PERSOANE CU HANDICAP. INDEMNIZATIA LUNARA SI BUGETUL PERSONAL COMPLEMENTAR LUNAR REGLEMENTATE DE ART. 58 ALIN. 4 DIN LEGEA NR. 554/2006. SITUATIILE IN CARE NU SE ACORDA ACESTE PRESTATII SOCIALE. CENTRU REZIDENTIAL.
Decizia civila (irevocabila) nr. 451/30.04.2009
Asupra recursului in materia contenciosului administrativ de fata constata urmatoarele: Prin sentinta civila nr. 340 din 16.06.2008 Tribunalul Bacau a admis actiunea formulata de reclamanta I. Z., prin curator O.C., impotriva paratei Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau, obligand parata sa plateasca reclamantei prestatii sociale potrivit art. 58 din Legea nr. 448/2006, incepand cu data de 01.01.2007 si in continuare.
Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
Reclamanta I. Z. este persoana cu handicap grav, astfel cum rezulta din certificatul de incadrare in grad de handicap nr. 6981/22.11.2007 emis de
Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulti din cadrul Consiliului Judetean Bacau.
Incepand cu data de 12.06.2006 reclamanta este beneficiara serviciilor sociale acordate in Centrul de ingrijire si asistenta sociala Bacau motiv care a determinat ca, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 448/2006, sa nu mai primeasca indemnizatia lunara definita prin art. 5 pct. 19 din lege ca fiind prestatia sociala lunara reprezentand sume de bani acordate persoanelor cu handicap de natura sa faciliteze egalizarea de sanse, asigurarea unei vieti autonome si favorizarea incluziunii lor sociale si bugetul personal complementar, lunar; la punctul 5 al aceluiasi text se prevede ca acest buget stabileste limitele cheltuielilor personale din cursul unei luni, in functie de gradul de handicap pentru plata taxei de abonament radio / TV, a abonamentului telefonic cu impulsuri incluse si a taxei pentru abonamentul la curentul electric.
Potrivit art. 58 alin. 11 din Legea nr. 448/2006 plata drepturilor prevazute la aliniatul 1 si 5 se realizeaza prin directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale. Indemnizatia lunara si bugetul personal complementar sunt prestatii prevazute la aliniatul 4 al articolului 58 din lege.
Potrivit art. 57 alin. 6 nu pot beneficia de prevederile alin. 4 a) adultii cu handicap ingrijiti si protejati in centre rezidentiale publice cu exceptia centrului de tip respira.
Potrivit art. 12 din Legea 47/2006 furnizorii de servicii sociale pot organiza si acorda servicii sociale, cu sau fara gazduire, in centre de zi si rezidentiale, asezaminte in care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat si care dispune de infrastructura adecvata furnizarii acestora.
Avand in vedere ca reclamanta este o persoana cu handicap grav, iar Centrul de ingrijire si Asistenta Sociala Bacau nu se incadreaza in categoria prevazuta de art. 51 din lege, se apreciaza ca intemeiata cererea.
In termen legal impotriva hotararii tribunalului, parata Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau a formulat prezentul recurs in motivarea caruia a aratat urmatoarele:
Pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 448/2006 persoanele cu handicap grav - astfel cum este si reclamanta I. Z. potrivit certificatului nr. 6981/22.11.207 - au beneficiat de toate drepturile de asistenta sociala care se acorda persoanelor cu handicap, inclusiv dreptul la asistenta sociala sub forma prestatiilor sociale.
Sunt de retinut dispozitiile art. 51 alin. 1 si alin. 3 lit. a) din Legea nr. 448/2006 care trebuie raportate la faptul ca reclamanta este beneficiara unui centru care cade sub incidenta art. 51, respectiv Centrul de ingrijire si Asistenta Sociala Bacau. Acest centru se incadreaza in art. 51 din Legea nr. 448/2006 conform certificatului de acreditare seria A nr. 0005090 eliberat de Comisia de acreditare a furnizorilor de servicii sociale la data de 15.02.2006, pentru o perioada de 3 ani.
Totodata, sunt de retinut dispozitiile art. 43 alin. 4 lit. b) coroborat cu art. 58 alin. 6 lit. a) din Legea nr. 448/2006 potrivit carora adultii cu handicap grav sau reprezentantii lor legali, pe perioada in care adultii cu handicap grav se afla in centre rezidentiale publice nu pot beneficia de prestatii sociale, respectiv indemnizatia lunara si buget personal complementar lunar.
