Actiune in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil. Criterii de apreciere a admisibilitatii unei astfel de actiuni dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.
Sectia civila – Decizia civila nr. 381/15 octombrie 2009
Prin actiunea civila inregistrata la Judecatoria Medias sub dosar nr. 3002/257/2007 reclamantii WR si S au solicitat in contradictoriu cu paratii Statul roman prin Consiliul Judetean Sibiu, Statul roman prin Consiliul local Medias, Statul roman prin Primaria Medias, Statul roman prin Primarul municipiului Medias, S.C. GC S.A. Medias, PG si PA:
- obligarea paratilor sa le lase in deplina proprietate si folosinta imobilul inscris in CF nr. 272 II Ighisul Nou nr. cad. 565/1, gradina intravilan;
- anularea incheierilor de CF 1829/72 si 2204/72 si revenirea la situatia anterioara de CF;
- sa se constate nulitatea contractului de vanzare cumparare nr. 930/1975 si incheierilor nr. 1374/1975 si 4561/1997 cu revenirea la situatia anterioara.
In motivare se arata in esenta ca reclamanta este unica mostenitoare a proprietarei de CF de la care imobilul a fost preluat de stat fara despagubire.
In drept invoca art. 480 Cod civ., art. 6 pct. 3 din Legea nr.213/1998.
Prin sentinta civila nr. 2164/2008 Judecatoria Medias a respins actiunea obligand reclamantii sa plateasca paratilor P cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a constatat ca imobilul in litigiu intra sub incidenta Legii nr. 10/2001, iar legea speciala deroga de la prevederile art.6 din Legea nr. 213/1998. Chiar si in acest context, legea speciala permite revendicarea imobilelor donate statului numai daca in prealabil s-a pronuntat o hotarare irevocabila prin care s-a constatat nulitatea sau s-a dispus anularea donatiei. Si sub acest aspect, instanta a constatat ca nu sunt intrunite conditiile pentru admiterea actiunii in revendicare intrucat nu exista in cauza si nu s-a solicitat nici instantei sa constate nulitatea actului de donatie.
Conclusiv, a considerat ca reclamantii trebuiau sa solicite sau sa depuna dovada constatarii nulitatii sau anularii declaratiei de renuntare a fostului proprietar SR la dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu in favoarea statului.
In lipsa unei asemenea cereri, respectiv a unei hotarari judecatoresti irevocabile privind nulitatea declaratiei de renuntare autentificata sub nr. 3035/1972 nu se pot lua in considerare sustinerile reclamantilor privind nevalabilitatea titlului in baza caruia statul a dobandit dreptul de proprietate.
Prin decizia civila nr. 163/2009 pronuntata de Tribunalul Sibiu in dosar nr. 3002/257/2007 a fost admis apelul promovat de reclamanti, impotriva sentintei primei instante care a fost desfiintata iar cauza a fost trimisa spre rejudecare.
In considerentele deciziei s-a retinut ca dupa ce a calificat actiunea ca fiind in revendicare instanta a respins-o ca inadmisibila apreciind ca este obligatorie fie urmarea procedurii speciale prevazuta de Legea nr.10/2001 fie anularea titlului proprietarului actual. Aceasta solutie a fost apreciata ca nelegala deoarece atata timp cat nu au fost abrogate prevederile art. 480 Cod civ. care permit procedura de drept comun in materia retrocedarilor, obligativitatea de a urma procedura speciala nu poate fi retinuta.
Cum actiunea a fost respinsa ca inadmisibila fara a se cerceta fondul, s-a constatat ca este necesara restituirea dosarului pentru pronuntarea unei solutii, astfel cum a fost investita instanta.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs paratii Statul Roman prin Primaria si Consiliul local Medias, solicitand in principal modificarea in tot a deciziei si respingerea apelului iar in subsidiar casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare in conformitate cu art. 304 alin 8 si 9 Cod pr. civ.
In expunerea motivelor de recurs se arata ca instanta de apel nu a tinut cont de faptul ca in practica este de notorietate ca inadmisibilitatile nu constituie veritabile exceptii, aspectele invocate trebuind sa fie solutionate cu ocazia judecarii pe fond a cererii. Instanta de fond, constatand faptul ca trebuie administrate aceleasi probe atat pentru solutionarea exceptiei cat si pentru solutionarea fondului a unit exceptia cu fondul conform art. 137 alin 2 Cod pr. civ.
Apelul este devolutiv astfel ca instanta de apel putea evoca fondul ori, aceasta nu a aplicat in mod concret principiul rolului activ, nu a verificat sentinta civila sub aspectul temeiniciei ei.
Invoca si decizia in interesul Legii nr. 33/2008 conform careia concursul intre legea speciala si cea generala se rezolva in favoarea celei speciale, aratand ca adoptarea Legii nr. 1/30.01.2009 intareste caracterul inadmisibil al acestor cereri.
Fata de disp. art. 6 alin 2 din Legea nr. 213/1998 considera ca Legea nr.10/2001 are caracterul unei legi speciale de reparatie astfel ca este obligatorie parcurgerea procedurii administrative reglementata de aceasta lege.
