Hotarare judecatoreasca. Obligatia de a motiva solutia pronuntata.
Conform art. 261 alin.1 pct.5 din Codul de procedura civila, hotararea va cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor .
In scopul respectarii acestei cerinte, judecatorii sunt datori sa arate motivele de fapt si de drept care au format convingerea lor, sa motiveze cele constatate si sa arate dovezile care au determinat pronuntarea respectivei solutii.
Sectia de contencios administrativ si fiscal - Decizia nr.58/CA/13 ianuarie 2010
Reclamanta H a chemat in judecata pe parata DGFP solicitand sa se dispuna anularea Deciziei nr.29/2008,a Deciziei de impunere nr.1275/2007 si a Raportului de Inspectie Fiscala nr.21.125/2007.
In motivarea cererii s-a sustinut ca in mod gresit organele fiscale au considerat nedeductibila suma de 50.000 lei, inregistrate pe cheltuieli cu activele cedate in anul 2004, prin articolul contabil 658.3=212.1; suma reprezinta cheltuieli efectuate in anul 2003, in regie proprie, pentru modernizarea spatiilor vandute in anul 2003 si pentru care din eroare nu s-a majorat valoarea de inventar, situatia de lucrari ca document justificativ fiind intocmita in anul 2004 ,desi costiile de renovare a spatiului au fost efectuate in anul 2003 . Procedand astfel organele fiscale nu au avut in vedere prevederile art. 7 alin.1 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit si pct.7.4 din HG nr. 859/2002 pentru aprobarea Instructiunilor privind metodologia de calcul a impozitului pe profit, potrivit carora cheltuielile omise se corecteaza prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale careia ii apartine; in cazul in care contribuabilul sau organele fiscale constata ca dupa depunerea declaratiei anulate un element de cheltuiala a fost omis, contribuabilul este obligat sa depuna declaratiei rectificativa pentru anul fiscal respectiv ; daca in urma efectuarii acestei corectii rezulta o suma suplimentara de plata a impozitului pe profit , atunci pentru aceasta suma se datoreaza impozit pe profit. Referitor la cheltuielile cu valoarea neamortizata de 44043 lei inregistrata pe anul 2005 in contul 658, se sustine ca desi organele fiscale constata deductibilitatea acestei sume in anul 2004 si implicit a achitarii in plus a unui impozit pe profit in suma de 11010 lei , nu i-a in considerare cele constatate si stabileste un impozit suplimentar pe anul 2005, in conditiile in care acesta fusese achitat inca din anul 2004. Referitor la nedeductibilitatea sumei de 6650 lei, se precizeaza faptul ca, desi s-a prezentat in timpul controlului avizul de insotire nr. 0017978/2005 , care atesta SC C SRL a vandut catre peroane fizice cantitatea de material lemnos achizitionata de la alte persoane fizice, acesta nu a fost luat in considerare, incalcandu-se astfel pct. 5 din Circulara nr. 90945/20036, potrivit caruia la stabilirea deductibilitatii cheltuielilor , organele de control vor tine cont nu numai de modul de inregistrare in contabilitate,dar si de realitatea operatiunilor. De asemenea, reclamanta arata ca intelege sa conteste si determinarea obligatiei privind impozitul pe profit in suma de 19501 lei si majorarilor de intarziere , deoarece organele fiscale nu au luat in considerare prevederile art.11 alin.5 din Legea nr. 414 /2002 si art. 24 alin.12 din Legea nr.571/2003 potrivit carora contribuabilii care investesc in mijloace fixe , potrivit legii , destinate activitatilor pentru care acestia sunt autorizati si care nu au optat pentru regimul de amortizare accelerata pot deduce cheltuieli suplimentare de amortizare reprezentand 20% din valoarea de intrare a acestora. Or, avand in vedere faptul ca reclamanta a efectuat in anul 2003 investitii in valoare de 102845 lei, in anul 2004 investitii in valoare de151815 lei iar in anul 2005 a efectuat investitii in valoare de 36073 lei, impozitul pe profit achitat in plus este de 13640lei .Referitor la veniturile obtinute in Romania de nerezidenti , stabilite ca obligatiei suplimentara in suma de 1095 lei, majorari de 941 lei si penalitati in suma de 73 lei se sustine ca serviciile aferente demontarii utilajului au fost efectuate in afara Romaniei , nefiind supus impozitarii in Romania potrivit art.113-116 din Legea nr. 571/2003.
Parata DGFP a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantei ca nefondata cu motivarea ca imobilul pentru care s-a inregistrat reevaluarea in suma de 50.000 lei in 2004, prin nota contabila nr.15/31.03.2004, a fost vandut si descarcat din gestiunea societatii pe baza notei contabile nr.9/31.08.2003, reclamanta nemaiputand sa inregistreze operatiunea de reevaluare pentru un imobil care nu se mai regasea in patrimoniul ei la data de 31.12.2003, motiv pentru care nu se poate acorda drept de deducere pentru cheltuiala in suma de 50.000 lei. In ceea ce priveste impozitul in suma de 19501 lei se, pentru cheltuiala cu valoarea neamortizata de 44043 lei, organul de control nu a acordat drept de deducere pentru cheltuiala cu activele cedate in suma de 44043 lei deoarece aceasta cheltuiala apartine exercitiului financiar 2004, prin operatiunea 658.3=212.1 reclamanta a inregistrat de doua ori in conturile de cheltuieli suma de 44.043 lei . Cat priveste impozitul datorat de nerezidenti in suma de 1095 lei si majorarile aferente in suma de 1014 lei, se precizeaza ca reclamanta le datoreaza deoarece a platit catre o persoana juridica din Germania suma de 7.031 lei, reprezentand reparatii la un gater, fara sa calculeze si sa retina impozitul aferent.
