Plangere condamnat

Sentinta penala nr. 66 din data de 14.01.2009 pronunțată de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti

R O M A N I A

DOSAR NR.

JUDECATORIA SECTORULUI 4 BUCURESTI-SECTIA PENALA
Sentinta penala nr.
SEDINTA PUBLICA DE LA
INSTANTA CONSTITUITA DIN:
PRESEDINTE:
GREFIER:

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 4
Bucuresti a fost reprezentat de procuror S I.
Pe rol cauza privind pe petentii condamnati AI si S M M, avand ca obiect
contestatie impotriva incheierii judecatorului delegat.
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns petentul condamnat A I,
personal si asistat de aparator din oficiu VGC, petentul condamnat S M M, personal si
asistat de aparator din oficiu M C, si martorii B G si U M.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care
Instanta, in baza art.327 C.p.p., procedeaza la audierea pe rand, dupa prestarea
juramantului religios, a martorilor BG si U M, declaratiile acestora fiind consemnate,
semnate si atasate la dosarul cauzei.
Petentul A I solicita si audierea detinutului SV.
Reprezentantul Ministerului Public se opune audierii si a celui de-al patrulea
martor, a carui declaratie se afla deja atasata la fila 11 din dosarul de penitenciar, avand
in vedere ca in aceasta cauza, constand intr-o procedura speciala, s-au audiat deja 3
martori.
Aparatorii petentilor, avand pe rand cuvantul, insista in audierea detinutului S
V, considerand ca declaratiile celorlalti martori nu elucideaza situatia de fapt retinuta
in hotararea de sanctionare.
Instanta nu considera ca se mai impune si audierea condamnatului SV, avand in
vedere ca acesta a fost deja sanctionat iar declaratia sa se afla atasata la fila 11 din
dosarul de penitenciar, declaratie in care nu aminteste nimic despre participarea
petentilor, astfel ca respinge solicitarea petentului A I de audiere in calitate de martor a
condamnatului SV, ca neutila cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza
in stare de judecata si acorda cuvantul in dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea contestatiilor formulate de
cei doi petenti si pe cale de consecinta mentinerea hotararilor comisiei de disciplina si
a incheierii judecatorului delegat nr. 874/18.11.2008, considerand ca actele care au stat
la baza aplicarii sanctiunilor disciplinare se fundamenteaza pe probele administrate in
cursul cercetarii disciplinare. In acest sens sunt atasate la dosarul de penitenciar
referatul privind efectuarea de cercetari si declaratii ale mai multor persoane audiate ca
martori, care ii incrimineaza pe cei doi petenti, printre care martorul B C M, care
ulterior audiat in fata instantei si-a schimbat declaratia cu motivatia ca prima declaratie
i-a fost dictata de comandantul de sectie, si martorul U M, care de asemenea in fata
instantei a aratat ca nu-si mai insuseste declaratia initiala. Mai este de observat ca
insusi petentul S M M a declarat, la fila 8 din dosarul de penitenciar, ca ii considera
vinovati pe detinutii SV si AI. Toate aceste probe administrate in faza cercetarii
disciplinare, care isi pastreaza prezumtia de validitate, contureaza o situatie de fapt
conforma cu cea retinuta in hotararea de sanctionare, situatie care nu poate fi
combatuta de declaratiile ulterioare din fata instantei date de detinutul B C M,
impotriva caruia a si formulat proces-verbal pentru infractiunea de marturie
mincinoasa, si de detinutul B G, care avea de asemenea un interes personal sa nu-si
mentina pozitia initiala, intrucat a fost sanctionat disciplinar la randul lui ca participant
la acele incidente. Solicita respingerea contestatiilor si dispunerea cu privire la
cheltuieli judiciare conform art.192 C.p.p.
Aparatorul din oficiu al petentului A I invedereaza ca din materialul probator
administrat nu reiese ca petentul a comis vreo abatere disciplinara. Solicita admiterea
contestatiei, asa cum a fost formulata.
Aparatorul din oficiu al petentului S M Marata de asemenea ca din declaratiile
martorilor audiati nu reiese faptul ca cei doi petenti au participat la actele de dezordine
din data de 14.10.2008, detinutul S V recunoscand ca doar el a rupt salteaua si a
aruncat-o pe geam. Avand in vedere si faptul ca petentul nu a mai fost sanctionat
disciplinar pana la acel moment, a participat la activitati educative si a fost vizitat de
familie, solicita admiterea contestatiei asa cum a fost formulata.
Petentul AIpersonal, arata ca nu a comis nicio abatere disciplinara, nu avea
niciun motiv sa provoace probleme iar declaratia initiala a martorului B, asa cum
acesta a si declarat, a fost dictata de comandantul de sectie.
Petentul S M M, personal, arata ca nu a facut nimic. S-a gasit un telefon asupra
detinutului S V, care fiind suparat pentru ca nu si-a mai gasit un alt telefon ascuns intr-
o saltea, a taiat acea saltea, i-a dat foc si a aruncat-o pe geam. Petentul recunoaste ca a
strans si a aruncat pe geam resturile de la acea saltea, doar la solicitarea gardianului.