Impotriva aceleiasi decizii au declarat recurs si paratii PG si A solicitand in baza art. 304 pct. 9 si art. 312 Cod pr. civ. casarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel, in subsidiar solicita modificarea acesteia in totalitate in sensul respingerii actiunii reclamantilor.
In dezvoltarea motivelor de recurs se arata ca din motivarea hotararii primei instante rezulta ca toate actiunile in revendicare sunt admisibile in orice conditii si indiferent de data promovarii atata timp cat art. 480 Cod civ. este in vigoare ori, aceasta sustinere este contrazisa de principiile de baza ale dreptului civil cat si de directivele ICCJ care a statuat ca actiunile in revendicare sunt admisibile in masura in care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securitatii raporturilor juridice.
In drept invoca disp. art. 304 pct. 9, art. 312 si 274 Cod pr. civ.
Verificand decizia atacata prin prisma motivelor invocate, Curtea a respins recursurile pentru urmatoarele motive:
Prin decizia nr. 33/9.06.2008 pronuntata de ICCJ – sectiile unite in solutionarea unui recurs in interesul legii s-a decis intr-adevar ca, in privinta concursului dintre legea speciala si cea generala, aceasta se rezolva in favoarea legii speciale. Insa, prin aceeasi decizie s-a stabilit ca atunci cand sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr.10/2001 si CEDO, aceasta din urma are prioritate, aceasta prioritate putand fi data in cadrul unei actiuni in revendicare intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Rezulta cu claritate ca actiunile in revendicare intemeiate pe dreptul comun sunt admisibile in masura in care nu se incalca un alt drept de proprietate sau securitatea raporturilor juridice. Deasemenea, este evident ca actiunea in revendicare formulata pe dreptul comun, nu mai poate fi calificata ca fiind inadmisibila doar pentru motivul ca nu s-a uzat de procedurile legii speciale, asa cum a hotarat prima instanta, si cum sustin si recurentii, instantele fiind obligate sa verifice daca actiunea tinde sau nu la incalcarea unui alt drept de proprietate sau securitatii raporturilor juridice.
Ideea inadmisibilitatii actiunii reclamantilor nu poate fi primita nici in raport de practica Curtii Europene a Drepturilor Omului care in cauza Flaimbat impotriva Romaniei din 13 ianuarie 2009 a statuat ca respingerea ca inadmisibila a actiunii in revendicare promovata dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001 incalca prevederile art. 6 CEDO care garanteaza dreptul la un proces echitabil.
Fata de cele retinute, Curtea a apreciat ca nu pot fi primite sustinerile din cele doua recursuri referitoare la obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile prevazuta de Legea nr.10/2001, la ignorarea de catre instanta apelului a incidentei Legii nr.10/2001 si la pasivitatea indelungata a reclamantilor care nu au facut pana la acest moment nici un demers in vederea restituirii in natura a imobilului.
De asemenea, s-a constatat ca din decizia pronuntata intr-un recurs in interesul legii mentionata mai sus nu se poate retine doar modul in care se rezolva concursul dintre legea speciala si cea generala asa cum incearca sa sublinieze recurentii, ci trebuie luat in considerare intreg dispozitivul acesteia care, asa cum s-a mai retinut, obliga la verificari asupra atingerii ce s-ar putea aduce unui alt drept de proprietate sau securitatii raporturilor juridice.
Tot in raport de continutul deciziei ICCJ mentionate si de jurisprudenta CEDO, Curtea a constatat ca fiind lipsita de relevanta in speta practica judiciara invocata de recurenti (a Tribunalului Sibiu si a ICCJ).
Este adevarat ca prima instanta nu si-a fundamentat solutia de respingere a actiunii exclusiv pe inadmisibilitatea acesteia in raport de prevederile Legii nr.10/2001 si ca a cercetat si anumite aspecte ce tin de fondul cauzei, atunci cand a facut aprecieri asupra valabilitatii titlului Statului, a lipsei unei hotarari irevocabile privind nulitatea declaratiei de renuntare si a unui titlu de proprietate valabil al recurentilor.
Tribunalul a retinut si aceste aspecte atunci cand a constatat ca prima instanta a respins actiunea ca inadmisibila si datorita faptului ca era obligatorie anularea titlului proprietarului actual. S-a apreciat astfel ca lipsa anularii titlului proprietarului actual ar fi tot o chestiune de inadmisibilitate, astfel ca in nici un caz nu se poate retine ca tribunalul nu a avut in vedere si aceste chestiuni, criticile formulate sub acest aspect de recurenti neputand fi primite.
Chiar daca prima instanta a facut aprecieri cu privire la lipsa unei hotarari judecatoresti privind nulitatea declaratiei de renuntare si a retinut ca nu sunt intrunite conditiile pentru admiterea actiunii in revendicare nu a cercetat sub nici un aspect de fond solicitarea subsidiara a reclamantilor de acordare de despagubiri, retinand doar inadmisibilitatea in raport de prevederile Legii nr.10/2001.
Pentru toate aceste motive, Curtea a constatat ca solutia tribunalului este legala, iar motivele de recurs intemeiate pe disp. art. 304 pct. 8 si 9 Cod pr. civ. nu sunt fondate, impunandu-se in baza art. 312 Cod pr. civ. respingerea celor doua recursuri.