Contract de asigurare. Aplicabilitatea dispozitiilor art.37 din legea nr.32/2000.
Societatea de asigurare nu poate in conformitate cu art.37 din Legea nr.32/2000 sa invoce propria omisiune invocand ca parata nu avea calitatea de operator rutier intrucat agentul de asigurare putea sa verifice la incheierea contractului de asigurare daca parata este titular al licentei de transport si executie.
Sectia comerciala si contencios administrativ-Decizia civila nr.242/A/1.10.2004
Prin sentinta civila nr.192/CA/2004 pronuntata de Tribunalul Alba-sectia comerciala si contencios administrativ a fost admisa exceptia inadmisibilitatii actiunii si s-a respins actiunea formulata de reclamanta SC A.R. “A” Sucursala Alba impotriva paratei SC “N.C.A” SRL, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecata in favoarea paratei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare tribunalul a retinut ca potrivit art.37 din Legea nr.32/2000, legea cadru in materia societatilor de asigurare si supravegherea asigurarilor s-a stabilit ca “nici o fapta omisiunea asiguratorului ori a agentului sau nu poate fi invocata de asigurator pentru anularea unui contract de asigurare. In aceasta ordine de idei instanta de fond a retinut ca reclamanta nu poate sa invoce propria turpitudine ca motiv de nulitate a actului juridic incheiat cu parata.
Pe fondul cauzei s-a invederat ca potrivit art.9 si 22 din Legea nr.136/1995 coroborata cu art.41 din contractul de asigurare, asiguratul poate sa nu fie una si aceeasi persoana cu transportatorul, iar documentul de asigurare este transmisibil in mainile transportatorului care poate fi un tert strain.
Intrucat reclamanta nu se poate prevala de prevederea art.2 din “Conditiile de asigurare”, tribunalul arata ca pe fondul culpei societatii de asigurare este irelevanta imprejurarea ca parata nu s-a indicat pe sine ca transportator si beneficiar al licitatiei.
Impotriva sentintei a declarat apel (intitulat gresit recurs) SC A.R.”A” SA Sucursala Alba, solicitand, casarea acesteia si rejudecand cauza sa se admita actiunea reclamantei.
In dezvoltarea motivelor de apel reclamanta arata ca dispozitiile art.37 din Legea nr.32/2000 nu sunt incidente in cauza, deoarece contractul de asigurare s-a incheiat in baza “Declaratiei de asigurare” data de reprezentantul paratei in baza art.13 din Legea nr.136/1995, unde se arata ca orice declaratie inexacta sau incompleta poate atrage dupa sine despagubiri.
In ce priveste fondul cauzei se sustine de recurenta ca la data incheierii contractului de asigurare autoutilitara era inchiriata la SC “V.C” SRL, parata neavand calitatea de operator de transport si licenta de transport si executie.
Reclamanta a aratat ca obiectul contractului nu exista la incheierea acestuia si parata nu a respectat prevederile art.12 si 24 din Legea nr.136/1995, indicandu-se pe sine ca transportator, in fapt aflandu-se in prezenta unei delegatii”in personam” si nu “in rem”.
In mod temeinic instanta de fond a constatat incidenta dispozitiilor art.37 din Legea nr.32/2000 care interzice asiguratorului sau sa isi invoce propria fapta sau omisiune, constand in incalcarea oricarei prevederi a prezentei legi, a legii contractului de asigurare, a conditiilor sau primelor de asigurare pentru anularea unui contract de asigurare.
Reclamanta nu isi poate invoca propria omisiune invocand ca parata nu avea calitate de operator rutier potrivit art.2 din “conditiile de asigurare”, agentul de asigurare avand posibilitatea sa verifice in momentul incheierii contractului de asigurare daca parata este titular al licentei de transport si executie.
Sustinerile recurentei ca obiectul contractului nu exista in momentul incheierii acestuia si asiguratul nu avea vreun interes, sunt neintemeiate in conditiile in care din art.41 din conditiile de asigurare rezulta ca asiguratul poate sa fie una si aceeasi persoana cu transportatorul, in schimbul primei de asigurare platita de asigurare platita de asigurat, asiguratorul preluand riscul de raspundere a tertului ce are calitatea de transportator.
Articolul 23 din Legea nr.136/1995 prevede ca documentul de asigurare este transmisibil in mainile transportatorului care poate fi tert strain de contractul de asigurare dar beneficiar al asigurarii.
Nici critica reclamantei potrivit careia suntem in prezenta unei obligatii “in personam” iar nu “in rem” nu poate fi acceptata, contractul de asigurare de bunuri fiind esentialmente un contract real, avand ca obiect asigurarea bunului determinat.
Fata de aceste considerente, Curtea de apel constata ca sentinta atacata este legala si temeinica, la adapost de criticile formulate de apelanta si a respins ca nefondat apelul promovat de SC A.R. “A” SA Sucursala Alba.