pretentii

Sentinta civila nr. 4732 din data de 17.06.2010 pronunțată de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti

Dosar nr. ...................
JUDECATORIA SECTORULUI 4 BUCURESTI
SENTINTA CIVILA NR. ................
SEDINTA PUBLICA DE LA .................
INSTANTA COMPUSA DIN:
PRESEDINTE: .................................
GREFIER: ....................................

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile avand ca obiect pretentii, privind pe reclamantul ......................... si pe paratul .....................................
Dezbaterile si cuvantul in fond au avut loc la ………………, fiind consemnate in incheierea de dezbateri de la acel termen, parte integranta din prezenta, cand instanta, pentru a da posibilitate partilor sa depuna concluzii scrise, a amanat pronuntarea la …………………….., cand a hotarat urmatoarele:


INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.............. la data de .................., ................... l-a chemat in judecata pe paratul ..................., pentru ca instanta, prin hotararea pe care o va pronunta, sa-l oblige pe parat la plata sumelor de ................. lei, echivalentul sumei de ............... euro, cu titlu de imprumut nerestituit si a dobanzii legale aferente; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca a imprumutat paratului la data de ................ suma de ................... pretinsa prin actiune, prin chitanta scrisa si semnata de imprumutat, in prezenta martorului .........................., urmand ca suma sa fie restituita in termen de ............... de zile, respectiv pana la data de ............................
Se arata ca ulterior paratul nu a mai restituit suma imprumutata, dand de inteles reclamantului ca nu isi va recupera acesti bani niciodata. Prin introducerea actiunii paratul este pus in intarziere, urmand a plati si dobanda legala aferenta debitului principal, calculata pana la plata efectiva a intregului imprumut.
In drept, au fost invocate prevederile art. 1073-1079 C.civ, art. 111-113 C.pr.civ.
In dovedirea actiunii, reclamantul a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, interogatoriul paratului si proba cu martori.
Paratul a depus intampinare la data de .............., fila ............. prin care a solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata.
In motivare s-a aratat ca paratul a restituit reclamantului intreaga suma de ............... ................. pe care a imprumutat-o in baza chitantei depusa la dosarul cauzei, fapt care poate fi dovedit cu martori, care au cunostinta de rambursarea intregii sume, persoane care au participat si care au intrat in contact direct cu reclamantul in achitarea sumei imprumutate. Deoarece reclamantul se afla intr-o situatie delicata si in alte procese, incearca obtinerea unor sume de bani pe care le-ar avea de incasat de la terti, asa cum este si cazul actiunii de fata. Se precizeaza de catre parat ca toate datele exacte de achitare le va comunica impreuna cu martorii pe care ii va chema in fata instantei, in cazul in care reclamantul nu isi va retrage actiunea.
La data de ................... paratul a formulat cerere de inscriere in fals cu privire la inscrisul intitulat „Chitanta”, aratand ca scrisul si mentiunea „bun si probat”nu-i apartin si nu recunoaste semnatura de pe acest inscris, astfel incat nu sunt intrunite conditiile prev. de art. 1180 C.civ. Paratul a indicat autorul falsului ca fiind reclamantul .................. si a solicitat suspendarea cauzei, inaintarea inscrisului la parchet in vederea efectuarii unei expertize grafoscopice, prin care sa se stabileasca ca faptul ca inscrisul a fost alterat prin modificarea cifrelor. Au fost invocate prevederile art. 1180 , art. 1176, art. 1177 C , art. 1178 C.civ., art. 180-183 C.pr.civ.
La termenul de judecata din ..................., instanta a luat act de faptul ca paratul nu mai insista in cererea de inscriere in fals, recunoaste inscrisul defaimat ca fals si de declaratia acestuia ca a restituit imprumutul si ca intentioneaza sa dovedeasca acest fapt.
In temeiul art. 167 C.pr.civ., instanta a incuviintat pentru reclamant proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul paratului si proba cu 1 martor, iar pentru parat proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului si proba testimoniala cu 1 martor, considerand aceste probe pertinente, concludente si utile pentru solutionarea cauzei.
