Competenta speciala de solutionare a unor litigii in materia Legii nr. 10/2001 potrivit art. III din Legea nr. 247/2005
Legea nr. 247/2005, art. III din Titlul I a stabilit o competenta speciala pentru sectia civila a tribunalelor in legatura cu atacarea actelor juridice de instrainare a imobilelor cu destinatie de locuinte, incheiate dupa 14.02.2001 cu nerespectarea interdictiei prev. de art. 44 din OUG nr. 40/1999,aprobata si modificata prin Legea nr. 241/2001 si care nu au fost atacate in instanta in conditiile art. 46 al. 1 din Legea nr. 10/2001 republicata
Sectia civila – decizia civila nr. 202/9.03.2006 a Curtii de Apel Alba Iulia
Prin sentinta civila nr. 939/9.XI.2005 a Tribunalului Sibiu – Sectia civila s-a declinat competenta de solutionare a actiunii civile formulate de reclamantul Muhlsteffen Reinhold in contradictoriu cu paratii Municipiul Sibiu prin Primar, SC „Urbana” SA Sibiu, B. I. si B. F, avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare – cumparare nr. 4431/1998 cu privire la imobilul din Sibiu, str. F, nr. 3, inclusiv a actului aditional din 21.03.2002 cu privire la apartamentul inscris in CF nr. 772 Sibiu, nr. top. 211 si ca o consecinta nulitatea absoluta a incheierii de intabulare nr. 4081/2002 din CF nr. 46505.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a conchis ca art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 prevede o competenta speciala pentru sectia civila a tribunalelor in legatura cu atacarea actelor juridice de instrainare a imobilelor cu destinatia de locuinte, incheiate dupa 14.02.2001 cu nerespectarea interdictiei prev. de art. 44 din OUG nr. 40/1999. Ori, in speta, a conchis aceiasi instanta, actul a carui nulitate se cere s-a incheiat anterior acestei date, iar pe de alta parte actul de instrainare nu poate fi retinut ca fiind incheierea de intabulare, prin care se asigura doar publicitatea operatiunilor de intabulare.
Impotriva acestei sentinte, in termenul legal, a declarat recurs reclamantul solicitand casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu – sectia civila, ca instanta de fond, sustinand ca pentru a fi Tribunalul Sibiu competent, trebuie intrunite cumulativ 2 conditii:
-existenta unei notificari in baza Legii 10/2001 din partea fostilor proprietari prin care sa se solicite revendicarea imobilului si a doua ca fostii chiriasi sa fi dobandit proprietatea asupra imobilului dupa inregistrarea notificarii in CF ( dupa aparitia Legii nr. 10/2001).
In speta, sustine recurentul sunt prezente ambele cerinte.
Desi contractul de vanzare – cumparare s-a incheiat in 1998, proprietatea s-a transmis doar la momentul intabularii in 2002, cand erau aplicabile dispozitiile Legii 115/1938 si nu Legea nr. 7/1996, astfel incat in baza acestei legi, prin act de instrainare a proprietatii se intelege actul de intabulare si nu contractul de vanzare – cumparare.
Pentru ca actul de instrainare a fost emis dupa aparitia Legii nr. 10/2001, sunt incidente dispozitiile Legii nr. 247/2005, astfel ca Tribunalului Sibiu ii revine competenta sa judece cauza in fond.
In drept s-au invocat dispozitiile art. 312 punct 5 cod procedura civila.
Prin decizia civila nr. 202/9 martie 2006 Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul, retinand ca:
Art. III din Legea nr. 247/2005 da posibilitatea fostilor proprietari sau mostenitorilor lor, de a ataca la sectia civila a tribunalelor, actele juridice de instrainare incheiate dupa 14.02.2001.
Textul vizeaza desigur, actele juridice de instrainare si nicidecum alt gen de operatiuni, cum ar fi inscrierea in CF, care in fapt reprezinta o modalitate de realizare a opozabilitatii fata de terti, neputand fi asimilata actelor juridice de instrainare.
Prin urmare, in speta este vorba de un act translativ de proprietate incheiat in 1998 cu respectarea cerintelor impuse de Legea nr. 112/1995.
Astfel, instanta de fond in mod judicios si-a declinat competenta materiala in favoarea Judecatoriei Sibiu, pentru ca nu pot fi aplicabile dispozitiile art. III din Legea nr. 247/2005, in conditiile in care actul juridic s-a incheiat anterior datei de 14.02.2001.
Actul aditional invocat de reclamantul recurent nu poate fi privit ca unul translativ de proprietate, el reprezentand in fapt doar o modificare a actului initial.
In considerarea acestor aspecte si in raport de textele de lege invocate, recursul de fata se priveste a fi nefondat urmand ca in conformitate cu dispozitiile art. 312 alin. 1 cod procedura civila sa fie respins.