Recursul este fondat.
Drepturile a caror acordare a fost solicitata de reclamanta - indemnizatia lunara si bugetul complementar lunar - sunt reglementate de art. 57 (la data sistarii drepturilor -1.01.2007, articol care a devenit art. 58 dupa republicarea legii in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 1 din 3 ianuarie 2008) alin. 4 din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astfel, potrivit acestui text, adultul cu handicap beneficiaza, in conditiile acestei legi, de urmatoarele prestatii sociale: a) indemnizatie lunara, indiferent de venituri; b) buget personal complementar lunar, indiferent de venituri; cuantumul acestora este prevazut in cadrul acelorasi dispozitii.
In alineatele urmatoare sunt reglementate cazurile in care aceste drepturi nu se acorda, fiind vorba, in principiu, de persoanele aflate in ingrijirea altor persoane sau institutii. Astfel, potrivit alin. 6 lit. a) nu pot beneficia de prevederile alin. 4 adultii cu handicap ingrijiti si protejati in centre rezidentiale publice, cu exceptia centrului de tip respiro.
In aceasta din urma situatie (cea prevazuta de art. 57 alin. 6 lit. a) se afla si reclamanta I. Z., in calitatea sa de persoana cu handicap grav, ingrijita si protejata Centrul de ingrijire si Asistenta Bacau.
Astfel cum rezulta din certificatul de acreditare seria A nr. 0005090 eliberat, pentru o perioada de trei ani, la data de 15.02.2006, de Comisia de Acreditare a Furnizorilor de Serviciu Sociale Bacau, Centrul de ingrijire si Asistenta Bacau este acreditat in conformitate cu Ordonanta Guvernului nr. 68/2003 sa furnizeze urmatoarele servicii sociale: gazduire pe perioada nedeterminata; servicii de ingrijire social-medicala; servicii de ingrijire paleativa; promovare relatii sociale; reintegrare comunitara si servicii de asigurare a hranei.
Centrul de ingrijire si Asistenta Bacau, astfel cum rezulta din insasi denumirea sa, precum si din tipurile de servicii sociale pe care le furnizeaza, este un centru rezidential in sensul art. 50 alin. 2 din Legea nr. 448/2006 (devenit art. 51 dupa republicarea legii) - respectiv o locatie in care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat, care dispun de infrastructura adecvata furnizarii acestora si in care persoana cu handicap este gazduita cel putin 24 de ore - de tipul celui prevazut la alin. 3 lit. a) al art. 50, respectiv centru de ingrijire si asistenta. in acelasi sens sunt si dispozitiile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 47/2006 privind sistemul national de asistenta sociala.
Este irelevant faptul ca, incepand cu data de 12.06.2006, reclamanta plateste contributia de intretinere la camin - fapt care rezulta din adeverinta nr. 4854/1.10.2007 eliberata de Caminul pentru persoane varstnice Bacau - intrucat nu plata contributiei de intretinere era destinatia sumelor reprezentand indemnizatia lunara si bugetul personal complementar lunar. Din interpretarea art. 57 din Legea nr. 448/2006 (art. 58 dupa republicare) rezulta ca aceste prestatii sociale se acorda persoanei cu handicap grav care se ingrijeste singura sau familiei acestuia pe perioada in care il are in ingrijire, supraveghere si intretinere ori a asistentului personal profesionist care ii acorda ingrijire si protectie; deci, indemnizatia se acorda pentru ingrijire si protectie, nu pentru anumite costuri de intretinere. Reclamanta beneficiaza (in contul celor doua prestatii sociale in discutie) de serviciile sociale pentru care Centrul de ingrijire si Asistenta Bacau a fost autorizat, servicii pe care, daca n-ar fi avut calitatea de persoana cu handicap, ar fi trebuit sa le plateasca.
Fata de cele ce preced, curtea constata ca hotararea recurata a fost data cu aplicarea gresita a dispozitiilor din Legea nr. 445/2006 anterior analizate si, pentru motivul prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, o va schimba in tot, in sensul respingerii actiunii.
