Aplicarea dispozitiilor art.138 lit. d din Legea nr.85/2006. Obligativitatea probarii vinovatiei sub aspectul intentiei de eludare a obligatiilor fiscale.
Pentru a retine fapta prevazuta de art.138 lit.d din Legea nr. 85/2006netinerea contabilitatii in conformitate cu legea- se impune ca aceasta sa fi fost savarsita cu intentia de a eluda obligatiile fiscale.
Sectia comerciala – Decizia comerciala nr. 575/26 iunie 2009
Prin sentinta nr. 1144/F/2008 pronuntata de judecatorul sindic in dosar nr. 96/97/2008 al Tribunalului Hunedoara, s-a dispus inchiderea procedurii falimentului debitoarei SC R.D. SRL, a fost descarcat lichidatorul de indatoriri si responsabilitati, acordandu-i-se suma de 1.585 lei cu titlu de cheltuieli judiciare si s-a respins cererea de antrenare a raspunderii formulata de creditoarea DGFP Hunedoara impotriva paratului M.A. cu obligarea creditoarelor la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, judecatorul sindic a retinut urmatoarele:
Conform art. 138 din Legea nr.85/2006, raspunderea organelor de conducere pentru pasivul societatii debitoare se poate antrena in cazul savarsirii faptelor limitativ prevazute de textul de lege mentionat si numai daca faptele respective au determinat starea de insolventa a debitoarei.
Aplicarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 implica indeplinirea cerintelor art.129 Cod procedura civila si prin urmare dreptul creditorului sau al lichidatorului judiciar de a cere altor persoane decat societatea debitoare sa achite creantele, trebuie sa izvorasca dintr-un fapt a carui comitere se dovedeste prin probe administrate nemijlocit in procedura jurisdictionala.
Asa fiind, rezulta ca la fel ca in cazul raspunderii delictuale intemeiata pe art.998 – 999 Cod civil si in ipoteza raspunderii delictuale comerciale reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006, creditorul sau lichidatorul judiciar este dator sa probeze savarsirea faptei ilicite determinate, raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si cuantumul pagubei produse datoria delictului comercial.
Aceasta concluzie se impune avand in vedere ca art.998-999 Cod civil si art.138 din Legea nr.85/2006 nu instituie o prezumtie de culpa in sarcina administratorului.
Creditoarea s-a limitat la a invoca, in sustinerea cererii lor, prezumtia vinovatiei paratului intemeiata pe nepredarea actelor.
Chiar in aceasta situatie, prezumtia este relativa si generala si trebuie completata cu probe administrate nemijlocit in instanta care sa dovedeasca raportul de cauzalitate din fapta si prejudiciu, cu atat mai mult cu cat paratul prin intampinare a sustinut ca nu s-a dovedit de catre lichidator savarsirea faptei delictuale care sa conduca la prejudicierea averii debitoarei.
Lichidatorul nu a solicitat si nu a propus probe in instanta in sustinerea cererii intemeiata pe prevederile art.138 din Legea nr.85/2006.
Judecatorul sindic apreciaza ca nu s-a dovedit ca paratul a tinut o contabilitate fictiva sau ca au facut sa dispara actele contabile ale debitoarei.
Judecatorul sindic a apreciat ca, in speta, creditoarea DGFP Hunedoara si lichidatorul judiciar nu au dovedit savarsirea de catre parata a faptei delictuale care sa conduca nemijlocit la prejudicierea averii debitoarei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea AVAS Bucuresti, solicitand modificarea in parte a sentintei recurate, in sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
In dezvoltarea motivelor de recurs AVAS sustine ca simplul fapt al netinerii de catre administratorul debitoarei al contabilitatii conform legilor contabile atrage raspunderea acestuia, deoarece nu exista posibilitatea de a analiza activul patrimonial, modul in care a fost gestionat, modul in care au fost respectate dispozitiile legale privind inventarierea bunurilor sau daca s-au efectuat unele transferuri patrimoniale si in ce conditii.
Recurenta mai invedereaza ca in speta nu sunt aplicabile regulile raspunderii civile delictuale, ci cele de pe temeiul raspunderii contractuale, unde culpa administratorului falitei ar fi prezumata potrivit art.1082 Cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai sustine ca prejudiciul produs consta in insasi creanta cedata de CAS Hunedoara catre AVAS, avand caracter cert si nefiind recuperata.
In drept se invoca art.299 – 316 Cod procedura civila, Legea nr.85/2006 si art.304 pct.5, 7 si 9 Cod procedura civila.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoare raportat la probele dosarului si dispozitiile legale aplicabile in cauza curtea de apel constata ca recursul este neintemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare :
Nu poate fi primita critica recurentei privitoare la faptul ca simplul fapt al netinerii contabilitatii atrage automat angajarea raspunderii administratorului falitei, o atare solutie facand abstractie de dispozitiile din capitolul IV al Legii nr.85/2006 (art.138 – 142) care instituie o raspundere subiectiva limitata la fapte si persoane anume determinate, in conditii expres prevazute in textul legii.
Curtea nu isi poate insusi nici sustinerea recurentei ca faptele imputate paratului pot fi savarsite cu intentie sau din culpa, cu privire la fiecare dintre aceste fapte necesitatea formei de vinovatie a intentiei respectiv a unei intentii de fraudare a legii, fiind evidenta.
Astfel, cu privire la fapta de netinere a contabilitatii in conformitate cu legea imputata paratului in contextul articolului 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, in legatura cu neregulile contabile semnalate, se impune constatarea ca acestea trebuiau sa fi fost provocate, deci savarsite cu intentia de a eluda obligatiile fiscale prin inscrisuri necorespunzatoare in evidenta contabila, ceea ce in cauza nu s-a dovedit.
Nici critica AVAS referitoare la inaplicabilitatea in speta a regulilor raspunderii civile delictuale si instituirea prejudiciului la valoarea tuturor creantelor nu este intemeiata, in speta art.138 reglementand o raspundere civila delictuala atipica, iar imposibilitatea recurentei de a recupera creanta nu constituie o premisa suficienta care sa determine instanta sa il oblige automat pe fostul administrator social la plata creantei.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constata ca sentinta atacata este legala si temeinica, la adapost de criticile formulate de creditoare, urmand ca, in baza art.312 Cod procedura civila, va fi respins recursul declarat de AVAS Bucuresti.