La dosar au fost depusa chitanta sub semnatura privata din ..............., act de identitate parat.
Instanta a administrat proba cu interogatoriul reclamantului si a luat act de renuntarea reclamantului la proba cu interogatoriul paratului si la proba testimoniala cu 1 martor.
A fost audiat martorul ……………….., propus de parat, declaratia fiind consemnata in scris si atasata la dosar la fila ……………….
Actiunea a fost legal timbrata cu suma de ............... lei taxa judiciara de timbru si .................lei timbru judiciar.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
La data de ……………….., paratul ………………… a incheiat cu reclamantul ..................... un contract de imprumut, prin care reclamantul a imprumutat paratului suma de .................. ...... – suma fiind evidentiata atat in litere, cat si in cifre – iar paratul s-a obligat sa restituie suma imprumutata pana la data de .............. (f..........).
Contractul de imprumut este constat prin inscris intitulat chitanta, scris in intregime si semnat de paratul ………………….., fiind astfel indeplinita formalitatea prev. de art. 1180 C.civ. pentru inscrisurile care constata obligatia unilaterala de a da o suma de bani sau o catime oarecare de bunuri fungibile.
Astfel, art. 1180 C.civ. impune pentru aceasta categorie de inscrisuri ca ele sa fie scrise in intregime si semnate de debitor, sau cel putin ca acesta, inainte de a semna, sa adauge la finele actului cuvintele bun si aprobat, aratand totdeauna in litere suma sau catimea lucrurilor si apoi sa semneze.
Fata de declaratia paratului de renuntare la cererea de inscriere in fals cu privire la inscrisul intitulat “chitanta” si de recunoastere a inscrisului defaimat, instanta va considera declaratia paratului ca o marturisire deplina, care se completeaza cu inscrisul sub semnatura privata depus de reclamant la dosar care indeplineste cerintele art. 1180 C.civ, raportul juridic litigios fiind astfel dovedit.
Reclamantul dovedind creanta sa, paratul ar fi trebuit sa faca dovada executarii obligatiei, in speta, sa faca dovada returnarii sumelor luate cu imprumut, dovada care ii revenea potrivit principilui general potrivit cu care “cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca”(art. 1169 C.civ.). Operatia platii fiind un act juridic, indiferent de izvorul din care s-a nascut obligatia, mijloacele de proba sunt cele din materia actelor juridice. Deci pentru prestatii mai mari de …………….lei, dovada platii se va putea face numai prin inscris(art. 1169 C.civ.). Paratul nu a sustinut si cu atat mai putin dovedit ca ar fi existat o imposibilitate morala ori materiala de preconstituire a unui inscris, spre a face incidente prevederile art. 1198 C.civ.; de altfel, este evident ca relatiile dintre parti nu sunt de natura a genera o asemenea imposibilitate, intrucat partile au inteles sa constate prin inscris imprumutul.
Asa fiind, si intrucat din probele administrate nu rezulta restituirea sumei de ……………., in raport de dispozitiile art. 1576 si art. 1584 C.civ., paratul este obligat sa restituie reclamantului suma imprumutata. In raport de art. 129 alin.6 C.pr.civ., paratul va fi obligat sa restituie reclamantului suma de …………………, echivalentul in lei al sumei de …………………
Paratul …………………. a fost pus in intarziere prin introducerea cererii de chemare in judecata (art. 1088 alin.2 C.civ.), astfel incat datoreaza si dobanda legala, calculata, potrivit art. 3 alin.2 din OG nr. 9/2000, de la data introducerii actiunii …………………… si pana la plata integrala a debitului.
In temeiul art. 274 C.pr.civ., paratul cazut in pretentii datoreaza reclamantului suma de ……………….. lei cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbrul judiciar.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:

Admite actiunea formulata de reclamantul ..................., cu domiciliul in .........................in contradictoriu cu paratul ......................, cu domiciliul in ..............................
Obliga paratul sa plateasca reclamantului suma de .................... lei, reprezentand imprumut nerestituit, la care se adauga dobanda legala, calculata de la data introducerii actiunii-............................... si pana la plata integrala a debitului.
Obliga paratul sa plateasca reclamantului suma de ........................ lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi data de ............................


PRESEDINTE, GREFIER,

Sursa: Portal.just.ro