Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Actiunea civila este actul procedural pin care reclamantul investeste instanta cu o problema litigioasa. Dupa stabilirea limitelor sesizarii, instanta nu poate schimba, impotriva vointei partii, temeiul de drept al actiunii si deci calea procedurala ... Decizie nr. 132/A din data de 29.09.2009
pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia

Actiunea civila este actul procedural pin care reclamantul investeste instanta cu o problema litigioasa. Dupa stabilirea limitelor sesizarii, instanta nu poate schimba, impotriva vointei partii, temeiul de drept al actiunii si deci calea procedurala aleasa de parte, fara a incalca principiul disponibilitatii.

Sectia civila - Decizia civila nr. 132/A/28 septembrie 2009

Prin sentinta civila nr. 419/2009 Tribunalul Sibiu a respins actiunea formulata de reclamantul RI in calitate de mandatar al defunctei SH in contradictoriu cu parata Primaria orasului Cisnadie prin Primar.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul a retinut ca notificarea a fost formulata de SH fosta proprietara a imobilului a carui retrocedare s-a solicitat, identificat in CF nr.3325 Cisnadie nr. top 522, 523, 524, prin mandatar RI procura autentificata sub nr.2097/1998 de BNP D.E.
Cu toate acestea, prin dispozitia nr. 915/2007 masurile reparatorii au fost dispuse pe numele numitei SM prin mandatar cu procura speciala RI, desi aceasta a decedat in 09.08.2003 conform certificatului de deces in extras pentru uz oficial, fara a depune vreo notificare si fara a-l mandata pe reclamantul RI in acest sens.
Astfel, cererile reclamantului privind greseala de nume a titularului dreptului apar justificate, insa ulterior inregistrarii actiunii de fata in data de 11.02.2008, parata a emis o noua dispozitie cu nr.197/25.02.2008 prin care „abroga” expres la art.5 din aceasta, dispozitia nr.915/2007.
Sustinerile reclamantului ca actul nu putea fi revocat de emitent, odata ce i-a fost comunicat, nu au fost primite, avand in vedere ca potrivit art.25 alin.4 din L.10/2001 republicata in baza L. nr.247/2005, decizia sau dispozitia emisa, face dovada proprietatii persoanei indreptatite, are forta probanta a unui inscris autentic si constituie titlu executoriu, dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara.
Prin urmare, acesta este momentul intrarii in circuitul civil al deciziilor, dispozitiilor date in temeiul L.10/2001.
Pana la intabularea in CF, actele emise in procedura administrativa, ca de altfel actele administrative in general, sunt in principiu revocabile si pot fi desfiintate pentru nelegalitate de catre organul emitent, pentru ca legea nu declara, decat cu unele exceptii, ca ele sunt stabile, definitive sau irevocabile, astfel ca organul emitent nu se desesizeaza prin adoptarea lor, avand dreptul de a reveni asupra deciziilor precedente.
Revocarea desfiinteaza definitiv actul emis, cu efect retroactiv, asa incat prin „abrogarea” (sinonima cu revocarea) dispozitiei nr.915/2007 prin dispozitia nr.197/2008, litigiul de fata a ramas fara obiect sub aspectul indreptarii erorilor materiale invocate si de a raspunde la petitiile adresate paratei in legatura cu aceasta dispozitie.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul RI care a solicitat desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu – Sectia de Contencios Administrativ.
In expunerea de motive s-a aratat ca instanta civila nu era competenta sa solutioneze cererea sa deoarece el a solicitat indreptarea erorii materiale a actului administrativ – Dispozitia nr. 915/2007 a Primarului orasului Cisnadie – in sensul ca acolo unde scrie „Melita” sa se scrie „ Helene”, deci o actiune care nu avea nici o tangenta cu art. 26 din Legea nr. 10/2001, intrucat nu a atacat fondul.
Pe fondul cauzei s-a solicitat modificarea sentintei si admiterea actiunii asa cum a fost formulata: indreptarea erorilor materiale din dispozitia de retrocedare imobil si despagubiri nr. 915/2007, obligarea intimatei sa raspunda la petitiile adresate, obligarea intimatei sa ii comunice noua dispozitie de retrocedare cu inlaturarea erorilor materiale. Apelantul a mai solicitat exonerarea de la plata cheltuielilor de judecata la care a fost obligat in recursul privind competenta materiala a instantei, restituirea taxei de timbru in valoare de 43,3 lei, micsorarea onorariului avocatului pe care partea adversa l-ar angaja si obligarea intimatei la cheltuieli de judecata efectuate la fond si in apel.
Intimata Primaria orasului Cisnadie a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si mentinerea sentintei ca fiind legala si temeinica. De asemenea, intimata invocat in intampinare exceptia lipsei calitatii de reprezentant al apelantului in fata instantei de apel motivat de revocarea tacita a mandatului reclamantului prin numirea unui nou mandatar la data de 26.02.2008 si exceptia lipsei interesului in promovarea apelului, intrucat dispozitia 915/2007 a fost revocata prin dispozitia 197/2008.
Analizand legalitatea si temeinicia sentintei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat ca apelul este fondat si a fost admis pentru urmatoarele motive:
Reclamantul a sesizat Tribunalul Sibiu cu o actiune pe care a intitulat-o „ actiune de contencios administrativ” solicitand indreptarea erorilor materiale strecurate in Dispozitia 915/2007 emisa de parata Primaria orasului Cisnadie, obligarea paratei sa-i raspunda cererilor depuse prin fax si la care sustine ca nu a primit raspuns precum si acoperirea prejudiciului cauzat prin acordarea de daune materiale si morale. Reclamantul si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ si pe codul civil in privinta despagubirilor.
In aceste conditii, in care reclamantul a precizat expres temeiul juridic al cererii sale intelegand sa aleaga o anumita cale procedurala deschisa de lege, insistand ulterior prin toate precizarile depuse in fata instantei asupra faptului ca este o actiune de contencios administrativ, in mod nelegal a procedat instanta atunci cand a schimbat temeiul juridic al cererii reclamantului, considerand ca in speta este aplicabila Legea 10/2001 si, prin urmare, fata de dispozitiile art. 26 alin. 3 din aceasta lege, competenta materiala ar apartine Sectiei Civile.
De altfel, reclamantul a si timbrat cererea sa cu 4 RON taxa judiciara de timbru, iar instanta de contencios administrativ a respins cererea de reexaminare formulata de reclamant indicand in drept art. 3 lit. „m” din Legea 146/1997.
Or, acest articol se refera la timbrarea cererilor introduse de cei vatamati in drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
Atata timp cat s-a considerat ca reclamantul a sesizat instanta cu o actiune in contencios administrativ, punandu-i-se in vedere sa achite o taxa judiciara de timbru aferenta acestui tip de actiune, in mod nelegal si arbitrar a schimbat instanta temeiul juridic al cererii reclamantului la termenul din 11.06.2008, considerand ca in speta este incidenta Legea 10/2001 ( cu atat mai mult cu cat o actiune intemeiata pe dispozitiile Legii 10/2001 nu se timbreaza).
Pentru motivele aratate mai sus, in temeiul art. 297 alin. 2 cod procedura civila, Curtea a admis apelul reclamantului RI impotriva sentintei civile nr. 419/2009 pronuntata de Tribunalul Sibiu, pe care a anulat-o, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare sectiei comerciale si de contencios administrativ a Tribunalului Sibiu, conform temeiului juridic si caii procedurale expres precizate de reclamant.

Sursa: Portal.just.ro