I N S T A N T A

La data de 25.11.2008 a fost inregistrata pe rol adresa Penitenciarului Bucuresti-
Jilava, prin care a fost inaintata spre solutionare contestatia formulata de petentul A
Iimpotriva incheierii nr.874/18.11.2008, pronuntata de judecatorul delegat pentru
executarea pedepselor privative de libertate de la Penitenciarul Bucuresti-Jilava in
dosarul nr.887/2008.
Instanta a dispus si citarea petentului S M M, acesta precizand ca formuleaza
contestatie impotriva incheierii.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin Hotararea Comisiei de disciplina din cadrul Penitenciarului Bucuresti-Jilava
nr.1504/2008, persoanei private de libertate A I i s-a aplicat sanctiunea disciplinara
constand in suspendarea dreptului de a primi si cumpara bunuri pe o perioada de 2
luni, deoarece la data de 14.10.2008, in jurul orei 23.45, detinutii de la camera 604
"profil detinuti cu grad sporit de risc" au dat foc la caltii dintr-o saltea, dupa care au
inceput sa ii instige la revolta pe ceilalti detinuti de la alte camere.
In urma cercetarilor efectuate a reiesit ca datorita faptului ca la perchezitia
efectuata in jurul orei 21.00 s-a descoperit un telefon mobil marca Nokia model 1200,
o rezistenta electrica si un fierbator improvizat, detinutul S I impreuna cu S V au
incercat sa ia o saltea de pe un pat pentru a-i da foc, insa datorita faptului ca era prea
grea l-au chemat si pe detinutul S M M, cu ajutorul caruia au scos caltii din saltea pe
geamul de la fereastra camerei si le-au dat foc. Materialul incendiat a fost aruncat pe
fereastra si a cazut pe corpul de iluminat din dreptul biroului de pe sectia a V-a, acesta
fiind distrus. In actiunea lor s-au alaturat si detinutii A I si B G si au inceput sa strige
la detinutii de la alte camere sa procedeze la fel.
Prin Hotararea Comisiei de disciplina din cadrul Penitenciarului Bucuresti-Jilava
nr.1502/2008, persoanei private de libertate S M M i s-a aplicat sanctiunea disciplinara
constand in suspendarea dreptului de a primi si cumpara bunuri pe o perioada de 3
luni. S-a retinut aceeasi situatie de fapt.
Prin incheierea judecatorului delegat mentionata mai sus, au fost respinse ca
nefondate plangerile formulate de A I impotriva Hotararii Comisiei de Disciplina
nr.1504/2008, de B G impotriva Hotararilor Comisiei de Disciplina nr.1508 si
nr.1391/2008, si de S M M impotriva Hotararilor Comisiei de Disciplina nr.1502 si
nr.1390/2008.
B G nu a formulat contestatie. A I si S M M au formulat contestatie, fiind
administrata, la cererea acestora, proba testimoniala cu referire la incidentul din
14.10.2008.
Astfel, in cursul cercetarii judecatoresti au fost audiati martorii B C M, BGilbert
si U M.
Studiind materialul probator, instanta apreciaza ca incheierea judecatorului
delegat este legala, temeinica si corespunzator motivata. Instanta nu poate retine
apararea petentilor in sensul ca ar fi nevinovati, aceasta fiind infirmata de celelalte
probe administrate in cauza.
La dosar se afla rapoarte de incident, rapoarte catre directorul penitenciarului,
declaratiile altor persoane private de libertate, din care reiese situatia de fapt. Persoana
privata de libertate B C M confirma participarea petentilor si contributia acestora in
contextul producerii incidentului (fila 16 din dosarul de penitenciar). Aceeasi declaratie
o are si U M (fila 15), insa acesta nu si-a mai insusit cele afirmate, cu ocazia audierii in
fata instantei.
Instanta va inlatura declaratiile date in fata sa de martorii B C M si B G, pe care
le apreciaza ca fiind nesincere.
B C M a revenit in mod inexplicabil asupra sustinerilor sale, fara o motivatie
verosimila, cu versiunea deja devenita "clasica" a faptului ca i s-a dictat declaratia
anterioara.
B G, el insusi sanctionat disciplinar, a dat o declaratie in batjocura, mentionand
ca (dupa ce detinutul S V a dat foc la saltea si a aruncat-o pe geam) pe el l-a luat
somnul si s-a culcat, nestiind ce s-a intamplat.
Este totodata de mentionat ca, fiind audiati de judecatorul delegat, petentii au
aratat ca nu propun probe in aparare (filele 17, 67).
Petentul A I a savarsit abaterile disciplinare prevazute de art.63 lit.f si h din HG
nr.1897/2006 si i s-a aplicat o sanctiune corespunzator proportionalizata in raport de
gravitatea abaterilor. Este de observat ca acesta a mai fost sanctionat disciplinar de 6
ori.
Petentul S M M a savarsit abaterile disciplinare prevazute de art.63 lit.f si h din
HG nr.1897/2006 si i s-a aplicat o sanctiune corespunzator proportionalizata in
raport de gravitatea abaterilor.
In consecinta, instanta va respinge ca nefondate contestatiile si va face aplicarea
art.192 alin.2 C.pr.pen., urmand ca petentii sa fie obligati la plata a cate 200 lei fiecare,
reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Respinge ca nefondate contestatiile formulate de petentii A I (fiul lui Vsi S,
nascut la) si SM M (fiul lui N si C, nascut la) impotriva incheierii nr.874/18.11.2008,
pronuntata de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate
de la Penitenciarul Bucuresti-Jilava in dosarul nr.887/2008.
In baza art.192 alin.2 Cod procedura penala, obliga petentii la plata a cate 200
lei fiecare, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariile pentru asistenta juridica din oficiu se platesc conform Protocolului
incheiat intre Ministerul Justitiei si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 14 ianuarie 2009.

PRESEDINTE GREFIER

Red.Dact/M.C./5 ex./26.01.2009

4

Sursa: Portal.just.ro