art.25 din Legea nr.82/1991 registrele de contabilitate obligatorii si documentele justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitatea financiara se pastreaza in arhiva persoanelor prevazute la art.1 timp de 10 ani, cu exceptia statelor de salarii, care se pastreaza timp de 50 de ani. Cata vreme pe statele de plata nu exista nici o mentiune care sa se refere la virarea de catre angajator a contributiilor la bugetul asigurarilor de stat, parata nu poate sa emita adeverinta care sa ateste indeplinirea acestei obligatii de catre fostul angajator al reclamantului.
Ca urmare, Curtea a constatat neintemeiata solicitarea reclamantului de obligare a paratei sa elibereze o adeverinta care sa cuprinda veniturile realizate de acesta in perioada 1980-1998, cu mentionarea platii contributiilor de asigurari sociale asupra venitului brut.