Prin Sentinta civila nr. 1386/Ca/2009 Tribunalul Hunedoara a admis actiunea reclamantei si a procedat la anularea partiala a Deciziei nr.29/25.03.2008 , a Deciziei de impunere nr.1275/31.10.2007 pentru suma de 41.425 lei si a masurilor din Raportul de Inspectie Fiscala 21.125/31.10.2007. Parata a fost obligata sa plateasca reclamantei suma de 2.600 lei cheltuieli de judecata.
In considerentele acestei sentinte s-a retinut ca expertul contabil R. M. L. concluzioneaza prin expertiza efectuata in cauza ca suma de 50.000 lei reprezinta o cheltuiala recunoscuta contabil si este deductibila fiscal potrivit Legii nr.82/1991 privind contabilitatea a OMFP nr.306/2002 si a Legii nr.414/2009. Aceeasi pozitie este avuta de catre expert si cu privire la sumele de 1095 lei si 1014 lei, cu privire la care se retine ca, fiind vorba de o factura externa, reclamanta nu datoreaza impozit, neavand obligatia retinerii la sursa si virarii catre bugetul de stat a impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente. De asemenea, expertul arata, in raspunsul la obiectivul nr.4, ca reclamanta a achitat impozit pe profit in plus de 13.635 lei, pentru anii 2003, 2004. Avand in vedere concluziile raportului de expertiza, instanta apreciaza actiunea fondata, astfel ca o va admite astfel cum a fost formulata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata Directia Generala a Finantelor Publice, aducandu-i critici de nelegalitate si netemeinicie, solicitand in principal admiterea recursului , casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spere rejudecare, iar in subsidiar admiterea recursului si modificarea sentintei in sensul respingerii actiunii.
In motivarea cererii de recurs se arata faptul ca hotararea recurata nu este motivata, deoarece nu contine motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei. Instanta de fond s-a limitat doar la o motivare bazata pe concluziile raportului de expertiza contabila efectuat in cauza, in baza acestor concluzii pronuntand hotararea cu incalcarea prevederilor art. 261 pct.5 din Codul de procedura civila .
Intimatul-reclamant a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, deoarece din probele administrate in cauza, respectiv inscrisurile depuse la dosar si raportul de expertiza rezulta ca actul de control este nelegal.
Verificand sentinta recurata in raport de criticile invocate si conform prevederilor art.304 ind.1 din Codul de procedura civila, Curtea constata ca recursul este intemeiat pentru considerentele ce se vor arata:
Conform art. 261 alin.1 pct.5 din Codul de procedura civila, hotararea va cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor .
Drept urmare, in scopul respectarii acestei cerinte, judecatorii sunt datori sa arate motivele de fapt si de drept care au format convingerea lor, sa motiveze cele constatate si sa arate dovezile care au determinat pronuntarea respectivei solutii.
Sub acest aspect, prevederile art. 261 alin.1 pct.5 din Codul de procedura civila au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotararii, pentru ca, fara aratarea motivelor si a dovezilor, solutia pronuntata nu poate fi verificata de catre instanta de control.
In speta, se constata faptul ca, desi reclamanta a invocat prin cererea de chemare in judecata mai multe motive de nelegalitate ale actelor fiscale contestate , fiind precizat in concret, atat temeiul de fapt, cat si temeiul de drept al acestora, prin hotararea pronuntata instanta de fond nu a analizat nici unul dintre aceste motive, ci a considerat ca actiunea este fondata pentru faptul ca expertul care a efectuat expertiza contabila in cauza concluzioneaza ca suma de 50.000 lei reprezinta o cheltuiala recunoscuta contabil si este deductibila fiscal potrivit Legii nr.82/1991 privind contabilitatea a OMFP nr.306/2002 si a Legii nr.414/2009; ca reclamanta nu datoreaza impozit, neavand obligatia retinerii la sursa si virarii catre bugetul de stat a impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente si ca reclamanta a achitat impozit pe profit in plus de 13.635 lei, pentru anii 2003, 2004.
De asemenea, se observa ca nu au fost analizate nici apararile paratei din intampinare, instanta de fond pronuntand sentinta doar pe baza sustinerilor expertului judiciar si fara a arata motivele de fapt si de drept care au format convingerea sa, precum si cele care au determinat inlaturarea sustinerilor paratei.
O atare motivare nu raspunde insa exigentelor art. 261 alin.1 pct.5 din Codul de procedura civila,iar neindeplinirea acestei cerinte echivaleaza practic cu o nepronuntare pe fondul cauzei.
In consecinta, constatand ca in cauza este incident cazul de casare prevazut de art. 304 pct.7 din Codul de procedura civila, Curtea urmeaza sa admita recursul, sa caseze sentinta si, in temeiul art. 312 din Codul de procedura civila, sa trimita cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.